Initial reaction: “Last guy is super talented and the only one I really wish I could get my hands on. He demonstrates several mad skills, but they aren’t well-integrated. It doesn’t matter so much because he is so committed, expressive, and musical, but I could have helped him do it easier and better”.
de aici
via Kottke
Vă las pe voi să ghiciţi despre cine este vorba. Că tot vorbeam de muzici şi faze …
Am o întrebare: e o avere mai mică sau mai mare decît cea cheltuită de Coca Cola ca să-i asigure lui CTP o săptămînă de vis la Olimpiada de la Sidney? Deplasarea aia a fost mai deontologică? De ce?
Mi-aş dori ca domnul Morar să nu mă considere atât de tălâmb şi să mă lase să îmi dau seama singur ce este relevant şi ce nu. Nu mă interesează cine si cum l-a dus la olimpiadă pe CTP, pentru simplul fapt ca nu este relevat pentru discuţia de faţa.
Dar am fost un bou mai devreme. Nu mi-am dat seama că de fapt, toţi ziariştii plecaţi pe urma lui Peter Jackson, nu au fost invitaţi în calitatea lor de ziarişti, ci de piarişti. Ce vă miraţi, credeaţi că există numai piariste? Aflaţi de la Link Associates ca există un program de reconversie profesională, probabil că în ton cu îndemnul la greva, din grupul Realitatea-Caţavencu.
sursa lista: Pagina de media
OK, înapoi la aurul nostru. Spune domnul Morar că a dat curs invitaţiei deoarece era interesat de subiect. Dacă era interesat putea să meargă şi singur, una la mână. Nu cred că asta era problema, nu pot sa mă documentez, că nu m-a invitat RMGC acolo. În plus, nu văd ce mare gheşeft au făcut domnii de la RMGC invitând persoane care de mai multe ori s-au declarat deschis în favoarea proiectului minier. Prin urmare, nu pe ei trebuiau să îi convingă.
Altă bubă. Chiar crede cineva că m-aş lua după domnul Tatulici, când vine vorba de cianuri şi alte chestii grele? Nu că nu ar fi şi domnul Tatulici expert în nişte chestii grele, dar din alt domeniu. Tot respectul pentru domnul Hurezeanu, dar nu dau doi bani pe părerea lui în ceea ce priveşte exploatările miniere. Cozma are întâietate. Şi la urma urmei, mi-a cerut mie cineva părerea? Am eu acţiuni în treaba asta, vine cineva să îmi ceară mie voie? Nu. Bineînţeles. Cum normal ar fi să nu le ceară nici lor voie.
Dar e bine că astfel de lucruri. Altfel, trăiam mult şi bine în confuzie şi îi consideram în continuare doar nişte bieţi jurnalişti şi le negam calităţile de piarişti, de lobbişti sau mai ştiu eu cine îi mai cheamă în viitor. Chiar aşa, propun ca data viitoare să se meargă tot în grup, cine ştie, poate obţin şi discount.
UPDATE: Mi-aş dori ca Florin să fi spus toate lucrurile ăstea în glumă, iar eu de prea multă tristeţe, să le fi luat în serios.
citiţi mai întăi articolul cu pricina
Mi se întâmplă câteodată, cand mai prind o perioadă de optimism, ce-i drept mai rar în ultima vreme, să mi se pară că totul este roz (fără ponei), că orice mi-aş pune în cap am să şi realizez, mă rog, cred că aţi prins ideea. Ăsta este primul lucru pe care l-am gândit când am terminat de citit articolul de azi, scris de Florin.
Trebuie să vă spun ca sunt olecuţă subiectiv când vine vorba de Florin, măcar pentru simplul fapt că s-a numărat printre puţinii oameni care au avut răbdarea să citească un interviu nu foarte relevant, cu ani în urmă. Prin urmare, măcar şi pentru atât şi tot îi sunt dator.
Am văzut titlul dimineaţă, dar nu i-am dat mare atenţie, mi s-a părut o copilărie. Acum stau şi mă gândesc dacă nu cumva articolul n-ar trebui promovat, pentru ca lumea să îşi poată spune punctul de vedere. De prea mult timp, ne complacem într-o ciorbă din care, pe termen lung n-are nimeni de câştigat.
