Doua link-uri cadou pentru pastratorii jurnalului de sarcina in doi:
banuiesc ca aveti o colectie impresionanta, asa ca mi-am zis, hai sa va mai dau ceva de citit.
De ce mi-am facut blog, ce inteleg eu printr-un site ... si alte prostii de genul asta
Descopar din ce in ce mai des, ca unul din pericolele la care te expui in momentul in care iti creezi un blog, este ca lumea va incepe sa interpreteze tot ceea ce spui prin prisma faptului ca ... ai blog. Si daca ai blog esti incapabil sa gandesti in afara cadrului pe care ti-l ofera blogul. Pe scurt, blogurile sunt bune, restul este junk. Nimic mai neadevarat, cel putin in cazul meu. Stau si ma gandesc daca confuzia creata nu se datoreaza in parte si neatentiei mele in a preciza specificul acestui blog.
Neagrigore nu este altceva decat un loc care imi permite sa invat unele lucruri legate de aspectele tehnice si mai putin tehnice ale blogurilor, un fel de camp de testari, un laborator in care pot sa deprind, sau sa ma dezvat de anumite obiceiuri. Ca de exemplu, sa incerc sa vorbesc mai citet si sa scriu mai rar.
Bineinteles ca nu acesta a fost obiectivul dintotdeauna. Poate, intr-una din pasele mele romantice [nici Fichte nu mai e ce a fost odata!], mi-as fi imaginat ca Neagrigore ar putea sa fie un spatiu liber, in care sa cunosc si sa interactionez cu cat mai multi oameni, in care sa imi exprim ideile si sa cunosc si parerile celorlalti, si oricat de mult as incerca sa evit cuvantul, da, sa obtin feedback, fir-ar al tracului!
Dar nu a fost sa fie. Atunci m-am repliat si am profitat de ocazie pentru a invata cat mai multe despre ce inseamna comunicare online [cu pasi mici], ce inseamna sa citesti blogurile altor oameni, ce inseamna un feed reader, ce inseamna vizitatori unici, si restul [html, css, coduri, teme, web 2.0, 3.0, n+1.0, nu, SEO nu, s.a.m.d.]. Nu am sa enumar prea mult aici, pentru ca as asterne un cearceaf plin cu hyperlink-uri. Prin urmare, tot ce ar fi trebuit sa invat acum multi ani despre internet, am reusit sa strang intr-un an, prin intermediul lui Neagrigore. Nu stiu de ce, dar pana acum trei ani, cand am dat prima data peste un blog, nu ma atrageau site-urile neam!
Si asa ajungem la celalalt of al meu, mai precis ce naiba mai este un site in ziua de astazi. Ar fi superflu sa explic aici ce este un site, nu este de competenta mea, si mai bine incetez sa explic ce nu as putea face, si sa incep sa spun ce inteleg eu printr-un site. Poate se gaseste cineva sa ma corecteze [nu am sa vorbesc totusi de site-uri personale, ci despre cele de companie].
Dupa cum stau eu si cujet, atunci cand o companie isi pune in minte sa isi creeze/recreeze un site are doua scenarii, mari si late, cu cateva variatiuni la dispozitie. Fac site-ul pentru ca vreau ca lumea sa afle de mine, iar internetul este cea mai ieftina si mai practica metoda in ziua de astazi. Sau, il fac pentru ca am o baza de clienti [este adevarat greu de obtinut in lipsa unui site] cu care vreau sa interactionez. Sa le ofera un canal alternativ de comunicare. Sau ce?
Avem un site, cum procedam. Aspectele legate de design nu mi se par foarte importante, pentru ca dincolo de standardele industriei la un moment dat, design-ul depinde foarte mult de gustul clientului. Gust pe care il poti slefui, dar nu il poti taia dupa cum vrei tu.
Ne mai ramane continutul. Care continut, devine treptat, treptat, un fel de cutie a Pandorei. Cu singura diferenta, ca nu ies lucruri din ea, ci mai degraba, toata lumea vrea sa indese lucruri acolo. Cat priveste autenticitatea continutului, aici lucrurile devin si mai alunecoase. Ar fi o optiune, sa spune, contractarea unui tert pentru comiterea continutului. Eu, unul, inclin sa cred ca nu ar fi o miscare foarte buna, dintr-un motiv foarte simplu. Majoritatea oamenilor sunt dispusi sa creada ca nu tu [adica compania] ai facut site-ul. Asteptarile lor nu sunt foarte mari in aceasta zona. Daca l-ai creat tu, cu atat mai bine, lumea este surprinsa intr-un mod placut, dar nu este nevoie de asta. In schimb, oamenii sunt mai putin intelegatori in cazul continutului. Continutul nu te singularizeaza, nu te va scoate in evidenta foarte mult, asemenea, sa spunem, unui design fantastic, atractiv, care te lasa cu gura cascata. Dar cu siguranta ca te va personaliza, iti va oferi o identitate, fie ea comuna [in cele mai multe din cazuri, in special atunci ca se foloseste noua limba de lemn, Nu speak]. Nu design-ul, oricat de revolutionar sau de sexy, ar fi el, este cel care ii va ajuta pe vizitatori sa te reprezinte ca un partener de discutie, ca pe o persoana vie. Design-ul este ambalaj, insa daca ajungi sa consideri si continutul ambalaj, cred ca putem sa ne dam seama amandoi in ce directie se indreapta discutia.
Astazi, tot cautand lucruri pe internet despre un anumit domn, Jan Carlzon, am descoperit un lucru simplu, pe care il banuiam mai de mult timp, dar pe care nu il mai gasisem formulat astfel [deja vu]. In principiu, suna astfel, daca pana acum, obisnuiam sa vedem in fiecare dintre indivizi un client real/sau potential, in viitor vom vedea in fiecare dintre clienti, o fiinta umana, cu personalitatea sa, cu sentimentele si cu simpatiile sau antipatiile ei. Ei bine, as vrea sa aflu si eu un raspuns la intrebarea urmatoare. Continutul unui site, cam cum s-ar strecura in toata povestea asta?
Neagrigore nu este altceva decat un loc care imi permite sa invat unele lucruri legate de aspectele tehnice si mai putin tehnice ale blogurilor, un fel de camp de testari, un laborator in care pot sa deprind, sau sa ma dezvat de anumite obiceiuri. Ca de exemplu, sa incerc sa vorbesc mai citet si sa scriu mai rar.
Bineinteles ca nu acesta a fost obiectivul dintotdeauna. Poate, intr-una din pasele mele romantice [nici Fichte nu mai e ce a fost odata!], mi-as fi imaginat ca Neagrigore ar putea sa fie un spatiu liber, in care sa cunosc si sa interactionez cu cat mai multi oameni, in care sa imi exprim ideile si sa cunosc si parerile celorlalti, si oricat de mult as incerca sa evit cuvantul, da, sa obtin feedback, fir-ar al tracului!
Dar nu a fost sa fie. Atunci m-am repliat si am profitat de ocazie pentru a invata cat mai multe despre ce inseamna comunicare online [cu pasi mici], ce inseamna sa citesti blogurile altor oameni, ce inseamna un feed reader, ce inseamna vizitatori unici, si restul [html, css, coduri, teme, web 2.0, 3.0, n+1.0, nu, SEO nu, s.a.m.d.]. Nu am sa enumar prea mult aici, pentru ca as asterne un cearceaf plin cu hyperlink-uri. Prin urmare, tot ce ar fi trebuit sa invat acum multi ani despre internet, am reusit sa strang intr-un an, prin intermediul lui Neagrigore. Nu stiu de ce, dar pana acum trei ani, cand am dat prima data peste un blog, nu ma atrageau site-urile neam!
Si asa ajungem la celalalt of al meu, mai precis ce naiba mai este un site in ziua de astazi. Ar fi superflu sa explic aici ce este un site, nu este de competenta mea, si mai bine incetez sa explic ce nu as putea face, si sa incep sa spun ce inteleg eu printr-un site. Poate se gaseste cineva sa ma corecteze [nu am sa vorbesc totusi de site-uri personale, ci despre cele de companie].
Dupa cum stau eu si cujet, atunci cand o companie isi pune in minte sa isi creeze/recreeze un site are doua scenarii, mari si late, cu cateva variatiuni la dispozitie. Fac site-ul pentru ca vreau ca lumea sa afle de mine, iar internetul este cea mai ieftina si mai practica metoda in ziua de astazi. Sau, il fac pentru ca am o baza de clienti [este adevarat greu de obtinut in lipsa unui site] cu care vreau sa interactionez. Sa le ofera un canal alternativ de comunicare. Sau ce?
Avem un site, cum procedam. Aspectele legate de design nu mi se par foarte importante, pentru ca dincolo de standardele industriei la un moment dat, design-ul depinde foarte mult de gustul clientului. Gust pe care il poti slefui, dar nu il poti taia dupa cum vrei tu.
Ne mai ramane continutul. Care continut, devine treptat, treptat, un fel de cutie a Pandorei. Cu singura diferenta, ca nu ies lucruri din ea, ci mai degraba, toata lumea vrea sa indese lucruri acolo. Cat priveste autenticitatea continutului, aici lucrurile devin si mai alunecoase. Ar fi o optiune, sa spune, contractarea unui tert pentru comiterea continutului. Eu, unul, inclin sa cred ca nu ar fi o miscare foarte buna, dintr-un motiv foarte simplu. Majoritatea oamenilor sunt dispusi sa creada ca nu tu [adica compania] ai facut site-ul. Asteptarile lor nu sunt foarte mari in aceasta zona. Daca l-ai creat tu, cu atat mai bine, lumea este surprinsa intr-un mod placut, dar nu este nevoie de asta. In schimb, oamenii sunt mai putin intelegatori in cazul continutului. Continutul nu te singularizeaza, nu te va scoate in evidenta foarte mult, asemenea, sa spunem, unui design fantastic, atractiv, care te lasa cu gura cascata. Dar cu siguranta ca te va personaliza, iti va oferi o identitate, fie ea comuna [in cele mai multe din cazuri, in special atunci ca se foloseste noua limba de lemn, Nu speak]. Nu design-ul, oricat de revolutionar sau de sexy, ar fi el, este cel care ii va ajuta pe vizitatori sa te reprezinte ca un partener de discutie, ca pe o persoana vie. Design-ul este ambalaj, insa daca ajungi sa consideri si continutul ambalaj, cred ca putem sa ne dam seama amandoi in ce directie se indreapta discutia.
Astazi, tot cautand lucruri pe internet despre un anumit domn, Jan Carlzon, am descoperit un lucru simplu, pe care il banuiam mai de mult timp, dar pe care nu il mai gasisem formulat astfel [deja vu]. In principiu, suna astfel, daca pana acum, obisnuiam sa vedem in fiecare dintre indivizi un client real/sau potential, in viitor vom vedea in fiecare dintre clienti, o fiinta umana, cu personalitatea sa, cu sentimentele si cu simpatiile sau antipatiile ei. Ei bine, as vrea sa aflu si eu un raspuns la intrebarea urmatoare. Continutul unui site, cam cum s-ar strecura in toata povestea asta?
Mult a fost, si mai mult a ramas
Cand nu ai expertiza intr-un anumit domeniu, nu iti ramane decat sa te bazezi pe bunul simt pentru a merge mai departe. Cand insa si bunul simt iti cam este cam strain, te bazezi pe propria-ti experienta.
Iar experienta mea ar suna cam asa. In '96 am votat Conventia. Cu surle si trambite, unchiul meu pescuia pensionari din fotoliu, s-a desfacut sampania. Acasa la unchiul meu, pentru ca la sediul PNL din localitate, se bea votca cu cana de 250. In sfarsit, numai zambete si chiuituri, ca la nunta. Cine ar fi putut sa banuiasca ca vom divorta atat de repede. De aici trag eu concluzia ca orice relatie care e bazata pe cantitati mari de alcool, nu va duce nicaieri. Probabil ca tot dupa o betie, un ministru da un interviu in Ev. Zilei si arunca in aer, de parca mai era nevoie, deja aerianul guvern Ciorbea. Doamne! Si eu aveam rame mai frumoase in scoala primara, atunci cand ma vanau tiganii si imi spargeau ochelarii.
