grace potter and the nocturnals

dacă n-aţi auzit încă de ei, o să tot auziţi în următoarea perioadă ...

înseamnă că nu vă uitaţi unde trebuie ...

Leningrad

what happens to a sophisticated European city when the food runs out

nu e nevoie să ne lăsăm în voia imaginaţiei …

sursa

uşuratice

preocupări mă-ncearcă, acum cînd ar trebui să fiu cu urechile lipite de difuzorul presei muribunde care anunţă tot felul de jocuri de artificii apocaliptice, cade Grecia, se-mpiedică Italia, Spania-i strînsă cu uşa, nici Germania nu se simte prea bine.

Ciudat cum un cadavru ambulant precum presa zilelor noastre are preocupări din ăstea morbide, e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spînzuratului sau despre autenticitatea într-o redacţie din zilele noastre ...

Mă holbam ca prostu la poza cu Kenny G şi Miles de pe reddit, cînd în subsolul comentariilor am dat peste bijuteria asta.

Not long ago, Kenny G put out a recording where he overdubbed himself on top of a 30+ year old Louis Armstrong record, the track "What a Wonderful World". With this single move, Kenny G became one of the few people on earth I can say that I really can't use at all - as a man, for his incredible arrogance to even consider such a thing, and as a musician, for presuming to share the stage with the single most important figure in our music.

Săpînd mai adînc, am găsit şi o înregistrare cu Pat Metheny (n-aţi fost la concert, să vă fie ruşine) vorbind despre jazz, the good stuff şi, aţi ghicit, Kenny G. Sincer, habar n-aveam de ideea năstruşnică de a te-nregistra peste Louis Armstrong. Dacă vreţi să vă găuriţi urechile, poftiţi aici minunăţia (NSFL).

Înregistrarea ca-n înregistrarea, dar textul întreg al tiradei lui Pat este fantastic. Aş lua textul şi l-aş tatua cu un cui ruginit pe fruntea ălora care îmi explică cum ce are succes comercial este musai şi bun pentru că iată, publicul şi-a spus cuvîntul. Cam în genul celor care justifică ştirile mizerabile sau prostiile de la televizor smiorcăindu-se, păi, dacă asta cere publicuuuuu ...*. Dar nu mă credeţi pe cuvînt, luaţi de citiţi.

But he did show a knack for connecting to the basest impulses of the large crowd by deploying his two or three most effective licks (holding long notes and playing fast runs - never mind that there were lots of harmonic clams in them) at the key moments to elicit a powerful crowd reaction (over and over again). The other main thing I noticed was that he also, as he does to this day, played horribly out of tune - consistently sharp.

Iar Richard Thompson este mortal. Pentru cine n-a ascultat pînă R. T. pînă acum, io zic să lăsaţi totul baltă şi să puneţi mîna să recuperaţi lagunele ăstea, vorba inspectorului Albotă, pentru că mai tîrziu o să vă pară rău.

Mie nu-mi rămîne decît să-mi repet bancu ăla cu Frank Zappa.

De ce ăia de cîntă prin baruri, nu cîntă din cînd în cînd şi Zappa? Pentru că nu pot ...

În altă ordine de idei, cum naiba să-ţi acordezi diferit tobele, man?! Jumătate cromatic şi jumătate diatonic?!

______________________________________________________

*cum mi-a explicat mie cineva mai de mult că n-ai cum să-nţelegi tu Twilight, nu-i de tine, e ceva cu adevărat special (pentru oameni speciali). Da, şi Bella Swan este cea mai mare lovitură dată feminismului, din şaizeci şi pînă acum.

bruckner

Kershaw: And the Soviet offensive on the German capital began four days later. The audience sat in the unheated auditorium of the Philharmonic, wearing heavy coats, while (Wilhelm) Furtwängler conducted Symphony No. 4 by Bruckner.