Îmi pare rău să îl dezamăgesc pe Florin, dar ceea ce face Inna, nu se numeşte muzică. Nu ştiu cum se numeşte, în facultate mi-am luat un singur curs de antropologie, şi la ăla nu m-am dus la examen. Prin urmare, nu pot să mă pronunţ. Dar la fel ca în cazul pornografiei, când dau peste muzică, o recunosc.
Printre puţinele dăţi când am nimerit peste subiectul Inna, a fost cu ocazia unui comunicat de pr, strecurat destul de penibil într-un telejurnal la antene. Ce m-a mirat şi m-a făcut să comentez cu amicul Orbitoru', a fost ciudăţenia situaţiei. Pentru un "artist" despre care gura târgului spune că ar fi printre puţinii care ar mai avea şi voce, comunicatul nu prezenta decât jpeguri. Nici un sunet, nici măcar o octavă. Tăcere de aur.
Bine, să nu ne amăgim, punctul slab al articolului scris de Florin NU este Inna, Doamne fereşte! Ar fi prea simplu. Este vorba despre întreaga pleiadă de pseudo-artişti care au trecut de la promovarea maieurilor celebre de puta madre la ochelarii de plastic şi tricourile roz. Mare brânză am făcut. Ce-am avut şi ce-am pierdut.
Asta nu este muzică. Şi nu este, nu pentru că o spun eu, ci pentru că aşa spune clientul. Chestiile ăstea nu sunt făcute să fie fredonate, să cucerească fani. De fapt, singura lor utilitate este ca fond sonor la diferite sindrofii simadicoase, de dorobanţi, prezentări de moda şchioapă, şi cam atât. Clienţii lor nu cumpără muzică, nu o vor pentru că este scumpă şi pretenţioasă. Din cauza asta au comandat ei trei mp3-uri. Pentru că n-au bani de aruncat pe muzică. Banii trebuie să se ducă pe lucruri mai serioase, maşini, ţoale, piţipoance. Versuri? Nu mă faceţi să râd. Cum era refrenul ăla, when there is no justice, is just us?
Ca să închei şi să nu vă mai ţin degeaba. Când marketerii au luat locul criticilor muzicali, dj-ii/producătorii (trec peste faptul că mi-am petrecut destule ore cu Reasonul şi Liveul în faţă, ca să ştiu că nu orice puşti care mânuieşte mouseul este şi producător) locul muzicienilor, nu pot să observ că peştele de sticlă a luat locul muzicii.
PS în privinţa kitchios vs. kitsch, ar trebui să cerem părerea diacriticii, că dexonline-ul este de altă părere dacă tot e să fie chici, să fie, dar să ştim şi noi.
cică ar fi din Kentucky, aş fi putut să jur că sunt veri cu Arctic Monkeys. Am căutat, pentru că atunci când l-am auzit pe Jools Holland, mi s-a părut că nu aud bine, mă gândeam că ar putea fi un Kentucky, Manchester, în stilul american.
All men recognize the right of revolution; that is, the right to refuse allegiance to, and to resist, the government, when its tyranny or its inefficiency are great and unendurable. *
cuvântul cheie aici este imposibil de suportat.
sper că sunt mai fericiţi, mai uşori şi mai relaxaţi după sindrofia de vineri, din faţa Ministerului de Finanţe. Mie, toată tevatura cu revolta fiscală îmi seamănă cu modalitatea preferată a unor prieteni de a-şi petrece timpul liber, jucând la pariuri. Când i-am întrebat de ce joacă, mi-au răspuns că îi ajută să suporte mizeriile de zi cu zi mai uşor. Pot să înţeleg asta.
Ce nu pot să înţeleg este de ce alegi o indeletnicire costisitoare, care te trage şi mai jos. Dacă majoritatea problemelor tale provin din faptul ca nu ai bani, nu mi se pare o idee foarte înţeleaptă să le combaţi cheltuind şi mai mult. Dar oamenii sunt altfel decât ne imaginăm noi în colţu' minţii. Din cauza asta, eu unul nu mi-aş face probleme dacă aş fi patron de cârciuma. Pe timp de criză, oamenii beau şi mai mult.