Fara prea multa tragere de inima, am asteptat anul 2000. Cand am votat cu o greata mult mai mare decat orice mahmureala din ultimii douazeci de ani. Pe Mugur Isarescu. In turul doi i-am lasat pe pustii de 18 ani sa il voteze pe Vadim. Pacat, se vede ca suntem o tara de pensionari, a iesit tot Ion Iliescu.
In 2004 a fost mai precipitata votarea. Am alergat cu masina prin Bucuresti, ca sa cautam o sectie de votare pentru cei care nu erau indigeni. Si asa am ajuns la Otopeni. Probabil ca asta era un semn, ca dupa ce am votat, sa dau fuga la bilete si sa ma imbarc intr-o cursa dus-si-dus a fost. In Noua Zeelanda.
Incet incet am ajuns si in 2008. Ufff, ce greu a fost. Nu credeam ca mai prind trenul asta. Si daca tot vorbim in metafore, presimt ca mi-am luat bilet de intercity si m-am suit in primul personal care pleca din gara. Cred ca de data asta am sa stau in casa, sa ma uit la Antena 3, pentru a nu fi tentat din nou sa merg la Otopeni. Si sa imi cumpar biletul ala.
via Avionaru
Iar experienta mea ar suna cam asa. In '96 am votat Conventia. Cu surle si trambite, unchiul meu pescuia pensionari din fotoliu, s-a desfacut sampania. Acasa la unchiul meu, pentru ca la sediul PNL din localitate, se bea votca cu cana de 250. In sfarsit, numai zambete si chiuituri, ca la nunta. Cine ar fi putut sa banuiasca ca vom divorta atat de repede. De aici trag eu concluzia ca orice relatie care e bazata pe cantitati mari de alcool, nu va duce nicaieri. Probabil ca tot dupa o betie, un ministru da un interviu in Ev. Zilei si arunca in aer, de parca mai era nevoie, deja aerianul guvern Ciorbea. Doamne! Si eu aveam rame mai frumoase in scoala primara, atunci cand ma vanau tiganii si imi spargeau ochelarii.
Fara prea multa tragere de inima, am asteptat anul 2000. Cand am votat cu o greata mult mai mare decat orice mahmureala din ultimii douazeci de ani. Pe Mugur Isarescu. In turul doi i-am lasat pe pustii de 18 ani sa il voteze pe Vadim. Pacat, se vede ca suntem o tara de pensionari, a iesit tot Ion Iliescu.
In 2004 a fost mai precipitata votarea. Am alergat cu masina prin Bucuresti, ca sa cautam o sectie de votare pentru cei care nu erau indigeni. Si asa am ajuns la Otopeni. Probabil ca asta era un semn, ca dupa ce am votat, sa dau fuga la bilete si sa ma imbarc intr-o cursa dus-si-dus a fost. In Noua Zeelanda.
Incet incet am ajuns si in 2008. Ufff, ce greu a fost. Nu credeam ca mai prind trenul asta. Si daca tot vorbim in metafore, presimt ca mi-am luat bilet de intercity si m-am suit in primul personal care pleca din gara. Cred ca de data asta am sa stau in casa, sa ma uit la Antena 3, pentru a nu fi tentat din nou sa merg la Otopeni. Si sa imi cumpar biletul ala.
via Avionaru
Despre conspiratii*
Problema cu oamenii care inca mai cred in conspiratii este lipsa de consecventa. Daca ai descoperit formula magica dupa care lumea functioneaza, fie ea bani, petrol, etc. esti condamnat de logica sa continui sa gandesti in aceeasi rama/cadru [framework]. Daca banii fac lumea sa se invarta, atunci si tu trebuie sa fii ahtiat dupa bani. Nu poti altfel. Alternativa ar fi sa ajungi un fel de rebel fara cauza, James Dean, Marlon Brando, Steve McQueen ... si daca stau sa ma gandesc putin, nici unul dintre ei nu a sfarsit-o foarte bine.
Nu am intalnit inca persoana care sa fie dispusa sa aplice aceeasi judecata rigida, acelasi pat al lui Procust si asupra propriei existente. Pentru ca este imposibil de aplicat. Este usor sa crezi ca exista o conspiratie iude-masonica, undeva acolo departe, iar ceea ce o face si mai malefica este faptul ca incearca sa controleze si vietile oamenilor aflati la mii de kilometrii. Dar tu aici in tara ta esti serif interstelar. Ceea ce se aplica aiurea, nu se aplica si in curtea ta.
Consecinta conspiratiilor, motivul pentru care sunt inutile este ca te reduce la stadiul de amoeba, de molusca. Daca nu poti continua sa iti duci viata dupa perceptele pe care tu le consideri ca fiind esentiale, atunci spatiul tau de manevra este redus la zero. Singurul beneficiu real rezida in faptul ca te degreveaza de responsabilitate. Daca altii au ultimul cuvant, la ce bun sa iti misti fundul ala gras si sa te apuci sa faci ceva?
Dar mai ai o sansa. Cei care cred in teoriile conspirationiste, gasesc de cuviinta sa isi incredinteze destinul unor persoane foarte palpabile, de obicei, cei mai inepti si mai comuni dintr-un grup. Care altfel nu ar fi avut nici o sansa de a iesi in fata si a spune ceva. Cei care sunt complet lipsiti de insusiri. Nu este ciudat ca dupa ce blamezi o mana de oameni despre care nu stii in realitate nimic, cel mai bun lucru pe care il gasesti de facut este sa te lasi la mana unui individ pe care nici macar nu l-ai ajuta sa traverseze strada? De ce nu este democratia o metoda mai buna de contracarare a intereselor meschine? Probabil ca e tot o forma, mai evoluata ce e drept, de sadomasochism. Si ne intoarcem la Freud.
________
* pe mine sa ma scuzati, Fidel a renuntat la putere, nici eu nu ma simt foarte bine
Nu am intalnit inca persoana care sa fie dispusa sa aplice aceeasi judecata rigida, acelasi pat al lui Procust si asupra propriei existente. Pentru ca este imposibil de aplicat. Este usor sa crezi ca exista o conspiratie iude-masonica, undeva acolo departe, iar ceea ce o face si mai malefica este faptul ca incearca sa controleze si vietile oamenilor aflati la mii de kilometrii. Dar tu aici in tara ta esti serif interstelar. Ceea ce se aplica aiurea, nu se aplica si in curtea ta.
Consecinta conspiratiilor, motivul pentru care sunt inutile este ca te reduce la stadiul de amoeba, de molusca. Daca nu poti continua sa iti duci viata dupa perceptele pe care tu le consideri ca fiind esentiale, atunci spatiul tau de manevra este redus la zero. Singurul beneficiu real rezida in faptul ca te degreveaza de responsabilitate. Daca altii au ultimul cuvant, la ce bun sa iti misti fundul ala gras si sa te apuci sa faci ceva?
Dar mai ai o sansa. Cei care cred in teoriile conspirationiste, gasesc de cuviinta sa isi incredinteze destinul unor persoane foarte palpabile, de obicei, cei mai inepti si mai comuni dintr-un grup. Care altfel nu ar fi avut nici o sansa de a iesi in fata si a spune ceva. Cei care sunt complet lipsiti de insusiri. Nu este ciudat ca dupa ce blamezi o mana de oameni despre care nu stii in realitate nimic, cel mai bun lucru pe care il gasesti de facut este sa te lasi la mana unui individ pe care nici macar nu l-ai ajuta sa traverseze strada? De ce nu este democratia o metoda mai buna de contracarare a intereselor meschine? Probabil ca e tot o forma, mai evoluata ce e drept, de sadomasochism. Si ne intoarcem la Freud.
________
* pe mine sa ma scuzati, Fidel a renuntat la putere, nici eu nu ma simt foarte bine
Dan in Real Life
daca mai aud pe cineva ca e antiamerican ii ... anyway, nu stiu ce ii fac, ca n-am chef sa ma gandesc acum, ma simt prea bine, si nu vreau sa imi stric buna dispozitie. Dar sa revenim. De ce m-am saturat de toate discursurile stupide cu privire la cat de prosti si rai sunt americanii. Din doua motive:
Primul ar fi cele doua filme documentare despre care am amintit in ultimile zile. Mi-as fi dorit sa scriu si ceva despre ele, ceva mai consistent decat sa dau link-uri si altele. Nu cred ca ar mai putea cineva sa isi puna vreo baza in teoriile conspirationiste, sau in alte spaime invocate de adversarii Unchiului Sam dupa ce le vede.
Celalalt motiv ar fi Dan in Real Life. Pot sa spun cu mana pe inima ca sunt dispus sa renunt la orice pentru a avea parte, macar pentru un an, de asa ceva. Si cand spun asta, ma gandesc la atmosfera calda care respira din filmul asta. Sa nu vina cineva sa imi spuna ca nu asta este America, nici eu nu cred orbeste tot ce vad la televizor. E asta America, cum este meniul de la McDonalds un vademecum in arta culinara. Dar e o diferenta astronomica intre ceea ce traim noi astazi aici in Romania si lucrurile despre care se vorbeste in acest film. Si nu e ceva impalpabil. Filmul vorbeste despre ceva foarte clar si distinct. Normalitate, relatii umane, caldura. Dar nu ai cum sa inveti despre astea de la compatriotii nostri. Imi aduc aminte de unchiul meu, care obisnuia sa spuna, ca atunci cand se intorcea de la specializarile din Franta, parca trecea printr-o perioada de decompresie, pe masura ce se apropia de Romania. Cu toate simptomele de serviciu, greturi, etc.
Si atunci ce faci? Te uiti la filme.
Primul ar fi cele doua filme documentare despre care am amintit in ultimile zile. Mi-as fi dorit sa scriu si ceva despre ele, ceva mai consistent decat sa dau link-uri si altele. Nu cred ca ar mai putea cineva sa isi puna vreo baza in teoriile conspirationiste, sau in alte spaime invocate de adversarii Unchiului Sam dupa ce le vede.
Celalalt motiv ar fi Dan in Real Life. Pot sa spun cu mana pe inima ca sunt dispus sa renunt la orice pentru a avea parte, macar pentru un an, de asa ceva. Si cand spun asta, ma gandesc la atmosfera calda care respira din filmul asta. Sa nu vina cineva sa imi spuna ca nu asta este America, nici eu nu cred orbeste tot ce vad la televizor. E asta America, cum este meniul de la McDonalds un vademecum in arta culinara. Dar e o diferenta astronomica intre ceea ce traim noi astazi aici in Romania si lucrurile despre care se vorbeste in acest film. Si nu e ceva impalpabil. Filmul vorbeste despre ceva foarte clar si distinct. Normalitate, relatii umane, caldura. Dar nu ai cum sa inveti despre astea de la compatriotii nostri. Imi aduc aminte de unchiul meu, care obisnuia sa spuna, ca atunci cand se intorcea de la specializarile din Franta, parca trecea printr-o perioada de decompresie, pe masura ce se apropia de Romania. Cu toate simptomele de serviciu, greturi, etc.
Si atunci ce faci? Te uiti la filme.
Jucarie noua
Mi-am luat jucarie noua. Mai precis, FriendFeed. De mult imi doream sa pot sa adun la un loc toate conturile mele, ma rog, aproape toate. De acum incolo, le gasiti aici. Este usor de configurat, interfata este prietenoasa, are toate optiunile devenite clasice in ziua de astazi, integrat Facebook, citeste adrese de mail, gmail, yahoo, etc. Una peste alta, mie mi se pare util pentru cei care nu vor sa piarda timpul si nici nu sunt atat de online tech savvy. S-au carora nu le place Second Brain.
si profit pentru a relua o intrebare mai veche,
cam de la cate conturi in sus, poti sa te gandesti ca ar trebui sa ceri sfatul unui specialist?
si profit pentru a relua o intrebare mai veche,
cam de la cate conturi in sus, poti sa te gandesti ca ar trebui sa ceri sfatul unui specialist?
2/2
Scurt ...
- pentru cine mai are timp, intre doua jocuri poate sa isi construiasca propriul sistem whiteboard folosind Wii Remote
- Iulian Comanescu lanseaza Istorii.ro
- a aparut si rabla.info lansata de zoso, am si eu cateva corabii scufundate de vreme, carora le port ganduri negre.
