Politice

De obice, când vorbeşti despre cineva aflat într-o poziţie pe care toată lumea o invidiază pe ascuns, dar nu şi-o doreşte nimeni, îţi vine să spui că omul trebuie să fie un pic ţicnit. Cam aşa şi cu funcţia prezidenţială. Dacă e să luăm la chestionat oamenii sănătoşi, câţi or fi rămas pe aici, majoritatea ar spune pas la o asemenea invitaţie.

Ioan T. Morar are o problemă cu Crin Antonescu. Nu este singurul după cum o arată şi comentariile.

O să mă opresc puţin aici, pentru a face o digresiune. Măruţă de la Happy Hour este cel mai nesimţit om din televiziune la momentul acesta, bine l-a şi prins pe Dan Diaconescu într-o pauză, iar pe Luis Lazarus pe traseu. Cine a văzut emisiunea de joi cu Crin Antonescu ştie despre ce vorbesc. Pe ceilalţi sunt invidios, chiar dacă nu am stat decat cinci minute să văd până unde poate merge golănia şi prostia unui om, de altfel cu o imagine mult mai bună decât ţârcovnicul de Mădălin Ionescu, cel cu accesul direct la scursura mondenă.

Bon, back to business. Ok, până acum s-a vorbit numai pe şoptite de spre candidatura lui Antonescu. Dar anul acesta cred că se va discuta deschis, pentru că nu prea văd ce şanse ar avea CP Tăriceanu, într-o eventuală confruntare cu Traian Băsescu, poate doar ca o rememorare a bătăliei de la OK Corral, şi cam atât.

Din păcate, sau din fericire (ambele opţiuni sunt valabile) pentru opoziţia lui Traian Băsescu, Crin Antonescu este cea mai bună opţiune. Din toate punctele de vedere. Cunosc mulţi oameni care l-ar vota pe Crin. Ce sunt eu curios este să aflu câţi l-ar mai vota în eventualitatea în care acesta ar fi sprijinit de către PSD. Pentru că dacă un partid se află într-o poziţie delicată în acest moment, atunci acesta este PSD-ul. Nu are un candidat puternic la alegerile prezidenţiale de anul acesta, are un lider ce şi-a slăbit influenţa şi mai mult în partid, legitimând cu jumătate de gură o alianţă în care, probabil, nici e nu crede în sinea sa. Acelaşi lider care poartă de ani buni tinicheau pierderii Primăriei. Iar partidul lui Iliescu nu este un partid de oameni pacifişti. Ei sunt învăţaţi cu lupta, după cum spunea şi ex-liderul de sindicat, au colţii ascuţiţi. Mai ales de când a apărut şi Vanghelie.

În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, acesta are câteva probleme de imagine pe care trebuie să şi le rezolve mai întâi. Prea mult, şi prea de succes s-a dovedit eticheta de chiulangiu de la Parlament pe care media i-a atribuit-o, probabil pe bună dreptate. Poate că n-.ar trebui să evite să răspundă sincer la aceste acuzaţii, pentru a putea trece la ceva mai serios. Însă, cu toate păcatele publice ce i se atribuie, Crin Antonescu are atuu foarte mare în faţa oricărui alt politician român. Imaginea sa nu este asociată cu vreun scandal de corupţie. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi este o performanţă greu de egalat pe malurile dâmboviţene. Şi un alt lucru, poate şi mai important, nu este asociat cu nici un eşec politic. Exemplele curg în privinţa asta, Geoană candidat la Primărie, Năstase cu termopanele, Isărescu în 2000, etc. Poate că este semnul unei gândiri politice pe termen lung, poate că este noroc chior, dar un avantaj rămâne un avantaj.

Ceea ce sper eu este ca acesta să nu înceapă prin a-şi face un blog. Anul 2009 nu va fi un an uşor pentru politicienii români şi tentativele lor de a câştiga electorat dându-se huţa pe net. Pentru că hai să fim serioşi, nu cred că îl interesează foarte mult pe Ion Iliescu comunicarea, după 50 de ani de vorbit în sens unic, sau pe MIron Mitrea. Ar mai rămâne să îşi facă blog şi Hrebenciuc, video blog eventual. Pentru a lămuri toate legendele ce circulă în privinţa sa. Dacă e să mă iau după stenogramele publicate în ultimul timp, cel al lui Hrebenciuc ar trebui să fie +18 sau pay per view.

Playlistul de weekend

Slumdog Millionaire

De citit …

Groundwork for the Metaphysics of Pride and Prejudice (or Pride and Practical Reason). It is a truth universally acknowledged, that a single man in possession of a good will must be in possession of the only thing that is good without qualification.

 
 

rămâne preferata mea. Este un joc în care se amestecă filme şi cărţi, mai mult sau mai puţin cunoscute.

de pe Crooked Timber, şi care continua aici. dacă stau bine şi mă gândesc, cred că mai am fotocopia Fundamentelor pe undeva pe acasă, rătăcită. Ăsta este un semn că ar trebui să mă reapuc de citit.

Cum să conduci lumea

clubul bilderberg 004

 

Skull & Bones este o societate masonică, secretă şi independentă, adica nu a aderat la nici o Mare Lojă obişnuită. Este cea mai truculentă şi macabră dintre toate, din punct de vedere ritual, şi este cunoscută sub numele de Ordinul (The Order), pur şi simplu …

şi continuă cam în acelaşi stil, preţ de 200 şi ceva de pagini. Nu e nouă cartea, dar vroiam să vă arăt o mică ironie, sponsorul cărţii în România este Săptămâna Financiară. Pentru că? Păi, dacă doar 1% din ce se afirmă în cartea cu pricina, este adevărat puteţi să vă pupaţi financiarul şi să vă luaţi la revedere de la teoriile voastre. Credeam că dacă te auto-intitulezi numărul 1 în topul săptămânalelor economice, cred că ar trebui să acorzi mai multă atenţie locurilor pe unde îţi pui imaginea.

Căt de inconştient trebuie să fii ca să îţi pui numele pe toate gardurile? Iar dacă o să îmi spuneţi că nu contează, este doar încă o victimă a maculaturii sau a reciclării hârtiei, think again. Sunt oameni care citesc cărţile de genul ăsta. Doar cărţile ăstea. Puteţi să vă întoarceţi la treburile voastre şi să încercaţi să aflaţi care este legătura dintre Thomas Jefferson, un cerb şi cyberspace-ul, dar mai devreme sau mai târziu o să vă treziţi că vine un prieten şi vă dă cu Zeitgeistul în cap, cum am păţit eu.

Ce mă uimeşte cu adevărat la propovăduitorii noi treziri spirituale, este pretenţia pe care o au de la interlocutorii lor. Dovedeşte că nu e adevărat! spun aceştia. Eşti nebun!???!!! Ce să demonstrez? Nu tu ai venit să îmi împui capul cu toate ăstea? Cred că mai degrabă, tu ai datoria să aduci şi nişte argumente, pe ici pe colo. Dacă Stanley Kubrick a făcut un film în anii ‘70, nu înseamnă că mouse-ul plănuieşte să te ucidă. Aşa şi voi, doar pentru că

În final o dedicaţie pentru toţi fanii Zeitgeist

Metafizica

nu mai este ce era o dată,the road to hell

dintr-un anunţ de curs la Universitatea din Hawai

“Metaphysics” as a field of study within the academic area of Philosophy is very
different from “Metaphysics” as the label of a bookshelf in Border’s Books. This is a
Philosophy course. It is not about what Border’s Books calls Metaphysics. 
The popular (Border’s Books) understanding of Metaphysics is that it is the study
of paranormal phenomena, such as extrasensory perception, out-of-body travel,
reincarnation, and auras. None of these topics will be seriously discussed in this
course!

am râs cu lacrimi, întreg textul îl găsiţi aici

sursa foto: Yester Prints

Comunicarea prin semne

 

 

Într-un final m-a lovit şi pe mine mintea în cap şi m-am hotărât să îmi lichidez legăturile primejdioase pe care le aveam cu şcoala. Pentru că vreau la nivelul următor şi pentru că oricum, nu prea mai agăţi nimic în ziua de azi doar pentru că eşti student, m-am hotărât să îmi dau examenul de licenţă.

Prin urmare, am purces la treabă şi am ales să rezolv problemele minore, precum aflarea bibliografiei de examen, dosar etc. şi nu problema majoră, de a îmi lua inima în dinţi şi a afla dacă mă mai primeşte profesorul cu care îmi făceam lucrarea de diplomă, înapoi. Dat fiind că vorbim de comoditate, am scris un mail către secretariatul facultăţii unde nu fără o urmă de dezgust mi-am încheiat anii de studiu şi pierdut vremea prin care îi rugam să mă lămurească şi pe mine în privinţa bibliografiei de examen, lucru absolut imposibil de găsit pe site-ul facultăţii.

Nu am să vă ţin prea mult în suspans şi am să vă comunic rezultatele comunicării cu secretariatul. Zero! Barat. Asta dacă nu contabilizăm performanţa lor de a nu scrie nici un mail corect. Nu am să dau exemple, pentru că nu se cade, este vorba de o corespondentă personală. Însă, primul mail l-a scris cu CAPS! Tot mailul scris cu CAPS! Cap coadă. Mă rog, nu-i problemă, am stat şi eu pe mIRC, pot să înţeleg într-un final şi treaba asta. La al doilea mi-a vorbit despre altceva, în al treilea a mâncat nişte litere. Poate că nu m-ar fi interesat foarte mult povestea asta, dacă eu aş fi aflat ce mă interesa. De unde! Nimeni nu ştie nimic. Iar eu m-am întors de unde plecasem.

Başca, nu mai pun la socoteală că nu îmi dădea reply la mail, ci îmi scria mailuri noi. Oare, când primesc şi corespondenţe oficiale de la universităţi din afară vreau să zic, că până la urmă şi corespondenţa cu mine era tot oficială, tot cu picioarele scriu mailurile? Sau atunci se reuneşte colegiul profesorilor, pentru a dezbate fonturile cu care să se răspundă?

Care e treaba cu oamenii care nu ştiu vor să scrie un mail corect, sau încearcă măcar (că nici eu nu sunt uşă de biserică) să scrie cât de cât îngrijit?

Se grăbesc? Unde? 

Oare ajung într-un final acolo unde doreau?

Standarde hipocrate sau hipocrite?

dacă nu ştiaţi, Mădălin i-a luat ratingul lui Cătălin.

Pe scara dezvoltării creierului în formă de telecomandă, unde suntem? Înainte de a deveni maimuţe (apropo de PETA), sau după?

Nu vi se pare ironic că schimbăm zi de zi un ecran cu un altul, în ciuda dezvoltării tehnologiei?

Frig

Unul dintre prietenii mei cântă într-o trupă şi ieri am fost să îl vedem într-un bar, cântând. Ştiam trupa, mai fusesem la concertele lor, nu este tocmai genul meu de muzica, un pop alternativ, un pic cam dezlânat şi pop, dacă e să ma întrebe cineva, dar cum nu e cazul am să îmi ţin părerile pentru mine.

Mai întâi aş remarca mai în glumă, mai în serios, apetenţa lor pentru localurile unde cobori pe scări luceafăr blând, de nu te mai vezi. Probabil că e o strategie de fidelizare a audienţei. Un pic mai brutală, dar merge. Îmi aduc aminte când lucram în baruri, aveam o teorie, cu cât mai adâncă hruba, cu atât clienţii vor sta mai mult. Pentru că te gândeşti la scările ălea şi te apucă disperarea. Şi setea.

Dar înapoi la muzică. Şi la locul în care s-a ţinut concertul. Acum, nu ştiu care este politica celor de la Downstairs, dar se pare că s-au inspirat din reclamele cu dinozauri dispăruţi pe motive de gripă, le ştiţi?. Pe scurt, era un frig de îţi intrau urechile în căciulă. Poate că la un concert de black, grey sau mai ştiu eu ce metal greu, nu ar fi contat. Aşa e metalul. Rece! Dar aici? E alternativ, după rece vine şi cald, unde e căldura? Sunt piese lente, îţi amorţesc picioarele. Lăsând gluma la o parte, poate că de obicei nu deschid miercurea. Poate că nu le mergea căldura. Dar mi-aş fi dorit să văd şi preţurile micşorate de frigul din hrubă. A, şi să nu uit, este de prost gust să ţii două plasme pornite în timpul concertului. Nici VH1 nu mai e ce era o dată. Nu te interesează concertul? Păi atunci, de ce naiba l-ai mai organizat la tine în cârciumă? Dar respectul e rara avis.

Hai cu muzica acum. Ieri am primit confirmarea că nu poţi face muzică ca un hobby (mă ia cu fiori, dacă mă gândesc la eventualitatea în care principala pasiune a lui Roger Waters ar fi fost filatelia, sau ar fi lucrat ca account manager pe undeva). E frumos, de deconectezi, trece timpul, ai ce arăta la nepoţi, dar atât. Dacă nu insişti, nu o să meargă. Dacă nu merge, parcă nu prea are sens. Sunt multe lucruri pe care poţi să le programezi din timp, dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când asculţi o trupă care cântă de mult timp împreună. Aşa se întâmplă şi în cazul jam-session-urilor. E amuzant, dar nu se leagă prea mult. Iar în cazul muzicii cântate de prietenul meu, este un detaliu esenţial coordonarea. Dacă toba rămâne în urmă, dacă basul a ieşit din ritm, atunci s-a dus naibii totul. Dar poate că acord eu prea multă importanţă. De fapt, în toată muzica e aşa, ce vorbesc eu prostii. Dacă nu se leagă, iese o gherlă.

Problema frecvenţei concertelor este însă legată ombilical de interesul pe care şi-l dă casa de discuri. Şi managerul. Dar cu manageri gen Baron, la ce să te aştepţi.

