a venit anul acesta mai devreme …
De unde ştiu? Păi, e frumos afară, cald, plăcut, merge de un baschet şi nu în ultimul rând, după cum îmi arată Mike, Emil Boc şi-a luat consilieri de seamă. Pe Alan Greenspan, nici mai mult nici mai puţin, prin urmare, avem echipă, avem valoare!
UPDATE: nici unul din formularele online de contact, nici catre minister, nici către Siveco, nu functionează, sistemul CAPTCHA este complet inept, toată lumea doarme. Somn uşor.
după ce m-am umplut de nervi, văzând cât de stupizi pot fi cei din inspectoratele şcolare, încât să scaneze documente în format pdf, pentru a fi trimise mai departe şcolilor spre COMPLETARE!!!
am intrat pe site-ul ministerului să încerc să văd dacă poate fi sensibilizat vreun cap de plută de pe acolo.
Când, ce să vezi, peste cei de la Minister nici criza n-a trecut, nici usturoi n-au mâncat. Probabil că umbra lui Adomniţei încă mai bântuie culoarele, cu steguleţul Uniunii în mână. Daţi click pe poză pentru a vă cruci
În cazul în care nu dorm chiar toţi pe acolo, pentru numele lui Dumnezeu, schimbaţi numele ministrului că au mai fost doi după Adomniţei. Hei, pe la Siveco se aude? Că tot vă mândriţi cu marile realizări în domeniu.
EPIC FAIL!
în legătură cu anunţul de săptămâna trecută …
We’re listening and we’ve postponed the date on which radio will become a subscription service outside the USA, UK and Germany. In the meantime we’ll be squeezing in some additional improvements based on your requests …
se pare că au amânat decizia. Mai rar vezi o atitudine atât de schimbătoare din partea unui serviciu atât de mare. Mai întâi a fost anunţul în pripă, cum că introduc abonamentul, care mie cel puţin mi se pare discriminator. Unii sunt mai egali decât alţii, dar s-a văzut şi la case mai mari (youtube mă tot anunţă ceea ce ştiam de ceva vreme, că nu m-am născut în ţara care trebuie). Acum amână. Fără un motiv anume, pentru că nu văd nici o diferenţă între a introduce acum abonamentul, sau peste o lună. Începe să arate ca o telenovelă.
Între timp, hai să mai băgăm nişte muzică.
de data asta este rândul celor de la Digg
personal, eu rămân fidel originalului, dar nici ăsta nu este rău.
Nu mi-a venit să cred când am citit pe Boing Boing despre ştirea asta. Noile afişe ale poliţiei londoneze, ca să vă convingeţi de stupiditatea mesajului iată o mostră
sursa fotografie: somesecretplace
FEAR EVERYTHING???!!!
Păi întrebarea de bun simţ ar fi, şi ei, poliţiştii, statul, au fost unde? Ce au păzit până acum?! Tot mai cred că e o glumă de 1 aprilie, probabil că am devenit The Mad Eastern Paranoid Rabbit.
Că tot citeam zilele trecute pe blogul lui Mihnea Măruţă despre intenţia poliţiei clujene de a pune camere de supraveghere.
Incompetenţa Poliţiei, un nou pretext sfidător pentru monitorizarea populaţiei
Aici vă puteţi delecta cu întreaga realizare a poliţiei metropolitane, în cazul în care sunteţi şi mai suspicioşi decât mine, şi nu mă credeţi pe cuvânt.
Într-o notă mai veselă, Boing Boing au făcut un concurs de remixare a fotografiilor iar rezultatul este chiar amuzant, dacă n-ar fi trist. Să ajungem să ne spionăm între noi, mai ceva decât pe vremea comuniştilor, asta ar fi chiar ironic. Păcat de toţi pensionarii aceia de pe vremuri, s-a dus naibii tot know-how-ul lor, cum adormeau ei la post, pe scăunel, cu ochiu pe vizor.
Preferata mea este următoarea
autor dopeitout
înlocuiţi voi cu ce număr profetic/fatidic doriţi … este prea bun textul pentru a nu îl împărtăşi aici* …
pare veridic, dar salariul (cu veniturile asimilate) este efectul intalnirii cererii cu oferta, este pretul de echilibru.
apar mai multe elemente de analizat, iar o certitudine rezida din faptul ca o companie prestigioasa este apreciata si pentru modul in care isi rasplateste angajatii.
un alt aspect este evidentiat de lipsa unui numar indestulator de "perfect integrabili" in perioadele de expansiune extrema. la inceputul lui 2008 in Romania domeniul bancar evidentia un deficit de 60,000 de "profesionisti". din fericire nu au fost descoperiti toti, am fi avut 80,000 de angajati excedentari, in acelasi domeniu.
un element secundar si nu foarte argumentat economic este evidentiat, in momentele de boom, de dezinteresul pentru costuri, este suficienta compararea cu productivitatea. maximizarea profitului se concentreaza pe incasari, nu pe raportul efort-efecte.
putem continua, dar concluzia este unica, societatea este dominata de lipsa previziunilor.
strict matematic, crizele sunt esentiale in determinarea evolutiei rationale.
mobile
ca răspuns la asta
_________
* dintr-o discuţie cu Canti pe mail, la cât de bine construite sunt răspunsurile lui, mă gândesc să încep să fac o rubrică separată :)
N-am mai pus de mult muzică în weekend, aşa ca enjoy …
Cred că este cea mai bună piesă din concertul din Central Park, am făcut şi un playlist, graţie YouTube-ului, puteţi să ascultaţi mare parte din concert mai jos.
când demisia ta ajunge în New York Times
The only real motivation that anyone at A.I.G.-F.P. now has is fear. Mr. Cuomo has threatened to “name and shame,” and his counterpart in Connecticut, Richard Blumenthal, has made similar threats — even though attorneys general are supposed to stand for due process, to conduct trials in courts and not the press.