Taxi to the dark side
Un film pe care il consider cutremurator, daca tot e sa vorbim cuvinte goale. Este adevarat ca nu este atat de spectaculos prin prisma interviurilor, actorii principali fiind soldati, dar este socant prin sinceritatea declaratiilor si dimensiunea inumana a povestilor depanate pe parcursul documentarului.
Poate fi vizionat, chiar il recomand, la pachet cu No End In Sight. Un lucru pe care nu il stiam: documentarul a fost refuzat de catre Descopery pe motiv ca ar fi prea controversat, numai pentru a fi primit cu bratele deschise de HBO.
Acum, Descopery se temea ca realizatorul documentarului s-ar putea razbuna in discursul din noaptea oscarurilor. N-a fost sa fie asa. Mai bine pentru ei.
Incep sa am o parere din ce in ce mai proasta despre calitatea programelor difuzate de Descopery, iar povestea asta spune multe despre mentalitatea celor de acolo.
Poate fi vizionat, chiar il recomand, la pachet cu No End In Sight. Un lucru pe care nu il stiam: documentarul a fost refuzat de catre Descopery pe motiv ca ar fi prea controversat, numai pentru a fi primit cu bratele deschise de HBO.
Acum, Descopery se temea ca realizatorul documentarului s-ar putea razbuna in discursul din noaptea oscarurilor. N-a fost sa fie asa. Mai bine pentru ei.
Incep sa am o parere din ce in ce mai proasta despre calitatea programelor difuzate de Descopery, iar povestea asta spune multe despre mentalitatea celor de acolo.
Wikileaks este din nou online
scurt, 2/2, site-ul este iar accesibil, la cateva zile dupa ce un ordin judecatoresc hotarase sa inchida, se pare abuziv, accesul. Ce puteti gasi pe Wikileaks, well ... cam tot ce v-ati dori daca sunteti pasionati de documente secrete, scandaluri, murdarii pe care unii, baieti destepti, si le-ar dori ascunse. Mai multe gasiti detalii despre Wikileaks gasiti aici. Se ofera cineva pentru Romania?
via ars technica
via ars technica
Ludovic Orban a iesit din istorie
Azi am iesit sa iau cafea, dupa cum am mai spus, biroul nostru este in apropierea locului accidentului. Trecand pe langa agentia de imobiliare, am vazut cum muncitorii reparau fatada firmei. Din pacate pentru ministrul de transport, nu a mai ramas nimic care sa aminteasca de activitatea sa politica. Cu toti suntem trecatori prin viata asta, dar parca ministrul a dansat prea putin.sursa foto: Gramos
OptiBlu
saptamana trecuta, incercand sa nu fac prea mult zgomot dimineata prin casa, am calcat din greseala pe ochelari. S-au spart. Nici o problema, oricum vroiam sa imi schimb lentilele, in parte unei retete gresite [datorita medicului deosebit, pus la dispozitie de o cunoscuta casa de moda, aaa, sorry, de o clinica privata]. Zis si facut, obtin reteta noua si ma duc mandru la magazinul OptiBlu de la Favorit, pentru ca e cel mai aproape de casa.
Nu imi faceam iluzii in privinta disponibilitatii duduilor care isi fac veacul pe acolo. Cred ca magazinul ala e un fel de recycle bin pentru angajatii lenesi ai lantului de farmacii. Ma rog, ma duc si le intreb daca pot sa imi schimbe lentilele la o rama de plastic. Raspunsul face toti banii!
Ne trebuie declaratie pe proprie raspundere!
Ce va trebuie???!!!
Trebuie sa faceti o declaratie pe proprie raspundere ca in cazul in care se rup ramele, noi nu ne asumam nici o raspundere ... blah, blah, blah
Gresit soldat!
In primul rand, nu incepi prin a-i explica clientului ca trebuie sa completeze declaratii si altele ..., ar fi mai frumos sa ii spui ce poti tu sa faci pentru a-l ajuta.
Raspunsul corect ar fi fost: le reparam sau nu. Este atat de simplu! Fara declaratii, fara raspunderi impartite, ca nu suntem la politie. Si oricum, proceduri asemanatoare politiei nu ar avantaja deloc pe nici un comerciant.
Trebuie doar sa spui da, se face, sau nu, nu se face. Punct!
Bineinteles ca m-am dus la nr. 34 si acolo am gasit mai multa intelegere. Ba, chiar si un pic de simt al umorului, razand si eu si tipa de acolo de capetele seci de la OptiBlu.
Nu imi faceam iluzii in privinta disponibilitatii duduilor care isi fac veacul pe acolo. Cred ca magazinul ala e un fel de recycle bin pentru angajatii lenesi ai lantului de farmacii. Ma rog, ma duc si le intreb daca pot sa imi schimbe lentilele la o rama de plastic. Raspunsul face toti banii!
Ne trebuie declaratie pe proprie raspundere!
Ce va trebuie???!!!
Trebuie sa faceti o declaratie pe proprie raspundere ca in cazul in care se rup ramele, noi nu ne asumam nici o raspundere ... blah, blah, blah
Gresit soldat!
In primul rand, nu incepi prin a-i explica clientului ca trebuie sa completeze declaratii si altele ..., ar fi mai frumos sa ii spui ce poti tu sa faci pentru a-l ajuta.
Raspunsul corect ar fi fost: le reparam sau nu. Este atat de simplu! Fara declaratii, fara raspunderi impartite, ca nu suntem la politie. Si oricum, proceduri asemanatoare politiei nu ar avantaja deloc pe nici un comerciant.
Trebuie doar sa spui da, se face, sau nu, nu se face. Punct!
Bineinteles ca m-am dus la nr. 34 si acolo am gasit mai multa intelegere. Ba, chiar si un pic de simt al umorului, razand si eu si tipa de acolo de capetele seci de la OptiBlu.
Crin Antonescu se hotaraste sa candideze la alegerile prezidentiale
... deocamdata de unul singur.Crin Antonescu s-a hotarat sa intre in ring cu Traian Basescu. Era de prevazut, ar spune multi, macar prin frecventa aparitiilor televizate din ultimul timp si a discursului politic. O initiativa laudabila, cel putin din punctul de vedere al fanilor domnului Antonescu.
Insa tare imi este teama ca tinta finala nu este reprezentata de alegerile din 2009, si are o bataie mai lunga, urmatorul scrutin avand doar valoare de antrenament electoral. Asta ar insemna ca PNL este dispus sa sacrifice resurse importante pentru a construi o strategie pe zece ani si ar demonstra ca inca nu exista un rival terestru [adica cu picioarele pe pamant] pentru un presedinte maritim [in mai multe barci].
sursa foto: Ziarul Financiar
sursa Cotidianul
Blogs
Ironic Sans anunta aparitia unei noi carti despre bloguri. Ultimate Blogs este scrisa de Sarah Boxer, fost reporter si critic pentru New York Times.
“What are you working on?” “An anthology of blogs.” “I didn’t know you had a blog.” “I don’t. It’s an anthology of other people’s blogs.” “How do you find good blogs?” “I read. I surf. I look at blog contests. I follow links. I ask people about the blogs they like.” “Is a good blog hard to find?” “Yes. Very.”
From your 294 subscriptions, over the last 30 days you read 11,549 items, starred 424 items, shared 457 items, and emailed 21 items.
I couldn't agree more.
No End In Sight*
O recomandare. In cazul in care nu l-ati vazut inca, iar eu nu il vazusem pana ieri, "No End In Sight", primul film al lui Charles Ferguson, reprezinta o istorie neromantata [tradus in nu este un alt film a la Michael Moore] a experientei administrative si militare ale S.U.A., la sfarsitul interventiei militare in Irak. Nu am sa va dezvalui acum nimic despre film, dar lista oficialilor, ziaristilor si militarilor intervievati este cu adevarat impresionanta.
Pentru cei inca nehotarati, gasiti aici cateva recenzii despre film.
ce am invatat eu din acest film: daca vrei ca spectatorii tai sa inteleaga ceva [se aplica in cazul documentarelor], atunci ar fi mai bine sa ii lasi pe actorii principali [cat si pe cei secundari, s-ar putea dovedi mai importanti decat cei de box-office] sa vorbeasca. Michael Moore nu face lucrul asta, el ia povestea in propriile maini si interactioneaza cu ea, pentru a pune problema intr-un mod delicat. Este alegerea lui, alegerea mea este sa nu ma uit la filmele lui.
*acest post a fost scris ascultand cu placere kanye west feat. chris martin - homecomingbotosenii e fruncea!
La Botosani se intampla ceva ... dar inca nu este foarte clar ce.
Palatul Sutu are mai multe detalii.
Palatul Sutu are mai multe detalii.
Darfur
Am citit aici despre decizia lui Dubbaya de a nu trimite trupe in Darfur si m-a pus pe ganduri. Cat de schizoida poate fi gandirea oamenilor in zilele noastre. In interviul luat de BBC, Dubbaya argumenteaza ca aceasta "seminal decision" (whatever the fuck that might be!) a fost luata si datorita dorintei de a nu mai trimite trupe americane intr-o alta tara musulmana. Tara musulmana!
Ia uitati aici, vi se pare ceva musulman in toata povestea asta? Nu, acum serios.
daca doriti si fond muzical
iar in cazul in care aveti stomacul mai tare, incercati si filmuletele de aici.
Nu pot sa nu ma gandesc la Osama. Hei, Bin Laden poate vrei sa faci o fapta buna! Ce ar fi sa vizitezi Sudanul. Pentru ca bravii nostri americani de pe Marte, nu vor sa intre intr-o tara inaintea ta. Poate asa se hotarasc si ei sa ignore declaratia stupida a ONU, cum ca acolo este vorba de crime de razboi si nu de genocid. Ce crime de razboi, mai degraba, cineva care deranjeaza linistea publica.
Chiar asa, ce o mai face Salam Pax?
*acest post a fost scris ascultand cu placere Clash - London Calling
O rugaminte
Am observat ca s-a dat liber la voturi pe roblogfest 2008. Daca ati gasit vreodata ceva util pe acest blog, dati-mi voie sa va consider datori, si sa va indemn sa votati oricare din urmatoarele bloguri, fiecare la ce categorie gasiti ca este potrivit fiecare
inca ma mai gandesc daca sa includ si altele in lista, dar in primul si primul rand, votati Jurnal de sarcina in doi. Da?!
si sa nu va scuzati ca trebuie sa va faceti cont [it's too lame], ca parca vad ca sunteti inscrisi la o groaza de site-uri pe care deja le-ati uitat. Nu dureaza mai mult de un minut.
*acest post a fost scris ascultand cu placere pe Cami cum umbla prin casa
inca ma mai gandesc daca sa includ si altele in lista, dar in primul si primul rand, votati Jurnal de sarcina in doi. Da?!
si sa nu va scuzati ca trebuie sa va faceti cont [it's too lame], ca parca vad ca sunteti inscrisi la o groaza de site-uri pe care deja le-ati uitat. Nu dureaza mai mult de un minut.
*acest post a fost scris ascultand cu placere pe Cami cum umbla prin casa
Ca un disc stricat
in seara asta, am urmarit un documentar despre Yes. Acum, nu stiu cine isi mai aduce aminte de Yes, o trupa mai veche, de pe vremea cand muzica se invartea cu 33 sau 45 de rpm si nu cu 128 sau 320 de kbps. Si astfel am ajuns si la subiectul acestui post. Ascultand toti inginerii de sunet, producatorii sau managerii de turneu din acea perioada, mi-am dat seama cat de mult sunt legate muzica si suportul pe care este ea oferita publicului. Stiu, nu am inventa eu roata, nici macar masina de separat sunetul, dar vad cat de usor uitam unele lucruri pe care le luam ca fiind venite de-a gata. Am sarit atat de usor din vagon in vagon, de pe vinyl pe compact disc si de pe compact disc pe mp3 player, astfel incat am devenit foarte usuratici in a masura calitativ muzica pe care o ascultam.