Apropo, dacă îl ştiţi pe Baron (cel cu scandalul cu Betty de la Etno, Etnic, ceva în genul), bine, de la teve, nu din altă parte. Îşi mai aduce aminte cineva de casetele pirat cu Slayer de pe vremuri, cele pe care scria Baron? Să fie doar o coincidenţă? Cred că mai am una pe acasă, pe undeva. La aşa manageri, aşa muzică.

Ce mă roade în schimb este faptul că uite, există oameni care cântă, au piese compuse de ei, şi totul se opreşte aici. Îmi povestea amicul meu, că au cedat drepturile de autor casei de discuri. Primele trei albume! Acum, am o nelămuire, de ce ar fi interesată casa de discuri în drepturile de autor ale unei trupe pe care nu o promovează? Mie îmi sună a lasă-mă, da’ eu nu te las. De ce le-ai mai luat, când nu plănuieşti să faci ceva cu ele? Lasă-le naibii oamenilor. Să îşi promoveze ei muzica, după cum ştiu ei. Lipsa banilor este principala scuză pentru lenea caselor de discuri. Atunci învesteşte în artiştii tăi. Lasă-i pe ei să îşi promoveze muzica. Cum găsesc ei de cuviinţă.

Burn after bailout

 

mai ţineţi minte finalul de la Burn After Reading?

Ce am învăţat noi din asta? Să nu mai facem aşa niciodată!

 

tare mie că am intrat boi în criză şi vom ieşi vaci. Nimeni nu va învăţa nimic din povestea asta.

Campanie anti spam

 

cred ca mai corect era anti mass, dar mă rog,

dacă e ordin, cu plăcere

PS. daţi volumul mai tare, că nu se aude bine …

via zoso

Citeşte în continuare

UPDATE

că tot vorbeam de usabilitate, Userfly este un serviciu care permite proprietarilor de siteuri sa monitorizeze comportamentul vizitatorilor în detaliu, contra unei taxe de 0,05 dolari. Şi pentru că este normal să ştiţi pe ce daţi banii, există şi un demo prin care puteţi să vă daţi seama cu ce se mănâncă Userfly.

sau varianta sa în engleză, read more. Multă lume o foloseşte în construcţia siteului, însă văd că unii dintre ei încurcă borcanele. Urăsc să dau clic şi sa descopăr că mai sunt de fapt doar trei cuvinte ascunse. Sau să ajung dintr-un tag pe un articol, şi să descopăr că trebuie să mai dau un clic, şi încă unu’, şi încă unu’ …

apropo de postul lui Manafu

Web developerii ar trebui sa faca site-uri pentru consumatori, sa caute sa raspunda nevoilor clientilor. Sa fim seriosi! Cine cauta pe Internet istoria RCS? (s.m). La naiba, eu cautam optiunile pe care le am ca nou abonat si detalii privind oferta. Si cine vrea grila de programe in PDF? Ca sa nu mai vorbesc ca din oferta online intelegi ceva, iar la "sucursala" ti se spune categoric altceva.

Circuitul banilor în natură

bernie marcus

 

"As a shareholder, if I knew the CEO of the company wasn't doing anything on [EFCA]... I would sue the son of a bitch... I'm so angry at some of these CEOs, I can't even believe the stupidity that is involved here."

Bernie Marcus, fondatorul Home Depot

Lawrence Lessing, of Creative Commons fame, arată către un articol din Huffington Post, din care reiese că banii veniţi din bailout plan sunt folosiţi în activităţi de lobby, şi nu orice fel de lobby, ci unul cu obraz gros.

Nu ştiu de ce, dar ştirea asta îmi aduce aminte de anii nouăzeci, când americanii au descoperit că ruşii jucau la bursa de la New York dolarii Băncii Mondiale şi a FMI-ului.

Cizme

 

Încerc cu întârziere să mă achit de datorii de săptămâna trecută, probabil că a ascultat cam toată lumea ultimul single U2, albumul ce trebuie să apară în martie fiind anunţat ca o reinventare a rock’n roll-ului, a doua venire a Beatlesilor, etc. Amazon i-a făcut un magazin separat. Dacă nu, puteţi să îl ascultaţi aici. Să nu spuneţi că nu aţi fost avertizaţi, dar de când cu Coldplay şi Brian Eno, avem dovada că producătorul nu face chiar toţi banii. Steve Lillywhite, Daniel Lanois, Brian Eno, ce mai, un fel de reuniune de liceu! Păcat.

U2 aveau o tradiţie a single-urilor, remember The Fly?

Epic fail

 

subtitlu, unde dai şi unde crapă

sau de ce nu poţi să ai încredere în ceea ce citeşti pe un blog, mă rog, e un pic cam pompos, vroiam să scriu de mai mult timp de tarele pe care le-am observat eu unul, în toţi anii de lectură,

şi iată că am găsit şi un studiu de caz destul de elocvent

prima dată am citit ştirea la Bleen, dată undeva în josul paginii, Cristian Preda şi-a făcut blog

ok,

a mai scris şi Mihnea pe Codexpolitic

dar pe parcursul zilei, am dat de perlele ăstea

Traian Băsescu mai aproape de blogosfera românească

Conform calculelor mele amatematice-semilogice-überspeculative, blogul lui Traian Băsescu va fi lansat prin mai-iunie. Mai aproape de campania electorală, aşa.

Traian Basescu isi face blog?

E la moda acum ca orice politician sa detina un blog. Singurul care nu are blog, inca, este Traian Basescu. Spun “inca” pentru ca deja au inceput sa apara speculatii cum ca Traian Basescu isi va face blog. INconstantIN spune ca blogul presedintelui va fi lansat prin lunile mai-iunie, sa fie mai aproape de campania electorala.

zici că e telefonul fără fir, varianta din Madagascar 2, cea cu maimuţele.

Bob Ezrin

 

despre calitate, creativitate, muzică …

But whatever you do, DO NOT pick a market and try to create for it.  You may decide to do that later in life when you become so good at your craft that you can aim your creativity wherever you wish, even when it doesn’t please you.

de aici.

Rush - YYZ

sunt mulţi ani de când am ascultat prima dată Rush şi nu pot să spun decât că am rămas fără cuvinte …

 

via Boing Boing

Talking Heads – Live in Rome

 

sunt 11 clipuri

enjoy

Internetul românesc

 

Un tânăr de succes în internetul autohton vorbea despre Spinoza. De ce îl mai citează oamenii?! Spinoza este irelevant, spune el, pentru că …

Intr-una din discutiile care au prilejuit postul (la care nu am luat parte, din fericire) cineva il cita in permanenta pe Spinoza. Consider ca daca aduci drept ”argumente” citate dintr-un evreu olandez din secolul XVII pentru a-ti argumenta parerile despre etica si divinitate ai o problema in a distinge opinia de realitate factuala. Nu e o problema in a fi de acord cu teoriile lui Spinoza, e o problema in a considera ca un filosof, oricare ar fi el, are ”in totalitate dreptate”.

şi asta într-o discuţie despre etică …

Mă întreb, care o fi realitatea factuală asta, că sper să nu fie soră cu prostia.

Cine vrea să fie milionar?

Dar cine vrea să fie sărac? Cine se mulţumeşte cu puţin?

slumdog_millionaire

De fapt, cu deloc dacă se poate. Şi se poate, o boy cum se poate! Nu ar fi foarte greu, pentru că dacă ne aducem aminte, timp de cincizeci de ani, comuniştii ne-au învăţat să ne trăim vieţile într-un ascetism total. Nimic nu ne mai aparţinea. Nici măcar gândurile cele mai intime. Citatul meu preferat pentru anii optzeci este din Vasile Gogea iubeşte-mă, dar nu mă dezbrăca.

Dar să revenim la sărăcia noastră. Ar fi foarte frumos ca atunci când vedem o maşină luxoasă sau un poster cu o excursie exotică să nu ne gândim ce bine ne-ar sta nouă acolo. Să găsim fericirea în faptul că nu aparţinem lucrurilor pe care le strângem în jurul nostru. Că nu ne defineşte felul în care ne-am decorat cei doi metri pătraţi de baie cu gresie parchet şi faianţă şi că hârtia igienică se asortează cu şuruburile roz cu care este fixat bideul..

Ar fi de-a dreptul extraordinar să mergem pe jos la muncă şi să refuzăm cu obstinaţie orice mărire de salariu, să nu ne plângem de calculatorul vechi, să nu dăm vina pe maşini pentru lipsurile noastre. Să îi înnebunim pe contabili. Să nu mai înţeleagă managerii de ce nu pupăm funduri pentru a ajunge mai aproape de geamurile de sticlă. Să fim noi cei care spălăm geamurile de sticlă de la Opera Center pentru că ne place să mergem pe munte.

Cine vrea să umble din oraş în oraş, în căutare de poveşti noi? Să cunoască oameni noi, la fel de săraci ca şi tine. Să nu îi fie frică de necunoscuţi care să îl jefuiască, pentru că nu mai are nici un ban. Să fie dispus să îi asculte pe ceilalţi pe îndelete, doar pentru că brusc, timpul lui nu mai înseamnă bani. Chiar aşa, care este antonimul timpului liber? Timpul ocupat? Eliberaţi-l, sau tăiaţi-i capul, cum ţipa regina mai demult.

Cum altfel am mai putea să ne lăudăm atunci când ne lăfăim în belşug şi lux, că am pornit de jos, ce ar mai însemna josul, dacă la un moment dat am fi toţi jos? Ce le-am mai spune celor care vin să ne ia interviuri pentru a vinde mai departe o poveste de succes. Eventual cu coperţi strălucitoare, care să ia ochii fraierilor doar pentru a nu observa că împăratul este gol? Cu ce am fi mai buni decât celălalt, dacă nu am fi pornit-o de jos? De cât mai jos. De preferinţă, eu de mai de jos de cât tine. Ce s-ar întâmpla atunci cu sus? Cine ar mai fi acolo?

Ce interes ar mai avea politicienii să ne mai mintă, atunci când noi nu avem nici un ban? Pentru cine şi-ar mai ridica ei gardurile înalte de la vile, atunci când nu va mai fi nimeni interesat de cele şapte piscine din spatele casei. Cine s-ar mai face agent de vânzări de piscine, într-o ţară de săraci?

Mai există un fel de sărăcie, care nu este la fel de spectaculoasă şi plină de sens pentru comunicatele de PR, precum cea din Africa, sau din India, sau de aiurea. Este sărăcia de zi cu zi, cea care nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti. Sărăcia mediocrităţii, sărăcia pe care nu o mai observă nimeni, printre plasmele şi lcdeurile atârnate de toţi pereţii. Sărăcia celui care ţine un pahar de apă la îndemână doar pentru că se îneacă cu bucata de pâine pe care a mestecat-o toată ziua. Este sărăcia celor care nu au nevoie de calculatoare, pentru că nu au văzut o carte în viaţa lor şi care îşi cumpără Clever, No 1 sau Aro nu pentru că au loialitate de brand. Pentru care nu contează cine a avut dreptate. Structuralismul sau post modernismul . Pentru care pungile de plastic de la hypermaketuri sunt cadouri în sine, iar pliantele ţin loc de Pif şi Hercule sau Rahan. Chiar aşa, cine vrea să fie sărac?

Într-un fel sau altul, cu toţii ne-am născut săraci, pentru că niciodată nu suntem mulţumiţi cu ce avem.

Cine vrea să fie furnică şi nu greier? Cred că şi furnica s-a prins de bancul cu greierele care pleacă la Paris.

Ce este mai rău, milionar sau sărac?

Ai? Asta vă întreb eu pe voi. În rest, filmul este foarte bun, chiar mai bun decât Trainspotting în unele momente. Dar ce vă aşteptaţi, doar este un film indian.

Undeva sus

 

tot de la Raluca …

the shadows are coming to get you

but we own the sky

pentru a termina săptămâna într-un ton optimist

De weekend

 

Patriciul

 

Eu nu fac afaceri, prin urmare nici Dinu Patriciu nu ar trebui sa scrie patriciul

Ştiam de ceva zile de intenţia cel puţin ciudată a lui Dinu Patriciu de a începe să scrie în ziarul Adevărul, şi sper din tot sufletul că nu a fost inspirată de Bono. Poate am aşteptat chiar cu mai mult înteres antrepriza autohtonă. Şi iată că a venit ziua cea mare. Când Orbitoru’ mi-a trimis astăzi linkul, am crezut că e vorba de piatra filozofală descoperită ieri de domn preşedinte. Dar nu, era chiar acea aripă tânără de pe vremuri. Am citit şi m-am crucit. Dacă în cazul lui Bono nu sunt de acord să nu îl plătească, în cazul de faţă, dacă Dinu Patriciu s-a plătit, atunci nu numai că scrie prost, dar este şi un om de afaceri la fel de prost. Iar eu pot să îmi depun siviul la gazetă.

Două sunt frazele care mi-au atras atenţia în mod deosebit.

Nu ştiu cum a fost cu ceilalţi, dar pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic. Oricum aş fi răspuns că nu mă interesează nicio funcţie publică. Afirmaţiile trecute în dreptul numelui meu nu le-am făcut niciodată. Constituiau, cel mult, forma derivată a unor declaraţii date de-a lungul timpului.

expresia asta este cred că este de o importanţă capitală (staţi liniştiţi, nu pentru noi, pentru el), mai devreme sau mai târziu, va reprezenta justificarea unui ocol al bunului simţ de 180 de grade. A se vedea declaraţiile întortocheate, recent date de Elvis, sau tumultul existenţialist al primarului Pandele din Voluntari. Dacă luaţi la pieptănat cronologia declaraţiilor din ultimii optsprezece ani, Ciorbea, Mitrea, et jusdem farinae, veţi vedea că exact cei care au spus că nu vor intra în politică, au reprezentat cele mai dezastruoase experimente politice. Repetenţi la toate capitol ele. Aşa că vă aşteptăm şi pe dvs., domnule Patriciu.

