de la 15 ani ...
26 aprilie 2012
Wall Street şi Main Street
Watch Money, Power and Wall Street: Part One on PBS. See more from FRONTLINE.
25 aprilie 2012
Jocurile lui Caine
ce fraier am fost că nu mi-am făcut flipperul meu cînd eram mic ...
detalii în The New Yorker sau pe Fb
detalii în The New Yorker sau pe Fb
As a philosophy student at New College, Mullick had been intrigued by the notion of the “perfect moment,” which Sartre explores in his novel “Nausea.”
Hunger Games e furt pe faţă
Cîtă nesimţire!
Collins says that the inspiration to write The Hunger Games came from channel surfing on television. On one channel she observed people competing on a reality show and on another she saw footage of the invasion of Iraq. The two "began to blur in this very unsettling way" and the idea for the book was formed.[5]
din Wikipedia
De prima dată cînd am văzut trailerul, am sărit imediat Păi, ăsta-i Battle Royale!
Cînd am citit prima dată despre scenariu în Q Magazine prin 2001, am zis că ăsta-i un film care nu trebuie ratat în nici un chip.
In the future, the Japanese government captures a class of ninth-grade students and forces them to kill each other under the revolutionary "Battle Royale" act.
Chiar dacă nu este cel mai bun film cu Beat Takeshi, rămîne o experienţă pe care n-ar trebui s-o rataţi. Spre diferenţă de prostia asta de Hunger Games! Mîine poimîine, o să se găsească cineva să zică că a scris o carte numită Azumi.
Dilema prizonierului
Asta-i o abordare mai puţin obişnuită,
după ce vă uitaţi pînă la final (nu vreau să vă stric surpriza), mergeţi şi citiţi şi comentariul lui Bruce Schneier.
via Boing Boing
23 aprilie 2012
aveţi grijă ce băgaţi în copiii voştri
Dacă tot sunt părinţii atît de disperaţi cu mîncarea pentru copii, de ce n-ar fi şi cu ce bagă aşa-zisele grădiniţe performante? Prima dată cînd mi-au picat ochii pe flyerul de la Smart Kids, am crezut prima dată că procentul de alcool era mai mare decît citisem iniţial, după care am zis că poate cineva a dat copy-paste în cdr-ul greşit.
Dar azi, cruntul adevăr iese la lumină, în întreaga lui splendoare! În cazul în care doar domniile voastre erau pînă acum scîrbite de effective meetings şi powerpointuri geniale, iată că puteţi să vă răzbunaţi pentru toate orele pierdute mestecînd capetele creioanelor gumate sau visînd cu ochii deschişi la grătarele din weekend, în timp ce şefii sau colegii nefericiţi recitau pomelnicele corporatiste mai abitir decît nefericiţii nord-coreeni.
Şi de ce nu tocmai pe cei care v-au făcut zilele negre, cerîndu-vă ipaduri, aifoane şi alte năzbîtii? Lăsaţi-i şi pe ei să vadă prin ce cazne trebuie să treceţi pentru a le satisface poftele insaţiabile pentru tot ce zboară prin malluri.
Şi dacă
Multe succesuri (cred că EBA a făcut parte din prima promoţie)!
Dar azi, cruntul adevăr iese la lumină, în întreaga lui splendoare! În cazul în care doar domniile voastre erau pînă acum scîrbite de effective meetings şi powerpointuri geniale, iată că puteţi să vă răzbunaţi pentru toate orele pierdute mestecînd capetele creioanelor gumate sau visînd cu ochii deschişi la grătarele din weekend, în timp ce şefii sau colegii nefericiţi recitau pomelnicele corporatiste mai abitir decît nefericiţii nord-coreeni.
Şi de ce nu tocmai pe cei care v-au făcut zilele negre, cerîndu-vă ipaduri, aifoane şi alte năzbîtii? Lăsaţi-i şi pe ei să vadă prin ce cazne trebuie să treceţi pentru a le satisface poftele insaţiabile pentru tot ce zboară prin malluri.
Şi dacă
vi se pare prea puţin, puteţi oricînd să le asezonaţi cu
- Comunicare si negociere
- Managementul timpului
- Elemente de marketing
- Managementul schimbarii
- Elemente financiare
- Leadership
De ce?! De ce?! Ce fel de oameni cruzi au putut gîndi aşa ceva?! Mai bine-i cumpăraţi o păpuşă cu EMF şi EVP integrate şi terminaţi mult mai ieftin. Pentru că un drăcuşor îmi şopteşte că smartkidsul vă va uşura de mai mult de 1400 de RON.
Noua sala de curs este dotat cu birouri individuale, videoproiector si flipchart si ofera un mediu placut si confortabil pentru desfasurarea acelor cursuri/activitati care includ si prezentari Power Point.
Multe succesuri (cred că EBA a făcut parte din prima promoţie)!
20 aprilie 2012
19 aprilie 2012
Gândul şi fotografia corectă
Mi-a atras atenţia situaţia de mai jos. Mă întreb de unde au ştiut reporterii de la Gîndul, care-i imaginea corectă?
Oare dacă ceilalţi directori de la Institutul Cantacuzino aveau cont pe facebook sau comentau în dreptul articolului, schimbau şi pentru ei fotografiile? E o premieră pentru mine povestea asta.
Oare dacă ceilalţi directori de la Institutul Cantacuzino aveau cont pe facebook sau comentau în dreptul articolului, schimbau şi pentru ei fotografiile? E o premieră pentru mine povestea asta.
12 aprilie 2012
scurt manual de cheltuit banii
Las-o mă naibii de treabă! Cum să declari că o să faci o mie de exemplare electronice?! Electronice!!!