'Hitler's Influence Was Fatal' – Der Spiegel

nabukov e mic copil

şi tot despre nişte bazarlîcuri … Că tot se-ntreba Orlando ce-i cu „pasiunea” asta pentru Roşia Montană.

Io zic că dacă dai aşa ceva

atunci n-ar trebui să te mire că

sau

Deci să fie clar, pe mine nu mă îngrijorează consecinţele, ci premisele problemei. Mă gîndesc ce-o fi fost în minţile telalilor care au copt reclama asta. La fel cum mă-ntreb cîtă minte or fi avut şi cei cu eugeniile de vînzare ... Anderson Cooper i-ar fi ars pe rug, pentru că asta sigur e de jailbait.

but there is this gap

Povestea cu delfinii maidanezi pe Dîmboviţa, mi-a adus aminte de clipurile cu Ira Glass. Posterul ăsta, chipurile motivaţional, tronează de ceva vreme pe desktop, doar doar mă voi simţi mai bine.

 

De ceva timp mă chinui să-nvăţ lucruri absolut noi pentru mine şi e al naibii de greu. Nu ştiu dacă am să reuşesc, a trecut un an şi tot mă doare capul. Însă, îmi zic că n-am de ales (şi cam ăsta-i adevărul gol-goluţ). Probabil că cel care a organizat viralul ăsta are de ales. Mai precis a ales să renunţe.

John Searle avea o vorbă ”mind the gap”. Era vorba despre distanţa dintre ceea ce hotărîm în mintea noastră şi ceea ce ne iese pe gură. La unii gapul este mai mic, iar la alţii mai mare. Sunt sigur că şi publicitaru cu pricina avea gînduri mari la început, dar ce să-i faci. Are el vreo vină că s-a mai gîndit cineva la ideea lui înainte?

Problema n-ar fi, în umila mea opinie, faptul că s-a mai făcut trăznaia pe undeva, prin lumea asta dezlănţuită. Problema ar apărea dacă pe factură, clientul ar fi plătit şi originalitatea. Restul sunt probleme logistice.

merită citit şi articolul din Caţavencii …

Şi ce dacă s-a mai dat?

*un mic bug pentru Windows Live Writer – dacă denumirea unei categorii conţine diacritice, atunci nu poţi să inserezi fotografii …

care vrea un album Pink Floyd?

Nova Distribution International şi emag.ro nu cunosc istoria muzicii. Nu că ar mai conta. Bine măcar că pun lista de piese, să vadă toată lumea că nu e vorba despre un album Pink Floyd.

Uite, ăsta este un album Pink Floyd (formaţia t-u-t-u-r-o-r românilor). Vezi, are toate piesele compuse de Waters şi Gilmour. Asta îl face un candidat serios la titulatura de album Pink Floyd. Ce vindeţi voi acolo, este o coloană sonoră* pentru un film al cărui regizor a hotărît în ultimă instanţă că e mai bine să meargă pe gusturile tîrgului, drept urmare Pink Floyd n-am mai apărut pe coloana sonoră finală decît cu trei piese (după ce înregistraseră cîteva zile)

Apparently the Floyd were at one point to have been the sole composer/musicians for the Zabriskie Point soundtrack. They completed eight numbers for the film, but only three were used. Antonioni added material by The Youngbloods, Roy Orbison, Jerry Garcia, The Kaleidoscope, Patti Page and the Rolling Stones to round out the film’s score. (Oddly, Antonioni visited the Doors in the studio when they were recording the extraordinary “L’America” for L.A. Woman, but the director inexplicably turned the track, which could have worked spectacularly well in the film).

sursa: Dangerous Minds.

Cred că la albumul ăsta vă gîndeaţi cînd aţi pus titlul ăla idiot.

Dacă vă uitaţi pînă şi pe Wikipedia şi tot găseaţi o informaţie mai bună decît ce aţi pus voi pe sait.

ponta vs. geoană

a vorbit cu misticism despre dialog, iar atunci când nu a fost convingător, a adus hoarde de mineri care au delegitimat puternic partidul, în timp ce el şi-a întărit astfel puterea şi dominaţia.