ştiinţele sociale şi practica politică au dovedit că la nivelul comunităţilor umane sau asocierilor de oameni pentru diverse finalităţi, de la partide politice şi până la corporaţii (iar statul nu este decât o corporaţie)(s.m.), organismele odată create îşi găsesc şi îşi dezvoltă imediat noi şi noi funcţii.

… eu am făcut ceva care semăna cu ştiinţele politice acum mai mulţi ani, dar aspectul acesta mi-a scăpat în mod miraculos. Nu e nimic, mă întorc în vară la şcoală şi voi încerca să aprofundez subiectul.

Alo, domnu’ Patriciu! Statul poate fi asemuit eventual, cu o organizaţie non-guvernamentală, dar de la Coca Cola şi până la statul de drept este o distanţă de cel puţin douăzeci de semidocţi, tineri dacă doriţi, că am văzut că promovaţi tineretul la dvs. în companie.

Gong

Steve Hillage despre piraterie:

... I am look in in the paper for BMI collapses! … the major labels collapse, it will benefit us in the long term, as artists ... we will develop a new, more civilized relationship with people that are listening to our music ...

 

Marx despre criza financiară

am vrut să comentez cu privire la asta

Nu mi-au placut comunistii dar, paradoxal, mi-a placut Karl Marx care, desi e considerat parintele comunismului, a avut o viziune diferita fata de evolutia ulterioara a statelor bolsevice. El vorbeste despre o societate mult mai apropiata de tarile nordice ale zilelor noaste. In comunismul imaginat de el oamenii sunt toti bogati si egali nu saraci si egali! Pe deasupra era al dracu de destept si vizionar. Iata ce scria in 1867:

“Owners of capital will stimulate working class to buy more and more of expensive goods, houses and technology, pushing them to take more and more expensive credits, until their debt becomes unbearable. The unpaid debt will lead to bankruptcy of banks, which will have to be nationalized, and State will have to take the road which will eventually lead to communism.”

Karl Marx, 1867

de pe blogul lui Şerban Huidu, dar la ora la care am citit eu, nu era disponibil decât în feed-reader.

şi mi-am dat seama că ar fi bună pentru mai mulţi ochi, aşa că poftim, cu tristeţe

Am vrut sa comentez pe blog, dar momentan este 404  :-) , gluma de om prost,
nu vroiam decat sa spun ca am vazut si eu fraza asta de curand a circulat pe messenger si pe mail.
Pacat ca este rupta din context, un om cu mai multe cunostinte de marxism ar fi putut sa spuna mai multe,
prietenii mei au ramas uimiti, dar mie mi se pare perfect logica prin prisma materialismului dialectico-istoric,
Oricum marxisti nu au vazut niciodata capitalismul decat ca pe o etapa intermediara, si nu ca pe un dusman, neaparat.
Cea mai buna carte despre subiectul acesta ramane Mizeria istoricismului de Popper,
dar am observat ca oamenilor le este foarte greu
sa faca translatia catre Marx, chiar si dupa ce au terminat cartea.
Din cauza asta, Lenin era complet convins ca poate sa sara direct in comunism, din epoca feudala,
deoarece soarta capitalismului este pecetluita din nastere.
Problema cu memoria oamenilor este ca nu isi mai aduc aminte/amnezie, poate nestiinta
dar Lenin şi-a prezentat toate actiunile lui intr-o cartulie despre cum vede el statul, scrisa parca chiar inainte de revolutia din octombrie
oameni precum Lenin sau Hitler, nu s-au ascuns niciodata,
Lenin scrie in cartea sa, despre cum va desfiinta bancile, banii si in ultima instanta statul, (ideea asta am auzit-o la profesorul meu, Stelian Tanase, acum multi ani)
sau cum scria el, ii vom pune pe rand pe oameni sa guverneze, pana cand nu va mai conta cine guverneaza,
iar astfel actul guvernarii va cadea in derizoriu, din cartea lui Pipes despre Revolutia rusa,
scuze pentru mailul lung, dar postul despre comunism si criza probabil ca mi-a trezit nostalgie, sau melancolie la anii scolii de demult,
as fi vrut sa imi aduc aminte de distinctia lui Nedelcovici in Imblanzitorul de lupi,
dar niciodata nu am fost in stare sa imi aduc aminte corect, asa ca mai bine renunt.
Un cititor,

dacă eu mi-aş fi dat cu părerea despre bloguri, online românesc sau mai ştiu eu ce spaime mai bâtuie imaginarul virtual, probabil că aş fi fost rapid, şi nu pe nedrept, la urma urmelor, pus la punct. Dar, aşa, ce mai contează, toată lumea ştie că nici oamnenii mai deştepţi nu l-a citit foarte bine pe Marx.

Vox populi

se pare că nu toată lumea se pricepe la politică, ştiu că m-a speriat şi pe mine un anumit cuvânt spus ieri, la CNN, şi anume, s-a făcut referire la mulţimea venită din toată lumea, ca la un pelerinaj. Acum, nu ştiu ce credeţi voi, dar pe mine mă sperie genul ăsta de speranţe pe care oamenii şi le pun orbeşte într-un om. Profeţii au o istorie violentă.

Ce vedeţi mai sus este efectul şi lipsurile mass media. Ale oamenilor care nu se informează. Nu văd filmuleţul ca un film împotriva lui Obama, ci împotriva ignoranţei. Nu mă interesează ce a vrut poetul să spună. Atâta timp cât votul este facultativ, atunci, dacă tot te apuci să faci o treabă, de ce să nu o faci cum trebuie? Tocmai când începusem să îmi schimb părerea despre americani, ştiţi, ăia care au început să citească mai mult.

Cănd mai duceţi dorul votului uninominal absolut, gândiţi-vă şi la filmuleţul ăsta.

Unde nu e cap, vai de urechi

Adică despre cum se face presă în România, citiţi şi vă minunaţi

vai de muzica

(daţi clic pe poză, că îmi este silă să pun link), chiar şi eu am învăţat după atâta amar de vreme că bolduitul dă bine în sărciul de la google, dar am o întrebare. De ce nu bolduiţi tot articolul? E mai uşor. Bine da şi voi ştiţi să ţineţi degeţelul pe ctrl, că sunteţi deştepţi şi scrieţi la gazetă. Apropo, pentru cine este îngrijorat de lecturile mele pe internet, am ajuns la articolul ăla, după ce am citit ceva foarte serios. Mă rog, sort of …

Televiziunea publică a terminat 2007 cu un deficit de circa 8,4 milioane de euro

în timpul ceremoniei de la Washington, ei discutau despre miss România, cu Aurora Liiceanu şi Andrei Gheorghe. Ţara arde, baba se piaptănă. Iar fraza zilei, culeasă de la un post aiurea de televiziune, nu mai ştiu care, este dacă Obama rezolvă rapid problemele la el acasă, înseamnă că ieşim şi noi din criză?

Răspunsul Mătuşii Tamara: Nu!

Bate toba să priceapă părintele

În cazul în care se mai întreabă cineva, de ce sperietorile de ciori din emisiunea lui Măruţă sunt considerate crema muzicii româneşti, vă propun un posibil răspuns. Pentru că noi nu ne creştem copiii decât pentru a ajunge fotbalişti, politicieni, manelişti şi alte reţete de cum să îl apuci pe Dumnezeu de un picior în timp ce alţi părinţi sunt de acord ca progeniturile lor să tragă chiulul de la şcoală, dacă e cu folos.

Întrebare, de câţi copii de aur este nevoie pentru a ajunge la nivelul lui Isiah? Nu e nevoie să îmi răspundeţi.

Dacă v-a plăcut videoclipul de mai sus, probabil că vă va plăcea şi cel cu Igor Falecki, de mai jos.

Despre miturile şi viitorul presei

 

That myth is essentially that every reader of a publication - not just buyer but alleged reader - is exposed to every ad. So every advertiser is charged for every reader of every ad. Great while it lasted, eh?

restul îl citiţi pe Buzz Machine.

Şi pentru că mi se pare complet idiot să pun un citat fără să spun nimic, aş observa că încă există o mare distanţă între realitate şi viitorul imaginat de anumiţi oameni din presă. Mă gândesc la propunerea lui David Carr, într-un articol din NYT, despre care s-a vorbit pe îndelete, de a construi un fel de iTunes pentru ziare. Great! Mă mir cum de nu s-a gândit şi Arianna Huffington la asta.

What just happened 2009

 

what just happened

Chiar aşa!

Ce naiba s-a întâmplat?

Cred că filmul lui De Niro ar trebui să fie trecut la categoria filmele cu cele mai neinspirate titluri. Probabil că de aia se şi spune că aşchia nu sare departe de trunchi. La aşa titlu, aşa film. Din păcate, tentativa asta de film, nu te face nici măcar să îţi pui întrebarea din titlu, la sfârşitul filmului.

În rest, nu prea ar fi multe de spus, nu contrazice cu nimic ce ştiam şi acum un an. De Niro ştie actorii celebri şi nu îi este greu să îi convingă să joace în filmele sale. Cel puţin ştie încă să joace, Turturo un pic mai puţin, dar nu e problemă, că a reciclat rolul din Big Lebowski şi a adăugat un strop de Barton Fink. Sean Penn nu prea a încăput în film, iar scenele în care apare sunt jenante venind din partea autorului lui Mystic River.

Dar cel mai şters şi penibil este Bruce. Bietul Bruce, cu o barbă lipită invers, cu un acces de isterie care ar fi făcut şi o găină invidioasă, se apucă să devasteze o garderobă. Şi asta din partea omului care a aruncat în aer Nakamoto Building, a furat chopperul lui Zed şi a reuşit să bage maşina în elicopter, chiar dacă aceasta a refuzat să intre. Păcat. Nu ştiu ce au avut cu el, dar sper să se revanşeze cu un rol frumos la anul.

Ironic este că filmul ăsta chiar încearcă să copieze filmele europene. La capitolul auto-ironie. Este amuzant să vezi că în filmele americane, până şi climaxul trebuie să respecte anumite reguli. Punctul cel mai înalt al filmului este anunţat de atâtea ori, încât atunci când se petrece, nu îţi vine să spui decât, Ok! Putem acum să trecem mai departe? Este prea devreme ca să imi dau seama, dar cred că se vrea un fel de manifest la adresa practicilor mai puţin artistic pure, ale Hollywood-ului. Sau cel puţin prin asta sper eu să justifice efortul depus. Yayk!

Prea mult, pentru un film prost, cu poze frumoase. Dacă aţi avut răbdare până aici, încerc să îmi iau revanşa. Aici găsiţi textele tuturor discursurilor preşedinţilor americani, cu ocazia ceremoniei de inaugurare. Via Kottke.

Unde te duci tu, Dosoftei?

din Business Magazin

CBRE: Achizitiile din Europa s-a intors la nivelul din 2004

from BusinessMagazin – Afaceri

iar gramatica română la nivelul din 1907. Patetic

oricum, vine la pachet cu ştirea asta, de mare sentiment estetic şi revoluţionar

eu zic să îşi dea odată specialiştii cu părerea, ca să putem trecem peste şocul ăsta!

Urmez linia albă a vieţii

lineocoke

 

Jocul exista de mai de mult, iată că au apărut şi instrucţiunile …

Mă iau după tata. Pădurea străbat. Trag pe nas: ce aer curat! Se văd munţii Carpaţi. Mistreţii-s defecţi sau plecaţi. În bătaia carabinei apar fel de fel de magnaţi. Herr Porsche, Subaru-san, monsieur Peugeot. Umblu de ore întregi. Nu mai pot …

de aici.

mulţumirile merg la Bogdan pentru link.

Lecturi

 

Din nou despre reţelele sociale, o teză de doctorat de data asta,

As social network sites like MySpace and Facebook emerged, American
teenagers began adopting them as spaces to mark identity and socialize with peers.
Teens leveraged these sites for a wide array of everyday social practices—gossiping,
flirting, joking around, sharing information, and simply hanging out. While social
network sites were predominantly used by teens as a peer -based social outlet, the
unchartered nature of these sites generated fear among adults. This dissertation
documents my 2.5-year ethnographic study of American teens’ engagement with
social network sites and the ways in which their participation supported and
complicated three practices—self-presentation, peer sociality, and negotiating adult
society.

pdf-ul se descarcă de aici.

via Boing Boing

şi încă un text interesant despre comunicarea mediată de calculator, linkul vine de la treibădică,

Unlike previous studies of political communication on the Internet, which examine discussions through content analysis methods, this study uses an experimental design and focuses on two of the formal elements of communication-synchronicity and civility.

pentru că am observat că a avut succes link-ul pe care l-am dat către engenstrom, acum câteva zile. Şi tot n-am terminat raportul comisiei.

Nu uitaţi să votaţi.

Principiul Terţului stupid*

 

Tot despre legea HI-FI, pe blogulu lui Varujan Pambuccian

Nu ştiu dacă v-aţi uitat la ştiri ieri seară, dar o perlă mi-a atras atenţia în special. Cea cu ascultarea telefoanelor. Şi abia trecu’ reportajul, că ce mai tunet, ce mai zbucium. Toată lumea isterizată de probabilitatea ca bipurile cu număr ascuns să fie înregistrate. Convorbirile gratuite de pe Cosmote la fel. Păi ce, dacă sunt moka, trebuie să fie şi private?