Cîinele electronic a ajuns la Primărie! Nu ştiu dacă e vina celor de la RL sau chiar aşa au declarat angajaţii lui Oprescu. Şi cum o să fie suportul ăla electronic? Le dă dischete aurite? Ce te-mpiedică să faci douăjdemii???!!!
Mai bine le lua ipaduri de banii ăia. Apropos de ipaduri, cei de la TVR au avut bani de macuri, dar de instalat tot Windows au instalat, deh, păi doar nu era să se apuce angajatu să înveţe să lucreze într-un alt sistem de operare. Nu că s-ar fi descurcat bine şi cu ăla vechi.
Cînd şi-au făcut măgăoaia aia lîngă Cişmigiu, de ziceau că e centru de informare şi relaţii cu cetăţenii, apăruse o siglă dubioasă, care între timp a dispărut. Primăria se făcea că plouă atunci cînd au întrebat oamenii de ea.
Jenant, dar nu pentru Oprescu, ci pentru cei care intenţionează să-l mai voteze o dată.
De ce avem noi acum nevoie sunt nişte whistle-bloweri care să-i mai scandalizeze pe oameni, că văd că raţiunea sforăie mai rău ca Frumoasa din Pădurea adormită.
Manualul urmează să fie editat în 1.000 de exemplare pe suport de hârtie şi alte 1.000 pe suport electronic.
Cîinele electronic a ajuns la Primărie! Nu ştiu dacă e vina celor de la RL sau chiar aşa au declarat angajaţii lui Oprescu. Şi cum o să fie suportul ăla electronic? Le dă dischete aurite? Ce te-mpiedică să faci douăjdemii???!!!
Mai bine le lua ipaduri de banii ăia. Apropos de ipaduri, cei de la TVR au avut bani de macuri, dar de instalat tot Windows au instalat, deh, păi doar nu era să se apuce angajatu să înveţe să lucreze într-un alt sistem de operare. Nu că s-ar fi descurcat bine şi cu ăla vechi.
Cînd şi-au făcut măgăoaia aia lîngă Cişmigiu, de ziceau că e centru de informare şi relaţii cu cetăţenii, apăruse o siglă dubioasă, care între timp a dispărut. Primăria se făcea că plouă atunci cînd au întrebat oamenii de ea.
Jenant, dar nu pentru Oprescu, ci pentru cei care intenţionează să-l mai voteze o dată.
De ce avem noi acum nevoie sunt nişte whistle-bloweri care să-i mai scandalizeze pe oameni, că văd că raţiunea sforăie mai rău ca Frumoasa din Pădurea adormită.
That was years ago. My cringe muscles have turned into crow's feet. The ten resumes a month I was sending out dwindled into five, then two, then one, then zero. No one wants me. I'm blacklisted.
piese noi
Cred că ştiţi deja povestea cu piesele noi ale trupelor vechi. Nimeni nu vrea să le asculte. De obicei, ăsta-i momentul în care te duci să-ţi iei o bere sau să scapi de ea, după caz.
V-aţi întrebat vreodată de ce? Eu zic că motivul principal este că sunt absolut în afara timpului lor. Dacă vrei ca cineva să plece urechea, poate ar fi bine să cînţi despre ceva care-l interesează şi pe el, nu să aplici formule răsuflate.
Mi-am adus aminte despre povestea asta cînd l-am auzit pe Neil Young introducînd o piesă nouă
… I know this new songs, maybe that’s kinda weird …
11 aprilie 2012
un pic de istorie
care începe cu Blind Willie Johnson şi Dark Was The Night, Cold Was The Ground
continuă cu Ry Cooder
care compune muzica pentru Paris, Texas, filmul lui Wim Wenders,
pe care îl văd nişte puşti din Scoţia şi se gîndesc ce nume bun de trupă ar fi
pînă cînd n-am văzut filmul, nu am înţeles ce era cu bluesul de pe primele albume Texas.
toate joburile preşedintelui
Apropos de declaraţiile preşedintelui, precum că statul român nu mai poate crea locuri de muncă,
eu zic că decît
sau
mai bine
Părerea mea!
Băsescu a spus că toate acestea solicitări au în vedere crearea de locuri de muncă. "În momentul de faţă România nu mai are resurse de a crea locuri de muncă decât dacă privim cu responsabilitate la reluarea activităţilor de minerit în domenii în care evoluţia pieţelor face din nou rentabilă reluarea exploatării unor resurse naturale", a spus şeful statului, comentând că "indecizia este cea mai mare pagubă care se poate aduce României".
din Gândul
eu zic că decît
sau
mai bine
Părerea mea!
muzică de navetă
Update: tot uitîndu-mă după clipuri cu Satrian, mi-am adus aminte de Not of This Earth şi am găsit concertul ăsta din '88. Eu zic că merită să-l ascultaţi.
Live from San Jose, 1988. Audio Only. This concert was broadcast live on KOME radio in April, 1988 at the Cabaret in San Jose with Stu Hamm and Jonathan Mover. Track listing order: 01 - Memories 02 - Ice 9 03 - Midnight 04 - Rubina 05 - Circles 06 - Jonathan Mover Drum Solo 07 - Lords of Karma 08 - Stu Hamm Bass Solo 09 - Echo 10 - Hordes of Locusts 11 - The Crush of Love 12 - Always With Me, Always With You 13 - Satch Boogie 14 - Surfing With The Alien 15 - Crushing Day
întotdeauna m-am întrebat cum face chestia aia la 1:06 ...
10 aprilie 2012
o nouă modă automobilistică
După sidiurile protectoare de radare şi icoanele care se bălăngăne pe geamul şoferilor români, o nouă modă loveşte din greu în rîndurile greu încercaţilor oşteni pe patru roţi.
Iată despre ce este vorba, dacă nu vreţi să rămîneţi în urmă şi să vă ştergeţi lacrimile cu tricouri feişăn victim.