La fel şi cu protestatarii de vineri. Dacă tot ai o problemă, de ce încerci să îi răspunzi făcând lucrurile mai rele, în cazul de faţă continuând să te complaci în situaţia asta, în plus, amăgindu-te că ai acţionat. Are vreun efect real protestul tău asupra guvernanţilor? În România există un istoric al acţiunilor publice-civile de care să ţin cont politicienii? Nu prea cred. De obicei, ei preferă să aleagă exact pe cea care le serveşte cel mai bine scopului lor final, care este prin excelenţă politic, în sensul interesului propriu, şi nu al comunităţii. Prin urmare, din câte îmi dau seama, de fapt ai două opţiuni, fie te faci frate cu dracu' şi speri ca la final să îi păcăleşti sau să îi strângi cu uşa, fie stai acasă.
Dar mi se pare normal ca într-o ţară în care politicienii se fac că guvernează, societatea civilă să se facă că protestează.
*lectură obligatorie Civil Disobedience by Henry David Thoreau
să-ţi trăiască SUV-ul, da mai lasă telefonul ăla. I-aţi un GPS, dacă nu ştii să înveţi adresa din prima.
Azi, pe Calea Rahova, încetineşte ea, încetinesc şi eu, între ea şi tramvai, loc de o maşină. Mai stau, nu mă aventurez. Ea cu stopurile aprinse. Dau să o depăşesc, pleacă şi ea. Ok, Se mai întămplă. Mai stau. Iar opreşte. De-a binelea. Ok, o depăşesc, ajung la jumătatea balenei, când deodată, accelerează, de zici că era Steve McQueen la volan. Băăăiii, vin maşinile din spate, eu sunt pe banda a douaaaaaa, hellooooooo. Se uită la mine, cu telefonul la ureche, dar nu pare să înţeleagă. Într-un final, încetinesc maşinile din spatele meu, şi mă lasă să trec pe dreapta.
Merge cincizeci de metri, trece pe banda a doua, semnalizează stânga, porneşte de la semafor drept înainte, pentru a face dreapta, la a doua intersecţie.
o dedicaţie
Without presuming to require from political parties such an amount of virtue and discernment as that they should comprehend, and know when to apply, the principles of their opponents, we may yet say that it would be a great improvement if each party understood and acted upon its own.
–John Stuart Mill
În ultimul timp, Ejobs a ales să îşi promoveze o campanie printr-o pagină de gardă ce blochează accesul la anunţurile de pe site, via email.
N-ar fi o problemă, dacă în momentul în care încerc să intru în contul meu, m-ar direcţiona către anunţul de care eram eu interesat de la bun început. În schimb, linkul duce către profilul meu. Pentru a intra pe pagina anunţului, trebuie să repet schema cu clicul din mail
Concluzia: Ejobs a picat testul de logică.
geaba chichirez, dacă nema putirinţă
fotografiile sunt făcute luna asta, la Sulina, după invazia furnicilor roşii de la Galaţi. Câtă minte îţi trebuie să lipeşti poza lui Che de bannerul tău, dă partid european?!
Măcar pe ăia de la Frutti Fresh îi înţeleg, că au ameţit de la fructele fermentate, dar pe vajnicii tineri pesedişti gălăţeni (degrabă ascultători de hip-hop pe pasager), cine naiba să îi mai înţeleagă?
Nu pot decât să le doresc o excursie în Angola, data aviatoare.
Ce am făcut eu patru-cinci ore la Spitalul Universitar este o cu totul altă poveste şi n-am chef să vă pedepsesc şi cu asta aici. Dar, dacă tot aţi ajuns în punctul ăsta al monologului, iată ce trebuie să reţineţi (din punctul meu de vedere, nu sunt în nici un fel o autoritate, ci doar cineva care a trecut prin asta) în momentul în care vă loveşte o maşină (şi nu este vina voastra, situaţie în care, în funcţie de şofer şi valoarea maşinii, v-aş sfătui să o ştergeţi, doar dacă n-aveţi CASCO sau RCA la bicicletă + supravieţuiţi):
încercaţi să reţineţi cât mai multe detalii cu privire la maşină, şofer, interiorul sau exteriorul maşinii, bineînţeles numărul de înmatriculare dacă mai puteţi (eu l-am reţinut cu coada ochiului, în timp ce vorbeam cu şoferul)
insistaţi să cheme poliţia, în cazul în care nu o face, sunaţi voi (dacă accidentul este serios, indiferent că este vorba de bicicletă sau de propria persoană), dacă mergeţi la spital şi spuneţi că aţi fost implicat într-un accident rutier, sunt ei obligaţi să anunţe poliţia. Oricum, este bine să fie cineva de la poliţie acolo. Cred că este cel mai important sfat pe care vi-l pot da, de fapt cel mai preţios lucru pe care probabil o să îl găsiţi pe blogul ăsta. Orice s-ar întâmpla, nu ezitaţi să chemaţi poliţia (chiar dacă sunteţi anti-globalizare, anarhist sau doar împotriva Roşiei Montana), dacă nu o face şoferul, chemaţi-o voi sau rugaţi pe cineva (dacă puteţi, cereţi chiar numărul de telefon al cuiva care a văzut accidentul, pentru a putea să vă fie martor) să sune la poliţie.