Nu ştiu la ce v-aţi gândit voi prima dată, dar eu am avut imaginea unor spaţii de stocare imense, în care se aude ca un murmur înfundat, un milion de voci, toate în acelaşi timp. Ce şi-o fi zis moromete, moamăăă ce de harduri trebuie să îşi ia ăştia, acuma să te ţii. De ce să nu înregistreze şi filmuleţele uplodate pe trilulilu, youtube, metacafe, filmele şi manelele descărcate în fiecare zi? Sau înjurăturile din trafic? Iar la sfârşit, ne facem cu toţii conturi şi ne distrăm până ne ia mama dracului.

Cu câteva zile în urmă, Mihnea Măruţă se întreba ce anume ar trebui să facă ziarele, pentru a-şi recâştiga cititorii. Grea întrebare, la care nu am răspuns. Da’ ştiu ce nu ar trebui să facă. Să procedeze precum voinicele noastre televiziuni (nu am înregistrări, nu stau să fac genealogia prostiei în mass-media românească) şi să se transforme în Casandre de serviciu, căinându-ne pe noi, biete animale la ferma lui Big Brother. Oamenii ăştia cred că îşi fac reportajele pe chat sau pe mirc.

chioru’#1:Ai auzit tu, că vrea guvernul să ne asculte telefoanele! Rolf!

surdu’2:wtf? Ce-ai zis? Camioanele?

Trebuie neapărat să scriu ceva pe hi5, dar mai întâi să nu uit să dau şi ştirea la teve.

Din păcate pentru hecantele noastre de ocazie, nu va catadicsi nimeni a ne înregistra convorbirile, iar noi vom trebui să ţinem minte în continuare, când e ziua prietenei noastre, ce îşi doreste de belăntaines day, ce ne-a zis să cumpărăm în drum spre casă, etc. Naşpa.


Art. 4. - Datele necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari cuprind:
a) in cazul retelelor de telefonie fixa si mobila: numarul de telefon apelant, precum si numele si adresa abonatului sau ale utilizatorului inregistrat;
b) in cazul serviciilor de acces la internet, posta electronica si telefonie prin internet: identificatorul/identificatorii alocat/alocati utilizatorilor; identificatorul de utilizator si numarul de telefon alocate pentru efectuarea oricarei comunicari prin reteaua publica de telefonie; numele si adresa abonatului sau ale utilizatorului inregistrat, caruia i s-a alocat o adresa Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator sau un numar de telefon, la momentul comunicarii.

Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt,

aruncaţi un ochi p’acilea,

http://clickio.ro/2009/01/internet/mai-multi-clienti-si-bugete-mai-mari-vs-urmarirea-emailurilor-si-telefoanelor/

si p’aici

http://avadani.hotnews.ro/ne-asculta-sau-nu.html

dacă aveţi mai mult timp, şi minte, citiţi şi legea cu pricina

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_13906/avocatnet.html

__________________________________

* cine ştie de unde vine terţul din titlu are o bere neagră de supărare de la mine

Rugăminte

Aşadar, trebuie să ne luăm din nou casa în spate. La 1 aprilie ni se întorc proprietarii. Numai ca de data asta cutiile şi valizele includ copil, pătuţ, căruţ, sterilizator şi multe alte accesorii copil, plus aer condiţionat, aparat de făcut pâine, aparat de fiert la aburi, cuptor cu microunde, robot de bucătărie şi alte multe şi mărunte care devin mari şi grele când trebuie să te muţi ...

de pe blogul Bădicilor, dacă ştiţi ceva, contactaţi-i, dacă nu, daţi de ştire pe la alţii, poate apare ceva



Cel mai prost din curtea şcolii

Cum poţi să te faci de râs ieftin în ziua de azi? Foarte simplu, spui că nu crezi în Zeitgeist. Nu ştiu dacă mi-am făcut cadou o nouă marotă, sau filmul ăsta chiar mă urmăreşte, dar a devenit leit motivul ultimelor zile.
Din păcate, observ cum din ce în ce mai mult, lumea din jurul nostru a devenit o dictatură a oamenilor care s-au sacrificat pentru binele nostru. Pe credit. Iar pentru asta, noi ceilalţi, mujicii, trebuie să le fim profund recunoscători. Pentru că ei lurează întru fericirea noastră. Iar când nu lucrează întru fericirea noastră (dacă i-ar vedea Noica) atunci plătesc rate la bancă.
Zeitgeist nu este un film periculos prin ceea ce spune în mod direct. Ci pentru că este un film care îţi permite să îţi iei din el exact ceea ce îţi trebuie. Nu eşti o fiinţă religioasă, dar insişti că adevărul este dincolo de noi. Nici o problemă, avem exact ceea ce îţi trebuie. La cererea telespectatorilor, conspiraţia iudeo-masonică se întoarce. Eşti o persoană religioasă, care s-a săturat să dea socoteală pentru ceea ce face? Imediat! Avem pentru tine ceva croit pe măsură. O nouă apocalipsă!
Dar dacă tu, mic sclav într-o lume gen Matrix, condusă de Rockefelleri, Ţiriaci sau Patrici, te hotărăşti la un moment dat să îţi faci o firmă, să munceşti pentru tine, cum îţi explici lucrul ăsta? Tot ca pe o conspiraţie a banului?
Ce mi se pare complet ironic la toată povestea asta, este că tocmai cei mai inteligenţi dintre noi, sunt exact cei care depun primii armele, cei care şi-au dat seama cum funcţioneză toată treaba, cu evrei şi cu masoni, cu banii cu care ne-au făcut sclavii lor. Sunt primii care sunt dispuşi să joace după cum le cântă presupuşii lor stăpâni. A, mă scuzaţi, ei s-au sacrificat, pentru noi, proştii, care încă mai credem că ducem o viaţă liberă, că putem decide singuri asupra vieţii noastre, că dacă am făcut o prostie, plătim pentru ea, deoarece fiecare este responsabil pentru faptele sale, nu pentru că este Keanu Reeves un actor prost. Mieii de ei.
Şi nu, scopul în viaţă nu este să stai cu burta la soare. Dacă există o conspiraţie, atunci este o conspiraţie a prostiei.

de citit în tren

 

Building on case studies of Wikipedia and the Daily Kos, we make three basic claims. First, we argue that different kinds of rules shape relations between members of the majority and of the minority in these communities in important and consequential ways. Second, we argue that the normative implications of these consequences differ between online communities that seek to generate knowledge, and which should be tolerant of diversity in points of view, and online communities that seek to generate political action, which need less diversity in order to be politically efficacious. Third, we note that an analysis of the normative desirability of this or that degree of tolerance needs to be tempered with an awareness that the actual rules through which minority relations are structured are likely the consequence of power relations rather than normative considerations.

 

de aici Norms, Minorities, and Collective Choice Online [Full Text]

Femeile

 

“Here’s the difference, to me, between boys and girls: Boys fuck things up; Girls are fucked up. That’s the difference. Boys just do damage to your house that you can measure in dollars, like a hurricane. Girls, like, leave scars in your psyche that you find later, like a genocide or an atrocity… That’s the difference between boys and girls. And it becomes the difference between men and women, really. A man will, like, steal your car or burn your house down or beat the shit out of you, but a woman will ruin your fuckin’ life. Do you see the difference? Like, a man will cut your arm off and throw it in a river, but he’ll leave you as a human being intact. He won’t fuck with who you are. Women are nonviolent, but they will shit inside of your heart.” -Louis C.K. (via Luce)

de pe Constant Siege

asta nu înseamnă că trebuie să te porţi ca un idiot, precum cel de pe blogul AvionarU-lui.

Muzică live

 

plailistu’ dă weekend, enjoy, sunt 21 de clipuri smile_regular. Dacă vă plac, lăsaţi şi un comentariu.

Big Brother with a twist

 

UPDATE: am uitat complet de o ştire după părerea mea, mult mai importantă, ce ar putea să intereseze Biserica

hai, dacă pierzi datele ai backup la ele, dar eu nu m-aş juca cu softul omului.

De câteva zile pe blogul lui Mihnea Măruţă, se discută apăsat, am vrut să spun aprins, dar din păcate, foarte puţine dintre comentarii au reuşit înceapă să descoasă fondul problemei, despre noile reglementări ale Uniunii Europene cu privire la paşapoartele biometrice şi datele personale.

Am mai citit o dată comentariile. Ar fi multe de spus în privinţa întrebărilor pe care le pune Mihnea Măruţă cu privire la lipsa unei puneri în discuţii a subiectului în spaţiul public. În primul rând, situaţia spaţiului public românesc, lăsat un pic violat după ultima confruntare dintre Băsescu şi Tăriceanu (aş vrea să fac o precizare aici, pentru cei care au interpreatat acest război ca pe o feudă personală, vă înşelaţi amarnic, a pornit de la o ceartă între două persoane, dar a ajuns, imho, să reprezinte una dintre cele mai sugestive exemple ale falimentului instituţiilor publice din România, dar despre asta în discuţia despre modificarea Constituţiei, dacă aveţi nedumeriri vă sugerez să parcurgeţi textul raportului, va fi o experienţă utilă, măcar din punctul de vedere al punerii cronologiilor la punct).

Astfel de atitudini din păcate nu fac decât să îi hrănească pe adepţii teoriilor conspiraţioniste. În momentul în care consideri statul ca fiind promotorul unui sinistru complot de indobitocire a oamenilor (cu greu mă abţin să nu comentez şi pe marginea contribuţiei Bisericii la acest proces) nu îţi mai rămâne decât să stingi lumina şi să te duci să te culci. Mai ales, că o astfel de atitudine nu înseamnă decât o invitaţie pentru orice binevoitor de a prelua frâiele turmei. Chiar dacă nu există nici un complot universal, iudeo-masonic (aici creştinii ortodocşi să înlocuiască masonic, sau iudeo cu ce preferă ei), s-ar putea ca dorinţele oamenilor să se împlinească. E ca în blestemul ţigănesc, fie să ai parte de ce îţi doreşti. La fel s-a întâmplat şi în Germania lui Hitler, sau mai înainte, în timpul Revoluţiei Bolşevice. Oricum, şi noi ajunsesem să credem că nu mai există viaţă după Ceauşescu.

Să revenim la problema protestului Bisericii şi inţiativa Uniunii Europene, care by the way a cam intrat în vigoare, un alt motiv destul de puternic pentru care nu există o discuţie publică, ar fi reprezentat de tonul discursului

Crestinii l-au primit cu bucurie. Adevaratii crestini. Lupii in blana de oaie isi ascut dintii ca in “Capra cu 3 iezi”, iar neinitiatii propun dezbateri dar nu din perspectiva religioasa.

Nu prea ar mai fi nimic de spus după aşa ceva. Dacă veţi înclina să spuneţi că sunt rău, este dreptul vostru, dar un astfel de limbaj nu este întâmplător, este tocmai provocat de protestul iniţial, pentru că, cum altfel ai putea continua un text precum cel de mai jos

Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului.

extras din textul iniţial al părintelui Iustin Pârvu.

Însă problema cea mai mare pe care o văd eu în discutarea acestui subiect sau ale altora, este chiar atitudinea Bisericii, care nu găseşte de cuviinţă să susţină un dialog coerent şi continuu cu societatea, mai degrabă se trezeşte numai atunci când îi convine, când i-o cer interesele proprii, luând poziţie doar în cazul unor situaţii izolate, dând mai degrabă senzaţia unui bătrânel morocănos şi mizantrop.

Paşapoartele biometrice mai sigure

Avva Justin: "Este vremea muceniciei!" – de citit şi comentariile pentru că sunt foarte importante (nu m-aş fi gândit să traduc permalink cu întoarcere)

PS în continuare nu cred că ar fi bine ca statul să tremure atunci când Sfântul Sinod se pronunţă într-o problemă laică.

Tuturor celor care au comentat pe blogul lui Mihnea vă recomand documentarul lui Bill Maher - Religulous

Pseudonime

mă uitam prin comentarii şi am simţit că se impunea …

D’ale publicităţii toane

 

sergiu si dilema

 

E ceva putred în alăturarea asta, dar încă nu reuşesc să îmi dau seama ce.

Curat constituţional

A început să se discute, din ce în ce mai aprins, pe marginea Raportului Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România (ufff, că mult a fost), destul de consistent (86 de pagini) apărut ieri.

Pe siteul Hotnews a început deja contestarea legitimităţii comisiei, a membrilor a raportului. Începe distracţia, că tot se răsuflaseră şi pensionarii cu salariile lor, iar Oprea nu se simte nici el foarte bine. Iar la finalul discuţiilor, tare mi-e teamă că se va proceda la fel ca şi în cazul votului uninominal mixt. Ca în reclama cu Sankt Petersburg, rămâne cum am stabilit.

am mai citit despre raport la

si discursul lui Traian Băsescu, cu ocazia prezentării raportului.

cum nu am apucat să citesc în întregime textul raportului, dar se apropie weekendul, probabil că voi comenta şi eu pe ici, pe colo.

Lectură plăcută!

Laser frate!

 

de pe Boing Boing

exact ce scrie în titlu, atroce nu?

tot mai bună este varianta lui Bogdan Naumovici

remember?

Push 2009

 

un pic copilăresc, dar asta nu ne-a împiedicat să vedem toate cele trei Matrix, nu?

Telekinetic Gun Fight HD

de pe Moving Picture

Reţele sociale

 

ştirea cum că Google se pregăteşte să închidă câteva dintre serviciile sale, precum Google Video, Notebook, sau să le transforme în Open Projects, precum Jaiku, probabil că nu vă interesează foarte mult. Nici pe mine sincer, dat fiind că nu utilizez nici unul dintre serviciile de mai sus, dar îmi dă şansa să vă prezint un articol foarte bun, după umila mea părere, ce încă stă în picioare, scris de Jyri Engenstrom se putea să nu greşesc iarăşi numele, fondatorul Jaiku, acum ceva timp. Dacă vreţi să ştiţi ce şi cum e cu reţelele sociale, de ce unele funcţionează şi altele nu, fără să citiţi foarte multă maculatură, aruncaţi o privire aici.