Dacă vedeţi ceva mişcînd pe trecerea de pietoni, treceţi ca şi cum nimic nu vă stă în cale. Nu există pietoni, cu atît mai puţin pe trecere. Maşinile au prioritate întotdeauna (exceptînd copacii, picioarele de pod şi încă cîteva alte chestii), niciodată nişte omuleţi jalnici care încearcă să traverseze prin locuri special amenajate, după ce s-au asigurat că nu vine nici o maşină sau că şoferii care se văd în zare au putut să-i vadă şi ei.
Acum serios vorbind, le-aş lua instantaneu carnetul de şofer celor care fac chestia asta. Am văzut că nu s-au sinchisit nici la copii, nici la oameni în vîrstă. Important era să treacă ei primii. Unde te poţi grăbi aşa?
Iată şi nişte locuri din Bucureşti în care pot fi prinşi în flagrant, de către poliţiştii atenţi la detalii de genul ăsta ...
Iată despre ce este vorba, dacă nu vreţi să rămîneţi în urmă şi să vă ştergeţi lacrimile cu tricouri feişăn victim.
Dacă vedeţi ceva mişcînd pe trecerea de pietoni, treceţi ca şi cum nimic nu vă stă în cale. Nu există pietoni, cu atît mai puţin pe trecere. Maşinile au prioritate întotdeauna (exceptînd copacii, picioarele de pod şi încă cîteva alte chestii), niciodată nişte omuleţi jalnici care încearcă să traverseze prin locuri special amenajate, după ce s-au asigurat că nu vine nici o maşină sau că şoferii care se văd în zare au putut să-i vadă şi ei.
Acum serios vorbind, le-aş lua instantaneu carnetul de şofer celor care fac chestia asta. Am văzut că nu s-au sinchisit nici la copii, nici la oameni în vîrstă. Important era să treacă ei primii. Unde te poţi grăbi aşa?
Iată şi nişte locuri din Bucureşti în care pot fi prinşi în flagrant, de către poliţiştii atenţi la detalii de genul ăsta ...
Piste de bicicletă
Arată de parcă sunt făcute în paint de copilul vecinilor. Sau Dorel a descoperit tableta grafică.
09 aprilie 2012
psd
În fine, a treia informaţie, livrată de Adrian Năstase însuşi, e că România aşteaptă de la el şi de la ei să învingă corupţia. La cîteva săptămîni după două condamnări pentru fapte de corupţie. Asta e atît de tare, încît nu o pot comenta defel. Un asemenea tupeu depăşeşte capacitatea mea de reacţie.
08 aprilie 2012
05 aprilie 2012
Intelectuali din toate ţările, uimiţi-vă!
tl;dr citiţi în schimb articolul lui Andrei Oişteanu. Mi se pare cel mai echilibrat în contextul actual.
De peste zece ani stau pe bară şi contemplu spectacolul românesc. Mă pregătesc pentru a eşua, contabilizez falimentul personal, număr castanele, tai frunză la cîini. N-ar fi o tragedie pentru că e vorba de propria-mi persoană şi în afară de mine, n-are nimeni de suferit.
Da mă apucă disperarea cînd văd că la 22 de ani de la căderea lui Ceauşescu (nici nu ştii cum să-i mai zici, căderea comunismului este indecent, a avut grijă Ion Iliescu de el ca să cadă în picioare) resuscitarea temei intelectualilor. Parcă ne-am pierdut dicţionarul şi nu mai găsim definiţia corectă a termenilor. Acum trebuie să accept definiţia lui Traian Băsescu, definiţia Elenei Udrea şi de cîteva ore, definiţia lui Radu Herjeu şi a lui Vasile Dâncu (mă gîndesc la cv-ul domnului Dâncu şi mă gîndesc că tare întortocheate sunt căile politicii româneşti).
Nu, mulţumesc! Singura definiţie pe care o folosesc eu în acest context, este cea dată de Julien Benda, în cartea sa, Trădarea intelectualilor. Am aflat de ea încă de mic, am pus mîna, am citit-o şi mă declar satisfăcut, nu-mi trebuie alta. Da, ştiu. Sunt vinovat! Am citit-o la recomandarea lui Vladimir Tismăneanu, cel care se face vinovat de enumerarea de autori pînă la refuz. Din fericire, fără enumerarea asta, rafturile mele ar fi fost goale, iar mintea-mi şi mai goală.
Dar să ne întoarcem la intelectualii noştri. N-am să m-apuc aici să fac anatomia termenului, sunt alţi oameni (nu, domnul Herjeu nu se numără printre ei) care sunt mult mai competenţi ca mine. Dar eu zic că ne-ar prinde bine să rememorăm condiţiile în care este invocat termenul (să nu cădem în păcatul televiziunilor şi ziarelor care iau de bună orice trăznaie care apare pe trombon sau times new roman).
Deci, cum apare termenul? Un om (mai mulţi) cataloghează un alt om (mai mulţi, drept intelectuali). Cum termenul este unul general (şi mult mai comun decît îşi imaginează domnii Dâncu sau Herjeu), situaţiunea se complică. De ce ai folosi un termen generalist pentru a defini un grup restrîns de oameni (sau chiar un singur om, cum e cazul domnului Preda)? Apropos, presupun că domnii Baconschi, Paleologu, Stolojan, Stoica, Voinescu, nu se simt intelectuali, de vreme ce nu au existat decît două voturi în BPN împotriva excluderii lui Cristian Preda!
Dar să revenim la oile noastre. Limba română ne-nvaţă că atunci cînd desemnă printr-un termen general, un grup restrîns de oameni, o facem pentru că vrem să scoatem în evidenţă o caracteristică (de cele mai multe ori, negativă). Gîndiţi-vă la ţigani, evrei sau olimpici. Olimpicii români sunt utilizaţi cei mai des ca să-i scoată în evidenţă pe analfabeţii români. Cu asta cred că am atins punctul nevralgic al problemei.