Adesea ne plangem de calitatea muzicii din ziua de astazi. Nu mai sunt trupele de altadata, sau trupele de alta data nu mai scot albumele cu care eram obisnuiti, blah-blah ... Dar ce s-a intamplat de fapt? Trupele cu care eram obisnuiti s-au uitat la noi, cum abandonam rand pe rand, fiecare dintre suporturile traditionale, in cautarea solutiei ideale de a asimila pe nemestecate muzica pe care clamam de atatea ori ca o iubim. O data cu divortul de suportul traditional, am renuntat si la un alt element foarte strans legat de acesta. Mai precis, la structura albumului clasic [sa imi fie iertat ca tratez la gramada toate stilurile muzicale, dar rand pe rand, rock-ul a preluat din jazz si blues, hip-hop-ul din rock, muzica electronica si-a dorit sa faca albumele pe care le scoteau trupele de rock, si asa mai departe]. Faptul ca un album clasic din anii saptezeci, optzeci era definit de o structura solida, coerenta de la prima piesa si pana la ultima, si aici nu vorbesc despre discurile conceptuale, gen The Wall, Pictures at the Exhibition, Ollias of Sunhillow, sau altele, dar albumul obisnuit avea o coloana vertebrala, un fir interior pe care erai de la inceput tentat sa il urmezi, venea si din faptul ca el aparea pe un disc cu anumite calitati si cu anumite limite fizice, pe care puteai sa pui 30 de minute pe o parte, 30 pe cealalta ...
Discurile te invatau cum sa asculti muzica. Cum sa platesti atentie la versuri, la sunet [indulge an old and weary man]. Te invatau sa apreciezi artwork-ul unui album. Te fortau sa iti pui mintea la contributie, sa iti fixezi atentia asupra chitarii, a bassului, sa urmaresti vocea. Te invatau fineturile unei productii.
Ce ma poate invata un iPod? Ma scuzati, era o intrebare retorica, e blogul meu, imi permit.
Dar am sa incerc sa va scutesc de prea multa istorie. O data la cativa ani, apare o trupa, sa spunem Green Day, cu al sau American Idiot, si ne miram ca cineva mai este preocupat de structura albumului per ansamblu. Poate ca mirarea este justificata fata de noi insine, dar in ceea ce priveste muzica, nu are nici un sens. Trupele intotdeauna si-au dorit sa scoata un album intreg, in care sa se poata desfasura, in care sa introduca cat mai multe din ideile lor. Noi suntem cei care ciopartim zilnic, ore, zile, luni de munca, amestecand diferite piese pe mp3-urile noastre, mai mult sau mai putin sofisticate.
Stiu ca nu am o varsta inaintata, dar as prefera sa surzesc de-a binelea, inainte de a descarca de pe itunes/istore prima si ultima piesa de pe Close to the Edge, impreuna cu jpg-urile de rigoare. Ce facem noi acum, nu este decat sa cream un turn Babel modern, in care nimeni nu se mai intelege cu nimeni. Uitati-va la albumele care sunt acum in topuri! Toate sunt pline de piese care ar putea fi oricand transformate intr-un single de succes [si nici nu am inceput sa injur marketingul de turma], dar nu asta este scopul final. Muzica trebuie sa aiba un inteles al ei, nu trebuie sa fie un cor desantat de petice. Dintr-un anumit punct de vedere, ne-am intors inapoi in anii saizeci, cand casele de discuri erau interesate in a produce single-uri de succes, dar la fel de bine erau interesate de tot ce avea plete, fie ca era vorba de urmatorul Cream, sau de un golden retriver, cum spunea Nick Mason in Inside Out.
Muzica din ziua de azi este dupa chipul si asemanarea magazinelor care vand playere la kg. Nu mai are nimic de a face cu arta. Ce altceva poate fi spus, cand am ajuns sa ne intereseze mai mult cum lumineaza gizmo-ul nostru, in loc sa ne facem timp 60 de minute pentru a asculta un album intreg. Nu este oare ironic ca toata aceasta truda a noastra, istovitoare, de a ne face procesul ascultarii muzicii preferate cat mai comod, a reusit sa ucida toata creativitatea din muzica? Sincer, dau un mp3 iRiver, oricui se ofera sa ma ajute sa imi car discurile si pickup-ul de la Tulcea.
*acest post a fost scris ascultand-o cu tristete pe Cami cum cauta un fisier al carui nume l-a uitat
Adesea ne plangem de calitatea muzicii din ziua de astazi. Nu mai sunt trupele de altadata, sau trupele de alta data nu mai scot albumele cu care eram obisnuiti, blah-blah ... Dar ce s-a intamplat de fapt? Trupele cu care eram obisnuiti s-au uitat la noi, cum abandonam rand pe rand, fiecare dintre suporturile traditionale, in cautarea solutiei ideale de a asimila pe nemestecate muzica pe care clamam de atatea ori ca o iubim. O data cu divortul de suportul traditional, am renuntat si la un alt element foarte strans legat de acesta. Mai precis, la structura albumului clasic [sa imi fie iertat ca tratez la gramada toate stilurile muzicale, dar rand pe rand, rock-ul a preluat din jazz si blues, hip-hop-ul din rock, muzica electronica si-a dorit sa faca albumele pe care le scoteau trupele de rock, si asa mai departe]. Faptul ca un album clasic din anii saptezeci, optzeci era definit de o structura solida, coerenta de la prima piesa si pana la ultima, si aici nu vorbesc despre discurile conceptuale, gen The Wall, Pictures at the Exhibition, Ollias of Sunhillow, sau altele, dar albumul obisnuit avea o coloana vertebrala, un fir interior pe care erai de la inceput tentat sa il urmezi, venea si din faptul ca el aparea pe un disc cu anumite calitati si cu anumite limite fizice, pe care puteai sa pui 30 de minute pe o parte, 30 pe cealalta ...
Discurile te invatau cum sa asculti muzica. Cum sa platesti atentie la versuri, la sunet [indulge an old and weary man]. Te invatau sa apreciezi artwork-ul unui album. Te fortau sa iti pui mintea la contributie, sa iti fixezi atentia asupra chitarii, a bassului, sa urmaresti vocea. Te invatau fineturile unei productii.
Ce ma poate invata un iPod? Ma scuzati, era o intrebare retorica, e blogul meu, imi permit.
Dar am sa incerc sa va scutesc de prea multa istorie. O data la cativa ani, apare o trupa, sa spunem Green Day, cu al sau American Idiot, si ne miram ca cineva mai este preocupat de structura albumului per ansamblu. Poate ca mirarea este justificata fata de noi insine, dar in ceea ce priveste muzica, nu are nici un sens. Trupele intotdeauna si-au dorit sa scoata un album intreg, in care sa se poata desfasura, in care sa introduca cat mai multe din ideile lor. Noi suntem cei care ciopartim zilnic, ore, zile, luni de munca, amestecand diferite piese pe mp3-urile noastre, mai mult sau mai putin sofisticate.
Stiu ca nu am o varsta inaintata, dar as prefera sa surzesc de-a binelea, inainte de a descarca de pe itunes/istore prima si ultima piesa de pe Close to the Edge, impreuna cu jpg-urile de rigoare. Ce facem noi acum, nu este decat sa cream un turn Babel modern, in care nimeni nu se mai intelege cu nimeni. Uitati-va la albumele care sunt acum in topuri! Toate sunt pline de piese care ar putea fi oricand transformate intr-un single de succes [si nici nu am inceput sa injur marketingul de turma], dar nu asta este scopul final. Muzica trebuie sa aiba un inteles al ei, nu trebuie sa fie un cor desantat de petice. Dintr-un anumit punct de vedere, ne-am intors inapoi in anii saizeci, cand casele de discuri erau interesate in a produce single-uri de succes, dar la fel de bine erau interesate de tot ce avea plete, fie ca era vorba de urmatorul Cream, sau de un golden retriver, cum spunea Nick Mason in Inside Out.
Muzica din ziua de azi este dupa chipul si asemanarea magazinelor care vand playere la kg. Nu mai are nimic de a face cu arta. Ce altceva poate fi spus, cand am ajuns sa ne intereseze mai mult cum lumineaza gizmo-ul nostru, in loc sa ne facem timp 60 de minute pentru a asculta un album intreg. Nu este oare ironic ca toata aceasta truda a noastra, istovitoare, de a ne face procesul ascultarii muzicii preferate cat mai comod, a reusit sa ucida toata creativitatea din muzica? Sincer, dau un mp3 iRiver, oricui se ofera sa ma ajute sa imi car discurile si pickup-ul de la Tulcea.
*acest post a fost scris ascultand-o cu tristete pe Cami cum cauta un fisier al carui nume l-a uitat
Despre Sf. Valentin
Cum era si de asteptat, foarte multa lume a scris in ultimul timp despre Sf. Valentin. Inclusiv pe bloguri. Aceeasi dispute, aceleasi dileme, aceleasi dihotomii, Dragobete vs. Sf. Valentin, traditional vs. import, indigen vs. metec, etc. Nu m-au interesat nici anul asta, cum nu m-au interesat nici in anii trecuti.
Dupa parerea mea, fiecare are nevoie, din cand in cand de o statie de autobuz, un ragaz, un moment de odihna. Parca prea alergam in stanga si dreapta, ca bezmeticii, fără sa stim nici de unde am plecat, nici unde vrem sa ajungem. Startul s-a dat cand eram prea mici pentru a ciuli urechile, finish-ul este undeva prea departe ca sa il vedem. Si oricum, si vederea ne-a slabit in ultimul timp. Cel putin in cazul meu.
Daca vrem sa il numim Sf. Valentin, daca vrem sa il numim Dragobete, 23 August, sau mai ştiu eu cum, rămâne la latitudinea fiecaruia. Cert este ca un moment de respiro nu a stricat niciodată. Nici la munca, si nici intr-o relatie. Ai nevoie de timpi, nu morti, ci mai degraba de adunare, in care sa vezi ce ai facut pana acum, ce ai realizat, daca esti multumit cu tine insuti, in primul rând, si apoi si de ceilalti, pentru a putea sa mergi mai departe. Daca te oboseste tot bestiarul sarbatorilor importate, i-ati un bucium, pune-o de o mamaliga, tese la borangic, dar invata sa fii recunoscator pentru ce ai. Pentru ca pana la urma, cam asta este utilitatea unor astfel de sarbatori. Daca nu sunteti convinsi de ceea ce va spun eu, incercati sa va ganditi la toate obiceiurile si traditile pe care le intalnesti intr-un sat obisnuit. Majoritatea iti par ciudate, un pic inutile, unele prea metafizice, dar daca stai putin si cugeti, iti dai seama ca mai toate au la baza o motivatie extrem de practica.
Pentru mine cel putin va insemna o sticla de vin chilian, inca nu m-am hotarat care, si inca cateva lucruri pe care nu pot sa le prevad acum.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Al DiMeola - Consequence of Chaos
Dupa parerea mea, fiecare are nevoie, din cand in cand de o statie de autobuz, un ragaz, un moment de odihna. Parca prea alergam in stanga si dreapta, ca bezmeticii, fără sa stim nici de unde am plecat, nici unde vrem sa ajungem. Startul s-a dat cand eram prea mici pentru a ciuli urechile, finish-ul este undeva prea departe ca sa il vedem. Si oricum, si vederea ne-a slabit in ultimul timp. Cel putin in cazul meu.
Daca vrem sa il numim Sf. Valentin, daca vrem sa il numim Dragobete, 23 August, sau mai ştiu eu cum, rămâne la latitudinea fiecaruia. Cert este ca un moment de respiro nu a stricat niciodată. Nici la munca, si nici intr-o relatie. Ai nevoie de timpi, nu morti, ci mai degraba de adunare, in care sa vezi ce ai facut pana acum, ce ai realizat, daca esti multumit cu tine insuti, in primul rând, si apoi si de ceilalti, pentru a putea sa mergi mai departe. Daca te oboseste tot bestiarul sarbatorilor importate, i-ati un bucium, pune-o de o mamaliga, tese la borangic, dar invata sa fii recunoscator pentru ce ai. Pentru ca pana la urma, cam asta este utilitatea unor astfel de sarbatori. Daca nu sunteti convinsi de ceea ce va spun eu, incercati sa va ganditi la toate obiceiurile si traditile pe care le intalnesti intr-un sat obisnuit. Majoritatea iti par ciudate, un pic inutile, unele prea metafizice, dar daca stai putin si cugeti, iti dai seama ca mai toate au la baza o motivatie extrem de practica.