Why some social network services work and others don't — Or: the case for object-centered sociality

NIN forum

nine inch nails forum

 

Nine Inch Nails au un nou forum, unde puteţi găsi linkurile către materialele video (400 G în HD!!!) filmate de către fani, plus multe alte lucruri de descărcat. Este remarcabilă deschiderea către fani

And watch nin.com, as we'll be highlighting some of the best video creations we come across as we find them.

Fork in the road

Neil Young are o piesă nouă, cu un videoclip interesant, pentru a nu spune mai mult …

l-am descoperit pe blogul lui Scobleizer … prin urmare, are o mică legătură cu un mic gadget smile_shades

download this, sounds like shit

keep on plugging, ‘till the power goes out,

the battery is dead

twist and shout

şi pentru că tot suntem la capitolul Neil Young, hai să vă bat la cap şi cu piesa mea favorită

Unde te duci?

Sincer vorbind nu sunt mare specialist în statistici. Nu am înţeles niciodată discuţiile dintre bloggeri despre statistici. Bine, asta şi pentru că nu am mulţi vizitatori, dar am considerat că atunci când răspunzi la un comentariu, nu are nici o importanţă ce trafic ai avut în ziua aia. Folosesc două servicii de monitorizare a traficului pe blog, Woopra şi Analytics-ul, dar nu pot spune că mă omor după ele.

La Woopra e fain că poţi să vezi care dintre prieteni a intrat când, iar Analyticsul, ei bine, Analyticsul e bun când îmi spune că am un bounce rate mic. Bine, cu structura asta a blogului, cred că oricine ar fi avut un bounce rate mic.

Dar nu despre asta vroiam să vă vorbesc. Ci de un lucru ciudat, pentru mine, pe care l-am observat de ceva timp, graţie Woopra. Nu prea se omoară nimeni să meargă mai departe, pe linkurile pe care le dau. Din păcate, ele mi se par cel mai important lucru de aici. Nu contează foarte mult ce zic eu, cred că merită citite sursele. Este şi unul din motivele pentru care am reluat blogul, după tâmpenia din primăvară. Pentru a pune ştiri, articole pe care mă gândesc că le-aţi putea găsi interesante.

Şi atunci, mi se rupe inima sunt tare nedumerit când vă că pe loc fruntaş stă linkul cu articolul Simonei Tache

 

outgoing links woopra

Ştiri în neştire

De data asta, pe un ton mai serios despre Gaza. O ştire mai puţin obişnuită a stat de câteva zile pe prima pagină a ziarelor şi televiziunilor străine, mai puţin însă în România, bag eu sama. Din cauza asta, v-o prezint mai jos.

Acum câteva zile a apărut în presa străină un filmuleţ în care un cameraman filma moartea fratelui său, ambii palestinieni în Gaza. Filmuleţul a fost preluat de CNN şi afişat pe site (după tot scandalul, a rămas doar textul). Toată lumea a înfierat cruzimea evreilor, a blestemat guvernul şi armata, americanii, pe micky mouse şi pe donald duck la un loc.

Asta până când, un alt medic a descoperit că e ceva putred în Danemarca, urmărind mai cu atenţie felul în care încercau medicii să îl resusciteze.

I’m no military expert, but I am a doctor, and this video is bullsh-t. The chest compressions that were being performed at the beginning of this video were absolutely, positively fake. The large man in the white coat was NOT performing CPR on that child. He was just sort of tapping on the child’s sternum a little bit with his fingers. You can’t make blood flow like that

Little Green Football au săpat şi mai adânc şi au descoperit că micuţul doctor din Norvegia nu este chiar uşa de biserică. Cât de întortocheate sunt Căile Domnului, un marxist radical din Norvegia sprijină o organizaţie teroristă, Hezbollah, în lupta împotriva evreilor. Între timp a apărut şi o denumire pentru toate poveştile de tipul ăsta, Pallywood, ce vrea să descrie modul părtinitor în care este descris conflictul din Gaza.

GILBERT AND HIS medical colleague Erik Fosse seconded by the Norwegian aid organization NORWAC, for which Fosse is boss. NORWAC’s partners include Hezbollah’s Martyr Foundation, which collects and distributes money to suicide bomber’s families.

Acesta este filmuleţul,

Vă mai dau un exemplu de jurnalism obedient. Channel 4 şi-a făcut în ultimele săptămâni un renume din propaganda anti-israeliană pe care o face zi de zi, prin intermediul reportajelor. Luaţi ştirea de mai jos,

cum au ajuns ei la titlu, pentru că am urmărit reportajul de mai multe ori, şi nu am reuşit să găsesc vreo dovadă cum că ar fi adevărat? Tot ce am văzut şi auzit sunt pure speculaţii. Penibil.

Încă o dovadă că Internetul este un loc periculos şi trebuie să ai grijă pe unde îţi arunci ochii, pentru că nu tot ce zboară, omoară palestinieni. Vreau să fac o precizare, toate lucrurile ăstea nu demonstrează nici pe departe justeţea acţiunilor Guvernului israelian. Dar există o concluzie importantă care se poate trage din toate poveştile de genul ăsta. Televiziunea nu va face decât să îngreuneze şansa unei înţelegeri între palestinieni şi evrei. Soluţia nu se află pe ecran.

Despre modă, cu ură

 

Stau şi mă întreb ce poate fi în capul celor care poartă eşarfele arăbeşti, la masă, înainte de masă, după masă. Sunt mai rele decât tricourile cu Che. Măcar acolo aveau o muzică, o lălăiau, credeau ca Guevara a cântat cu Segundo, sau mai ştiu eu ce.

Dar aici? Care e treaba? Să mă lămurească şi pe mine cineva. Sau poate are şi Hezbollah-ul, Buena Vista Social Club-ul lui? Are muzica arăbească atâţia fani. Am văzut-o pe Jojo la Antena 2 cu o năframă din asta, mai urmează să îl văd pe Guţă dansând cu explozibilul la brâu. Oare oamenii ăştia nu îşi dau seama că sunt total ridicoli? Sincer, eu nu văd nici o diferenţă între piţipoancele tăvălite pe gresia din bucătărie, sau prin wc-uri, învelite în cearşafuri cu motive cu leoparzi, răpiri din serai sau mai ştiu eu ce, şi muţunachi de pe stradă cu eşarfa roz.

Roz!!!

Probabil că omul eun adept al Hamasului Gay, o aripă-coapsă mai radicală a mişcării. Arafat trebuie că se întoarce în mormânt.

Am stat mult până m-a hotărât să scriu despre asta. Mă gândeam că greşesc eu, că până la urmă este vorba de modă, iar eu nu sunt foarte priceput în domeniul ăsta. Am întors problema pe toate feţele, dar tot nu reuşeam să îmi scot din cap că nu e vorba de nici o modă. Este vorba de faptul că oamenii ăştia sunt complet proşti, şi în plus mai sunt şi mândri de lucrul ăsta.

În modă poţi să faci ce vrei. Lumea de tolerează. Dar nu e cazul şi cu anumite simboluri culturale. Indiferent de ce statement se screm ei să emită, semidoct, este complet şters de către proiecţia obiectului. E ca şi cum ai încerca să faci agricultură cu tancul. Dezechilibrul este prea mare.

Mi-am adus aminte de ce spunea Gilmore atunci când era întrebat de tricoul punk-ist cu I hate Pink Floyd, probabil că dacă înlocuiau Pink Floyd cu Yes, nu ar fi avut acelaşi succes. La fel şi cu eşarfa asta. Nu poţi să ignori istoria ei. Probabil că dacă era purtată de către pinguinii de la Polul Sud, n-o mai purta nimeni acum. Sau mai ştii?

Prin urmare, ce sunt arătările de pe străzile Bucureştiului? Mai stau mult pe aici, sau pleacă în Palestina?

Death Cab for Cutie

 

nu este vreo trupă nou-nouţă, s-ar putea să îi ştii, dar acum doi ani i-am avut în heavy rotation, în minte, ştii, refrenul ce nu mai poţi să ţi-l scoţi din cap.

Îi recomand cu toată căldura, mai ales că au scos album nou.

Money

 

Lista câştigătorilor celui mai important premiu pe 2008, banii. Cel puţin din perspectiva unei industrii muzicale din ce în ce mai bolnave.

Eagles pe locul 4 cu 90,7 milioane de dolari, Tom Petty pe locul 19, cu 50,5 milioane (vezi Cami?!) şi restul in Los Angeles Times. Cifrele provin de la mai multe firme de cercetare din industrie, Nielsen, Pollstar şi sunt adunate în fiecare an de LA Times.

Pentru Eagles, în special, după ce au îngheţat iadul, preţul ridicat al biletelor se pare că este la fel de bun ca şi dragostea. Acum serios. Nu ştiu dacă este din cauza vârstei, dar cei de la Eagles au fost cei mai înţelepţi în ceea ce priveşte strategia aleasă. Preturi ridicate la concerte, combinate cu un preţ sub piaţă la CD-uri (două, la un preţ mai mic decă un singur CD al concurenţei). Şi nu cred că numele a contat, aşa cum ar părea la prima vedere, uită-te la cine e sub ei pe listă (Jonas Brothers et justem farinae). Acum cinci ani, nu ar fi dat nimeni doi bani pe Eagles.

Supertramp – Waiting So Long

 

Nici până acum nu am reuşit să mă hotărăsc între Supertramp sau Procol Harum

la Procol Harum, îl las pe Mihai să aleagă.

Televiziune digitală

 

O poveste atât de românească.

THE countdown clock is ticking on the digital television transition and it is becoming increasingly clear that the nation will not be ready. Analog television broadcasts are scheduled to stop on Feb. 17 and, after that, only digital signals are to be available. Then millions of Americans who rely on analog TV sets and antennas must start using converter boxes that will allow them to receive digital signals, or see only a black screen.

UPDATE: pentru cei care vor să afle mai multe detalii cu privire la digital TV transition în Statele Unite, aici este pagina oficială.

Din nou despre reclame

Un post al lui Mihnea Măruţă mi-a adus aminte că vroiam să vă întreb ceva. Voi ce înţelegeţi din reclama la caşcavalul Delaco, cea cu naşul şi culturistu’? Că pe mine m-a lăsat pilaf, că tot vorbim de mâncare aici.

în cazul în care nu vă mai aduceţi aminte despre ce este vorba …

Nici nu ştiu de unde să încep. În primul rând, nu o să vezi niciodată un naş de famiglie sişiliană că se îmbracă aşa. Tipul ăla arată cel mult a rachet rusnac, ceva între Putin şi Nikita Mihalkov. Nu rimează nici costumul, nici cămaşa.

Doi. Violenţa. Chiar aşa zăbăuci sunt publicitarii români. Este totuşi o clasă de copii. Mici. Vine un nene rău şi le dărâmă caietele, zbiară isteric, zici că lucrează la o televiziune din România. Iar toată şarja lui verbală cu sănătatea, mâncarea, n-are cap, n-are coadă.

Trei. Micu’ zmărăndescu. Ce naiba e cu huiduma aia acolo? Sigur, toţi copiii vor muşchii cât pâinea, mintea cât chifla. Dă-o naibii de treabă. Există şi alte feluri de a creşte mare. Şi de a avea minte. Plus că, să îi spui tu lu’ mutu că a crescut el cu caşcavalu tău aşa mare. A crescut cu prafuri din ălea bunele. Aduse de peste ocean.

Patru. A văzut cineva cum arată profesoara? Ăsta este modelul de profesor pe care au reuşit să îl impună guvernanţii în conştiinţa colectivă. Din lac în puţ. Am plecat de la domnu’ Trandafir şi am ajuns la Ms. Doubtfire în mizerie. Tristă, timorată, intră în clasa ei cine vrea, când vrea, îmbrăcată de la second hand (apropo, de când e mare ştire second hand-ul, că esca anunţa ieri, mândră că e mare business cu second hand în Belgia, bine că nu au dat-o şi la Monkey Channel). Culorile hainelor, pământii, cu o figură care mai are puţin şi izbucneşte în plânset.

Gazeta de perete

 

I don’t sing and Bono shouldn’t write.

Bono s-a hotărât să scrie la gazetă. Şi nu oriunde, în New York Times, The Old  Gray Lady, după cum o alintă americanii. Dar nu toată lumea este de acord cu asta. Am citit articolul şi pot să spun că am văzut zilele astea articole mai bune, prin ziarele româneşti. Poate doar descrierea pe care i-o face Sinatra lui Miles Davis să merite timpul. Şi n-am înţeles ce este atâta de mare problema că nu este plătit pentru ceea ce scrie, dacă scrie bine, eu zic că ar trebui plătit.

Bob Lefsetz are un articol interesant, din care este şi citatul de mai sus.

UPDATE: Kottke nu este de aceeaşi părere. Îmi pare rău că nu am trecut şi lucrurile ce mi-au plăcut în articol. Metafora de la început, cea cu malt joy, ginger dispair ar putea să stea la loc de onoare în orice bar.

I’m in a crush in a Dublin pub around New Year’s. Glasses clinking clicking, clashing crashing in Gaelic revelry: swinging doors, sweethearts falling in and out of the season’s blessings, family feuds subsumed or resumed. Malt joy and ginger despair are all in the queue to be served on this, the quarter-of-a-millennium mark since Arthur Guinness first put velvety blackness in a pint glass.