Asemenea ţiganilor care fură, spre diferenţă de românii fraieri care nu ştiu să fure, evreilor care ştiu să facă bani, tot spre disperarea aceloraşi români care sunt atît de metafizici încît chestiile materiale le provoacă scîrbă, fiind mult mai ocupaţi cu studierea patrioţilor neamului, sau a caracterului dacic al limbii latine şi nu în ultimul rînd al olimpicilor care nu fac decît să le aducă constant aminte analfabeţilor că urmează un sistem educaţional care dă numai vîrfuri, iar dacă nu te numeri printre ele, atunci cu siguranţă că-i numai vina ta (şcoala, părinţii, guvernul, biserica s-au spălat pe mîini de mult). La fel şi intelectualii sunt buni de ostracizat pentru simplul fapt că politicienii nu se simt a fi intelectuali. Ţineţi minte, trebuie să simţi chestia asta (studiile, cărţile, restul sunt detalii).
Nu e prima dată cînd ajung să mă gîndesc care sunt elementele care alcătuiesc cv-ul unui politician. De obicei, un cv are o parte de studiu (în cazul nostru, cultură politică) şi experienţă (acuma, cred că putem elimina povestea experienţei, pentru că nu poţi vorbi de experienţă democratică înainte de 1989). Iar dacă n-ai exerciţiul democraţiei, puteai tu să practici jocul de glezne în faţa oglinzii cît vroiai (nu, nu cred în rezistenţa prin cultură, singura rezistenţă pe care-o ştiu e aia armată, în munţi). Nimeni nu avea experienţă democratică în 1990 (în afara celor care nu mîncaseră salam cu soia, precum Ion Raţiu, dar ştim cu toţii că democraţia în absenţa salamului cu soia e ca Ion Iliescu fără mineri).
Rămîne cultura politică. Ca să dăm cezarului ce-i al cezarului, manualul ne învaţă că orice societatea are o cultură politică (parohială, centralizată, participativă, fie ea cum o vrea Verba şi Almond să fie, sau Lijphart, mi-e indiferent). Cam la fel ca în cazul societăţii civile (care include sindicate, partide, dar şi grupurile infracţionale şi alte entităţi neduse nici la Biserică, care nu-i societate civilă pentru că-i mai rea ca Armata, nici la Tribunal, aţi ghicit, nici el nu-i societate civilă).
Dar nu despre cultura noastră a tuturor vreau să vorbesc (ca să mă exprim în termeni fotbalistici, rezultatele vorbesc de la sine). Mă întreb însă, cu ce bagaj teoretic au venit oamenii în politica românească? Ne-am lămurit ce ştiau Ion Iliescu, Petre Roman, Bîrlădeanu şi restul găştii (dacă staţi bine şi vă gîndiţi, Brucan a avut bunul simţ să nu ceară nici o funcţie oficială, ci doar să chibiţeze de pe margine, ştia el ce ştia).
Dar Blaga, Frunzăverde, Băsescu, Udrea erau tineri în 90. Au avut timp douăzeci de ani să recupereze timpul pierdut. Chiar nu se-ntreabă nimeni de ce dacă eu ca om politic sunt atît de bun, cum de strîng în jurul meu fie numai foşti securişti, turnători, gestionari de comerţ socialist sau tineri precum Şova, Boldea, Ridzi (nu mai continui pentru că mi-e greaţă)? Dacă clasa politică e aşa bună, de ce au tot timpul probleme la departamentul de HR? Că tot auzisem mai de mult nişte minţi creţe care vroia să conducă ţara precum un manager conduce Coca Cola, sau Doamne fereşte, Enron sau Lehman Brothers, pentru că vezi Doamne, managerii sunt mai responsabili decît oamenii politici.
Pe bune, dacă aş fi ştiut că vom sfîrşi în fundătura asta a logicii care se numeşte România ne-intelectualilor anului 2012 (nici măcar nu are farmecul viitorului imaginat de Patul conjugal) aş fi pus mîna şi aş fi învăţat mai bine (şi nu în ultimul rînd, aş fi stat departe de catastrofa de facultate numită Ştiinţe Politice) pentru a putea emigra definitiv.
În încheiere vreau să mă întreb retoric (şi indirect şi pe domniile voastre). Cum ai ajuns tu, Alexandru Mocanu, în Senatul României (unde în principiu, ar trebui să legiferezi printre altele şi dreptul la proprietate), dacă ţi se pare OK să iei un text de pe Contributors.ro, semnat de Brînduşa Armanca şi să-l distribui presei ca fiind propria-ţi declaraţie politică? Cum?! Ai înnebunit? Credeai că nu se prinde nimeni? Şi cum poţi să zici că textele acestea nu se supun proprietăţii intelectuale?!
Na, preia atunci şi textul meu. Îl donez!
De peste zece ani stau pe bară şi contemplu spectacolul românesc. Mă pregătesc pentru a eşua, contabilizez falimentul personal, număr castanele, tai frunză la cîini. N-ar fi o tragedie pentru că e vorba de propria-mi persoană şi în afară de mine, n-are nimeni de suferit.
Da mă apucă disperarea cînd văd că la 22 de ani de la căderea lui Ceauşescu (nici nu ştii cum să-i mai zici, căderea comunismului este indecent, a avut grijă Ion Iliescu de el ca să cadă în picioare) resuscitarea temei intelectualilor. Parcă ne-am pierdut dicţionarul şi nu mai găsim definiţia corectă a termenilor. Acum trebuie să accept definiţia lui Traian Băsescu, definiţia Elenei Udrea şi de cîteva ore, definiţia lui Radu Herjeu şi a lui Vasile Dâncu (mă gîndesc la cv-ul domnului Dâncu şi mă gîndesc că tare întortocheate sunt căile politicii româneşti).