mergeţi la spital însoţit de şofer, asta dacă nu refuză, caz în care veţi avea nevoie de ajutorul poliţiei de la punctul doi
nu încercaţi să vă verificaţi singuri bicicleta! Puteam să jur că n-are nimic, mi-a luat patru ore să văd că braţele furcii sunt strâmbate. Mergeţi împreună cu şoferul, dacă puteţi fizic (aţi fost norocos/asă) la un service specializat pentru a inspecta bicicleta şi a evalua reparaţiile. Dacă nu este de acord cu serviceul propus de voi, puneţi-l să aleagă unul, dar nu îl lăsaţi să întindă coarda. Una din replicile care mă fac şi acum să zâmbesc amar a fost următoarea "Cum adică să dau 200 de RON pe o furcă, când în târg, o bicicletă e 400?! Ăştia te fraieresc, n-are sens să cheltuieşti banii aiurea!"
nu vă apucaţi să cereţi bani direct de la şofer, nu primiţi bani (bine, dacă vă semnează un cec care are valoarea studiilor voastre trecute sau viitoare, acceptaţi), nu aplecaţi urechea la tot felul de promisiuni atrăgătoare, de genul, ne întâlnim diseara la o bere şi îţi dau eu banii de reparaţii etc.
apropo de cerut bani, la fel de important este să nu încercaţi să vă cumpăraţi o bicicletă nouă pe spinarea bietului şofer. Din cauza asta, vă şi sfătuiesc să mergeţi la un mecanic. Nu vă încurcaţi în târguieli penibile care nu fac decât să îi ridice mingea la fileu şoferului şi să vă dea flit.
dacă aţi băut înainte, aveţi grijă. La spital, poliţiştii mi-au pus fiola şi mai în glumă, mai în serios, i-am întrebat ce se întâmpla dacă mă prindeau beat. Luam amendă şi nu prea mai aveam ce pretenţii să emit cu accidentul.
un alt lucru pe care l-am regretat. Sunaţi un prieten. Nu faceţi fiftififti. Sunaţi-vă un prieten care să vină şi să stea cu voi. O să vă ajute să gândiţi mai limpede. Chiar dacă aţi vânat-o pe mama Predatorului în jungla vietnameză, asta nu înseamnă că întotdeauna puteţi lua deciziile cele mai bune pentru voi, mai ales după un accident.
şi nu în ultimul rând, nu vă amăgiţi că a fost ceva uşor şi renunţaţi la spital. Este mai bine să descopere ei, decât să descoperiţi voi, oricum e pe pielea voastra, când va fi prea târziu, fracturi, rupturi etc.
După ce m-am ridicat, de fapt, paznicul dintr-un magazin din apropiere şi cu şoferul berbec m-au ajutat să mă ridic, fiind destul de high, am început să îmi evaluez pagubele. La prima strigare, n-a apărut decât o manetă de frână strâmbată şi lanţul sărit de pe foaie. Absolut uimitor, m-am gândit în sinea mea, încercând să mă lupt cu amnezia ce pusese stăpânire pe memoria mea de scurtă durată.
