Push
Colin Ford, Djimon Hounsou, Robert Tsonos, Camilla Belle, Chris Evans, Sun Nan Hung,
lucrul care mă îngrozeşte mai tare decât faptul că am pierdut o oră degeaba este că s-a terminat în coadă de peşte … presimt o continuare la fel de plictisitoare.
Un sfat sincer, evitaţi-l.
Odyssey Communication se alătură celorlalte firme ce se ocupă de comunicare şi alte lucruri apropiate ei, dar care dau greş exact unde nu trebuie. Nu ştiu cine le-a spus că blogul este obligatoriu, dar i-a minţit.
un blog cu două posturi vechi de luni de zile = fail!
am descoperit o modă nouă. Unii oameni îţi cer părerea doar pentru a te convinge că ei au dreptate, iar tu nu. Doar că există o mică problemă. Când îmi ceri părerea, exact asta capeţi. O părere. Nu adevărul absolut, nu verdicte, nu certitudini. O părere şi punct.
Dar nu, lucrurile nu pot să rămână aşa, pentru ca ar fi prea plicticos …
foto: i see you fat
“If you do something wrong, if you miss your prayers or something like that, the Taliban will flog you in the street,” he said. “We are Muslims. We don’t have much problem with people trying to enforce the religion (sublinierea mea)— it’s when they cut the throats of the policemen that people become angry. Yes, they are doing that.”
dintr-un articol în New York Times, despre luptele dintre talibani şi armata pakistaneză
am rămas fără cuvinte.
la ora la care probabil că o să citiţi rândurile ăstea, probabil că ori sunteţi sătui până în gât de ştirile despre NYT şi febra porcină, virusul şi România, politicieni, etc. fie habar nu aveţi despre ce este vorba.
Nu vă condamn în nici unul dintre cazuri. Dar după ce am citit articolul din The Grey Old Lady (ah, şi cât de rău cred că îi pare lui Chireac* că şi-au vândut sediul, mă scuzaţi că îmi cam scapă care ar fi legătura cu povestea de acum, rar mi-a fost dat să vad pe cineva atât de pe lângă subiect) am ajuns la concluzia că media românească ar face mult mai bine să se rezume la a cita sursele şi cam atât. Să ne ferească domnul de alte interpretări profesioniste din partea domnului Chireac, sau a lui Răzvan Dumitrescu, de exemplu.
Cât despre subiectul de presă, mergeţi de citiţi articolul la sursă şi veţi descoperi că singurele două menţiuni la adresa virusului sunt acestea
With the exact origins of the virus still in doubt (sublinierea mea), Smithfield emphasizes that the disease has struck none of its hogs or employees.
iar referitor la România,
But Smithfield found it hard to overcome fallout from the swine fever outbreak that struck Cenei. At the time, hog corpses lay in heaps, and residents remember chaotic efforts to shoot and burn them. That particular strain affects only hogs, but scientists have found elements of swine viruses — one from Europe or Asia, the other from North America — in the genetic code of the new influenza A(H1N1) virus.
este vorba de episodul din 2007, nu ştiu dacă vă aduceţi aminte, când omorau porcii pe capete,
Nicăieri, dar nicăieri, nu apare ceea ce au susţinut cei de la Realitatea toată seara, cum că nu ştiu ce dezvăluiri, acuzaţii cu virusul care vine din România, şi dă-i şi luptă, nenicule! În articol se specifică faptul că Seculici, a cărui fată a fost botezată de către Traian Basescu, este cel care a proiectat aproape 12 ferme pentru Smithfield şi alte lucruri interesante despre felul absolut românesc de a face lobby (cumpărarea costumelor de paradă de către cei de la Smithfield este antologică) businessul industriei cărnii, globalizare, interesele comunităţilor locale, lăcomie, et jusdem farinae.
Este un lucru pe care nu pot decât să îl deplâng, transformarea Realităţii într-o clonă lipsită de personalitate a televiziunii de garsonieră. Cultura dialogului dispare pe zi ce trece din discursul media, raţiunea asemenea, lăsând loc destrăbălărilor lascive şi frustrărilor insalubre ale unor inşi care probabil că ar fi completat şi acum formulare de angajare, dacă nu ar fi fost goana după rating.