Nu, mulţumesc! Singura definiţie pe care o folosesc eu în acest context, este cea dată de Julien Benda, în cartea sa, Trădarea intelectualilor. Am aflat de ea încă de mic, am pus mîna, am citit-o şi mă declar satisfăcut, nu-mi trebuie alta. Da, ştiu. Sunt vinovat! Am citit-o la recomandarea lui Vladimir Tismăneanu, cel care se face vinovat de enumerarea de autori pînă la refuz. Din fericire, fără enumerarea asta, rafturile mele ar fi fost goale, iar mintea-mi şi mai goală.
Dar să ne întoarcem la intelectualii noştri. N-am să m-apuc aici să fac anatomia termenului, sunt alţi oameni (nu, domnul Herjeu nu se numără printre ei) care sunt mult mai competenţi ca mine. Dar eu zic că ne-ar prinde bine să rememorăm condiţiile în care este invocat termenul (să nu cădem în păcatul televiziunilor şi ziarelor care iau de bună orice trăznaie care apare pe trombon sau times new roman).
Deci, cum apare termenul? Un om (mai mulţi) cataloghează un alt om (mai mulţi, drept intelectuali). Cum termenul este unul general (şi mult mai comun decît îşi imaginează domnii Dâncu sau Herjeu), situaţiunea se complică. De ce ai folosi un termen generalist pentru a defini un grup restrîns de oameni (sau chiar un singur om, cum e cazul domnului Preda)? Apropos, presupun că domnii Baconschi, Paleologu, Stolojan, Stoica, Voinescu, nu se simt intelectuali, de vreme ce nu au existat decît două voturi în BPN împotriva excluderii lui Cristian Preda!
Dar să revenim la oile noastre. Limba română ne-nvaţă că atunci cînd desemnă printr-un termen general, un grup restrîns de oameni, o facem pentru că vrem să scoatem în evidenţă o caracteristică (de cele mai multe ori, negativă). Gîndiţi-vă la ţigani, evrei sau olimpici. Olimpicii români sunt utilizaţi cei mai des ca să-i scoată în evidenţă pe analfabeţii români. Cu asta cred că am atins punctul nevralgic al problemei.
Asemenea ţiganilor care fură, spre diferenţă de românii fraieri care nu ştiu să fure, evreilor care ştiu să facă bani, tot spre disperarea aceloraşi români care sunt atît de metafizici încît chestiile materiale le provoacă scîrbă, fiind mult mai ocupaţi cu studierea patrioţilor neamului, sau a caracterului dacic al limbii latine şi nu în ultimul rînd al olimpicilor care nu fac decît să le aducă constant aminte analfabeţilor că urmează un sistem educaţional care dă numai vîrfuri, iar dacă nu te numeri printre ele, atunci cu siguranţă că-i numai vina ta (şcoala, părinţii, guvernul, biserica s-au spălat pe mîini de mult). La fel şi intelectualii sunt buni de ostracizat pentru simplul fapt că politicienii nu se simt a fi intelectuali. Ţineţi minte, trebuie să simţi chestia asta (studiile, cărţile, restul sunt detalii).
Nu e prima dată cînd ajung să mă gîndesc care sunt elementele care alcătuiesc cv-ul unui politician. De obicei, un cv are o parte de studiu (în cazul nostru, cultură politică) şi experienţă (acuma, cred că putem elimina povestea experienţei, pentru că nu poţi vorbi de experienţă democratică înainte de 1989). Iar dacă n-ai exerciţiul democraţiei, puteai tu să practici jocul de glezne în faţa oglinzii cît vroiai (nu, nu cred în rezistenţa prin cultură, singura rezistenţă pe care-o ştiu e aia armată, în munţi). Nimeni nu avea experienţă democratică în 1990 (în afara celor care nu mîncaseră salam cu soia, precum Ion Raţiu, dar ştim cu toţii că democraţia în absenţa salamului cu soia e ca Ion Iliescu fără mineri).
Rămîne cultura politică. Ca să dăm cezarului ce-i al cezarului, manualul ne învaţă că orice societatea are o cultură politică (parohială, centralizată, participativă, fie ea cum o vrea Verba şi Almond să fie, sau Lijphart, mi-e indiferent). Cam la fel ca în cazul societăţii civile (care include sindicate, partide, dar şi grupurile infracţionale şi alte entităţi neduse nici la Biserică, care nu-i societate civilă pentru că-i mai rea ca Armata, nici la Tribunal, aţi ghicit, nici el nu-i societate civilă).
Dar nu despre cultura noastră a tuturor vreau să vorbesc (ca să mă exprim în termeni fotbalistici, rezultatele vorbesc de la sine). Mă întreb însă, cu ce bagaj teoretic au venit oamenii în politica românească? Ne-am lămurit ce ştiau Ion Iliescu, Petre Roman, Bîrlădeanu şi restul găştii (dacă staţi bine şi vă gîndiţi, Brucan a avut bunul simţ să nu ceară nici o funcţie oficială, ci doar să chibiţeze de pe margine, ştia el ce ştia).
Dar Blaga, Frunzăverde, Băsescu, Udrea erau tineri în 90. Au avut timp douăzeci de ani să recupereze timpul pierdut. Chiar nu se-ntreabă nimeni de ce dacă eu ca om politic sunt atît de bun, cum de strîng în jurul meu fie numai foşti securişti, turnători, gestionari de comerţ socialist sau tineri precum Şova, Boldea, Ridzi (nu mai continui pentru că mi-e greaţă)? Dacă clasa politică e aşa bună, de ce au tot timpul probleme la departamentul de HR? Că tot auzisem mai de mult nişte minţi creţe care vroia să conducă ţara precum un manager conduce Coca Cola, sau Doamne fereşte, Enron sau Lehman Brothers, pentru că vezi Doamne, managerii sunt mai responsabili decît oamenii politici.