So what am I to do? There’s no easy answer. I know that because of hard work I have benefited more than most during the economic boom and have saved enough that my family is unlikely to suffer devastating losses during the current bust. Somemight argue that members of my profession have been overpaid, and I wouldn’t disagree …
Propunerea Jurnalului de eliberare a generalului Stănculescu pe motive de vârstă şi alte cele …
După 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, Victor Atanase Stănculescu, general al Armatei Române, se află încă în închisoare. Nimic nu pare să-i impresioneze pe magistraţi pentru a-l elibera. Nici vârsta înaintată, nici lunga listă a bolilor de care suferă, nici timpul scurs de la presupusele lui fapte. Nici măcar ideea că însăşi justiţia se decredibilizează, ţinând în boxa acuzaţilor un bătrânel, pe care, dacă l-ar elibera, numai pericol social nu s-ar numi. Dacă acesta ar putea fi un motiv…
mi s-a părut mai în temă cu apropierea zilei de 1 aprilie, decât cu cea a unui cotidian serios. A trebuit să mă frec bine la ochi şi să verific dacă nu cumva jurnalul.ro este o iniţiativă gen times.ro. Ar fi făcut o concurenţă bună.
Panarama de mai sus mi-a adus aminte de un episod istorisit de Gabriel Liiceanu în cartea sa, Uşa Interzisă, în care povestea că la un moment dat, Daniela Buruiană, la vremea aceea în PRM, propunea să nu fie deconspiraţi securiştii din Biserică şi Armată, pe motiv că instituţiile amintite ocupă primele locuri în topul încrederii la români. Şi vezi Doamne, românii nu doresc au nevoie, cred că era exprimarea originală, să le fie zdruncinată încrederea, argumenta doamna Buruiană. În ceea ce priveşte imbecilitatea demonstraţiei, doamna Buruiană este se înfrăţeşte cu cei de la Jurnalul Naţional. Bine că veghează ei la liniştea şi omenia mea! La aşa popor, aşa instituţii, aşa generali!
Vajnicilor apărători ai generalului transformat peste noapte în ucenicul vrăjitor, le recomand această ştire din NYT
acum vă întreb pe domniile voastre, dacă la ei se poate, la noi de ce să nu plătească cei vinovaţi?
ca să zic aşa, am rămas cu ochii în ecran, privind în gol.
Din câte îmi aduc aminte, Killers, of human dancers vs. denser fame au făcut ceva asemănător anul trecut. Ştiu că nu e cel mai bun exemplu de inteligenţă exemplificată muzical, dar vizual creează dependenţă.
via The Quietus
Mă uitam la Holografii invitaţi la Măruţă şi mă gândeam dacă nu cumva unul dintre noi am greşit postul. Un CD de greatest hits? Pen’ce? Nu mai bine un album nou?
Nu, ne spune Bitman de ce. Că n-are sens, astăzi îl scoţi, mâine e pe net, ok, şi punctul tău era? Nu ştiu, că am uitat, ce să îi faci, vârsta bat-o vina.
Prin urmare, la ce bun să ne obosim, să ne opintim, că nu mai contează. Piraţii ăştia răi, dom’le, i-au învins chiar şi pe cei mai buni dintre noi. Dar aşa să fie, ei sunt cei mai buni dintre noi? Din câte văd eu, trupele care chiar au ceva de spus, cântă, scot albume, unii, mai masochişti, precum Ulrich, şi le şi mai descarcă. Probabil că după aia, s-a dus repede la oglindă şi s-a dat în judecată puţin. Dar ce mai contează, noi scoatem greatest hits. În România, parcă şi conceptul este un pic forţat. Care hituri? Fuse şi se duse. Mafii, inele toate o apă şi un pământ. Noi stăm la Măruţă în fundal, şi ne bem cuminţi cacaoa din cănuţă. Trupe rock!? Cred că râd şi comuniştii care alergau pletoşi pe stradă să îi tundă, ce aţi fost şi ce aţi ajuns!
Sunt unele formaţii, precum Kiss, care se fac că plouă şi adoptă o atitudine de genul, după mine potopul, dar ei îşi pot permite încă. Iar alţii, precum Trent, care încearcă să se adapteze şi să obţină maximum din ce au. Pentru ca mai apoi să se odihnească. Pentru că îşi vor permite, mai apoi.
Radiohead, Robin Williams et jusdem farinae s-au hotărât să îşi ia cd-urile în dinţi şi să îşi vadă singuri de viaţa lor. Ghici după cine se vor lua, după Kiss, sau după Trent? Oricum, Radiohead au rămas datori cu statisticile Curcubeului, Trent le-a făcut publice, şi rezultatul s-a văzut la sfârşitul anului, când albumul lui a ieşit pe primul loc în vânzările de pe Amazon. (Stelian, încă mi-ai rămas dator cu o explicaţie).
Ghici unde vor fi Holograf, la anu’ pe vremea asta?!
Să îl descarc de pe net? De ce?
După o săptămână de mizerie, poate e mai bine să încheiem într-o notă mai optimistă.
Probabil ca textul inept de ma sus nu v-ar convinge prea mult să staţi cu ochii lipiţi de ecran 17 min. dar la fel cum spune şi Wooden, în viaţă trebuie să ai şi răbdare, nu totul poate fi exprimat în 140 de caractere.
Antrenorul John Wooden este unul dintre cei mai respectati antrenori de baschet din Statele Unite, Kareem Abdul Jabar vorbeşte cu foarte mare mândrie despre şansa de a fi antrenat de către Wooden.
Probabil că Smilla ar fi foarte încântată la auzul poeziei despre ce înseamnă să fii profesor.
The CD, it should be noted, was born out of greed. It was devised to prop up record sales on the expectation of people replenishing their record collections with CDs of albums they had already purchased. They used to call this "planned obsolesce" in the car business. Sound quality was supposed to be one of the big selling points for CDs but, as we know, it wasn't very good at all. It was just another con, a get-rich-quick scheme, a monumental hoax perpetrated on the music consuming public.
asta ca o dedicaţie pentru băiatul cu cd-uri de acum câteva seri. Get a life!
John Mellencamp este un artist serios, din linia lui Neil Diamond, dar greşeşte în ceea ce priveşte industria muzicală şi efectul internetului asupra muzicienilor. Nu că aş fi muzician sau aş şti ce trebuie făcut, dar câteodată te poţi înşela atât de tare, încât nu trebuie să fii un expert pentru a-ţi da seama că adresa la care ai nimerit este greşită.