În final, ca să rămânem pe subiect, vă propun să vizionaţi acest documentar
________________________________________________________
*probabil că domnul Bogdan Chireac a considerat că nu are sens să dea mai multe detalii cu privire la tranzacţie, şi că există o clauză de răscumpărare, etc. … my two cents
Administraţia locală, mai precis Direcţia Impozite şi Taxe Locale s-a hotărât să combată criza reducând cheltuielile. Nu pot decât să mă bucur. Foarte bine! Ţineţi-o tot aşa. DTIL FTW! Se cuvine o menţiune specială pentru cei din sectorul 5. Pentru cei din Sebastian, de la persoane juridice, toată lumea să strige de trei ori Ura! Dar şi pentru cei din Naţiunile Unite. Încă o dată, şi pentru cei din Kogălniceanu.
De ce? Pentru că au hotărât să nu mai răspundă la nici unul din numerele de telefon de mai jos:
B-dul Naţiunile Unite 3-5, Bucureşti, 050121
Tel.: + 40 (21) 3363228
Tel.: + 40 (21) 3363235Piaţa Mihail Kogălniceanu 8, Bucureşti
Tel.: + 40 (21) 3146918
Tel.: + 40 (21) 3146911Str.Sebastian 23, bl.S 13, Bucureşti, 050774
Tel.: + 40 (21) 4243748
Tel.: + 40 (21) 4243749
ever!
sau mă rog, este doar o problema de ore, zile, luni
Politicienii care clamează faptul că suntem ba pe marginea prăpastiei, ba în fundul ei … nu ştiu un lucru. Că în fiecare dimineaţă, oameni obişnuiţi ca mine şi ca tine, lasă totul deoparte, şi se urcă în maşinile lor, proprietate personală, leasing sau mai ştiu eu ce şi purced la drum, din Drumul Taberei către problemele grave, ce nu suportă amnânare şi care macină această naţiune. Ori poate chiar întreaga lume. Nu se ştie încă rezultatul, deci staţi pe aproape. Oricum ţineţi-le pumnii, pentru că aceşti oameni minunaţi şi maşinile lor zburătoare îşi sacrifică o oră, poate două, mersul cu metroul sau pe jos, la urma urmelor sănătatea lor, pentru a se urca la volan şi a porni către cine ştie unde … şi când te gândeşti că fac acest lucru pentru noi ceilalţi, incapabili de a avea o maşină, cu care să ne alăturăm lor. Câtă generozitate!
For all the talk behind increasing the school day or school year, hiring better credentialed teachers, or reducing class sizes, there really isn’t much evidence that these things help on the scale we need. Between 1960 and 2000, the pupil-teacher ratio went from 25.8 to 16.0, the percent of teachers with master’s degrees or better rose from 23.5 to 56.2, the median years of teacher experience climbed from 11 to 15, and our per-pupil expenditure skyrocketed from $2,235 to $7,591 (in 2000 dollars). School resources, on a per-student basis, let alone an absolute basis, went up by an astounding factor of 3.4, and what did we get for it? Reading and math stagnated, science dropped like a rock.
de aici
Nu ştiu câţi dintre domniile voastre au apucat să citească Raportul Comisiei Miclea (Florin Călinescu l-a citit şi zice că e tare), dar eu am regăsit în paginile lui scenariul de mai sus, şi atunci întreb şi eu precum rusul Ce e de făcut?
De câţiva ani încoace, la Bacon Theatre în New York, The Allman Brothers concertează pentru câteva seri la rând, cam 15 de exemplu, anul acesta.
E un fel de musical bonanza Eric Clapton, Taj Mahal, Levon Helm (The Band, In the Electric Mist) Derek Trucks, Sheryl Crow, Susan Tedeschi, Billy Gibbons, The Dead, Phish, Buddy Guy, Ron Wood, … cred că la fel de bine puteţi să vă puneţi în minte un nume pe care vi l-aţi dori să îl vedeţi şi probabil că a fost acolo …
imaginea de mai sus cu Trucks, Warren, Landreth, Bob Margolin, un fel de cavalerii apocalipsei … cu chitări.
Tot combătând despre şuviţe, barbişoane, prostănaci şi repetenţi, nu este de mirare că am avut preşedinţii pe care i-am avut, campaniile electorale de care am avut parte. În plus, cu un astfel de nivel elevat al discuţiilor, oamenii ar putea să voteze după ce sistem le taie lor capul, uninominal, mixt, hibrid, cu şapte capete, în grup, plurinominal, evoluţionist, şi tot nu ar fi mulţumiţi de rezultat. Pentru că nu rezultatul le va lăsa un gust amar, ci drumul parcurs până acolo.