Reclama e sufletu’ comerţului, dar cine e sufletu’ reclamei?

să fim bine înţeleşi, nu spun că Microsoft a copiat, dar asemănările există,

dacă ai găsit trei dintre ele, sună la domnişoara aia. O ştii tu.

 

iar dacă ţi-a plăcut filmuleţul cu Pacino, please, indulge yourself here.

iRoata


Apple Introduces Revolutionary New Laptop With No Keyboard

for all you early adopters …

O poveste mai veche

despre o profesoară din Austin, Texas care a crezut că nu există sisteme de operare gratuite, precum Linux, HeliOS, ca să fim mai precişi. O discuţie recentă, m-a făcut să îmi pun ordine în articolele care au circulat pe internet despre aceast incident şi să relatez cu mai multă acribie de acum înainte ce citesc pe net. Mai precis, este vorba de publicarea pe blog a unui mail, pe care unul din fondatorii proiectului HeliOS l-a primit de la o profesoară din Statele Unite. Profesoara s-a simţit datoare să îl atenţioneze autorul blogului, după ce şi-a surprins un elev împărţind discuri cu distribuţii de Linux, aşa cum reiese şi din mail:

Mr. Starks, I am sure you strongly believe in what you are doing but I cannot either support your efforts or allow them to happen in my classroom. At this point, I am not sure what you are doing is legal. No software is free and spreading that misconception is harmful.

Aceste ultime cuvinte au făcut înconjurul planetei anul trecut, după ce au ajuns pe prima pagina (au urmat 1589 de comentarii) a siteului Slashdot, cred că una din cele mai bune surse de ştiri din zona IT, şi nu numai.

Ca orice poveste americană, şi asta se termină cu un happy end. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc aici. Ci de spre şcolile din România. Nu ştiu câţi dintre voi ştiţi că de ceva vreme, întregul sistem educaţional românesc se află sub o formă foarte ciudată de semi-monopol din partea unei firme private. Este îndeajuns să urmăriţi activităţile de zi cu zi într-o şcoală, pentru a descoperi cât de mult depind profesorii şi elevii români de o singură firmă.

Acum, să nu fiu înţeles greşit. Nu aş vrea să mă considere Eduard că sunt un alt freetard, care susţine sus şi tare jos cu Microsoft, Ubuntu rules, nici pe departe (îl citesc de prea mult timp). Aici nu este vorba despre o discuţie legată de software. Ci de hardware, prin hardware înţelegând oamenii din sistem. Numai anul care a trecut, Microsoft a avut o campanie extraordinară pentru Office, oferit elevilor. Jos pălăria. Dar, cum mereu există un dar, nu cred că este foarte benefic pentru învăţământul românesc să depindă doar de un singur distribuitor de software educaţional, aşa cum este cazul acum. Un exemplu, sistemul de introducere a datelor cu privire la situaţia şcolară a elevilor se face direct pe siteul ministerului, printr-o aplicaţie realizată de aceeaşi companie, într-un mod rudimentar (dacă a picat netul, bye bye date). Softurile educaţionale sunt la nivelul elementar. Este aberant să nu ţii seama de nivelul de aşteptări ale unei generaţii pentru care Far Cry şi NFS sunt criterii după care judecă ceea ce văd. Copiii ăştia nu mai pot fi păcăliţi cu să ţesem frumos, dacă mai crede cineva lucrul ăsta, trăieşte o tristă iluzie. Şi nici nu îţi trebuiesc resurse materiale deosebite pentru a face ceva cu simţul realităţii şi cu bun simţ, nu în dorul lelii.

Bineînţeles că şi profesorii îşi au partea lor de vină. Foarte mulţi dintre ei dau vina pe situaţia materială a învăţământului. De multe ori, şcoala este văzută ca un fel de haltă, unde s-a oprit omul să îşi tragă sufletul, pentru a o şterge cu prima ocazie. Dacă tot timpul eşti pe picior de plecare, în mod sigur nu o să poţi să faci ceva pentru copiii ăia. Pe scurt, sunt curios dacă aceeaşi suplinitori care şi-au băgat picioarele vreme de câţiva ani în ceea ce predau ei, pentru că nu au găsit o slujbă mai bună, nu îi angaja nimeni, vor fi la fel de dispuşi să le asigure circumstanţe atenuante foştilor lor colegi, care le vor preda preţioaselor lor odrasle mai târziu. Tare îmi este teamă că nu vor rfi la fel de înţelegători.

Mai devreme sau mai târziu va trebui ruptă pisica dilemei salarii vs. performanţă. Am auzit mulţi profesori şi părinţi care girează următorul discurs. Elevii sunt needucaţi de părinţi (asta este din partea profesorilor), nişte mitocani, nu ştiu să se poartă, nu vor să înveţe, niste mici fotbalişti în devenire, profesorii sunt săraci, nu le stă mintea la carte (asta din partea părinţilor) trebuie să îi mai ajutăm cu un cartuş de ţigări, o sticlă de whisky, un săpun, un gel de duş. Este un discurs generalizat, din ce în ce mai multă lume scuză performanţele slabe ale sistemului educaţional românesc, punându-le pe seama salariilor mici ale profesorilor. Eu cred că dimpotrivă, astfel de false argumente ar trebui să îi convingă pe guvernanţi că situaţia este groasă, şi dacă mai aveau nevoie de un motiv pentru a rezolva într-un mod decent problema salariilor l-au primit, pentru că astfel de legitimări a muncii de doi bani, sunt exact ceea ce lipsea şcolii româneşti. O justificare a lucrului făcut de mântuială.

Sunt curios dacă a încercat cineva să sondeze nivelul de pregătire al profesorilor, în ceea ce priveşte internetul şi sursele de informare. Pentru că tare îmi este teamă ca sunt pline cancelariile din România de personaje precum Karen, de mai sus. Am întâlnit profesori care nu ştiau să ataşeze un document, nici măcar pentru o căsuţă de yahoo, darămite să ştie ce este ăla un client de mail. De aici decurg tot felul de aberaţii logice, profesori care sunt incapabili să înţeleagă ce trebuie să facă într-o anumită situaţie, pentru că nu au experienţă cu astfel de lucruri, rezultatele fiind hilare, copilăreşti (că tot vorbeam de copii), gafează. Profesori care nu ştiu să editeze un text, nu ştiu cum să lucreze cu un tabel, etc. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Sunteţi invitaţii mei. Ştiu şcoli în care nu există profesori de informatică, profesori de engleză. Cine le predă? Nu mai există nici măcar mult huliţii suplinitori. Ca să nu mai vorbesc despre lucruri precum Google Calendar şi restul oferite online. Nu e cazul. Dar senzaţia pe care o ai, vorbind cu un profesor de liceu sau şcoală generală din România este că ai nimerit într-un fel de Ev Mediu.

O altă consecinţă a stângăciilor profesorilor în faţa calculatorului este imaginea pe care o au în faţa copiilor. Profesorii ar trebui să fie primii care să recunoască un lucru mai mult decât evident, copiii le-au luat-o cu mult înainte în ceea ce priveşte ceea ce generic este numit calculator, şi mai specific internet. Ce fel de încredere poate să aibă un copil, atunci când vede că profesorul lui nu ştie ce este un motor de căutare (nu că nu ar fi destui profesori tembeli pe Hi5, dar asta tot dintr-o proastă înţelegere a fenomenului vine)? Primul impuls este să îl ia peste picior. Şi nu contează ce materie predă acel profesor.

va urma ….

comentariile sunt binevenite, poate mai mult ca în alte dăţi

Aveţi grijă cum serviţi pastele

am găsit o frază pe butseriously.com, siteul lui Brian Malow, care mi-a plăcut foarte mult:

"Where Bladerunner intersects Abraham Lincoln, that's where you'll find us on the World Wide Web."

Câştigătorii de la Globurile de Aur

BEST PICTURE (COMEDY/MUSICAL)vicky
Mamma Mia!
Vicky Cristina Barcelona
Burn After Reading
Happy-Go-Lucky
In Bruges

 

de aici

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că a fost un premiu de consolare pentru Allen, pentru că oricum Oscarul este amanetat de TDK pe anul ăsta. Păcat. Oricum, cred că în comparaţie cu nominalizările la Oscar, lista asta va arăta ca precum Mercury Prize în comparaţie cu EMA.

Doar o observaţie.  Trebuie să fie un serial al naibii de bun Adams dacă a măturat pe jos cu restul seriilor. Cred că există un singur mod în care pot să aflu dacă Mad Men este chiar atât de bun pe cât se spune.

Starea PR-ului

tanara pr

Cum mai stăm cu PR-ul în ziua de astăzi

Tânăr, drăguţ, isteţ, comunicativ ...

Iar salariul este satisfăcător da, să nu avem probleme mai târziu ... problema este cine rămâne satisfăcut la sfârşit?

Un pic fascist, doar un pic

De unde se vede treaba că locul ăla ar trebui să se numească Dumb Land şi nu Holy Land.

câteodată stau şi mă întreb dacă nu cumva se merită unii pe ceilalţi. La Bleen puteţi vedea programul politic şi militar al Hamas.

Email etiquette

Cum să trimiţi un mail fără să te faci de râs. Dacă chiar te interesează să nu te faci de râs.

Preferatele mele sunt 11 şi 14.

PS.

A fost mai mult o scuză pentru a vedea cum arată Windows Live Writerul updatat smile_regular. Schimbările din adăugarea categoriilor mi se par foarte bune, la fel ca şi opţiunea mult mai uşoară de a previzualiza posturile, din josul paginii. Cam atât deocamdată.

Dick

On the question of so-called torture, we don't do torture. We never have. It's not something that this administration subscribes to. Again, we proceeded very cautiously. We checked. We had the Justice Department issue the requisite opinions in order to know where the bright lines were that you could not cross. - Dick Cheney, former Thank God! VP

cum să nu. Sigur. Iar filmul de mai jos ţine de domeniul fanteziei.

Dar de ce să ne mirăm, este vorba despre acelaşi om care declara că puţin îi pasă de opinia publică. Drept care 23% dintre americani l-au trecut la categoria cel mai prost VP din istoria Statelor Unite.

Ce diferenţă între el şi Kissinger, de exemplu. Dar ca să fiu un pic răutăcios, numele îl trădează.

Fight fire with fire

 

nu funcţionează întotdeauna.

Because it is extremist, it thrives on war, the suffering it inflicts on Palestinians, and the anger generated by the endless, graphic and one-sided coverage of the Middle East's satellite television channels.

un articol din Washington Post despre capcanele pe care şi le-au întins singuri israelienii, în momentul în care au decis să folosească armata în Gaza, împotriva Hamas.

 

Burn After Reading

 

nu ştiam de ce nu m-am îndurat să îl mai văd încă o dată. O recenzie foarte bună la ultimul film al fraţilor Cohen, dacă nu l-aţi văzut deja, merită să vedeţi dacă e adevărat ce se spune

It feels like the directors have asked each member of their cast to, “you know, just be yourself, sort of,” and to sleepwalk along with them. This may explain why most of the performances are sometimes funny, mostly flat, while conversely, this effect works in favor of the actor with arguably the best chops, John Malkovich, who reaffirms that he is more interesting and humorous sitting silently in a chair than the most crafted witticism a scriptwriter can dream up.

on with Intolerable Cruelty then ...

Vă cam arde criza la buzunare

de aţi început să pupaţi în fund,

„Publicul român este un public pretenţios, care nu poate fi comparat cu nici un alt public european. Producţiile aflate în mare vogă la televiziunile din alte ţări, fie că e vorba de Italia, Germania sau Austria, n-ar face mai mult de un punct rating la noi în ţară. Un singur lucru este cert despre publicul din România: imprevizibilitatea. Sperăm ca eforturile combinate pentru realizarea acestei megaproducţii, acţiune, peisaje, vestimentaţie, decoruri şi, nu în ultimul rând, distribuţia care excelează în nume mari, să dea rezultate la telespectatorii noştri“.

de aici

nu ştiam că enunţarea de enormităţi trece drept good PR,

dar ce ştiu eu, nici Einstein nu mai e ce a fost o dată ...

Paint It Dumb

 

"But when children, especially young children, see every single spelling mistake covered in red, they can feel useless and give up." However, she warned that children could soon realise that green is the new red. (s.m.)

Iată că s-a descoperit şi ce stătea în calea propăşirii elevului modern. Nici mai mult, nici mai puţin decât biata cerneală roşie folosită de profesori pentru a aduce pe calea cea dreaptă oiţele rătăcite de turmă.

No more red for you.

The Devil's Kitchen => Tom Harris

Bullet the Blue Sky

pentru fanul U2 din tine

Proporţie

Şi dacă tot vorbeam de proporţionalitate,

să dăm şi o vizualizare

proportie

de aici.

Via information aesthetics

Lozul câştigător

loto mistake 

misterioase sunt căile adsense-ului, să îţi mai vină să dai click altă dată!

Fail!

 

Acum câteva săptămâni mă sună o doamnă să îmi spună că ar dori să ne trimită pe adresa de firmă, o revistă în limba germană, servusServus.

De unde şi până unde?

Păi e de afaceri, aşa şi pe dincolo. V-am găsit într-un director de afaceri de pe net, etc.

Dar nimeni nu ştie limba germană aici în birou!!! Ce să facem cu ea?!

Nu contează, pot totuşi să o trimit?

Nu!

cred că ăsta este deja al treilea exemplar.

Ce nu înţeleg eu este de ce să trimiţi o revistă în limba germană unor oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu subiectul. Ok, mă spamezi cu diferite cataloage, poate poate, cumpăr ceva, asta mai pot să înţeleg, dar aici m-aţi pierdut cu totul. Doar poate că aşa să mă apuc de învăţat limba germană.