Asta nu îl împiedică însă să spună câteva lucruri perfect adevărate.
via Bob Lefsetz
m-am tot luat cu alte prostii, concerte organizate tâmpit, muzici gratuite, şi am uitat să vă prezint un caz interesant de discutat, peste care am dat într-un articol din NYT, acum câteva zile.
O să vă zic povestea pe scurt, dacă vreţi detaliile, puteţi conspecta în voie articolul original. O elevă de 14 ani este suspectată de posesia unor substanţe interzise, şi este supusă unei percheziţii la piele (Orbitoru’ să se abţină) în momentul în care pătrunde în incinta şcolii. De aici porneşte toată tevatura, şoc, ruşine, traume, complexe, mutarea la o altă şcoală, într-un alt cartier, oraş, pentru ca într-un final, povestea să ajungă la Curtea Supremă.
“When you send your child off to school every day, you expect them to be in math class or in the choir,” Mr. Wolf said. “You never imagine their being forced to strip naked and expose their genitalia and breasts to their school officials.”
aşa să fie oare?
era prea frumos ca să continue să fie adevărat. Din păcate, din 30 martie, radioul pe care Last.FM îl oferea gratuit se va transforma într-un serviciu pe bază de abonament. Dar în ultimul timp reţeau mergea din ce în ce mai greu, cel mai probabil din cauza numărului din ce în ce mai mare de utilizatori, iar abonamentul plătit era doar o problemă de timp, dacă se dorea menţinerea serviciului.
Cifrele pe care le dau cei de la Last.FM în anunţul preliminar sunt ameţitoare, 280 de mii de etichete, 30 de milioane de utilizatori lunari, dar poate cel mai important, peste 7 milioane de cântece.
Punctul sensibil va rămâne abonamentul, care la 3 euro pe lună, nu pare a fi mult, din păcate comparaţiile nu prea sunt la îndemână, domeniul muzicii distribuite prin intermediul reţelelor sociale este încă în stadiul de experiment (poate că una din dovezi ar fi şi timpul scurt în care s-a făcut anunţul). Chiar dacă cei de la Last.FM spun că restul facilităţilor puse la dispoziţie vor rămâne neschimbate, tocmai numărul neaşteptat de mare al utilizatorilor din ultimul timp, mă face să cred că principalul motiv pentru care milioanele de mai sus foloseau reţeaua era tocmai gratuitatea radioului.
Principalii concurenţi ai Last.FM-ului sunt
Dintre toţi cei de mai sus, Spotify a beneficiat în ultimul timp de cea mai mare expunere, fiind prezentat adesea drept viitorul luminos spre care se îndreaptă muzica pe internet. Din păcate, versiunea free nu este disponibilă pentru România (ştiam că Pandora poate fi folosită, dar folosind proxy), iar abonamentul anual de 99 de euro îl face un pic cam exclusivist în comparaţie cu mult mai proletarul Last.FM.
Pentru cei care nu vor totuşi să dea încă bani, mai există Muziic, un serviciu ce colectează muzica existentă deja pe YouTube şi permite rularea pieselor prin intermediul unei interfeţe grafice asemănătoare programului iTunes, de la Apple.
Deja văd un model ce începe să se repete din ce în ce mai mult. Servicii ce încep ca fiind gratuite, se întorc mai repede sau mai târziu la o variantă plătită, semn că nu există încă o soluţie viabilă pentru muzica oferită gratuit pe internet.
Poate că este un pic deplasat titlul, nu am de gând să povestesc ce nu se poate povesti. Dacă vă spun cum a fost, nu o să mă credeţi, dar asta nu înseamnă că nu se poate istorisi ce s-a mai petrecut pe alături.
Nu ştiu cum sunt alţii, dar în ceea ce priveşte organizarea, suntem încă în Evul Mediu. Chiar mi-aş fi dorit, dincolo de altceva, să văd s-ar fi descurcat cu brăţările, oricum inutile, cele două dudui de la intrare.
Am câteva lucruri de spus cu privire la formaţia din deschidere, formaţia lui George Baicea. Prima s-ar duce către toboşar, nici nu mă obosesc să caut cum îl cheamă. Nici el nu s-a obosit să bată. Când stai şi te hlizeşti la balcoane, nu de femei, balcoane, balcoane, este normal să mai scapi şi beţele. Cât priveşte prestaţia generală, ce să zic. Poate că se gândeau să nu îi ia faţa lui Eric Sardinas. De frică să nu ne obosească prea mult, nu s-au obosit nici ei. Altă explicaţie nu am, pentru că de arătat că ştiu să cânte au arătat. Dar atât. Ok, am înţeles, ştii să cânţi, dar şi eu ştiu să ascult, şi îmi trebuie mai mult decât Jimi Hendrix sau SRV. Vreau să văd cum cânţi tu. Iar chestia cu Voodoo, este la fel de fumată şi siropoasă ca şi vocile de copii pe albumele de rap. Dar, din câte îmi aduc aminte şi Eric Sardinas a cântat în deschiderea lui Steve Vai acum ceva timp, la Sala Palatului, şi asta nu l-a împiedicat să umble din scaun în scaun prin sală. Aaa, da, ştiu, nu puteaţi de vipuri, ajungem şi la ele.
Publicul părea jumătatea venit să se uite la urs, iar cealaltă jumătate era mai blazată decât Roger Waters privind o casetă VHS cu Pink Floyd la Veneţia. O notă specială pentru specificul românesc al VIP-urilor ce stau în faţă. Nota patru. Apropo de Veneţia, au vrut şi italienii atunci, şi s-au trezit cu o ploaie de sticle în cap. Când am intrat prima dată, am crezut că nu văd bine, toate mesele de jos erau rezervate. Iar când nu le ajunsese cartonaşele, puseseră nişte pierde vară să stea cu fundul acolo. Pentru ce? Ce vroiau să vadă? Ce naiba, nu înţelege nimeni că în faţă trebuie să stea fanii?! Oamenii care chiar au venit pentru muzică, nu pentru că îi ştiau pe organizatori. Ce să caute aşa zisele VIP-uri în faţă? Să mănânce cârnaţi. Că aşa au văzut la mamele lor acasă. Până şi Irina Loghin îi pleznea, dacă îi vedea. Mai ales, că erau VIP-uri în sensul că se cunoşteau între ei, nu că i-ar fi ştiut şi alţii. Cel puţin eu n-am văzut pe nimeni, în afară de câţiva cioclii ai muzicii româneşti.