Pentru mine cel putin va insemna o sticla de vin chilian, inca nu m-am hotarat care, si inca cateva lucruri pe care nu pot sa le prevad acum.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Al DiMeola - Consequence of Chaos
Indiana Jones IV
Nu mai conteaza ce filme apar in 2008, justice has been done!
*acest post a fost scris ascultand cu placere cum trece un Imperial I-class Star Destroyer
inca nu m-am hotarat intre Star Wars si Indiana, dar daca vor transforma saga imperiului intr-un serial bun pentru gospodinele de pe/ de acasa, imi va fi destul de clar.
*acest post a fost scris ascultand cu placere cum trece un Imperial I-class Star Destroyer
2/2
pe scurt ...
*acest post a fost scris ascultand cu placere Lotus - Lotus
- o discutie interesanta despre drepturile de autor si fotografiile
- un nou motor de cautare rusesc da batai de cap inchizitiei internetului
- Harvard Art & Science goes open
- un filmulet despre cum este viata la Microsoft, via Eduard ... ma rog, nu e genul meu de umor, eu tot la Connected Ventures vreau sa lucrez
- pentru fanii podcasturi, inca patru motive de bucurie
- inca un articol interesant despre competitia Obama vs. Clinton
*acest post a fost scris ascultand cu placere Lotus - Lotus
Michael Clayton
O luam de la capat cu razboiul impotriva corporatiilor malefice. In trecut, Russel Crowe a fost The Insider, Rachel Weisz a murit intr-o afacere incurcata care pleca din Africa si ajungea tocmai in cluburile londoneze, in The Perfect Gardner, iar anul acesta, unul din favoritele la Oscar este There Will Be Blood.Michael Clayton este un film care vine in continuarea lor, insa ceea ce il diferentiaza de ilustrii sai predecesori este intriga subtire, scenariul un pic cam naiv. Oricat de mult mi-ar placea ideea de monstru corporatist, ce dicteaza peste vietile oamenilor, taind in carne vie, nu pot sa nu vad ca daca toate companiile ar fi precum cea din film, atunci nu ar avea o viata prea lunga. Din pacate, filmul nu se ridica la pretentiile listei de producatori (George Clooney, Jennifer Fox, Christopher Goode, James A. Holt, Anthony Minghella, Kerry Orent, Sydney Pollack, Steve Samuels, Steven Soderbergh)
But not all hope is lost. Tom Wilkinson face cred cel mai bun rol din ultimii ani, felul in care isi tine discursul delirant, il face, cel putin pentru mine unul din favoritii la Oscar pentru rol secundar. Senzatia pe care am avut-0 la final a fost ca filmul a fost parca intentionat construit in jurul lui. Insa nici George Clooney nu ramane nedreptatit. Scena cailor rataciti pe campie face mai mult decat stangaciile scenaristilor in a descrie masinaria corporatista.
Cred ca cel mai mare atu al lui Michael Clayton este imaginea, adica Robert Elswit, vinovat si de Syriana, Good Night and Good Luck, 8mm, sau Magnolia. Daca filmul schioapata la capitolul cursivitate, el recupereaza prin atmosfera sumbra, lumina speciala, auriul murdar. Iar imaginea lui George Clooney jucand poker, priceless!
Away From Her
Away from her este un film despre care dupa ce il vezi, ai senzatia ca nu prea mai ai ce adauga. Pentru cei care au rabdarea de a-l urmari pana la capat, nu cred ca nu exista cel putin un moment in care sa simta un nod in gat.Un mariaj fericit, cel putin la prima vedere. Filemon si Baucis in versiune moderna. Un peisaj idilic, o atmosfera care respire pace, impacare cu sine, liniste. Din pacate, apare si Alzheimer si lucrurile se complica.
Despre actori numai de bine. Julie Christie reuseste nu numai sa faca un rol exceptional, dar nu te poti impiedica sa nu exclami de mai multe ori, cum reuseste?. Exista pe parcursul filmului, ceva special in jocul actritei, ceva impalpabil care iti aduce aminte ca aceasta vine din o cu totul alta lume, poate de mult apusa pentru spectatorii crescuti cu Bruce Willis, dar care ramane o varsta de aur a cinematografiei. O lume in care se juca pur si simplu altfel. Gordon Pinsent este induiosator uneori, dar fara sa devina siropos sau prea melodramatic. Olimpia Dukakis reuseste performanta, greu de egalat, ca si acum sa joace la fel de impecabil un personaj meschin si nesuferit, inecat in propriul trafic marunt de compasiune si materialism ieftin.
Filmul se urmareste cu noduri in gat, fie ca ai o suta de ani si te simti apropiat de povestea personajelor, fie ca ai doar un an si nu prea stii ce sa faci cu termeni precum batrani, azil, uitare, spaime, neputinta, iertare, indoiala.
Nu stiu, in schimb, daca ironia din finalul filmului se datoreaza regizoarei.
Filmul se urmareste cu noduri in gat, fie ca ai o suta de ani si te simti apropiat de povestea personajelor, fie ca ai doar un an si nu prea stii ce sa faci cu termeni precum batrani, azil, uitare, spaime, neputinta, iertare, indoiala.
Nu stiu, in schimb, daca ironia din finalul filmului se datoreaza regizoarei.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Bran Van 3000 - Rose
Libertatile noastre ...
Exista o practica in lumea moderna, potrivit careia oamenii au rezolvat de mult timp vechile probleme ale antichitatii, cel mai adesea prin interiorizarea conceptelor majore, ascunse in spatele experientelor personale. Altfel spus, acest lucru inseamna ceea ce eu il desemnez sa insemne, actiunea mea fiind legitimata de experienta mea personala. Ma rog, exprimarea este mai cu bocancii, dar cred ca va fi destul de clar ce vreau sa spun, daca se citeste in continuare.
Acum cateva zile am fost pus in dificultate in momentul in care am incercat sa explic ca ar fi mult mai usor daca toti oamenii din cadrul unui grup ar intelege acelasi lucru in momentul in care se discuta despre anumite concepte cheie. De exempul, despre libertate.
Ce am sustinut eu a fost ca daca oamenii se bucura de libertate, atunci toate lucrurile vor merge bine. Ce am aflat a fost ca oamenii au diferite versiuni pentru acest termen. Si de aici au inceput problemele.
Propunerea mea a fost de a trata doar doua definitii mari si late ale libertatii, din punctul de vedere al limitarilor si al posibilitatilor. Astfel avem libertate pozitiva si libertate negativa. Nu am sa intru in detalii, a facut-o mult mai bine Isaiah Berlin in Patru eseuri despre libertate.
Dificultatea cea mai mare pe care am intampinat-o a fost in a explica cele doua definitii. Pentru ca lumea nu parea sa fie impacata cu acest mod, simplist din punctul lor de vedere, de a explica un concept drag si lor, in aceeasi masura. Problema venea din faptul ca ele pareau sa nu fie capabile sa treaca prin filtrul interior al experientelor personale prin care trecusera, sau prin experimentul de laborator al unor situatii ipotetice.
Dar, cum se intampla de obicei, de unde vin problemele, de regula, vin si rezolvarile. Daca o anumita definitie intampina greutati in a respecta conditiile unei situatii date, de obicei umblam la definitie. Dar nu intotdeaua avem dreptate. Uneori, situatiile pe care le alegem sunt absurde, ca sa o spunem intr-un mod mai delicat. [In ceea ce priveste libertatea copiilor, cred ca cel mai bine ar fi sa ii intrebam pe copii cum se simt, nu vi se pare fairplay?].
Daca in sine noastra ne consideram indreptatiti sa dam valori personale unor concepte general, simtindu-ne liberi sa experimentam cu limbajul, asta nu inseamna ca avem intotdeauna dreptate. O fi limbajul in permanenta schimbare, dar asta nu inseamna ca ce intelegem noi atunci cand utilizam un termen, se afla si la dispozitia interlocutorului. De obicei, aceasta situatia in care ajungem intr-un impas, pentru ca interlocutorul se afla in dificultate, incercand sa inteleaga o experienta personala. Si aici intervin definitiile cat mai putin restrictive, de genul libertatii pozitive si negative, deoarece ne permit sa discutam pe marginea unor experiente care ne sunt comune.
*acest post a fost scris ascultand cu placere
Acum cateva zile am fost pus in dificultate in momentul in care am incercat sa explic ca ar fi mult mai usor daca toti oamenii din cadrul unui grup ar intelege acelasi lucru in momentul in care se discuta despre anumite concepte cheie. De exempul, despre libertate.
Ce am sustinut eu a fost ca daca oamenii se bucura de libertate, atunci toate lucrurile vor merge bine. Ce am aflat a fost ca oamenii au diferite versiuni pentru acest termen. Si de aici au inceput problemele.
Propunerea mea a fost de a trata doar doua definitii mari si late ale libertatii, din punctul de vedere al limitarilor si al posibilitatilor. Astfel avem libertate pozitiva si libertate negativa. Nu am sa intru in detalii, a facut-o mult mai bine Isaiah Berlin in Patru eseuri despre libertate.
Dificultatea cea mai mare pe care am intampinat-o a fost in a explica cele doua definitii. Pentru ca lumea nu parea sa fie impacata cu acest mod, simplist din punctul lor de vedere, de a explica un concept drag si lor, in aceeasi masura. Problema venea din faptul ca ele pareau sa nu fie capabile sa treaca prin filtrul interior al experientelor personale prin care trecusera, sau prin experimentul de laborator al unor situatii ipotetice.
Dar, cum se intampla de obicei, de unde vin problemele, de regula, vin si rezolvarile. Daca o anumita definitie intampina greutati in a respecta conditiile unei situatii date, de obicei umblam la definitie. Dar nu intotdeaua avem dreptate. Uneori, situatiile pe care le alegem sunt absurde, ca sa o spunem intr-un mod mai delicat. [In ceea ce priveste libertatea copiilor, cred ca cel mai bine ar fi sa ii intrebam pe copii cum se simt, nu vi se pare fairplay?].
Daca in sine noastra ne consideram indreptatiti sa dam valori personale unor concepte general, simtindu-ne liberi sa experimentam cu limbajul, asta nu inseamna ca avem intotdeauna dreptate. O fi limbajul in permanenta schimbare, dar asta nu inseamna ca ce intelegem noi atunci cand utilizam un termen, se afla si la dispozitia interlocutorului. De obicei, aceasta situatia in care ajungem intr-un impas, pentru ca interlocutorul se afla in dificultate, incercand sa inteleaga o experienta personala. Si aici intervin definitiile cat mai putin restrictive, de genul libertatii pozitive si negative, deoarece ne permit sa discutam pe marginea unor experiente care ne sunt comune.
*acest post a fost scris ascultand cu placere
de ce sa nu citesti un blog ...
de ce sa citesti un blog se intoarce ...
cu versiunea 0.2
*acest post a fost scris ascultand cu placere Slam - Lie To Me (FreestyleMan Thirsty Monk Dub)
cu versiunea 0.2
- pentru ca trebuie sa mai faci si miscare ... mergi la un meci de baschet
- pentru ca nu toate lucrurile care sunt free, as in free beer, sunt si folositoare
- pentru ca esti un om ocupat
- pentru ca iti strici ochii cu fonturile alea mici din teme prost alese
- pentru ca nu ai prins nici faza cu 1.0, daramite x.0
- pentru ca oamenii pe care ii cunosti iti sunt indeajuns
- pentru ca oricum nu gasesti nimic util pe internet, la nevoie, ti-ai salvat in bookmark metacafe si iti este indeajuns
- pentru ca liceul, facultatea, masterul, MBA-ul te-au secatuit de setea de cunoastere
- pentru ca oamenii care scriu bloguri au mult timp liber, tu nu vrei sa il irosesti citind aberatiile unor necunoscuti
- pentru ca google are casuta aia in mijloc [stiu ca ai incercat de cateva ori sa introduci numele tau acolo]
- pentru ca lumea vorbeste despre bloguri, iar gura lumii ...
- pentru ca daca nu stii la ce foloseste, inseamna ca nu iti trebuie
- pentru ca daca ceva nu este stricat, nu incerci sa il repari
- pana la urma ce sunt blogurile? un alt facebook?