Help

Încă o industrie, şi încă ce fel de industrie, are nevoie de ajutorul administraţiei americane

"With all this economic misery and people losing all that money, sex is the farthest thing from their mind. It's time for congress to rejuvenate the sexual appetite of America. The only way they can do this is by supporting the adult industry and doing it quickly."

de aici.

Holy Moses!

1.7.09: your gift!

The internet is full of surprises these days.
I was contacted by a mysterious, shadowy group of subversives who SOMEHOW managed to film a substantial amount (over 400 GB!) of raw, unedited HD footage from three separate complete shows of our Lights in the Sky tour. Security must have been lacking at these shows because the quality of the footage is excellent.
If any of you could find a LINK to that footage I'll bet some enterprising fans could assemble something pretty cool.
Oh yeah, you didn't hear this from me.


posted by trent reznor at 12:56pmdiscuss this (555 replies)

de pe siteul NIN, via Digg

Ghici cine vine la slujbă

 

From Russia with cold

Oare mai suntem în graţiile ruşilor? Mai ales, că le-am servit atâta amar de timp interesele. Nu de alta, dar nu ne mai putem preface că ignorăm micul stat de la est de noi, după cum ne spune tânărul sărbătorit ieri.

Iar ce li se întâmplă transnistrenilor este un avertisment pentru toţi aliaţii ruşilor. Dacă vrei să faci parte din viitorul luminos, trebuie să suferi te căleşti în prezent. Era şi o carte prin anii cincizeci, Aşa s-a călit oţelul, despre vitejii din CEKA.

Dark side of the PR

două articole despre reprezentarea media a conflictului din Gaza

Israel is the Opium of the People and Other Taboos

Who Is Winning the PR War?

şi o dedicaţie

Şi atunci i-am condamnat pe toţi la online

The great misfortune of newspapers in this era is that they were such a good idea for such a long time that people felt the newspaper business model was part of a deep truth about the world, rather than just the way things happened to be. It's like the fall of communism, where a lot of the eastern European satellite states had an easier time because there were still people alive who remembered life before the Soviet Union - nobody in Russia remembered it. Newspaper people are like Russians, in a way.

de aici

Nici nu ştiu de unde să încep. Din păcate în România văd că nu a apărut încă nici un Huffington, Realitatea nu ştie ce să facă cu Romantica, ziarele se închid sau devin din cotidiene, episodice.

Problema este că atâta timp cât se va pune accentul pe cărţi ambalate în hârtie de ziar, legate frumos în piele ecologică, cu Ivanhoe şi Ciorap Lung, sau pe integrale Sergiu Nicolaescu (apropo, ultima catastrofă a lui Sergiu, acest Christopher Lambert al cinematografiei româneşti, a marcat mai mulţi spectatori în 2008 decât Restul e tăcere a lui Caranfil, le doresc spectatorilor lui Sergiu ca toate filmele pe care le vor vedea în 2009 să fie la fel de bune precum Supravieţuitorul) singurii care vor avea de câştigat vor fi cei care se ocupă cu reciclarea hârtiei. O afacere de viitor bag sama.

Internetul bate viaţa

david gilmour roger waters radio

Pe scurt

două ştiri care se cam intersectează:

The best selling MP3 album of the year was free

What piracy? Movie biz sees record box office in 2009

sincer, dacă pe a doua o bănuiam, după toată povestea cu TDK, pe prima nu aş fi crezut-o posibilă.

Aplauze

nu pentru cineva anume. Doar o întrebare pe care mi-o pun de ceva timp. Ce sens mai au momâile de pe marginea talk-show-urilor, aşezate pe scaune electrice, ce le spun când să aplaude şi când nu. De exemplu, azi, la Mihai Morar, aplaudau nişte scânduri care se perindau prin faţa lor, fără nici un motiv clar. Părea o scenă apocaliptică. Ceva între Brasil şi De ce trag clopotele, Mitică?

Ei ştiu că ne-am prins că au angajat aplaudaci la comandă, noi ştim că ei ştiu. Sper că şi aplaudacii ştiu. Ce rămâne de făcut? Care mai este utilitatea lor? Nu e o risipă prea mare de bani. Nu de alta, da' cu criza asta şi ritmul în care se închid ziarele şi televiziunile scuze, de fapt TVR tocmai a lansat la apă, cam tăcut e drept, două posturi stranii TVR 3 şi Info, dar ei e publici, nu le pasă de criză ...

Filozofia şi războiul

Nu ştiam mare lucru despre teoria efectului dublu (sincer nu ştiu nici dacă s-ar traduce astfel în română, cunoştintele mele de filozofie sunt, în cel mai bun caz rudimentare), dar m-a atras raţionamentul după care israelienii nu pot să susţină că victimele provocate în rândul civililor de pe urma intervenţiei militare în Gaza sunt fără intenţie.

Pe scurt, teoria dublului efect scuză consecinţele indezirabile ale unei acţiuni, în cazul în care scopul originar este bun (dpdv moral). Am zis pe scurt (i.e. adică ce am putut eu să înţeleg). Pentru mai multe detalii, puteţi începe aici şi continua aici.*

Ok, profesorul de la NYU refutează în modul următor declaraţia celor de la CNN. Dacă israelienii ar şti anterior că vor fi victime numeroase în rândul soldaţilor din cauza intervenţiei terestre nu ar îndrăzni să foloseasca dublul efect în apărarea lor, spunând că indiferent de costuri, beneficiile erau mai importante, mai precis, limitarea atacurilor cu rachetă. În sens invers, nu pot nici să susţină că uciderea civililor de către soldaţi este neintenţionată (în sensul intenţiei de care vorbeam mai sus).

Dacă aţi rezistat până aici şi nu v-am pierdut, pe blogul Unspeak, Steven Poole ajunge la concluzia că ambele părţi ar putea fi acuzate la un moment dat de disproporţionalitate în ceea ce privesc reacţiile fiecăruia.

And as a further corollary, it is entirely possible (and indeed, not even unusual) for both sides in a conflict to be guilty of disproportionate use of violence.

Unde veţi descoperi că există o legătură strânsă între subiectul intenţionalităţii şi proporţionalitate. Cum care proporţionalitate? Aţi uitat atât de repede?

_____________________________________

* una dintre cele mai interesante probleme pe care o ridică conceptul este cea a soldatului care se aruncă peste grenadă pentru a-şi salva camarazii. Dacă ar fi împins de către altcineva, oare s-ar mai aplica principiul?

Gomorra

din seria, filmele care au făcut furouri în 2008, astăzi Gomorra, un film care tocmai a obtinut eticheta de Martin Scorsese prezintă şi va candida la Oscarurile pentru cel mai bun film străin, tocmai pentru a mai suferit o lovitură, după ameninţările cu moartea pe care le-a primit Roberto Savian, autorul cărţii după care este făcut filmul. Unul dintre actori Giovanni Venosa a fost arestat pentru legături cu Mafia italiană, pentru a doua oară, după ce filmul a fost difuzat în închisori iar el a fost recunoscut de câţiva deţinuţi. Prima oară ce se întâmplase? Nu văzuseră filmul încă?

Scorsese a apreciat filmul pentru ...

“I admire the bluntness of this picture and the devotion of Garrone and his actors in their pursuit of a terrible truth. Gomorrah is despairing, but it’s also enlightening and, because of its frankness, strangely heartening.”

Ăsta da realism în cinematografie. Oricum nu e prima oară când viaţa bate filmul, din câte îmi aduc aminte şi Guy Ritchie în Snatch a folosit câţiva foşti infractori.

Thin Lizzy

Scott Gorham, unul din chitariştii mei preferaţi. Thin Lizzy, încă o dovadă că muzica din zilele noastre are mari probleme de ... exprimare, era să zic IQ. Cu greu găseşti fani mai loiali ca în cazul lor. Dacă nu credeţi, citiţi comentariile de pe YouTube, sau de aici.

Of, Revelionul meu!

Cel mai bun articol de până acum, despre revenghelioanele televiziunilor autohtone, scris de Simona Tache în Cotidianul.

[...] Am dat peste emisiune chiar când se comparau spermogramele. Mă bucur că nu s-a întâmplat mai devreme. Ceva mă face să cred că materialul pentru analiză fusese recoltat în direct.

Încă o dată, nu înţeleg de ce sunt atât de scurte articolele din Cotidianul, pentru că ăsta chiar mi-a plăcut. Păcat.

Radiohead vs. Jay-Z

Mai bine zis Jaydiohead. Din păcate, nu se ridică la nivelul lui The Grey Album al lui Danger Mouse şi rămâne doar o cascadorie publicitară iar mashup-urile o chestie care poate traumatiza pe viaţă.

Jaydiohead este proiectul lui dj-ului Minty Fresh Beats. Oricum, tipul numai a dj, nu arată. Parcă ar fi o copie nereuşită a lui Borat. Albumul îl găsiţi gata de descărcat aici http://jaydiohead.com/.

Asta în cazul în care nu vă este îndeajuns ce auziţi mai jos



Jaydiohead - No Karma
Asculta mai multe audio Divertisment »

via Stereogum

To matrix or not to matrix*

Mă gândeam ieri, după ce am citit prostiile antisemite pe net, la teoriile conspiraţioniste pe care oamenii le îmbrăţişează cu viteza luminii, de parcă ar fi vorba de Angelina Jolie şi nu de lucruri rupte din cărţile pe care oricum au încetat să le mai citească. Sunt încă sub impresia uneia dintre cele mai sângeroase cărţi pe care mi-a fost dat să pun mâna în ultimul timp şi poate subiectiv. Dar văzând reacţiile oamenilor la filme precum Zeitgeist sau mărşăluind prin Londra şi New York în apărarea Hamasului, încep să realizez de ce şi acum, după atâta amar de vreme, mizerii precum Protocoalele secrete ale nu ştiu cui rezistă să facă victime.

Săptămâna trecută vorbeam cu vecinul meu şi am primit o serie de replici care m-au lăsat mască. Tot discursul lui parcă era rupt din ziarele din perioada interbelică. Se referea la evrei, spunând:

eu unul, am prieteni evrei. Nu am nici o problemă cu evreii ... pentru a încheia fraza într-un mod spectaculos ... trebuie să fii foarte atent la evrei, sunt periculoşi.

Cum poţi să răspunzi la astfel de lucruri? Nu prea ai mult spaţiu de manevră la dispoziţie. Pentru că toţi aceşti oameni, manevrează emoţii şi nu argumente raţionale. Nu crezi? Vei observa asta pe pielea ta, atunci când vei încerca să îi contrazici.

Şi îţi vine să spui. Iar evrei, peste tot numai evrei. Nu s-a săturat lumea de subiectul ăsta? Se pare că nu şi nici nu cred că se vor sătura prea curând. Pentru că, în mod paradoxal, nu este vorba despre evrei. La fel de bine puteau să îşi aleagă altă marotă. Să dea vina pe licurici sau pe leopardul de zăpadă, pe Zmeul Zmeilor sau pe Yeti. Evreii nu fac parte decât dintr-o tradiţie a culpabilizării celuilalt. L'enfer ... completaţi cu ce doriţi voi.

Problema atunci când discuţi cu ei este că aşa cum nu şi-au construit concepţiile proprii despre viaţă pe argumente raţionale, îţi va fi foarte greu să îi convingi de falsitatea discursului pe care îl sprijină, încercând să faci apel la raţiune, la bun simţ. Pentru că nu există nici o urmă de bun simţ în a susţine că CIA-ul nu avea nimic mai bun de făcut dis-de-dimineaţă, decât să pună la cale atentatele din 11 septembrie. Este la fel de indecent să susţii că evreii au plăceri hitleriste în a-i bombarda pe palestinieni. Este o dovadă de lipsă de educaţie, de prostie crasă. De nesimţire. Pentru că îţi bagi pur şi simplu picioarele în tot ce ţi-a asigurat până acum viaţa confortabilă de care te bucuri momentan (probabil că ţine şi de prea mult confort, cel puţin intelectual, pentru că nu cred că dacă s-ar fi născut în Darfur, le-ar mai fi dat mâna să gândească aşa).

Nu cred că aceşti oameni au o altă şansă decât să se convingă singuri de cât de sită este concepţia lor despre lume. Însă acest lucru va fi foarte greu de realizat. Pentru că toată credinţa lor într-o conspiraţie mondială şi restul bestiarului nu este doar un moft. Ea ţine loc de reprezentare a lumii în care aceştia trăiesc. Toate evenimentele, prezente, trecute, viitoare sunt filtrate prin prisma acestor teorii.

Poate nu este atât de evident pentru noi ceilalţi, care nu le împărtăşim punctele de vedere. Ni se par puţini şi insignifianţi, pentru că, vorba lui Brucan, nu-i aşa, cine ar mai putea crede în copilăriile ăstea? Dar dacă ne înşelăm în privinţa numărului lor? Noi ăştia, raţionalii.

În realitate, habar nu avem despre ce crede cel de lângă noi despre lume în general, sau despre evoluţie, etc. Suntem prea interesaţi de problemele personale, pentru a mai încerca să desluşim ce zace în mintea altora. Ni se pare că astfel de discursuri sunt doar nişte excepţii de la regulă. Din păcate, nu am nici o dovadă palpabilă că lucrurile nu ar sta chiar aşa.