Domnului cărunt din stânga, care dorea să îl ia la nuntă pe Sardinas, îţi sugerez să îl inviţi pe băiatul cu geanta de cd-uri, care se ruga de noi să îi cumpărăm marfa, ca la piaţă. Nu ştiu cine este, l-am văzut de câteva ori cântând la muzicuţă, dar, în zilele noastre, dacă nimeni nu îţi descarcă muzica de pe internet, cum naiba să audă de tine. După concert avea o faţă atât de tristă, stătea cu geanta aia diplomat la mese afară, dar tot nimic. Ce naiba să mai vinzi după concertul ăla. Poate droguri. A, dacă împacheta frumos totul într-o oferta de doi într-unul, le dădea cu biletele, existau soluţii, dar nu, ne-am trezit mai cu moţ, să vindem castraveţi la un concert. Numai în România puteai să vezi precupeţe la un concert de blues. Să se ducă la spectrele ălea de vipuri de doi lei să le vândă cd-uri. Dar nici la ei nu cred că prinde. Păreau scăpătaţi.
Oricum, discuţia luase direcţii fabuloase în primele rânduri. Cum slide-ul îl avantajează pe Sardinas, între noi fie vorba, îl avantajează la fel de mult cum îl avantajează pe Steven Seagal Foltene. Iar între Rory şi Thin Lizzy exista într-adevăr o asemănare, şi el şi Phil sunt irlandezi, dar cam atât ar fi putut fi spus la un concert de deltă. Parcă eram la emisiunea lui Mihai Călin.
Dar bag mâna în foc că s-au dus acasă şi au ascultat ultima piesă a lui Bitman. În loc de încheiere, vreau să mulţumesc familiei, lui Dumnezeu şi nu în ultimul rând to my brother from another mother, Orbitoru’, pentru şansa de a nu pierde complet vremea anul ăsta. Mă înclin.
încă stau şi mă minunez cum am putut să las să treacă atâţia ani, fără să arunc un ochi prin albumele lor, but all hope is not lost. Ce ştiam pe vremea aia, eram mic, două albume Black Crowes şi un poster erau îndeajuns.
Şi uite aşa descopăr la vârste necuvenite noi piese vechi. Vinovat pentru cea de faţă este Neil Young, iar spaniolilor li s-a părut atât de impresionantă, încât au interzis-o pe de-a întregul. Habar n-am de ce, probabil tot din cauza nebunului care umblă mai nou cu galenele înfipte într-un măr. Dar lui i se permite, că e căpitan. Cortez Cortez …
La un moment dat, spre sfârşitul piesei, mi s-a părut că şi ei sunt pierduţi şi s-au lăsat în voia piesei, doar pentru a reveni imediat. Oricum, stă fără nici o problemă alături de alte piese precum Freebird sau Stairway.
Apropo, Orbitoru’, dacă tot ţi se mai par redneci, poţi să încerci varianta lui Satch. Mie mi se pare prea sofisticată versiunea profesorului şi rămân la Haynes.
toate lucrurile îşi au începuturile lor, drum’n bass-ul l-ar putea avea pe ăsta
mulţumesc lui Petru pentru link.
noul proiect al fraţilor Cohen este True Grit, ce are la bază romanul lui Charles Portis, carte ce a mai beneficiat de o ecranizare, în anii ‘60, cu John Wayne în rolul principal, rol pentru care a luat şi premiul Oscar. Cred că aţi văzut filmul în care Wayne însoţeşte o fetiţă aflată în căutarea ucigaşilor tatălui ei, prin Vestul Sălbatic. Eu mi-l aduc aminte, vag.
Nu ar fi mare lucru de spus, dacă nu s-ar fi anunţat şi o pereche de bandiţi pe care abia aştept să o văd şi care cred că va fi mai spectaculoasă decât Xavier, şi asta nu pentru că sunt doi. Dennis Hopper şi Robert Duvall.
până nu mai rămâne piatră peste piatră …
- Concurenţii mei de acum vor sfârşi, într-un final, tot la mine. Mădălin Ionescu, Capatos şi Radu Moraru sunt OTVişti pur sânge, tot aici vor ajunge.
Dan Diaconescu
într-un interviu dat în Evenimentul Zilei, merită să îl citiţi, ca să nu spuneţi mai târziu că nu ştiţi de ce aţi aruncat televizorul pe geam.
Revenind la citatul de mai sus, eu unul, l-aş fi dat în judecată, dacă aş fi fost în locul lor. Din păcate, ei nu îşi mai pot permite.
foto: ninja-tengu
… While each customer on average experiences more unique products in Internet World, the recommender system generates a correlation among the customers. To use a geographical analogy, in Internet World the customers see further, but they are all looking out from the same tall hilltop. In Offline World individual customers are standing on different, lower, hilltops. They may not see as far individually, but more of the ground is visible to someone. In Internet World, a lot of the ground cannot be seen by anyone because they are all standing on the same big hilltop.
concluzia? Mergeţi afară şi jucaţi-vă.
de aici.
şi sunt mai nebunatice ca niciodată.
Pe urma unui articol din The Guardian am aflat de Raportul Lordului Turner, presedintele consiliului FSA (Autoritatea Serviciilor Financiare din Anglia), raport (PDF) ce are in centru propunerea unui ghid de bune practici in ceea ce priveste riscul la care se expun de actorii de pe pietele financiare, Canti, nu stiu daca am spus bine …
După cum puteţi să vă imaginaţi, nu toată lumea a sărit în sus de bucurie.
extras din raport …
1.4 (i) Efficient markets can be irrational
The predominant assumption behind financial market regulation – in the US, the UK and increasingly across the world – has been that financial markets are capable of being both efficient and rational and that a key goal of financial market regulation is to remove the impediments which might produce inefficient and illiquid markets. A large body of theoretical and empirical work has been devoted to proving that share prices in well regulated liquid markets, follow ‘random walks’, and that it is therefore impossible to make money on the basis of the knowledge of past patterns of
price movement, with prices instead changing as new information becomes available and is assessed by a wide range of independently acting market participants. And the assumption has been that these independently acting market participants are in general rational in their assessments and that the overall level of prices as a result has a strong tendency towards a rational equilibrium
Lectură plăcută!