Ioan T. Morar nu reuşeşte să mă convingă de faptul că Antonescu este ipocrit, doar pentru că a refuzat contactul cu locul în care s-a născut eternitatea (eternitatea mizeriei aş adăuga, pentru că altfel nu îmi dau seama de ce oamenii trăiesc în aceleaşi condiţii de zeci de ani, fără ca nimic să se fi schimbat) Apropo, satul românesc este un exemplu foarte bun al egoismului şi spiritului individualist dus la extrem. Comunitatea de la sat este bună doar pentru bârfa de cu seară, din faţa porţii.
În plus, atunci când acuzi pe cineva de faptul că a fost repetent (a se înţelege analfabet în toată regula, pentru că altfel ai fi amendat deraierile de genul ăsta), ar fi bine să detaliezi puţin, nu să arunci sacul de gunoi la întâmplare pe stradă şi să pleci ca şi cum, nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu îţi miroase. Pentru că tanti Leana până la urmă avea dreptate. Fără dovadă, nu te ia nimeni în serios. Sau nu.
La ce bun că am ajuns până la urmă la mal, dacă a trebuit să mă tăvălesc prin toate noroaiele? Nu întotdeauna contează cine iese primul, mai contează şi cum iese.
Să luăm drept exemplu alianţa încheiată în iarnă între PDL şi PSD. Dincolo de grotescul situaţiei de atunci, peste care lumea a trecut asemenea alcoolicului ce dă pe gât primul pahar dis-de-dimineaţă, nu i-a obligat nimeni să intre împreună la guvernare. Dar dacă tot au făcut-o, ar fi putut să o facă de-a binelea, nu doar de ochii lumii, pentru ca peste nici o lună să se porcăiască ca la uşa cortului. De fapt, îmi retrag cuvintele, nu ca la uşa cortului, pentru că atunci am fi ştiut şi noi ce şi cum, ci aşa subtil, nici prea prea, nici foarte foarte, pe sub centură, la gioale.
Iar noi rămânem cu discuţiile despre repetenţi. Pe merit. Pentru că adevăraţii repetenţi suntem noi. Din patru în patru ani, cădem la examenul de maturitate şi ne complacem în aceeaşi zeamă lungă, ce ne-a făcut celebrii în anii nouăzeci.
Într-o lume imaginară, Dave Matthews va ţine un concert în aer liber, în faţa a zeci de mii de oameni în parcul Izvor.
Între timp, vă recomand The Central Park Concert.
se pare că nu i-a prins rău nici publicitatea făcută pe seama versiunii piratate. 87 de milioane de dolari în prima săptămână (35 de mil. în prima zi …)! Bineînţeles că acum o să apară un executiv care să spună ca ar fi doborât recordul pentru recolta la hectar, dacă n-ar fi fost nenorociţii de piraţi.
Mă uit la campaniile anti-piraterie, la toate organizaţiile, avocaţii, scandalurile din muzică. Şi văd o tonă de bani aruncaţi pe fereastră. Oare nu ar fi fost mai folositor să îi cheltuiască pe găsirea unor noi modalităţi de a ajunge la mine? Răspunsul este scurt. Nu! Pentru că din punctul lor de vedere, eu trebuie să fac drumul până la magazin. Ca acum douăzeci de ani. Dar vremurile au trecut. Iar magazinul este gol, iar vremurile sunt altele. De ce ar trebui eu să sprijin o industrie care nu mai ştie pe ce lume trăieşte? Pentru artişti precum Coldplay, care nu au încă curajul să facă ce au făcut Radiohead sau NIN? Care hrănesc un gigant inutil precum EMI? Cică avem case de discuri reprezentate în România. Una are sediul din câte îmi aduc aminte pe Blvd. Dacia. Mereu mă întrebam când treceam pe lângă imobilul vechi, ce naiba caută o casă de discuri într-o vilă?
Atitudinea lor îmi aduce aminte de atitudinea magazinelor şi porcăriile lor de cutii de ţinut bagajele. Săracii paznici au înţeles că ar fi obligatorii. CÂND ELE NU SUNT! NU trebuie să îţi bagi tot timpul rucsacul acolo, NU trebuie să ţi-l sigilezi cu nu ştiu ce folii de plastic. Dar ei continuă să îşi trateze clienţii ca pe nişte potenţiali hoţi. Mentalitate de miliţian.
Mai nou, Pink Floyd spune că EMI nu a calculat bine preţul şi practic au fost furaţi timp de zeci de ani. Acuma să văd cine este hoţul. Asta ar trebui să îl enerveze pe Roger Waters chiar mai mult decât Pink Floyd-ul din anii ‘80.
Ca ira!