Caracterizarea lui Vasile Dâncu este poate una dintre cele mai precise şi mai expresive etichete puse lui Ion Iliescu. Tot la el mă gîndeam şi eu cînd am văzut cum escaladează scandalul din curtea PSD-ului. Mi s-a părut cel puţin ciudată ambiguitatea declaraţiilor cu privire la invitaţia şi lipsa confirmării prezenţei celui de-al doilea preşedinte al ţării la audieri, dar şi mai ciudată a fost preferinţa lui Geoană pentru botezul colegului de partid, Surupăceanu.

Nu sunt nici mama Omida, nici călugărul Vasile, dar mie-mi miroase a eşecul de restructurare a elitelor în partidul tovarăşului Ilici. Boală veche elitele ăstea în politica românească. Mi-aduc aminte de Stelian Tănase cum ne spunea la curs copii, un partid care nu ştie să îşi cultive elite noi, pe care să le promoveze, este un partid sortit eşecului (chiar dacă eşecul se numără în decenii).

Au căzut precum muştele şi PRM-ul, şi PNŢCD-ul. PNL-ul văd că a intrat într-un fel de criogenizare lentă, cu Antonescu pe post de Hibernatus. Una din cauzele căderii comunismului (aşa cum înţelegea să-l întineze Ceauşescu), iar pentru tov. Ilici, şansa de a cîştiga accesul la puterea absolută (sau motivaţia, dacă citim Revoluţia a posteriori) a fost exact incapacitatea PCR-ului de a-şi regenera elitele, de a facilita accesul celor din eşalonul doi la deciziile importante. Este adevărat că accesul acesta presupune şi impărţirea puterii cu ceilalţi, lucru de care politicienii români se tem mai abitir decît Dracula de usturoi sau BOR-ul de fisc. Probabil că le lipseşte organic, simţul ăsta al permiterii accesului la putere şi al altor oameni, în momentele în care cei vechi dau rateuri.

„Eşti un cretin! Toţi de la Agenţie sunteţi! O să vină cretinul ăla de Georgescu (secretarul general al ANI) în genunchi la mine! Să rămână pe drumuri şi în genunchi să vină la mine!". A urmat o pauză de câteva secunde şi parlamentarul s-a dezlănţuit: „Ce rânjeşti la mine? În curând, nu o să mai rânjeşti deloc. Şi Georgescu la fel. O să vedeţi voi! Vă dau în scris!"

Dar cu un ochi să plîngem, iar cu altul să rîdem, pentru că nu vreau să mă gîndesc ce-ar fi însemnat ca huliganul ăsta să urce şi mai sus decît este acum. Rar mi-a fost dat să văd o dovadă mai mare de golănie şi nesimţire (nu pun la îndoială veridicitatea relatării din sala de judecată, pentru că este în ton cu starea actuală a clasei politice). Revin cu rugămitea adresată actualei clase politice, de a se face mai repede de rîs, ca să putem să-i şi schimbăm mai repede.

Us and Them

Caseta cred că mi-a picat în mîini într-o toamnă (1994, cred) şi am să asociez mereu DSOTM cu anotimpul ăsta. O adusese Bogdan cu rugămintea de a-i face o copie. Faptul că am avut un dublucasetofon (Sanyo, odihnească-se în pace oriunde s-or duce casetofoanele să se culce) mi-a facilitat accesul la foarte multe albume pentru care ar fi trebuit altfel să depun eforturi susţinute, pe care numai cei care scormoneau tarabele cu casete de la Sala Palatului şi le mai aduc aminte (cînd ai în faţă peste patruzeci de albume şi singura trupă cunoscută este Cactus, pentru că ai auzit tu în Giganţi ai muzicii rock că unii din membrii trupei au cîntat la Vanilla Fudge, formaţie pe care n-o ascultasei, da de care auzisei că-i una din precursoarele metalului).

