din cîte am înţeles, ar fi la modă
dacă pe „navetiştii huilei” de pe Şoseaua Alexandriei îi mai înţeleg*, azi am înregistrat o premieră.
Pe Calea Rahovei, după infecţia numită Piaţa Coşbuc (de flori – şi mucegaiuri, aş adăuga eu), un nebun stătea pe marginea trotuarului. Mi-am luat una, de mi-a sunat apa-n cap.
*stau ca zmeii în mijlocul străzii, doar doar să-i lovesc, că-mi arată ei
dacă vreţi să vedeţi cam care-i treaba cu popoarele migratoare în zilele noastre, încercaţi peoplemove.in
via Flowing Data
If killing large numbers of civilians does not have a military impact, then what, Wilson asks, is the purpose of keeping nuclear weapons? We know they are dangerous. If they turn out not to be strategically effective, then nuclear weapons are not trump cards, but time bombs beneath our feet.
de aici
Ascultam acum mulţi ani RATM şi la un moment dat bagă capul pe uşă mama, casetofonul urla cît îl ţineau difuzoarele, fuck you, I won't do what you told me etc. io ţopăiam prin cameră şi-ntreabă mama, auzi, da tu-nţelegi ce zic ăştia? Da, cum să nu! E OK atunci, zice ea şi după care iese din cameră.
În fiecare dimineaţă, plecam la şcoală (şi acum mă amuz pentru ironia situaţiei, numai freedom nu găseam eu la liceul teoretic ...) ascultînd pe MTV (MTV-ul ăla de pe vremuri, din care n-a mai rămas decît 120 de minute), Freedom. Nu înţelegeam eu toată povestea cu rezervaţia şi Sitting Bull, dar îmi dădeam seama că e ceva cusut cu aţă albă, şi că nu toţi agenţii FBI sunt precum Duchovny sau Gillian.
Mă rog, cultură generală de doi bani, făcută cu televizorul.
Mai apoi, am studiat foarte intrigat conţinutul coperţii de la Evil Empire. Pentru mine, care aveam discografia completă Vladimir Tismăneanu, mi se părea de neconceput să te lauzi cu Rigoberta Menchu şi Lenin. Parcă se rupsese ceva în mine, aş fi făcut orice pentru oamenii care reuşiseră să producă unul dintre cele mai audiofile albume, dar asta nu. După o copilărie comunistă, nu puteam să continui cu o tinereţe anarhistă. Cred că a fost una dintre cele mai dure lecţii pe care mi le-a administrat viaţa.*
Cam de atunci am început să studiez mai în detaliu dilema. Şi mi-am dat seama că voi trăi toată viaţa cu ruşinea de a nu mă ridica la nivelul revoluţionar la discursului lui La Rocha.
Nu pot, dom'le! N-am cum să fiu anarhist. Sunt blestemat să trăiesc pînă la adînci bătrîneţi cu blestemul ipocriziei mic-burgheze în suflet.
Ei uite, din cauza asta, cînd mă trezesc să mă-nfoi în vreun comentariu, dîndu-mă uţa pe bloguri, mi-aduc aminte că nu am trecut testu RATM (ochii Rigobertei mă urmăresc din cutia cu casete pe care o car după mine, de zici că-i lada mea de zestre. Şi mai îmi aduc aminte că ar trebui să-mi văd lungu nasului, dacă nu pot să walk the walk (la vorbit, toată lumea se pricepe). Da tot mai scap printre dinţi
apropos de asta
Silence Something about silence makes me sick 'Cause silence can be violent Sorta like a slit wrist
Şi în această notă, închei aici urîndu-vă un week-end cît mai anarhic ...
____________________________*tot într-o notă ironic, nici o conspiraţie din lume nu putea să îi împingă pe oameni să se comporte cum s-au comportat în ultimii douăzeci de ani. Au ieşit în stradă pentru libertate, iar acum se luptă şase metri pătraţi de IKEA şi BMW-uri aduse din Germania. Nice. Sunt curios dacă după încă douăzeci de ani, cei din Tahrir vor pune umărul la o nouă criză economică.