Dar ca să revin la cartea sângeroasă de mai devreme, citeam despre tot felul de tâmpenii făcute de bolşevici, de jafuri, crime, care mai de care, grozăvii care ţi-ar fi greu să crezi că ar rămâne neobservate de către ceilalţi. Însă, ce rămâne la sfârşitul lecturii este tocmai uimirea în faţa lipsei de interes a oamenilor pentru ceea ce se întâmpla cu ei. Ruşilor în 1917, le era complet indiferent de ce cine ajungea la putere şi ce făcea cu ea. Apropo, cel mai amuzant mi s-a părut când ţăranii ruşi întrebaţi dacă ştiu cine a fost Marx, răspundeau Lenin, Marx totuna! Mi se pare teribil de mare asemănarea între atitudinea de indiferenţă manifestată atunci şi indiferenţa noastră în faţa prostiilor de tip Zeitgeist. După cum spune Pipes, în lumea comunistă, oamenii ajung să realizeze că nu are nici o importanţă dacă eşti nevinovat. Nu te va scuti de pedeapsă. Secretul bolşevicilor a fost, la fel ca în cazul naziştilor, să îi facă pe oameni să creadă că sunt cu toţii implicaţi. Cam ceea ce face acum Hamas cu locuitorii din Gaza.

Există o foarte mare comoditate în toată această indiferenţă. Iar când comoditatea se combină cu iresponsabilitatea, avem mixul ideal pentru o teorie conspiraţionistă. Cu cât mai aberantă cu atât mai bine. E ca un drog. Cu cât este concentraţia mai mare, cu atât efectul este mai puternic.

Ironia este că toţi aceşti oameni riscă să ajungă să îşi construiască singuri propriul univers de tip Matrix, doar pentru că refuză să creadă că acesta nu există. Nu ar fi prima dată. Tot insistând pe panta asta a jocurilor de culise, va deveni de nesuportat pentru ei să conceapă o lume în care, într-o măsură mai mare sau mai mică, ei sunt singurii răspunzători pentru acţiunile lor. Este foarte confortabil să crezi că ceea ce ţi se întâmplă ţine de umorile de moment, sau de lăcomia unui număr restrâns de oameni, adunaţi undeva la mansardă, sau intr-un beci, ca la o şedinţă de spiritism. Doar că atunci când va trebui să achiţi nota, nu va conta prea mult pe cine dai vina.

_______________________________________________________

*sper să nu îmi luaţi în nume de rău polologhia asta lungă, de trei ori într-o săptămână este un pic cam mult

Ce a vrut poetul să zică

 

 

Ştiam de poveste de ceva timp, din Rolling Stone, aşa că nu am putut decât să mă bucur atunci când am văzut că Rezistenţa Urbană a lămurit o dată pentru totdeauna lucrurile. Dacă EW credea că nu se pot găsi versuri mai tembele decât cele din Human, iată că adevărul iese la iveală, iar binili învinge până la urmă. Mă rog, vikingii.

Rămân uimit de cât de tembele ermetice sunt versurile în ziua de astăzi. Să fie din cauză că nimeni nu mai dă 0,99 de centi pe ele?

That's entertainment

Cotrobăiam astăzi printr-un reader necitit de prea mult timp şi mi-au căzut ochii pe articolul ăsta de pe Hotnews, unde se amintea despre nişte cifre cu privire la mult urâtele revelioane teve ale antenei şi proteveului. Nu am să insist prea mult asupra subiectului, au scris alţii despre asta, comentariile au curs precum sângele, pentru mine este îndeajuns să ştiu că atât timp cât vor fi bani de scos din prostie, astfel de manifestări vor continua. În plus, am văzut ieri Rosencrantz & Guildenstern Are Dead, şi am descoperit ceea ce bănuiam de mai mult timp (Costică avea dreptate), adică, că poţi să oferi retorică şi sânge, sânge şi iubire, sânge, iubire şi retorică simultan şi consecutiv, dar nu poţi să prezinţi retorică şi iubire, fără sânge. Sângele este, după cum spunea şi Richard Dreyfus în film, compulsory. În concluzie

eu am vrut varianta cu the jam, dar se pare că nu m-am născut în ţara care trebuie.

Cifrele sunt publicate de către Petrişor Obae pe site-ul lui, Pagina de media. M-am uitat puţin pe ele, dar cum nu îmi spuneau mare lucru, mintea mi-a fugit aiurea şi am intrat pe un link din comentariile la postul cu pricina. Unde am dat de un text cel puţin deplasat cu privire la evrei, conflictul din Gaza şi alte spaime curente. Am încercat, fără prea mult succes se pare, dat fiind că mi-au fost şterse comentariile, să trezesc în autor sentimente mai paşnice, dar se pare că antisemitismul este din nou la modă.

No problem. Putem trece peste asta. Back to the reader. Aşa că am ajuns la două articole interesante, referitoare la conflictul din Fâşia Gaza şi problema proporţionalităţii reacţiei israeliene, articole pe care i le-am recomandat şi micului antisemit de mai devreme.

http://opiniojuris.org/2009/01/03/dershowitz-on-israel-and-proportionality/

http://online.wsj.com/article/SB123085925621747981.html

Conceptul de proporţionalitate în cadrul conflictelor militare poate deveni la un moment dat prea arid şi lipsit de senzaţionalul unor fotografii senzaţionale, dar, nevertheless, articolele sunt o lectură utilă pentru a înţelege cadrul în care se desfăşoară actuala intervenţie militară terestră. Asta pentru cei care nu s-au decis deja că evreii sunt de vină, ca mai întotdeauna, şi palestinienii au dreptate. De parcă, FATAH, HAMAS, HEZBOLLAH ar fi aceeaşi Marie, dar cu altă pălărie.

La fel de utilă ca şi interviul pe care Jim Clancy, de la CNN i l-a luat noului consul general al Israelului la New York astăzi. Din care am aflat, de exemplu, că guvernul israelian a interzis accesul jurnaliştilor în Gaza, pe considerente de securitate, iar Curtea Supremă israeliană a anulat această decizie. (UPDATE aici aveţi ştirea despre decizia Curţii Supreme, îmi era ruşine că nu am verificat-o, chiar dacă am auzit-o prima dată pe CNN) Consulul punea sub semnul întrebării obiectivitatea jurnaliştilor care au relatat despre conflictul dintre Hezbollah şi Israel, din 2006, când la televizor se puteau vedea doar imagini cu victimele conflictului, nu şi militanţii care aruncau cu rachete. Cel puţin aşa spunea el. Acum, după cum observa şi Clancy, la fel ca şi în cazul securităţii jurnaliştilor, nu reprezintă un motiv legitim pentru a interzice accesul în zonă. Ba mai mult, aruncă un văl de suspiciune asupra intenţiilor reale ale statului israelian în ceea ce priveşte intervenţia terestră.

Războiul ca subiect media is a different kind of beast decât probabil că îşi imagina Michael Waltzer, de exemplu, în Just And Unjust Wars, (v-o recomand cu căldură, puteţi să vă uitaţi şi pe linkurile din josul paginii, o să găsiţi multe articole bune, asta în cazul în care v-aţi săturat de discursurile pompieristice ale tribunilor de tot felul). Numai dacă te gândeşti la problemele de securitate a informaţiilor, mişcările de trupe, etc. Acum poţi să îţi construieşti strategia şi cu hărţile Google sau cu ştirile de la CNN, MSNBC, BBC, AL JAZEERA. Ok, fără FOX News. O armată trebuie să se gândească în acelaşi timp şi la tactică şi la PR. Unde mai pui că ai şi un canal pe YouTube, care trebuie alimentat cu conţinut.

Revenind cu picioarele pe pământ, adică în 2009, mă întreb dacă nu sunt şi bloggeri care să relateze de la faţa locului conflictul asemenea lui Salam Pax în Irak. Şi descopăr că există.

Iar la capitolul ştiri de ultimă oră, CNN dă o ştire cu privire la India şi atentatul de la Mumbai. Potrivit autorităţilor indiene, în urma anchetei s-a descoperit implicarea oficialităţilor Pakistanului în organizarea atentatului. Parcă mai contează ...

mai mult decât surf

Making Waves este un proiect al lui Vincent Laforet, of Canon 5D MKII fame, despre unul dintre cei mai buni surferi din lume, Jamie O'Brien. În afară de filmuleţe, vă recomand să citiţi şi articolul lui despre ce înseamnă a munci pe gratis.



mai multe detalii pe blogul lui Laforet. Filmele realizate până acum pot fi vizionate pe SmugMug.

Rating de 500 de milioane de dolari

adică 2% cotă de piaţă, sau cum să arunci banii pe fereastră. Administraţia americană a dezvoltat un program media ce avea ca scop sensibilizarea lumii musulmane la politicile Statelor Unite, mai precis îndulcirea percepţiei asupra intereselor americane în zona Orientului Mijlociu. Dar dacă tu transmiţi din Springfield, Virginia, nu prea văd cum ai avea şanse.

Where Things Stand: Alhurra - ProPublica

Woody Allen

un interviu foarte bun cu Woody Allen, de citit înainte şi după Vicky, nu şi în timpul ...

The
A.V. Club: How does Barcelona affect the story in a way that another city, like
Rome or Madrid, couldn't have?

Woody
Allen:
It
doesn't. This picture could've been made in Madrid, it could've been made in
Rome, it could've been made in Venice or Paris. There's a lot of cities that it
couldn't have been made in—what you need is a colorful, kind of exotic,
cosmopolitan city that's got great cultural depth and enormous visual
potential. There are a number of cities in Europe that have that. It wouldn't
have been easy to make it in London, because that has a less exotic, slightly
drier feeling, although it's a great city. But Barcelona is one among a number
of cities that it could've been made in, and they were the ones that called me
and said, "Would you make a film in Barcelona if we finance it?" And I said, "Sure."




The show must go on

Mă uitam ieri la ştirile despre intrarea israelienilor în Fâşia Gaza şi am observat cum nimeni nu era preocupat de implicaţiile legale ale intervenţiei. Ce se va întâpla cu Israelul, cu Autoritatea Palestiniană, cu Hamas. Nu se discuta despre relaţii internaţionale, conflicte, rezolvări etc. Nu mai era timp, începuse spectacolul. Toată lumea era nerăbdătoare să identifice pe ecranul televizoarelor, soldaţii israelieni şi armele lor minunate.


Mă gândesc că nu mai este mult până când o să dăm cu toţii fuga pe Google Maps pentru a urmări în direct evenimentul.

Cât despre apetitul belicos al televiziunilor de la noi şi de aiurea, cred că nu este decât efectul a prea multor ani de filme proaste cu Rambo. Stallone este cu adevărat vinovat pentru derizoriul în care a aruncat conflictul armat. De unde reiese că un film prost nu trece neobservat, până la urmă.

iar orice spectacol are nevoie de un fundal sonor, ce altceva se putea potrivi mai bine decât




Roger Waters - Perfect Sense (Parts I & II) - live

Angajaţi şi angajatori

Am auzit de multe ori oameni din HR plângâdu-se în mod public, prin reviste şi ziare, ori aiurea despre volatilitatea angajaţilor, cei tineri, pentru că nu-i aşa, de la o anumită vârstă chiar nu mai contează.

Dar prea puţini vorbesc despre cauze. Să luăm studiile de exemplu. Foarte mulţi dintre ei, nu neapărat majoritatea lor, sunt reciclaţi. Facultatea pe care au terminat-o nu se potriveşte de cele mai multe ori cu domeniul în care se angajează. Ok, o să spuneţi că este problema lor. Şi eu sunt de aceeaşi părere. Nu militez pentru un comunism al alegerilor greşite în viaţă. Dar asta nu ar trebui să ne facă indiferenţi la rezultatele pe care acest proces îl are asupra aceloraşi angajaţi.

To be continued ...

De reflectat

Graţie blogului lui Bleen, pe care vi-l recomand cu căldură, am descoperit un articol mai vechi al lui Cristian Preda (pentru cine nu este la curent, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea Bucureşti, Institutul de Studii Liberale) şi poate cel mai important pentru subiectul articolului, bilanţul alegerilor din noiembrie, consilier al preşedintelui Băsescu.

Nu am să remarc decât punctul trei, cu tristeţe, dar şi cu realism, pentru că nu se face primăvară cu un vot uninominal mixt. În plus, rămâne în picioare şi întrebarea iniţială, este de dorit pentru România o participare mai mare din partea cetăţenilor în ceea ce priveşte spaţiul public? Eu încă nu m-am dumirit în ceea ce priveşte rezultatele unei mai mari prezenţe la vot a românilor, ar fi fost oare influenţat scorul final? Ar aduce această prezenţă un plus de încredere partidelor?

Al treilea punct tine de sistemul electoral.
Prezentat ca o solutie de (re)apropiere a cetateanului si a
politicienilor, sistemul electoral a demobilizat alegatorii. Doar 40%
dintre cetateni, nici macar jumatate fata de 1990, au mai ajuns la vot.
Partidele politice si organizatiile civice care au improvizat acest
sistem confuz si inechitabil ar trebui sa-si asume esecul. Nu cred ca o
vor face
. (sublinierea mea)

Referinţa la Pro Democraţia este foarte directă. Pentru mai multe detalii cu privire la disputa dintre Cristian Preda şi Pârvulescu puteţi citi mai jos


http://www.mediafax.ro/politic/preda-actualul-sistem-de-vot-este-un-experiment-nefericit-scuzele-prodemocratia-sunt-neserioase.html?1687;3605997

http://www.mediafax.ro/politic/parvulescu-cristian-preda-este-subiectiv-si-contradictoriu.html?1687;3606183

http://www.cotidianul.ro/pirvulescu_da_vina_pe_psd_pentru_esecul_uninominalului-66617.html

Eu mă abţin să comentez, observând doar că cel mai probabil starul scenei politice în următoarele luni va fi PSD, care va trebui să treacă prin transformări destul de profunde pentru a putea face faţă alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Pentru că nu e aşa, încă îl mai aşteptăm pe Făt Frumos pe un cal alb? Probabil că poporul român, în majoritatea lui electorală, încă mai crede în Moş Crăciun (doar că pe perioada lui Iliescu - trei mandate, l-a primit pe Moş Gerilă).