Am fost mult timp furios că nu găsisem decît un Samsung care mai şi scheuna din cînd în cînd şi mi s-a părut de la început că merita mai mult albumul ăsta. Care pentru mine sincer, începe după Money. Ştiam banii de pe Delicate Sound şi mă enerva cumplit, nu mi-a plăcut niciodată atmosfera disco pe care o degaja şi după cum spunea şi Orbitoru, dacă n-ar fi ceasurile ălea, ce album de adormit copiii ar fi! Pentru că văzusem The Wall înainte de a asculta DSOTM, momentele în care am dibuit versurile pentru care şi-o lua Pink de la profesor au fost ca nişte Easter eggs.

Haven't you heard it's a battle of words

The poster bearer cried

Dar nimic nu putea să mă pregătească pentru ce urmează după Money. Chiar dacă ştiam Great Gig de pe caseta video cu concertul de la Veneţia şi de pe acelaşi disc cu becuri (care-l stresa pe Costică cu Shine-ul de doişpe minute, care Nu mai începe dom'le să cînte o dată!. Şi dintre toate bijuteriile din partea a doua, Us And Them a fost şi rămîne preferata mea. Unde mai pui că nici nu era un obstacol lingvistic major pentru puştiul care se chinuia să descifreze versurile, cu urechile ciulite la difuzoru de doi waţi. Aş înoda discul de la jumătate şi l-aş pune să-l ascult în continuu ... ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

that’s what music is all about …

începuturile crizei

This paper argues that the stock market crash of 2008, triggered by a collapse
in house prices, caused the Great Recession. The paper has three parts.
First, it provides evidence of a high correlation between the value of the
stock market and the unemployment rate in U.S. data since 1929. Second, it
compares a new model of the economy developed in recent papers and books
by Farmer, with a classical model and with a textbook Keynesian approach.
Third, it provides evidence that fiscal stimulus will not permanently restore
full employment. In Farmer’s model, as in the Keynesian model, employment
is demand determined. But aggregate demand depends on wealth, not on
income.

link

via J. Bradford DeLong

nuca-n perete

ce citesc eu şi ce-mi trimite emag

(as the late Anthony Howard, a former editor of the NS, told me last year, Hitchens can write at a speed that most people talk)

un articol din The New Statesman despre Christopher Hitchens

While Dawkins's hostility to religion is born of his commitment to science and free inquiry, Hitchens's reflects his moral outrage at what Dawkins called "a tyrannical God figure" and what Hitchens has described as a "celestial dictatorship". In this regard, Hitchens's anti-theism is merely an extension of his anti-totalitarianism.

black sabbath

M-am amuzat la toate titlurile „nobiliare” enumerate în clip. Oamenii care-şi imaginează că Hall of fame-ul ăla chiar înseamnă ceva pentru fani, trăiesc pe altă planetă. Sabbath a intrat în hall of fame-ul meu de prima oară cînd am băgat caseta aia ELBA cu Paranoid în casetofon. N-am înţeles foarte bine fascinaţia unora pentru Iron Man, mie unuia mi se pare un pic cam lungă şi am tot timpul senzaţia că se tîrăşte de la urechea dreaptă la aia stîngă. Pe mine m-a prins definitiv la Paranoid, începutul de la War Pigs şi să nu rîdeţi, Fairies Wear Boots

Goin' home, late last night Suddenly I got a fright

După care am pus mîna pe Black Sabbath, primul lor album şi am aflat de legenda celor 48 de ore în care a fost înregistrat.

So we played live. Ozzy was singing at the same time, we just put him in a separate booth and off we went. We never had a second run of most of the stuff

L-am ascultat recent şi mă gîndeam că este un bun exemplu de dat trupelor care scot primul lor album. Ştiu că există obiceiul ca unii antrenori, treinări, să pună clipul cu Al Pacino în Rob Roy sau Mel Gibson în Any Given Sunday. La fel şi cu trupele, producătorul ar trebui să facă albumul ăsta audiţie obligatorie înainte de a intra în studio. Dacă primul tău album nu sună aşa, n-are sens să mai continui.