Pe bune, dacă aş fi ştiut că vom sfîrşi în fundătura asta a logicii care se numeşte România ne-intelectualilor anului 2012 (nici măcar nu are farmecul viitorului imaginat de Patul conjugal) aş fi pus mîna şi aş fi învăţat mai bine (şi nu în ultimul rînd, aş fi stat departe de catastrofa de facultate numită Ştiinţe Politice) pentru a putea emigra definitiv.
În încheiere vreau să mă întreb retoric (şi indirect şi pe domniile voastre). Cum ai ajuns tu, Alexandru Mocanu, în Senatul României (unde în principiu, ar trebui să legiferezi printre altele şi dreptul la proprietate), dacă ţi se pare OK să iei un text de pe Contributors.ro, semnat de Brînduşa Armanca şi să-l distribui presei ca fiind propria-ţi declaraţie politică? Cum?! Ai înnebunit? Credeai că nu se prinde nimeni? Şi cum poţi să zici că textele acestea nu se supun proprietăţii intelectuale?!
Na, preia atunci şi textul meu. Îl donez!
ziduri şi chipuri
Mi-ar fi părut tare rău dacă demolau zidurile şi n-apucam să le fac poze. Faceţi cunoştinţă cu Victor.
04 aprilie 2012
hammill
Peter Hammill - His Best Girl (1992)
Peter Hammill | Myspace Music Videos
Îmi aduc aminte de tarabele de casete pline de albume Hammill, de la Sala Palatului.
Cred că a fost o perioadă în care aproape că se subţiase banda şi se săturase casetofonu de albumul ăsta (Fireships). Bineînţeles că o raită prin albumele vechi nu strică, dar pentru mine ăsta rămîne albumul meu (din motive personale), chiar dacă e printre cele mai slabe (dintre albumele lui, că altfel este cu mult peste maculatura din ultimii zece ani).
Dar printre albumele mele preferate se numără şi Jan Akkermann cu The Noise Of Art (asta da muzică de ascultat în lift), aşa că se poate întotdeauna mai rău.
03 aprilie 2012
lasecret.ro, o idee de doi bani
Chiar nu-şi dă nimeni seama de la Gândul sau de la Ziarul Financiar, cît de rău poate face o astfel de idee unor oameni nevinovaţi?
Cîteodată am impresia că a luat-o toată lumea razna ...
Cîteodată am impresia că a luat-o toată lumea razna ...
bătrîni versus tineri
Două articole, acelaşi subiect dureros.
şi un articol de Cristian Mureşan pe Contributors, despre acelaşi subiect
din Esquire, despre baby-boomers şi moştenirea lăsată tinerilor în Statele Unite.The situation is obviously unsustainable: At the exact moment when the United States and all other Western countries are trying to deal with aging populations, they are failing to capture the energy and potential of the people who will have to work to support those aging populations. We have arrived at a moment, just before the 2012 election, in which the hedges, the corner-cuts, the isolated decisions about young people from a host of institutions have accrued to the point of a continuous catastrophe. The question rises from the wreckage: How long can you eat the young?
şi un articol de Cristian Mureşan pe Contributors, despre acelaşi subiect
Prima absurditate economică şi inechitate socială e legată de faptul că în Europa munca e taxată mai mult decât capitalul. Ecuaţia e simplă: tinerii sunt plini de credite/datorii în timp de bătrânii deţin capitalul şi proprietăţile. Într-o societate condusă de bătrâni pentru bătrâni e logic şi just să taxezi munca mai mult decât capitalul care zace ascuns ori e investit în plasamente îndoielnice din punct de vedere economic. Munca e taxată la nivel de 27% din PIB în Europa contra 17% în Statele Unite. 10% care ne atârnă de gât! A contrario, capitalul prosperă liniştit. De exemplu, Franţa, cu ipocrizia-i cunoscută, taxează între 0% şi 12% plasamentele. A trata astfel munca are efecte devastatoare asupra competitivităţii, a consumului şi a creşterii economice (în consecintă, asupra somajului). Ele produc şi o răsturnare a valorilor şi a priorităţilor. Între altele, în România, situaţia scandaloasă a chiriilor netaxate şi a altor jocuri la limita evaziunii fiscale merg în acelaşi sens. Nu e o chestiune de dreapta sau stânga politică ci de stimulare economică şi bun simţ…
logică fracturată
Zilele trecute, l-am văzut pe domnul Alexandru Săndulescu explicînd la o conferinţă de presă că nu înţelege care-i problema cu fracturarea/fisurarea hidraulică, pentru că în România se practică de treizeci de ani tehnologia cu pricina.
Aş vrea să înţeleg şi eu cum funcţionează logica domnului Săndulescu. Deci, adversarii tehnologiei se plîng că metoda poluează (chiar dacă nu există un consens general, există cel puţin dubii cu privire la tehnică şi conţinut). Domnul Săndulescu zice că şi ce?! Poluăm de treizeci de ani, care-i problema?! Next!
Bonus, un interviu amplu luat de Claudia Pîrvoiu şi Remus Puşcariu (Hotnews) domnului Alexandru Patruti, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Cum vi s-a părut răspunsul? Fix la obiect, nu?
Pun pariu că el s-a gîndit la zone generale de exploatare, în timp ce eu mă gîndeam la zone geografice din România. Pe hartă.
Aş vrea să înţeleg şi eu cum funcţionează logica domnului Săndulescu. Deci, adversarii tehnologiei se plîng că metoda poluează (chiar dacă nu există un consens general, există cel puţin dubii cu privire la tehnică şi conţinut). Domnul Săndulescu zice că şi ce?! Poluăm de treizeci de ani, care-i problema?! Next!