Nu ştiu dacă aţi mai avut senzaţia de alba-neagra când aţi fost la un film, dar eu m-am simţit ca acum 14 ani, la Costineşti, în momentul în care m-am uitat la Revolutionary Road.
Mă uimeşte uşurinţa cu care oamenii au înghiţit povestea precum o bomboana cubaneză, fără să clipească. Pentru un film cu o miză destul de mare, până la urmă vrea să ne arate cât de uşor poţi înnebuni la marginea oraşului, la fel de bine şi trainic ca şi pe Wall Street (critica societăţii americane de consum, pre-moderne, postmoderne, etc.), este păcat de ceea ce rămâne în urma lui. O imagine foarte frumoasă. Ok, mai multe imagini foarte frumoase.
Dar obiecţia mea principală nu merge într-atât de departe încât să atace discursul filmului. Miezul lui teoretic. Discursul cinematografic. Sau jocul actorilor. Comentariile mele ar fi mai mult decât personale în cazul ăsta. Ci mai degrabă aş vrea să îmi exprim o rezervă.
Cum poţi să ai un personaj atât de central pentru film, şi care să fie atât de rudimentar (de fapt, neglijent, dar cine sunt eu să comentez) creionat? Din punctul de vedere al construcţiei personajelor filmul este strigător la cer de inegal. Spectatorul nu ştie de fapt nimic despre personajul interpretat de Kate Winslet. Dar absolut nimic! În unele momente, aveam impresia că mă uit la un episod prost din Dosarele X. De la începutul filmului şi până la final, April reprezintă o enigmă. Dar nu în sensul bun al cuvâtului. Nu. Mai degrabă o pagină albă. Ca în jurnalele de starlete de la MTV. You think you know …
Mi se servesc o groază de lucruri despre capul familiei, tot felul de detalii, cum îi plac virgulele, ce copilărie nefericită a avut, ce dramă trăieşte, călcând pe urmele tatălui pe care îl dispreţuia. Cât de talentat este el, aaa, şi că ţine la băutură. Cu toate că îmi trebuie un pic mai mult decât o ceartă anostă la marginea drumului şi câţiva pumni în maşina, pentru a mă convinge că este atât de uşor de tăvălit o secretară. La sfârşit, ajung să ştiu despre el mai mult decât vroiam. Ce mi-aş fi dorit ar fi fost să ştiu măcar pe jumătate şi despre nevastă-sa. Că doar despre ei este vorba în film. Despre ei doi, nu despre el. Nu despre ea. Sau poate mă înşel şi este vorba despre IBM.
Dar April? În ceea ce mă priveşte, putea să studieze şi fizica atomică. Singurul lucru pe care îl ştim cu certitudine este că îi place să fumeze în natură. Plus, cam toată ziua împacheta lucruri în cutii. Şi cam atât. În rest, toate izbucnirile ei sunt aidoma tornadelor din Kansas. Nu ştii când încep şi când se termină. Sincer, eu unul mă aşteptam să se spânzure în noaptea în care soţul ei a schimbat martiniul cu whisky. De fapt, în momentul ăla ajunsese să imi fie indiferent ce se întâmplă cu toţi.
Chiar şi scena în care îşi April îşi înşeală soţul este complet puerilă. Apropo de înşelat, personajele secundare par să sufere de o criză de timp cronică, fapt ce îi face să aibă un aspect primitiv. Vecinul lor, de exemplu, mai avea puţin şi o viola în momentul în care a văzut-o sprijinind tocul uşii. De fapt, senzaţia mea personală a fost tot timpul că urmăresc nişte oameni cocoţaţi pe nişte catalige.
Ori fără nici măcar un detaliu cu privire la drama interioară a lui April, gesturile exterioare, violenţa, isteriile, mie cel puţin, nu îmi spun nimic. Nu am cum să empatizez cu un personaj venit din neant. Iar dacă nu empatizez, nu îmi rămâne decât să ma uit ca la umbrele chinezeşti. Adică din spatele a ceva.
Singurul personaj cu adevărat decent este fostul matematician. Măcar pentru el pot să simt ceva. Mai ales, că îmi aduce aminte de un prieten din copilărie, cu o poveste asemănătoare. Îmi pare rău pentru el şi pentru electroşocurile lui. Într-o notă mai veselă, poate că nu le-ar fi stricat şi celor doi Wheelări un pic de curent continuu. I-ar fi făcut să pară mai plini de viaţă, mai roz în obrăjori.
Ce mi s-a părut amuzant este că nici nu aveau nevoie de toată desfăşurarea de forţe scenografice. Conflictul lor putea foarte bine să se desfăşoare şi pe o insulă pustie. Ca în Laguna Albastră, de exemplu!
Un singur lucru pot să spun cu certitudine despre filmul lui Sam Mendes*, acela că este swell.
________________________
*cred că ştiu despre ce va fi vorba în următorul film regizat de Sam Mendes, despre un ansamblu rezidenţial
It is natural to a republic to have only a small territory, otherwise it cannot long subsist. In a large republic there are men of large fortunes, and consequently of less moderation; there are trusts too great to be placed in any single subject; he has interest of his own; he soon begins to think that he may be happy, great and glorious, by oppressing his fellow citizens; and that he may raise himself to grandeur on the ruins of his country. In an extensive republic the public good is sacrificed to a thousand private views; it is subordinate to exceptions, and depends on accidents. In a small one, the interest of the public is more obvious, better understood, and more within the reach of every citizen; abuses have less extent, and, of course, are less protected.
Montesquieu, The Spirit of Laws (1748), Book 8, Chapter 16.
de aici.
acum am şi eu o întrebare, avem o republică mică, sau mare?
"The music business has been thrown to the dogs, legislatively," he said, but added "[that will change when] file sharing of TV shows and movies becomes as easy as songs. Somebody is going to call the cops."
Aproape că mi-a stat pulsul de frică. Ce să-i faci inimă de câine.