Cînd mi-a picat sub ochi albumul rusesc al lui Sabbath Bloody Sabbath şi am văzut coperta în toată frumuseţea ei, am zis că trebuie să fie cea mai mare trupă care a existat vreodată. Iar anunţul face dreptate în sfîrşit şi lui Master Of Reality, recunoscîndu-l ca the ultimate Black Sabbath album. Şi acum mă iau fiorii cînd pun s-ascult Children of the Grave.

e corect?

ziceţi şi domniile voastre ...

turnu babel

asta în cazul în care eraţi curioşi să ştiţi cîtă gramatică îşi mai aduc aminte din şcoală prietenii voştri ...

Vorba cuiva de pe Twitter, de cînd e Facebookul o nouă wikipedia/non-profit?

o iarnă fierbinte

de multe lucruri ne putem plînge, dar vremurile plicticoase nu se numără printre ele…

via Marginal Revolution

Grecia: verdict, crimă!

De fiecare dată cînd văd că opinia publică s-a decis în privinţa unui subiect, îmi pun un semn de întrebare. Sunt suspicios în privinţa a orice seamnă a consens, idee larg împărtăşită de majoritatea, coruri ale vînătorilor de vini imaginare etc. Probabil că mi se trage de la era Iliescu, cînd consensul era pe buzele tuturor nomenclaturiştilor metamorfozaţi peste noapte în bunicuţe care povesteau nepoţilor despre Scufiţa roşie şi Motanul încălţat.

Vă rog să mă scuzaţi, dar eu nu înghit bulshiturile cu grecii leneşi şi restul lucrurilor pe care mai nou, publicul le-a descoperit drept adevăruri milenare. Sincer, mă îndoiesc că majoritatea celor care acum îi înfierează cu mînie proletară pe greci ştiau de cîte ori a dat Grecia faliment în ultima sută de ani. Nici dacă ar vrea, omul obişnuit nu va scoate bolovanul aruncat de un politician în lac. Bineînţeles că toate pierderile acumulate în ani de zile de statul grec nu au ajutat foarte mult, dar vă aduceţi aminte ce mult ne doream şi noi să intrăm în UE? Credeţi că nu s-ar fi găsit voci care să susţină că scopul scuză mijloacele şi să aranjeze nişte registre contabile?

La fel de adevărat este că nu sunt deloc bun la economie. Mai mult, am picat ambele examene în facultate. Şi la macro şi la micro. Încă îmi este greu să înţeleg cum pot să dispară bani şi nimeni să nu fie găsit vinovat sau ce căutau călugării greci cu obligaţiuni la purtător, pe post de dezvoltatori imobiliari.

Bank officials say it would be unjust to wipe out current owners and shareholders in return for infusions of public money. Unlike banking systems in Ireland, Spain and elsewhere in Europe, Greek banks weathered the 2008 financial crisis reasonably well, and had not made the same sorts of speculative real estate invest­ments that plagued oth­er financial firms.

Dar io zic că atunci cînd pensiile dumneavoastră ar fi puse sub semnul întrebării, parcă v-aţi dori şi voi un referendum.

via Marginal Revolution

Lulu

Yet there's still something vital about Lulu that needs to be remembered, even as you rip it off MediaFire and immediately forget the name of every single track: This was the dream. If considered in a vacuum, this absurd collaboration that no one wants to take seriously (or even play more than once) is the ultimate manifestation of what was once viewed as the idealized, unattainable goal of mainstream art.

sursa

Din păcate, eu n-am rămas decît cu două lucruri după ce am ascultat albumul. Absenţa solourilor şi cinelele lui Lars. M-au asurzit. Cît despre solouri, după experimentul nereuşit de pe Death Magnetic, m-aş fi aşteptat a ceva mai spartan, dar totuşi nişte solouri. Din păcate, mi-am reamintit că e vorba de o colaborare cu Lou Reed, iar Lou Reed nu crede în solouri (nu există muzică rock fără solouri de chitară, Tool e singura trupă care scapă nepedepsită).