Îmi aduceam aminte că pe Şoseaua Alexandriei evitasem un pasager rebel, care se aerisea cu portiera, mă salutasem cu Florin (mereu uit să îi spun să nu mă mai claxoneze, pentru că s-ar putea să îl înjur la grămadă, cu ceilalţi şoferi pentru care claxonatul este a doua limbă), îmi aduceam aminte vag de Mercedesul imens ... dar n-aş fi băgat mănuşa pe mână că nu i s-a întâmplat altuia, iar eu n-am fost decât spectator. Mai ales, că paznicul de la magazin a ţinut să sublinieze (spectatorii şi goana lor după senzaţional) că n-a crezut că o să mă mai ridic după triplul axel executat de mine prin aer, adăugând că personal ar fi sărit să îl bată pe şofer, dacă acesta n-ar fi sărit să mă ajute (ce vă spuneam de valul de simpatie :D)
Şoferul un pic emoţionat, a reuşit să îmi transmită printre încurajări, unu, că tocmai venea de la service, că se grăbea, că e în întârziere la muncă (agent de vânzări) şi că îi pare rău (cam în ordinea asta). După care s-a oferit să vadă dacă are bicicleta ceva. Maşina lui scăpase intactă. Eu probabil că eram în perioada mea New Age, pentru că i-am spus că bicicleta este OK, iar la spital mă duc singur. Nu a părut foarte mişcat de toată alura mea de Hare Krishna, dar a ţinut să facem schimb de nr. de telefon, promiţându-mi că mă va suna imediat cum se va mai elibera.
Din motive care ţin numai şi numai de mine, am amânat să recapitulez ce am învăţat de pe urma accidentului de bicicletă/maşină, pe care l-am avut în iunie. Chiar aşa, atunci când sunt vehicule diferite implicate în accident, cine are prioritate? Cel mai mare? Cel mai rapid? Cel mai scump?
Apropos de prioritate, ăsta a fost şi motivul pentru care m-am dat de-a dura pe capota masinii, neacordarea priorităţii. De către şofer. O meteahnă veche printre maşiniştii bucureşteni, din câte am observat. Majoritatea se isterizează când te văd călare pe bicicletă, traversând zebra, dar suferă brusc de amnezie, atunci când trebuie să acorde prioritate bicicliştilor la o intersecţie. Nu că aş fi de acord cu traversarea trecerii de pietoni, dar mie îmi aduce puţin a dublu standard.
Mă rog, să trecem la oile noastre. Sau mai precis la berbec, că altfel nu pot să îi spun. În lipsa abilităţilor mele grafice, am să vă las să vă imaginaţi singuri ce am să povestesc în continuare. Veneam dinspre 13 Septembrie pe Drumul Sării, şi la un moment dat, în dreptul străduţelor care ies în Drumul Sării, o maşină iese dintre blocuri să facă stânga spre 13 Septembrie. Situaţia se complică în momentul în care o altă maşină, deja pe Drumul Sării, venind dinspre Rozătoare, vrea şi ea să facă stânga. Berbecul nostru nu mai aşteaptă ditamai vaporul de Mercedes care ieşea de după blocuri şi face stânga din spatele celeilalte maşini, să intre pe străduţă, moment în care dă nas în nas, sau fie, capotă în furcă peste mine.
În consecinţă, execut un salt peste gâlma de Toyota Aygo şi aterizez regulamentar pe rucsac. Norocul meu că din respect pentru foştii mei colegi de muncă, aveam haine de schimb în rucsac, prin urmare am putut ateriza pe ceva mai moale decât asfaltul gol dis-de-dimineaţă.
Am încercat de multe ori să îmi imaginez cum voi reacţiona în cazul unui accident, ce voi spune, cum mă voi comporta, in ideea în care dacă eşti prevăzător, eşti mai bine pregătit. Am luat în considerare posibilitatea înjurăturilor, dar după o scurtă analiză (inclusiv de DEX) m-am oprit, pentru că ar fi scăzut din valul de simpatie de care aş fi avut nevoie din partea publicului. La fel, în astfel de cazuri, nici isteria nu este extrem de folositoare, din aceleaşi motive evidente. Rămăsese că am să încerc să îmi păstrez calmul şi atât. Dar prin torentele de adrenalină ce puseseră deja stăpânire pe neuronul meu deja zdruncinat, singurul lucru pe care l-am găsit inteligent de spus a fost Cum naiba vă nimeresc!?
Michael Fallon, a member of the British Parliament, admonished the managing director of Goldman Sachs during hearings this year: “Banks like yours have, in fact, accentuated the sovereign risk of these countries which the markets are now focusing on.” Edward Gerald Corrigan of Goldman replied, “With the benefit of hindsight . . . the standards of transparency could have been and probably should have been higher.”de aici.