Nu înţeleg despre ce vorbeşte Bono, nu s-a întâmplat asta deja??!! Este plin internetul de sezoane pentru orice vrei, de la Seinfeld şi până la 30 Rock. Filme! Gârlă!
Bono greşeşte şi în privinţa poliţiştilor. Au fost chemaţi deja. Dar şi-au declinat autoritatea.
Dacă ar fi procedat şi el, ca şi Trent, ar fi văzut că nu cel mic este piratat, ci cel care are succes, cel despre care vorbeşte lumea. Şi nu este piratat neapărat pentru că cineva nu vrea să dea banii. Poate că nu i-ar fi dat niciodată. Ok, chiar nu i-ar fi dat niciodată pe o discografie completă Hawkwind. Ci pentru că este interesat. Iar dacă este interesat, cine ştie, oricum nu Bono, se pare, poate că va cumpăra şi albumul ăla, despre care unii spun că e o mare tâmpenie, chiar îl va apăra. Şi atunci nu va mai fi nevoie ca Prince să cânte trei zile în continuu la Jay Leno. Nu că n-ar fi interesant de văzut. Poate aşa se potoleşte şi nu mai dă copii de câteva luni în judecată, ca până acum.
Revin cu întrebarea. De ce să mă arestezi, pentru că nu vreau să dau banii pe prostia de album a lui Chris Cornell? Fugi d-acilea!
Music has become tap water, a utility, where for me it’s a sacred thing, so I’m a little offended [by illegal downloading]."
SERIOS???!!! Mă tăvălesc pe jos de râs. Mă gândesc la muzica din România şi mă mai tăvălesc puţin. Spune-i asta lui Spears, Dion, Bon Jovi, Jonas Brothers, Lady Gaga (chiar aşa, sunt curios la ce nivel de sacralitate ar include-o Bono pe Gaga, eu unul i-aş pregăti o sepultură). Şi mă rog cine a transformat mă rog, materia asta preţioasă care este muzica în apă plată? Puştiul cu iPod în cap, sau artiştii poporului?
Sigur, de vină sunt companiile, corporaţiile hapsâne şi lacome. Dar, dacă nu le-aţi fi dat muniţie îndestulătoare, probabil că nu s-ar fi simţit atât de sigure pe ele.
Dar nu, trebuia să scoateţi albumele ălea jalnice, să apăreţi pe la toate sindrofiile, spectacolele mondene, să vindeţi de la apă plată până la maşini unelte.
După douăzeci de ani, cea mai bună idee pe care o aveţi de a vă promova muzica este să vă suiţi pe o clădire şi să cântaţi???!!!
Hai să reînviem single-urile şi muzica pe vinil. La mai mare!
via The Quietus
*sublinierile îmi aparţin
Alan B. Krueger şi Jitka Maleckova, sugrează într-un articol din Journal of Economic Perspectives din 2003, că nu ar exista o corelaţia foarte clară între condiţiile economice şi creşterea în intensitate a manifestărilor teroriste, ci din contră:
Suicide bombers are clearly not motivated by the prospect of their own individual economic gain, although the promise of larger payments to their families may increase the willingness of some to participate in suicide bombing missions. We suspect their primary motivation results from their passionate support for their movement. Eradication of poverty and universal secondary education are unlikely to change these feelings. Indeed, those who are well-off and well-educated may even perceive such feelings more acutely. (s.m.)
prin urmare, ne-am întors de unde am plecat, pentru că rămâne în continuare un mister de ce oameni cu studii superioare şi cu o situaţie materială bună, continuă să pice în capcana teoriilo conspiraţioniste, gen Zeitgeist (să nu mă înţelegeţi într-un mod greşit, nu cred că cei care consideră întemeiate acuzaţiile din Zeitgeist sunt şi gata să se arunce în aer, dar împart acelaşi discurs al urii şi al cetăţii asediate, cu aceia care o şi pun în practică). Motivaţiile trebuie să plece din interiorul culturii lor, o cultură alimentată de frică şi frustrare. Dar sentimentele de frustrare de unde vin, dacă nu din condiţia economică?
via Freakonomics
ofer recompensă. Stop. S-a găsit. Cristian Geambaşu i-a descoperit. Stop. Sunt Porcupine Tree. Stop. Revin cu detalii. Stop.
Greşeală. Stop. I-a confundat. Stop. Căutările continuă.
Un sfat. Nu trece în CV-ul tău decât lucrurile de care eşti sigur că au şanse mari să fie cunoscute şi de către interlocutor. Mai ales atunci când vorbeşti de hobby-uri.
Ca de exemplu, randonnee-urile.
Asta dacă vrei să fii şi chemat, nu doar ţinut minte. În rest, numai de bine.
… piere pe limba ei
“… Radioul este ca un avion: daca lasi spatiu pentru democratie, te prabusesti. Nu difuza cantecele care iti plac tie. Difuzeaza doar ceea ce functioneaza. Iar apoi inca o data. Si inca o data. Disciplineaza-te singur. Lucreaza pentru audienta ta. Numai pentru ei”, explica consultantul media.”
din cauza asta au murit. Nici măcar nu mai aştept momentul în care vor recunoaşte că nu mai au nici în clin, nici în mânecă cu muzica.
This is too good not to share it with you:
"Sure, there’s salesmanship involved in becoming a successful musical act, but that’s not ninety percent of the equation."
SAYS WHO, BITCH. YOU? AND, WHAT’S THE NAME OF YOUR BAND. AND WHAT’S YOUR QUALIFICATION FOR SAYING OR DOING ANYTHING?
"But with KISS, it is! The music is just the vehicle to make money. I don’t excoriate this, I just don’t REVERE IT!"
NO PROBLEM. GO FIND ANOTHER BAND.
….
citiţi întreaga poveste pe site-ul lui Bob Lefsetz, de mult n-am mai râs aşa …
Pentru cei interesaţi de concerte prin Bucureşti, astăzi, la Clubul Ţăranului se developează Silent Strike
via feeder.ro
Mă uit la Petrişor Obae, pe Pagina de Media, şi nu pot să îmi înfrânez un zâmbet amar, pe 16 mm. În viziunea domnului Mititelu, printre tarele jurnalelor de ştiri televizate se numără
… Ştirile ilustrate cu o muzică siropoasă sunt iarăşi frecvente.”