A, că mi-am adus aminte. Death Magnetic nu e o întoarcere la formă, ci o introspecţie mult prea adîncă a metalului. Nu trebuie să te oboseşti prea mult reintrepretînd ceea ce Slayer face foarte bine de atîţia ani.

Dar înapoi la Lulu, cred că ”the incoherent script” este cea mai bună descriere. Pentru că la sfîrşit nu ştii foarte bine ce-ai ascultat. Ritmul este atît de dezlînat încît mi s-a făcut dor de varianta Mekong Delta de la Pictures At The Exhibition. Nu ştiu ce a luat Kirk, dar ”there is no magic”.

Ce nu realizează Metallica e că succesul lor nu s-a bazat pe experimente în afara formei. Kill'Em All nu-i un experiment. Nici nu trebuie să fii un geniu ca să-ţi dai seama că nici unul din experimentele lor n-a funcţionat. Metallica a ajuns celebră pentru că a perfecţionat un anumit model de a cînta. Nu-i nimic rău în a dori să-ţi depăşeşti condiţia. Dar atunci cînd schimb direcţia, trebuie să ai un motiv al naibii de bun. Şi o piesă de teatru din anii treizeci, secolul trecut, nu ştiu dacă este un motiv îndeajuns de bun. Mai degrabă, îmi întăreşte senzaţia că printre trupele deja celebre circulă un sindrom al crizei vîrstei mijlocii. Dacă scoţi un album altfel, ia exemplul Rolling Stones care au scos Tatoo You, sau şi mai bine, Judas, care după porcăriile de la sfîrşitul anilor optzeci, a detonat o bombă şi a plecat în turneu cu Testament.

Nesimţire

Nesimţirea a devenit ultima haină la modă în spaţiul public. Pentru că trebuie să o ai în doze industriale, pentru a spune că la Ploieşti vinovaţi sunt ziariştii. Sigur, după ce ani de zile, patronii şi directorii de cluburi s-au bălăcărit ca la uşa cortului, antrenorii au permis jucătorilor să se transforme în personaje de circ, patronii i-au tratat pe jucători ca pe nişte mărfuri, împreună cu impresarii, faptul că un individ beat intră pe stadion (n-ai voie să intri cu tricolorul sau cu un fes pe cap, dar beat şi cu un box, nu-i nici o problemă) este strict vina jurnaliştilor.

Jurnaliştii nu au decît o singură vină, lipsa imaginaţiei. Pentru că le-a lipsit imaginaţia atunci cînd au populat emisiunile de la televizor cu tot felul de tipi grobieni, care în mod normal n-ar fi trebuit să fie băgaţi în seamă nici de ştirile de la ora cinci.

Însă după ultimile cascadorii ale patronilor de realităţi expirate, de ce ar trebui să ne mire declaraţia şefului federaţiei de fotbal? Care bineînţeles, nici nu ia în considerare demisia. De ce ar lua-o? Care om aflat într-o funcţie de conducere din România a luat vreodată în considerare ideea de a-şi asuma răspunderea pentru faptele sale? Răspunderea lui este în altă parte, în a se asigura că mecanismul de relaţii şi comisioane funcţionează ca uns. În România sunt demişi purtătorii de cuvânt, pentru că nimeni nu mai dă doi bani pe cuvinte.

“La meciul cu Dinamo, primarul Ploieștiului, Andrei Voloșevici făcea pe șeful de galerie din mijlocul suporterilor și acum se întreabă ce s-a întîmplat”

Cătălin Tolontan