Bonus, un interviu amplu luat de Claudia Pîrvoiu şi Remus Puşcariu (Hotnews) domnului Alexandru Patruti, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Dati exemple de cateva zone unde se foloseste aceasta metoda.
A.P. Metoda a fost utilizata la toate zacamintele care sunt constituite din roci cu o porozitate redusa. Ea a fost utilizata in toate exploatarile petroliere.
Problema noua adusa de exploatarea gazelor neconventionale este legata de faptul ca aceasta metoda de fisurare hidraulica care initial se aplica intr-o sonda verticala a fost combinata cu realizarea forajelor orizontale. Practic, dintr-un foraj vertical se sapa directionat mai multe foraje orizontale in care se aplica fisurarea hidraulica. Aceasta este singura diferenta.
Cum vi s-a părut răspunsul? Fix la obiect, nu?
Pun pariu că el s-a gîndit la zone generale de exploatare, în timp ce eu mă gîndeam la zone geografice din România. Pe hartă.
02 aprilie 2012
The Independent dă cu Marie Curie în gardul jurnaliştilor
Acum cîţiva ani, un prieten mi-a zis. Uite, Alex de la Inima Copiilor
are campania asta de strîngere de fonduri pentru crearea unei secţii de
cardio-chirurgie pediatrică la Spitalul Marie Curie, de ce nu scrii
despre asta pe blog la tine?
Prima dată m-am mirat. Pe Alex îl ştiam din vedere (nu că ar fi contat), nimeni nu-mi citea blogul (ca de altfel, nici acuma), nu prea vedeam la ce ar fi folosit intervenţia mea. Dar pentru că îmi doream să nu treacă neobservată iniţiativa oamenilor inimoşi de la asociaţie (dragi jurnalişti, o asociaţie diferă foarte mult de o fundaţie, puteţi doar să-i întrebaţi pe domnii de la Juridic), m-am gîndit că ar fi bine să suplimentez un pic efortul.
Prin urmare, m-am apucat să bombardez oameni (în faţa cărora mă-nclin şi le rămîn pe veci dator) cu care nu aveam nici o treabă (în afara faptului că-mi suportaseră cu politeţe elucubraţiile, fie sub forma comentariilor pe blogurile lor, iar unii mai generoşi, sub forma abonamentului la RSS). Am scris ca nebunu tuturor celor cu care într-un fel sau altul, interacţionasem din 2007 şi pînă atunci. Am pus banerele Asociaţie şi informaţii despre campanie şi linkuri către saitul asociaţiei, peste tot pe unde aveam cont, pe forumuri, în comentarii pe alte bloguri. Am apreciat enorm ajutorul tuturor celor care mi-au răspuns sau au ajutat campania şi care au fost răbdători cu mine şi cu nepriceperea mea în ale piarului.
Mai ales, că
după ce s-a mai domolit entuziasmul meu, am simţit o strîngere de inimă.
Bă, te-ai băgat şi tu ca boul în seamă cu oamenii ăştia. În cel mai bun
caz, mailul tău o să ajungă în folderul de junk. Dar răspunsurile lor au
fost cu mult peste aşteptările mele. Mulţi dintre cei cărora le-am scris mi-au
răspuns şi mi-au promis că vor face chiar mai mult decît le cerusem eu. Acum doi ani, am reluat apelul meu către aceiaşi
oameni, de data asta pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit,
către Asociaţia Inima Copiilor. În ciuda strîngerii mele de inimă, răspunsurile au fost şi de data aceea fantastice. Aşa am descoperit că lumea este pregătită să ajute şi dacă au informaţiile corecte o vor şi face. Cuvîntul cheie în povestea asta este informaţia corectă.
Şi cu asta am ajuns la miezul problemei. Acum cîteva ore am citit articolul ăsta în The Independent. Cred că merită imprimat şi pus în ramă, pentru a fi prezentat la orele de jurnalism la capitolul cum să nu faci un articol (luaţi spusele mele cu rezervele de rigoare, nu am nici o pregătire teoretică în domeniu). Dar ştiu că există opinii şi există detalii care sunt în afara opiniilor personale.
Ca de exemplu, faptul că doctorul Cîrstoveanu nu este şeful secţiei de cardio-chirurgie de la Marie Curie, ci coordonează terapia intensivă nou-născuţi (Terapie intensivă neonatală, scrie şi pe saitul spitalului). Cu atît mai mult, nu are cum să facă angajările, nu are o clinică, aşa cum se sugerează în articol. Sunt amestecate clinicile cu spitalele, cu doctorii şi cu secţiile.
Mai vreţi?
Poate dacă articolul din The Independent (care by the way, avea mai mult de 200 de comentarii) ar fi apărut la mine pe blog, nu l-ar fi băgat nimeni în seamă. Din păcate a fost preluat de către foarte multe instituţii de presă de la noi din ţară şi din străinătate (Salon, Associated Press, Mediafax şi multe altele, nu mai stau să le enumăr aici). Doamna Mutler este din cîte am înţeles, chiar coordonatoarea biroului Associated Press pentru România.
Dacă aş fi avut mai multă minte, aş fi propus o campanie care să le demonstreze celor de la The Independent, jurnalistei Alison Mutler şi celorlalţi ziarişti care au preluat pe nemestecate ce se spune în articol (chiar dacă colegi din trust, au scris în nenumărate rînduri despre subiect), că se poate scrie un articol şi altfel. Informîndu-te, verificînd informaţiile din mai multe surse, oferind linkuri atunci cînd vorbeşti despre cifre, rapoarte, studii, citîndu-ţi sursele şi mai ştiu ce se face în instituţiile de presă care se respectă (pe ei şi pe cititorii lor). Pentru că ne respectăm, nu-i aşa Mediafax?