După ce s-au tăvălit în noroi, s-au acuzat de spam, de practici neloiale, s-au bătut cu pumnii în piept, de le ieşeau plămânii pe afară. S-au înjurat ca la uşa cortului, cu mâna pe DEX. S-au lins unii pe ceilalţi. Şi-au jurat iubire veşnică, pentru a se dezice unii de ceilalţi, când de fapt sunt toţi o apă şi un pământ.
“Omul care a introdus în premieră cuvântul filozofico-abisal MUIE în editorialistica de top din România e revoltat că ar putea fi considerat pe nedrept coleg cu mine şi-i dreptul lui să se simtă cum consideră potrivit. La fel cum e dreptul meu să mă întreb dacă - din momentul în care m-a prezentat fiului său drept «unul dintre cei mai mari jurnalişti în viaţ㻺i până astăzi - mi-a pierit mie iscusinţa scrisului sau i-au crescut lui exponenţial criteriile
Acum, fetele mari visează la moralitate, romantism şi milioane de dolari din publicitate.
Atât ne mai rămâne. Să ne plângem de muzica siropoasă.
Nu trebuie să fii mare expert în a privi de la unul din capetele ţevii de internet, ca să îţi dai seama cum arată un ba pe a mă-tii online.
Singura bucurie care îţi mai rămâne este că, văzând spectacolul ridicol dat de chiriţele isterice ale mass-mediei nu poţi decât să speri că sfârşitul este aproape.
Finalul va fi apoteotic, vă promit. Luaţi-vă locuri în faţă, să prindeţi cu subtitrare. Nu va mai rămâne cărămidă peste cărămidă. După care ne vom duce acasă, pentru a o lua a doua zi, dis-de-dimineaţă, de la capăt.
Maestre, să cânte muzica!
Asta apropo de oameni, cetăţeni, spaţiu public …
Instruiţi de noua ştiinţă naturală care le oferea amplitudine, ei s-au interesat de origine, nu de scop, aşa cum faceau filozofii politici mai vechi. Socrate şi-a imaginat o cetate strălucitoare în discurs; Hobbes a descoperit un individ izolat a cărui viaţă era “meschină, dezagreabilă, brutală şi scurtă”. Aceasta deschide o perspectivă foarte diferită asupra a ceea ce doreşte şi speră cineva de la politică. (s.m.)
- Allan Bloom – Criza Spiritului American, p. 193, ed. Humanitas.
hmmm, meschin, dezagreabil!? Stai aşa! Eu îl ştiu pe omul ăsta, am mers ieri în autobuz cu el, ne îmbrânceam pe scară. M-a servit seara la chioşc, când mă întorceam de la serviciu, unde sunt constant brutalizat de diverse ţoampe ce cred că sunt buricul pământului doar pentru că atunci când au căzut din copac, nu şi-au rupt unghiile.
Şi atunci stau şi mă întreb, unde am greşit? Nu am mai văzut filmul ăsta făcut de Sergiu? Chiar suntem idioţi. Doar am mai trecut prin aşa ceva. Ce am învăţat noi în cincizeci de ani de comunism? Unde ne era mintea?
Păi ce să învăţăm? Avea cineva timp de aşa ceva? Eram prea preocupaţi să ne vedem de propriul interes, de propria supravieţuire, pentru a mai fii atenţi şi la lecţie.
Citatul meu preferat din perioada aia, este din Vasile Gogea şi sună cam aşa, iubeşte-mă, dar nu mă dezbrăca.
Bine că avem căldură în ziua de astăzi.
World Builder was shot in a single day followed by about 2 years of post production.
În mult discutata emisiune a lui Tatulici de la Realitatea TV, Cătălin Tolontan s-a plâns de slăbiciunile statului român. SOV a avut o reacţie tipică pentru un patron (în sensul capitalist al cuvântului). Ai probleme, rezolvă-le.
Acum Cătălin Tolontan deplânge într-un articol de pe blogul său, faptul că presupuşii moguli nu empatizează cu statul, şi nu îi sar în ajutor, aşa cum ar trebui să o facă un frate mai mare. Mai precis, spune el, mogulii gândesc în opoziţie cu statul. Se pun de partea cealaltă. Există interesul statului şi interesul meu. Ok, şi ce este greşit în asta? Americanii au o vorbă. Guvernul? Nişte tipi într-o clădire.
Corectaţi-mă dacă greşesc, dar eu nu văd de ce ar trebuie să îi pese lui Patriciu, SOV, etc. ce face statul român. Cum îi mai merge instituţional, de unde îşi recrutează oamenii. Şi nici nouă nu prea ar trebui să ne pese.
În perioada Părinţilor Fondatori ai naţiunii americane, Madison vorbea despre un concept destul de nou pentru vremea aceea, cel de trustees, adică, mai pe româneşte (că tot am văzut că se poartă expresia), eu, cetăţeanul scot din buzunar, încrederea mea, muncită cu ză labor of my own hands, cu care am dobândit proprietatea mea, şi ţi-o dau ţie. Trebuie să fiu atent cui şi când o dau. Şi cam atât. Ce faci cu ea după aceea este treaba ta. Dar trebuie să fii atent că cineva te va trage la răspundere pentru asta. Tocmai aici este problema noastră. Cum naiba să tragem la răspundere politicienii români?! Că dacă începem să facem curăţenie prin ei, cu cine mai rămânem. O să se umple televiziunile de Naomi în lipsă de Viorel Hrebenciuc.
Orice greşeală a statului trebuie amendată de către cei îndreptăţiţi să o facă. Lumea ar spune, păi da, că mogulii fac afaceri cu statul, şi fură, etc. Ei, dacă fură, atunci asta este treaba justiţie. Dacă fac afaceri necurate pe bursă, precum Madoff, trebuie investigaţi de către instituţiile abilitate. Dar sub nici o formă nu trebuie încurajată atitudinea de spectator la circ cu care încearcă toată lumea, de la politicieni la ziarişti să ne îmbie. Ar trebui să ne abţinem, că e post, nu de alta.