- pentru ca lista ta messenger are mai mult de zece oameni necunoscuti, indeajuns
- pentru ca nu ai terminat cartea pe care ai inceput-o acum trei ani
*acest post a fost scris ascultand cu placere Slam - Lie To Me (FreestyleMan Thirsty Monk Dub)
De ce sa citesti bloguri ...
pentru ca poti sa
*acest post a fost scris ascultand cu placere velvet revolver - the last fight
- cunosti oameni noi, pare atat de sablon, dar nu si in cazul celor care lucreaza mai mult de sase ore pe zi
- re-cunosti oameni pe care ii stiai mai de mult, vezi Jurnal de sarcina in doi
- gasesti mai usor ce te intereseaza la un moment dat
- discuti cu oameni cu care ti-ar fi mai greu sa interactionezi
- inveti, in ambele sensuri, pe o banda, doua, trei ... daca nu iti este indeajuns, intra pe autostrada
- folosesti ceea ce deja stii
- pui in practica ceea ce ai invatat intre timp
- te exprimi cat mai coerent si clar ... nu se aplica neaparat si in cazul de fata
- este cu mult peste media traditionala ... asta in cazul in care ai o problema cu media traditionala, cum este cazul meu
- tu decizi ce citesti si ce ignori
- inveti sa tastezi
- este simplu
- este free as in free beer, nu neaparat bautura mea preferata
- experimentezi
- obtii reactii imediate, sau nu chiar ... ma rog, cineva tot se sesizeaza, macar din oficiu
*acest post a fost scris ascultand cu placere velvet revolver - the last fight
Scuze
Adresate tuturor celor pe care i-am stresat in aceasta dimineata cu invitatii pe LinkedIn. Scuze, inca o data. Promit ca nu se va mai repeta.
*acest post a fost scris ascultand cu placere keane - under pressure
*acest post a fost scris ascultand cu placere keane - under pressure
New York Review of Books in Romania
via PRwave
Abia astept sa pun mana pe un exemplar, cu toate ca nu inteleg conceptul de marketing in care mi se indeasa pe gat o carte. Imi aduc aminte de vremuri de mult apuse in care puteai sa cumperi Cel mai iubit dintre pamanteni la pachet cu Fizica Cuantica. Si nu sunt singurul.
comunicatul ma duce cu gandul la vechea editura Univers, careia ii datorez foarte multe dintre cartile care indoaie rafturile bibliotecii mele. Pacat de ea. Caut ca disperatul Smilla si nu mai gasesc nici un exemplar.
*acest post a fost scris ascultand cu placere us 3 - cantaloupe
In The Valley of Elah 2007
Sunt unele filme care se bazeaza extensiv pe spatiile albe si nu le iese atat de bine. Si sunt altele, precum Lost in Translation sau In The Valley of Elah, in care o scena muta face cat o mie de Bruce Willis pe acoperisul fierbinte. Scena in care Deerfield Sr. isi calca pantalonii in camera de hotel, de exemplu.Sunt sigur ca 2007 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru Tommy Lee Jones, dar spre diferenta de No Country For Old Men, aici chiar a avut loc sa se desfasoare. Nu stiu daca ar fi fost un alt actor mai potrivit pentru Hank Deerfield, care sa reprezinte mai bine modelul de American 110%.
La capitolul actori pe care i-am recunoscut cu greu este Charlize Theron, care cu fiecare rol pe care il joaca, devine din ce in ce mai mult o actrita completa.
Scenariul este foarte bun, fara sa pacatuiasca in a pune intr-o lumina favorabila vreun personaj, cu schimbari de ritm foarte bine dozate. Spectatorul este introdus in atmosfera treptat, iar surprizele nu au un efect naucitor asa cum se intampla de multe ori in filmele americane. Exista un curs interior al filmului care nu devine vizibil decat spre sfarsit, un pic mai personal, cel al tatalui, despartit de rolul cazon.
Mesajul filmului mi se pare foarte dificil de discutat fara a deveni mai devreme sau mai tarziu subiectiv, fie ca discuti despre relatiile dintre parinti si copii sau despre razboiul din Irak. Nu conteaza daca esti sau nu de acord cu verdictul pe care il da filmul, eu am evitat sa citesc recenziile violente. Important este ca iti ofera un camp de discutie. Chiar si episoadele un pic cam melodramatice ale drapelului, care incadreaza filmul, au o anumita candoare, greu de ignorat chiar si pentru cel mai incapatanat dintre spectatori.
Poate ca ultima scena, cea a interviului final, ar fi meritat sa fie extinsa, parca a lipsit ceva in a transmite oroarea discursului.
*acest post a fost scris ascultand cu placere
La capitolul actori pe care i-am recunoscut cu greu este Charlize Theron, care cu fiecare rol pe care il joaca, devine din ce in ce mai mult o actrita completa.
Scenariul este foarte bun, fara sa pacatuiasca in a pune intr-o lumina favorabila vreun personaj, cu schimbari de ritm foarte bine dozate. Spectatorul este introdus in atmosfera treptat, iar surprizele nu au un efect naucitor asa cum se intampla de multe ori in filmele americane. Exista un curs interior al filmului care nu devine vizibil decat spre sfarsit, un pic mai personal, cel al tatalui, despartit de rolul cazon.
Mesajul filmului mi se pare foarte dificil de discutat fara a deveni mai devreme sau mai tarziu subiectiv, fie ca discuti despre relatiile dintre parinti si copii sau despre razboiul din Irak. Nu conteaza daca esti sau nu de acord cu verdictul pe care il da filmul, eu am evitat sa citesc recenziile violente. Important este ca iti ofera un camp de discutie. Chiar si episoadele un pic cam melodramatice ale drapelului, care incadreaza filmul, au o anumita candoare, greu de ignorat chiar si pentru cel mai incapatanat dintre spectatori.
Poate ca ultima scena, cea a interviului final, ar fi meritat sa fie extinsa, parca a lipsit ceva in a transmite oroarea discursului.
Gura pacatosului, adevar graieste
Update: nu cred ca la genul acesta de declaratii se gandea Havelock Ellis cand a spus ca "It is only the great men who are truly obscene. If they had not dared to be obscene, they could never have dared to be great." or we are doomed.
Acum cateva zile, Realitatea zilei a avut initiativa de a rezuma cateva dintre declaratiile cele mai penibile date de politicienii romani pe parcursul lui 2007. Alegerea mea personala a fost raspunsul lui Oprescu la declaratiile domnului Dancu, cu privire la "javrele batrane din PSD", mai precis, "domnul Dancu a avut o copilarie nefericita si acum are o maturitate nesimtita". Glorios!
Acum cateva zile, Realitatea zilei a avut initiativa de a rezuma cateva dintre declaratiile cele mai penibile date de politicienii romani pe parcursul lui 2007. Alegerea mea personala a fost raspunsul lui Oprescu la declaratiile domnului Dancu, cu privire la "javrele batrane din PSD", mai precis, "domnul Dancu a avut o copilarie nefericita si acum are o maturitate nesimtita". Glorios!
In rest, aceleasi invective deja uzate, se pare ca limbajul politicii romanesti nu permite dezvoltarea permanenta a injuraturilor, asa cum o gustam in viata de zi cu zi. Cu totii se invart cam in jurul acelorasi subiecte, mici variatiuni pe aceeasi tema. Cu toate ca din cand in cand, personaje precum Nastase, fac apel la resorturi mult mai intime, adresandu-se consoartelor, care, dupa cum se stie, sunt cheia ultima in ceea ce priveste motivatiile politice.
Daca tot suntem la capitolul declaratii, iata cateva dintre bazaconiile zilei, din ultimul timp. OK, arhiepiscopul nu este un personaj politic, dar impactul pe care l-au avut declaratiile sale in ultimul timp, il califica la un loc pe podium.
via Eduard
Asta da mesaj electoral, nu prea vad cum il poti combate. Un pic de tenta milenarista, dar oricum, nu a trecut mult de la schimbarea prefixului istoric, asa ca putem relationa usor cu scenariul funebru pe care il propune Mick Huckabee. As in Mick "The Undertaker" Huckabee.
si acum controversatul discurs al arhiepiscopului, despre care se spune ca obisnuieste sa vorbeasca "in tongues". Ok, suprarealism sa fie, dar sa stim si noi. Dintre toate religiile din lume, tocmai legea islamica a putut sa o aleaga? Sau poate, la baza este un resort stahanovist, de tipul, daca tot e sa facem o treaba, hai sa o facem pana la capat. Chiar daca inseamna sfarsitul nostru. Observati firul comun inrudit cu Thanatos dintre cele doua declaratii publice. Vom fi intrat noi in anul sobolanului, dar am intrat cu ganduri sinistre.
ultima declaratie, ii apartine tot lui Huckabee, si este un fel de bonus, cu dedicatie pentru iubitorii de animale. Eu personal am vazut sambata o veverita in Drumul Taberei, care ne-a condus o perioada de timp pe trotuar. Este adevarat ca putea sa ma faca sa ma gandesc la multe, dar nu la o tigaie de la Tefal. Incep sa am dubii in ceea ce priveste sistemul educational al americanilor.
*acest post a fost scris ascultand cu placere o liniste mormântală
Te pricepi la calculatoare?
... anul trecut am vrut sa imi cumpar o motocicleta, mai precis un Suzuki RGSX. Tot atunci am aflat ca motociclistii se impart in doua categorii mari si late. Cei care au cazut de pe motocicleta si cei care nu au cazut ... inca. Cred ca la fel stau lucrurile si cu priceputii in calculatoare. Sunt cei care si-au prins urechile macar o data, si au dat-o in bara, big time, si cei care nu au rupt bara ... nu inca. Niciodata nu am avut pretentia ca ma pricep la calculatoare, poate doar in masura in care am si eu unul, si merge. Nu cred ca au fost decisive competentele mele hardware in momentul in care m-am angajat, cel putin in cateva din locurile de munca pe care le-am avut pana acum.Textul de fata ar trebui sa fie perceput ca o declaratie de ura pentru priceputul calculatoarelor.
- Nu stiu cum functioneaza un sistem de operare
- Nu stiu la ce folosesc majoritatea programelor uzuale pentru calculator
- Nu stiu sa lucrez cu baze de date
- Nu stiu cum sa creez o retea
- Nu stiu cum sa securizez o retea
- Nu stiu care este motivul pentru care o retea cu alocare dinamica de ip-uri sta mai mult in picioare decat cea cu alocare statica
- Nu cunosc multi din termenii de baza pentru software
- Nu stiu sa fac query, by the way.
- Nu am scris niciodata, o bucata de cod care sa nu contina macar un copy/paste
- Nu stiu sa editez drepturi de administrator sau de utilizator, de fapt, n-am nici cea mai mica idee despre ce inseamna user policy, chiar daca am terminat stiinte politice.
- Nu stiu care este cel mai bun antivirus la momentul de fata.
- Nu stiu cum functioneaza un antivirus
- Nu stiu sa citesc un crash log
in concluzie, nu ma pricep la calculatoare, si mi-as dori extrem de mult sa fiu perceput ca atare.
Viziunea si misiunea unei companii
In ultimele doua zile am participat la o sedinta [un pic cam extrema pentru gustul meu] in care s-au definit/re-definit misiunea si valorile unei companii. Un fel de oftalmolog/ortoped meeting. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Tot cautand pe diverse site-uri am gasit acest blog. Este un blog/director ce indexeaza valorile si misiunea unor companii mai cunoscute sau mai putin cunoscute. Poate fi o resursa foarte buna de studiu.
Piata Universitatii reloaded ... cu poze
Am promis ca ma intorc cu poze. Nu stiu daca reiese si din pozele pe care le-am facut atmosfera de ceai de ora cinci, care a dominat manifestatia, cel putin atat timp cat am stat eu pe acolo.
Nu as mai vrea decat sa adaug un singur lucru pe care l-am uitat data trecuta. Nu stiu daca organizatiile care au semnat protestul isi dau seama ca sunt ignorate cu buna stiinta de catre toata clasa politica si de institutiile statului. Oare nu isi mai aduce aminte nimeni rezultatele referendumului de anul trecut? Nu cred ca poate fi trecut la capitolul victorii ale societatii civile. In fapt, nu cred ca exista vreun eveniment din istoria recenta a Romaniei care sa fie pus pe seama eforturilor societatii civile, sau in care sa fi avut societatea civila un aport covarsitor. Poate doar alegerea lui Emil Constantinescu, dar asta aduce mai mult a victorie a la Phyrrus [da, l-am cautat pe google, in caz ca va intrebati].