Nu credeţi că din cauza asta lumea nu mai citeşte cărţi, ascultă muzică, merge la film, operă, ateneu etc.? Cât de atrăgător poate fi spectacolul ăsta de stat la televizor şi spart seminţe, încât să nu se poată rupe omu’ din faţa televizorului?
În lipsa unei sentinţe judecătoreşti, toată cruciada asta a copiilor, cu care se aseamănă lupta împotriva corupţiei în România, tot discursul înflăcărat al Preşedintelui, tonul inchizitorial al căţelului de pază, valorează cât o ceapă degerată. Tot cam cât valorează şi CDS-urile ălea de peste Ocean.
Iată unde era salvarea industriei filmului, în faţa perversiunlor la care este supusă de către nemiloşii piraţi. Că tot nu dădeau rezultate procesele, şi nu se îmbogăţea nimeni după urma amărâţilor condamnaţi la plăţi exorbitante.
Cu puţin noroc, Franţa va deveni mândra posesoare a uneia dintre cele mai aspre legi anti-piraterie din întregul Cosmos. O punere în practică a unei filozofii mai vechi, three strikes and out presupune trei avertismente după care eşti trecut pe o listă a ruşinii, şi atunci să te ţii. No more prOn for you!
Cu ce i-au amăgit mogulii de peste Ocean (da, ocean, doar nu vă gândeaţi că stau copii de doisprezece ani să pirateze Dekalog!)? Cu filme lansate de curând şi cu muzică fără DRM. Adică, mai nimic. Firimituri.
De parcă din cauza asta au murit cinematografele. Pentru că sunt piraţi în apele somaleze. Au murit pentru că rolul lor s-a încheiat, cel puţin cel vechi. Lumea încă mai trăieşte cu frumosul vis al perpetuumu-lui mobile. Scot un film, o muzică, o alună, stau la soare, şi mă îmbogăţesc. Ce a funcţionat acum jumătate de secol, merge şi acum.
Păi de ce să nu reînviem şi Inchiziţia, filaturile de bumbac şi casele de opium, zic eu. Asta ca să ştim o treabă.
Iată cum nişte francezi prea încrezători şi de treabă şi-au luat ţeapă. De ce zic asta? Pentru că oricum, cei din industrie făceau treaba asta de ceva timp. Iar DRM-ul este numai bun pentru Steve Jobs, pentru a mai face câţiva cenţi, acolo. Prin urmare, mogulii au ieşit gratis din treaba asta, cum le stă bine unor moguli de treabă.
Stau şi mă întreb oare cum se vor putea întoarce oamenii la providerii lor. Vor trebui să depună un jurământ? Cum că nu vor mai trage pisica de mustăţi? Nu vor mai arunca cu pungi cu apă de pe bloc? Idei, ceva?
Am tot amânat anunţarea câştigătorului concursului de pseudonime, datorită cursei foarte strânse. Cu strângere de inimă, trebuie să anunţ că premiul se acordă ex-aequo, Comisarului Moldovean şi Marinei Scupra (travestit în pielea goală).
Felicitări, masa, botezul, nunta, lăutarii, după criză.
Selling even this flawed system to people in producer countries, where organised crime is the central political issue, is fairly easy. The tough part comes in the consumer countries, where addiction is the main political battle. Plenty of American parents might accept that legalisation would be the right answer for the people of Latin America, Asia and Africa; they might even see its usefulness in the fight against terrorism. But their immediate fear would be for their own children.
Powered by ScribeFire.
Nivelul intelectual al oricărei mişcări de masa este foarte coborât. Nivelulmoderatorilorconducătorilor corespunde nivelului maselor, altminteri ei n-ar mai fi ajuns conducători. Inteligenţa nu-i este utilă conducătorului decât în măsura în care permite să fie imbecilul care să corespundă masei de imbecili şi să rostească tâmpenii cu un aer inteligent.
… îmi spunea zilele trecute o prietenă.
sper din toată inima că nu se înşală.
Romania, a poor Balkan country of 22 million that joined the European Union two years ago, is struggling to shed a culture of corruption that was honed during decades of Communism, when Romanians endured long lines just to get basics like eggs and milk and used bribes to acquire scarce products and services.
şi încă o dată lumea află tot felul de lucruri minunate despre noi …
Medical Care in Romania Comes at an Extra Cost
mai ţineţi minte postul ăsta, ce a circulat acum ceva vreme?
Orbitoru se întreba pe bună dreptate, cum poţi să te dezabonezi de la sms-urile cretine cu care Vodafone (la ei sunt abonat, nu pot să spun cum stă treaba pe la ceilalţi operatori de telefonie mobilă şi imobilă). Îmi este ruşine să recunosc că nu m-am gândit până acum că într-adevăr, ar fi de bun-simţ să existe o posibilitate de a te dezabona. Le-am luat ca vita, drept un fapt împlinit. Ori, lucrurile nu stau aşa în ceea ce priveşte emailul. Nu ar trebui să fie la fel şi cu sms-ul? Sau, dacă ai făcut un abonament sau ţi-ai luat o cartelă, atunci vei fi ciuruit, zi şi noapte de probabilităţile nelimitate de îmbogăţire şi de maşinle, tombolele şi restul gunoailor care au ajuns să îţi polueze inboxul?
Ca să reiau întrebarea lui David, atunci când s-a întors de la dentist, aşa va fi de acum încolo?! Orice abonament încheiat, orice produs cumpărat va atrage după el o cohortă de pliante, sms-uri, bipuri, etc.? Viitorul marketingului, my ass! Vorbim despre tot felul de inovaţii în publicitate, marketing, şi tot la lovituri sub centură recurgem. Asta nu este frumos.
El a ales să le scrie direct celor de la Vodafone. Eu am întrebat-o pe cea care se ocupă de contul firmei. Până acum n-am primit nici un răspuns.
Dacă tot vor să devină green toate companiile ăstea, nu ar fi un pas înainte să nu mai consume curentul pentru prostii de genul acesta?
Hai, recunoaşteţi că nu v-aţi fi aşteptat să fim atât de în ton cu dilemele financiare ale americanilor
Angajaţii APIA Mureş au primit prime de aproape 150.000 de lei
singura diferenţă este că la ei vorbim de privat, iar la noi de stat. Bine, după atâţia ani de gândire etatizată, la vă aşteptaţi?