Revenind la referendum ... Daca a aratat ceva referendumul de anul trecut, a aratat un absenteism cronic, o infectie maligna care incepe sa ii cuprinda pe toti atunci cand vine vorba de politica. Nu prea au mai ramas multi figuranti care sa joace in filmul asta cu politica romaneasca. Ori incep sa angajeze si patrupede, ori se muta in matrice. Sper ca nu isi face cineva iluzii ca a castigat ceva din acel exercitiu util. Dar organizatiile civile ar putea sa invete ca daca ceva nu a mers prima data, ma rog, in ultimii 18 ani, poate ar trebui incercata o alta abordare a problemei. Si ar putea sa se concentreze pe a face lobby in cadrul partidelor, sau pe langa ele, cum preferati. Daca vezi ca ei nu vin la tine, ca sa fiu mai delicat, atunci te duci tu la ei.
Toata energia consumata inutil in spatele microfoanelor in piete ar fi mult mai utila in intalnirile directe cu politicienii. Daca cealalta parte nu te aude, poate ca e surda, poate ca nu, dar cu siguranta e o problema de comunicare si in curtea ta. Daca ei sunt prosti, coboara la nivelul lor, daca sunt vicleni, fii si tu viclean, daca sunt nesimtiti, baga-ti bocancii. Dar fara manifestatii patetice, demne de incalzit inima nostalgicilor. Pentru ca altfel vom asista in continuare la un dialog al surzilor, care ii adoarme chiar si pe cei mai vajnici si curajosi cameramani.
aaa ... si sa nu uit, cand se duc la negocieri, sa nu uite sa isi puna pantofii de mean bastard, ca altfel nu prea vad sanse de reusita.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Brooklyn Funk Essentials - Cool and Steady and Easy
ASAP Utilities
Sper sa nu am parte de comentarii de genul, unde ai fost pana acum, bai nene sau tu de cand folosesti Excel-ul? Dar am preferat sa astept cateva luni in care chiar sa folosesc add-in-ul, pana cand sa recomand acest pachet, in opinia mea umila, destul de folositor pentru cei care se chinuie cu tabelele zi de zi. E la fel de adevarat ca cei care s-au dat cu capul de zid de mai multe ori, au gasit deja rezolvarea si fara ASAP Utilities. Pentru noi restul, iata ca mai exista o solutie. Iar pentru cei care ma intrebau daca se pot sorta celule in functie de culoare, dar se poate, uitati si link-ul.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Clandestino
Avioane, avioane
Trebuie sa incetez sa pun prostii pe blog, mai ales ca sunt nominalizat la valentele pasiunii, aa pardon. Dar nu pot rezista tentatiei. Astazi sunt avion. Ciudat. Am mai fost saptamanile astea avion de cateva ori, dar nu aratam asa ...
You are an EA-6B. You are sinister, preferring not to get into confrontations, but extract revenge through mind games and technological interference. You also love to make noise and couldn't care less about pollution.
You are an EA-6B. You are sinister, preferring not to get into confrontations, but extract revenge through mind games and technological interference. You also love to make noise and couldn't care less about pollution.
| What military aircraft are you? EA-6B Prowler You are an EA-6B. You are sinister, preferring not to get into confrontations, but extract revenge through mind games and technological interference. You also love to make noise and couldn't care less about pollution.
|
| Click Here to Take This Quiz Brought to you by YouThink.com quizzes and personality tests. |
via The Devil's Kitchen
Unora le place jazz-ul
Mda, nu pot sa spun ca sunt ascultatorul de jazz fidel, dar trebuie sa recunosc ca mai imi umbla urechile razna. Dar nu despre asta este vorba aici. Am sa vorbesc despre ceva mult mai practic si mai lumesc, mai precis despre mancare. Mancare, mancare, dar nu orice fel de mancare. Amenintat cu extinctia fiind, cum ii sade bine unei specii pe cale de disparitie, am hotarat, ca orice roman sa imi iau soarta in maini si sa ... emigrez/incep sa gatesc. Dat fiind ca sunt mai capos de felul meu, nevrand sa contrazic teoria care spune ca e bine sa incepi cu ceva complicat atunci cand nu te pricepi, am purces la treaba si am ales aceasta reteta:
Ceafa de porc cu sos de mere a la Garina
... preferand insa sa improvizez pe o tema data, mai degraba, decat sa urmez indeaproape firul naratiunii culinare.. Au fost si cateva cauze obiective care m-au impiedicat sa raman fidel partiturii originale. Din pacate, la Billa nu am gasit soia dulce si am riscat o mana tremuranda pe o soia picanta Heinz, am uitat de ienupar si boia, iar ca la sfarsit sa fie tacamul complet, ca tot suntem la masa, ceafa s-a transformat subit intr-o pulpa.
mai jos aveti intreaga cronologie a faptelor, documentata pana la obsesie
carnea, marinata, timp de mai bine de o zi, asta multumita si jurnalului de sarcina in doi, dar bine mirositoare, astepta nevinovata, nestiind ce torturi i se pregatesc
diverse ingrediente, taiate fara un simt estetic real, stand sa cada, ori pe jos, ori in tuci
singurele momente in care se apropia de a fi considerata ca fiind gatita, spectatorii nestiind ca li se pregateste un final foarte indepartat de Hollywood
intr-un final, sa gatat in ciuda sosului care nu a reusit decat sa se arda, si pentru a cita dintr-un clasic in viata, ce balalau!
*acest post a fost scris ascultand cu placere kt tunstall - eye to the telescope
Adormirea Pietii Universitatii
UPDATE: nu toata lumea a vazut lucurile asa, de exemplu, judecatorul Cristi Danilet, pe blogul lui scrie ...
Duminica trecuta, Piata Universitatii a fost km 0, minus 18 ani. Ma simteam ca intr-o masina a timpului, una veche si prafuita. O adunatura de oameni, care de care mai pestriti, care nu pareau sa aiba vreo dorinta de a face ceva, a actiona, a misca un deget. Doar venisera, si vroiau sa fie si premiati. Priviri pierdute in gol, inchesuiala de dragul aglomeratiei, discutii la colt de multime, bietul om in macara, adormise si el.
Am inteles de la pacientul bengalesc ca s-a si cantat mai devreme. Paturca venise sa cante Bob Dylan, Blowin' in the Wind. Paturca! Dylan! Ce naiba, a innebunit lupul? Mai lipsea un pick-up Tesla si niste boxe RFT si o puneam de o sueta. [Apropo, Ioan T. Morar anunta ca s-ar putea sa ii avem in Romania asta pe Bob Dylan si Leonard Cohen, yummy!]
Toata debandada nu face decat sa le dea apa la moara baistrucilor de la trustul voiculescian. Si nici nu poti sa ii contrazici. Daca radeau de senilitatea manifestarii, chiar aveau dreptate. Aerul trist si sentimentul de lasa-ma sa te las nu poate fi ignorat. Ma uitam la fetele oamenilor si vedeam un fel de licarire sugubeata, care imi spunea ca nu prea erau luati vorbitorii in serios. E adevarat, mai erau si unele persoane mai triste, dar tristetea aia era adanca, ireparabila. Revenind la reactiile din televizoare, am observat ca toata lumea, chiar si cel de trista amintire, caruia nu ii pronunti numele, tot o dadea cu internetul, sa se puna dosarele pe internet, sa fie scanate, sa se faca un blog. Mai lasati fratilor blogurile in pace, sau daca il faceti, inscrieti-l si la roblogfest, poate ia un premiu.
Ursu isi dadea cu parerea ca nu trebuie sa facem mare caz de oamenii care au ramas fara slujbe. Cei de la CNSAS. Ca nu se pune problema de o mana de oameni carora li s-au taiat salariile. Nu serios? Nu spun ca trebuia Curtea Constitutionala sa ia in considerare lucrul asta, dar de cand cu decizia 51, ei au cam luat pauza, mie mi s-a aprins un beculet. Suna cam ciudat, macar si pentru aspectul asta. Nu am mai auzit de o institutie care sa inchida lumina peste noapte. De obicei, lucrurile astea sunt judecate mai pe indelete, nu la o tigara pe culoar, cum a aratat decizia.
Stau acum si ma uit pe lista nesfarsita a organizatiilor care au semnat protestul. Ce fel de organizatii sunt astea care nu pot organiza nimic. Daca le spunea asociatii era altfel. Mai intelegeam. Dar asa? Oameni care vorbeau la microfon despre cum Curtea Constitutionala a facut si a dres. Get over it! Vreau sa aud ce aveti voi de gand sa faceti. Exarhu spune ca au fost 500 de oameni. Dar prin Piata Universitatii trec sambata mai multi oameni!
Chiar nu a invatat nimeni ca daca vrei sa obtii ceva in ziua de astazi, trebuie sa pui osul la treaba? Trebuie sa oferi ceva. Epoca romantismului tarziu, Fichte, Eminescu, a apus. Ioan T. Morar spunea ca nu au venit tinerii. Si de ce ar fi venit? Ce ar fi vazut? Pana si o partida de CounterStrike parca este mai solid organizata decat ce am vazut in Piata Universitatii. Daca vrei sa ii atragi pe tineri, nu e chiar asa greu. Dar ofera ceva la schimb. Nu e vorba de ceva material. Chiar si minimul respect este indeajuns. Dar aceasta minima moralia chiar a lipsit duminica. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar si minerii s-au reprofilat! Asta e un semn ca trebuie sa se schimbe si cealalta parte. Militii spirituale my ass! Put my two cents in.
O sa revin cu poze
*acest post a fost scris ascultand cu placere Clandestino
Duminica trecuta, Piata Universitatii a fost km 0, minus 18 ani. Ma simteam ca intr-o masina a timpului, una veche si prafuita. O adunatura de oameni, care de care mai pestriti, care nu pareau sa aiba vreo dorinta de a face ceva, a actiona, a misca un deget. Doar venisera, si vroiau sa fie si premiati. Priviri pierdute in gol, inchesuiala de dragul aglomeratiei, discutii la colt de multime, bietul om in macara, adormise si el.
Am inteles de la pacientul bengalesc ca s-a si cantat mai devreme. Paturca venise sa cante Bob Dylan, Blowin' in the Wind. Paturca! Dylan! Ce naiba, a innebunit lupul? Mai lipsea un pick-up Tesla si niste boxe RFT si o puneam de o sueta. [Apropo, Ioan T. Morar anunta ca s-ar putea sa ii avem in Romania asta pe Bob Dylan si Leonard Cohen, yummy!]
Toata debandada nu face decat sa le dea apa la moara baistrucilor de la trustul voiculescian. Si nici nu poti sa ii contrazici. Daca radeau de senilitatea manifestarii, chiar aveau dreptate. Aerul trist si sentimentul de lasa-ma sa te las nu poate fi ignorat. Ma uitam la fetele oamenilor si vedeam un fel de licarire sugubeata, care imi spunea ca nu prea erau luati vorbitorii in serios. E adevarat, mai erau si unele persoane mai triste, dar tristetea aia era adanca, ireparabila. Revenind la reactiile din televizoare, am observat ca toata lumea, chiar si cel de trista amintire, caruia nu ii pronunti numele, tot o dadea cu internetul, sa se puna dosarele pe internet, sa fie scanate, sa se faca un blog. Mai lasati fratilor blogurile in pace, sau daca il faceti, inscrieti-l si la roblogfest, poate ia un premiu.
Ursu isi dadea cu parerea ca nu trebuie sa facem mare caz de oamenii care au ramas fara slujbe. Cei de la CNSAS. Ca nu se pune problema de o mana de oameni carora li s-au taiat salariile. Nu serios? Nu spun ca trebuia Curtea Constitutionala sa ia in considerare lucrul asta, dar de cand cu decizia 51, ei au cam luat pauza, mie mi s-a aprins un beculet. Suna cam ciudat, macar si pentru aspectul asta. Nu am mai auzit de o institutie care sa inchida lumina peste noapte. De obicei, lucrurile astea sunt judecate mai pe indelete, nu la o tigara pe culoar, cum a aratat decizia.
Stau acum si ma uit pe lista nesfarsita a organizatiilor care au semnat protestul. Ce fel de organizatii sunt astea care nu pot organiza nimic. Daca le spunea asociatii era altfel. Mai intelegeam. Dar asa? Oameni care vorbeau la microfon despre cum Curtea Constitutionala a facut si a dres. Get over it! Vreau sa aud ce aveti voi de gand sa faceti. Exarhu spune ca au fost 500 de oameni. Dar prin Piata Universitatii trec sambata mai multi oameni!
Chiar nu a invatat nimeni ca daca vrei sa obtii ceva in ziua de astazi, trebuie sa pui osul la treaba? Trebuie sa oferi ceva. Epoca romantismului tarziu, Fichte, Eminescu, a apus. Ioan T. Morar spunea ca nu au venit tinerii. Si de ce ar fi venit? Ce ar fi vazut? Pana si o partida de CounterStrike parca este mai solid organizata decat ce am vazut in Piata Universitatii. Daca vrei sa ii atragi pe tineri, nu e chiar asa greu. Dar ofera ceva la schimb. Nu e vorba de ceva material. Chiar si minimul respect este indeajuns. Dar aceasta minima moralia chiar a lipsit duminica. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar si minerii s-au reprofilat! Asta e un semn ca trebuie sa se schimbe si cealalta parte. Militii spirituale my ass! Put my two cents in.
O sa revin cu poze
*acest post a fost scris ascultand cu placere Clandestino
O carte inutila
Acum, la inceput de an stai si te gandesti la ce te asteapta in urmatoarele trei sute de zile, mai ales ca este si un an aniversar. Aniversam patru ani de la ultimile alegeri. Te ia cu fiori reci, mai ales cand vezi ce a iesit numai luna asta, scandalul CNSAS, iesirea violenta a lui Tariceanu cu privire la deficit, iesirea vulgara a lui Nastase.Ma gandesc daca mai este cineva din interiorul partidelor atent la discursul public pe care il arboreaza mandrii sai reprezentanti. Ce se intampla cu miturile politice, cu simbolurile, semnificatiile, etc. Mai nimic, dat fiind ca nivelul limbajului a scazut sub nivelul de inghet al bunului simt si decentei.
Parca te apuca dorul de vremurile romantice de la inceputul anilor nouazeci cand manipularea si subtilitatile parca erau mai mult pretuite. Era amuzant sa vezi cum lumea se mira dupa cate o cascadorie a FSN-ului, dom'le, iar ne-au pacalit! Uite-i cum se joaca cu mintile oamenilor. Si le iesea. Pai normal ca le iesea. Era chiar singurul limbaj la care oamenii reactionau. Aduceti-va aminte de aerul straniu care inconjura orice discurs al opozitiei, parca veneau din alta lume. Si cel mai bun exemplu este cel al lui Ion Ratiu. Ei erau cei care exersasera timp de cincizeci de ani acest limbaj, iar noi inca nu iesisem din starea catatonica a anilor optzeci. Frigul inca nu parasise mintile oamenilor, oameni care erau inca setati pe conditionarile limbajului de lemn.
Ce ne-a mai ramas din toate acestea? Am inlocuit manipularea parsiva cu zoaiele revarsate in public, cu uitarea absoluta, cu reciclarea politica, cu situatia penibila in care Relu Fenechiu il confunda pe Razvan Dumitrescu cu Dan Diaconescu, invitat fiind la emisiunea primului. Omul nici nu stia cine modereaza emisiunea, cine l-a invitat, si se mai spune despre el ca invarte sfori. Ce sfori, cand el nu stie nici sa se lege la sireturi. In locul celor din partidul liberal, l-as fi trimis la un curs de cultura generala. Penibil, dar penibilul a devenit port-stindardul discursului public.
Vin vremuri grele pentru urechile si ochii nostrii. Pazea!
*acest post a fost scris ascultand cu placere Saul Williams - Penny for Thought
roblogfest 2008
Nu prea intelegeam eu care era treaba cu editiile de anii trecuti, de ce nu se baga lumea acum, prea era ceva putred in Danemarca. Dupa ce am citit aici, m-am lamurit.
Tot nu imi pare rau ca am apucat sa nominalizez cateva din blogurile care imi plac, Stere. O la blog de muzica, chiar daca nu e intotdeauna si Cartea Smillei la blog personal. Dar cand am vazut ce varza sunt facute nominalizarile, cu link-uri vechi, inexistente, plus, parca s-a mutat tot hi5 acolo, parca nu prea imi mai vine sa mai trec pe acolo.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Honey Cone - If I Can't Fly
Tot nu imi pare rau ca am apucat sa nominalizez cateva din blogurile care imi plac, Stere. O la blog de muzica, chiar daca nu e intotdeauna si Cartea Smillei la blog personal. Dar cand am vazut ce varza sunt facute nominalizarile, cu link-uri vechi, inexistente, plus, parca s-a mutat tot hi5 acolo, parca nu prea imi mai vine sa mai trec pe acolo.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Honey Cone - If I Can't Fly
Protest impotriva restauratiei
In ultimile zile nu am mai urmarit jurnalele de stiri, prin urmare nu prea mai am idee cati oameni au reactionat dupa ce Curtea Constitutionala a acceptat exceptia de neconstitutionalitate prezentata de catre Sergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu. Justificarea din partea lui Andon mi se pare cel putin penibila, cele peste o suta de ziare care au publicat articole cu privire la Felix si i-au prejudiciat imaginea. De aici si pana la neconstitutionalitate mai e drum mult de parcurs, mai ales ca daca e ceva care sa ii prejudicieze imaginea, Antenele lui reusesc sa faca lucrul acesta zi de zi, si nici nu e nevoie de vreun ziar.
Alte amanunte nu am. Colega mea Elena, m-a rugat sa ii dau mai multe detalii si tot ce am gasit este acest articol in care Ioan Stanomir ofera mai degraba un film al evenimentelor decat o explicatie tehnica a exceptiei.
Alte amanunte nu am. Colega mea Elena, m-a rugat sa ii dau mai multe detalii si tot ce am gasit este acest articol in care Ioan Stanomir ofera mai degraba un film al evenimentelor decat o explicatie tehnica a exceptiei.
UPDATE:
Aici gasiti motivarea Curtii Constitutionale, citez:
... legea ar acorda Colegiului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii puteri pe care o astfel de instituţie nu ar avea dreptul să le deţină. Mai mult, Curtea pune la îndoială imparţialitatea colegiului şi afirmă că persoanelor audiate la CNSAS li s-ar încălca dreptul la apărare ...
Dupa cum observa si profesorul Stanomir, si pana acum unde naiba ati fost de nu ati observat lucrurile astea, sau cand legea a fost votata, voi ce faceati, dormeati in post. Daca nu stiti despre ce somnorici este vorba, intrati la Orbitoru, sunt doua poze mai mult decat edificatoare.
Iulian Comanescu are dreptate, reactia membrilor societatii civile este dura, mai ales daca ne gandim ca este vorba de una din cele mai importante instutii ale statului roman. Eu unul ma marginesc sa preiau protestul si sa va recomand sa veniti duminica in Piata Universitatii
*acest post a fost scris ascultand cu placere The Kings of Funk compiled by RZA.
Aici gasiti motivarea Curtii Constitutionale, citez:
... legea ar acorda Colegiului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii puteri pe care o astfel de instituţie nu ar avea dreptul să le deţină. Mai mult, Curtea pune la îndoială imparţialitatea colegiului şi afirmă că persoanelor audiate la CNSAS li s-ar încălca dreptul la apărare ...
Dupa cum observa si profesorul Stanomir, si pana acum unde naiba ati fost de nu ati observat lucrurile astea, sau cand legea a fost votata, voi ce faceati, dormeati in post. Daca nu stiti despre ce somnorici este vorba, intrati la Orbitoru, sunt doua poze mai mult decat edificatoare.
Iulian Comanescu are dreptate, reactia membrilor societatii civile este dura, mai ales daca ne gandim ca este vorba de una din cele mai importante instutii ale statului roman. Eu unul ma marginesc sa preiau protestul si sa va recomand sa veniti duminica in Piata Universitatii
PROTEST IMPOTRIVA RESTAURATIEI
In urma deciziei nr.51/2008 a Curtii Constitutionale prin care a declarat ca fiind neconstitutionale dispozitiile Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, care produce o adevarata restauratie a regimului comunist, organizatiile semnatare solicita Guvernului, Parlamentului si Presedintelui Romaniei urmatoarele:
1. Initierea si adoptarea de urgenta a masurilor legale care sa permita continuarea mecanismului de deconspirare a Securitatii (politiei politice comuniste) si a colaboratorilor acesteia, precum si gestionarea arhivelor fostei Securitati. Organizatiile semnatare considera ca Decizia CCR submineaza principiile si fundamentele statului de drept si reprezinta o intoarcere la practicile regimului comunist.
2. Revocarea membrilor Curtii Constitutionale. Organizatiile semnatare sustin functionarea institutiilor democratice, inclusiv a institutiei Curtii Constitutionale, dar considera ca prin Decizia nr.51/2008 judecatorii CCR au actionat imoral, incompetent si impotriva institutiilor statului de drept. In motivarea Deciziei nr 51/2008, judecatorii CCR fac confuzii grave cu privire la fundamentele statului de drept.
3. Revocarea imediata a Avocatului poporului, care prin argumentele de sustinere a neconstitutionalitatii Legii 187/1999 nu a reprezentat interesele poporului, interzicand cetatenilor dreptul de a avea acces la propriul dosar. Avocatul poporului a sustinut in sedinta Curtii Constitutionale ca “exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, dispozitiile legale atacate continand un venin neconstitutional”.
Totodata, organizatiile semnatare solicita membrilor CNSAS sa faca publice de urgenta informatiile pe care le au despre eventuala colaborare sau apartenenta a magistratilor, inclusiv a judecatorilor din CCR, la fosta Securitate.
Organizatiile semnatare au decis de asemenea organizarea unor actiuni de protest, in Piata Universitatii (zona fantanii din fata Facultatii de Arhitectura), incepand din data de 3 februarie, orele 14.00, pana la rezolvarea acestor solicitari.
Semnatari:
Grupul pentru Dialog Social
Societatea Academica din Romania
Asociatia Pro Democratia
Alianta Civica
Academia Civica
Freedom House Romania
Institutul de Politici Publice
Fundatia Memorialul Durerii
Agentia de Monitorizare a Presei
Militia Spirituala
Societatea pentru Justitiei SoJust.ro
Societatea Timisoara
Fundatia “Gheorghe Ursu”
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie
Asociatia Revolutionarilor fara Privilegii
Asociatia 21 Decembrie
Liga PRO EUROPA
Academia de Advocacy
Fundatia Soros Romania
Grupul pentru Reforma Universitara (Timisoara)
Fundatia a Treia Europa
Blocul National Sindical
*acest post a fost scris ascultand cu placere The Kings of Funk compiled by RZA.
Woody Allen si fonturile
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu unul, aproape ca ajunsesem la obsesie in ceea ce priveste font-ul folosit pana la epuizare de Woody Allen in filmele lui. Acum m-a lamurit Kit. 10k, asta da propagare. Mi-a placut comentariul cu if it ain't broke, don't try to fix it.
Viitorul suna bine
Nu stiam ca poti sa legi fotografiile de pe internet intre ele ...
Acum stiu.
O tehnologie ce promite sa creeze hiperlink-uri intre toate fotografiile de pe internet.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Clandestino
Blog Archive
-
►
2009
(578)
-
►
decembrie
(23)
- Filme
- RATM vs. Cowell
- epic battle
- Concert Sarmalele Reci la Preoteasa
- TYA
- hendrix the black album
- Cliffs of Dover
- the chicken has spoken …
- Return of the Jedi
- offloading to the cloud?!
- Cărţi
- şoferia-i brăţară de aur
- Multi-tasking
- se dau credite
- pink music
- I thought I had it reversed
- despre dreptate
- În loc de oda bucuriei
- mai bine băgăm nişte muzică
- marile dezamăgiri
- Pe cine să mai crezi?
- aşteptându-l pe … who knows who
- Mother of All Funk Chords
- ► septembrie (12)
-
►
decembrie
(23)
What's the Story, Morning Glory?. Blogger Template created by Deluxe Templates
CSS Template by Breezy / Support by Dante Araujo