Apropos de asta, ştiaţi că printre multele diferenţe dintre redacţiile din Statele Unite şi Europa se numără şi faptul că în Statele Unite există o persoană care verifică pas cu pas ceea ce se scrie într-un articol? Se numeşte fact-checker.
Am să revin cu tema asta şi o să vă mai bat la cap.
Prima dată m-am mirat. Pe Alex îl ştiam din vedere (nu că ar fi contat), nimeni nu-mi citea blogul (ca de altfel, nici acuma), nu prea vedeam la ce ar fi folosit intervenţia mea. Dar pentru că îmi doream să nu treacă neobservată iniţiativa oamenilor inimoşi de la asociaţie (dragi jurnalişti, o asociaţie diferă foarte mult de o fundaţie, puteţi doar să-i întrebaţi pe domnii de la Juridic), m-am gîndit că ar fi bine să suplimentez un pic efortul.
Prin urmare, m-am apucat să bombardez oameni (în faţa cărora mă-nclin şi le rămîn pe veci dator) cu care nu aveam nici o treabă (în afara faptului că-mi suportaseră cu politeţe elucubraţiile, fie sub forma comentariilor pe blogurile lor, iar unii mai generoşi, sub forma abonamentului la RSS). Am scris ca nebunu tuturor celor cu care într-un fel sau altul, interacţionasem din 2007 şi pînă atunci. Am pus banerele Asociaţie şi informaţii despre campanie şi linkuri către saitul asociaţiei, peste tot pe unde aveam cont, pe forumuri, în comentarii pe alte bloguri. Am apreciat enorm ajutorul tuturor celor care mi-au răspuns sau au ajutat campania şi care au fost răbdători cu mine şi cu nepriceperea mea în ale piarului.
Şi cu asta am ajuns la miezul problemei. Acum cîteva ore am citit articolul ăsta în The Independent. Cred că merită imprimat şi pus în ramă, pentru a fi prezentat la orele de jurnalism la capitolul cum să nu faci un articol (luaţi spusele mele cu rezervele de rigoare, nu am nici o pregătire teoretică în domeniu). Dar ştiu că există opinii şi există detalii care sunt în afara opiniilor personale.
Ca de exemplu, faptul că doctorul Cîrstoveanu nu este şeful secţiei de cardio-chirurgie de la Marie Curie, ci coordonează terapia intensivă nou-născuţi (Terapie intensivă neonatală, scrie şi pe saitul spitalului). Cu atît mai mult, nu are cum să facă angajările, nu are o clinică, aşa cum se sugerează în articol. Sunt amestecate clinicile cu spitalele, cu doctorii şi cu secţiile.
Mai vreţi?
Că nu poţi să începi un articol dînd o sentinţă, cum că nu vine nimeni pentru că doctorii vor şpăgi?! Genul ăsta de discurs nu numai că face mai mult rău unui sistem şi aşa oropsit, dar mai şi întoarce cuţitul în rană. Sunt identificate tabere adverse, duşmani ai poporului, se instituie tribunale ad-hoc, se generalizează şi toată lumea este arsă pe altarul discuţiilor sterile, care nu duc la nimic bun. Toată lumea urlă, se răcoreşte şi toată lumea pleacă mulţumită acasă. Exact cum fac şi politicienii la televizor. Dar parcă tocmai pentru asta-i dispreţuim pe aceşti măscărici de serviciu ai televiziunilor.But not a single child has been treated in the year and a half since it opened. The reason? Medical staff he needs to bring in to run the machinery would have expected bribes.
Poate dacă articolul din The Independent (care by the way, avea mai mult de 200 de comentarii) ar fi apărut la mine pe blog, nu l-ar fi băgat nimeni în seamă. Din păcate a fost preluat de către foarte multe instituţii de presă de la noi din ţară şi din străinătate (Salon, Associated Press, Mediafax şi multe altele, nu mai stau să le enumăr aici). Doamna Mutler este din cîte am înţeles, chiar coordonatoarea biroului Associated Press pentru România.
Dacă aş fi avut mai multă minte, aş fi propus o campanie care să le demonstreze celor de la The Independent, jurnalistei Alison Mutler şi celorlalţi ziarişti care au preluat pe nemestecate ce se spune în articol (chiar dacă colegi din trust, au scris în nenumărate rînduri despre subiect), că se poate scrie un articol şi altfel. Informîndu-te, verificînd informaţiile din mai multe surse, oferind linkuri atunci cînd vorbeşti despre cifre, rapoarte, studii, citîndu-ţi sursele şi mai ştiu ce se face în instituţiile de presă care se respectă (pe ei şi pe cititorii lor). Pentru că ne respectăm, nu-i aşa Mediafax?
Apropos de asta, ştiaţi că printre multele diferenţe dintre redacţiile din Statele Unite şi Europa se numără şi faptul că în Statele Unite există o persoană care verifică pas cu pas ceea ce se scrie într-un articol? Se numeşte fact-checker.
Pare un obicei sănătos să verifici ce vrei să transmiţi lumii întregi, nu? Doar atunci cînd luăm un medicament (că tot suntem la capitolul sănătate), obişnuim să verifică şi contraindicaţiile.Brides magazine has a fact-checker. She does things like verify the cost of honeymoons and makes sure that Vera Wang did, in fact, design that dress, and compares the captions on winter flower bouquet slideshows with pictures in botany reference books. It would be terrible to mistake a eucalyptus pod for a mere pussy willow.
Am să revin cu tema asta şi o să vă mai bat la cap.
Wikileaks
I am not aware of any release of information in human history
comparable to the amount that was released of the Wikileaks …
via Dragoş Novac
01 aprilie 2012
alegeri locale
Mă uitam şi eu la ultimele mişcări de trupe pe scena politică românească şi m-am gîndit că s-ar putea ca primăvara asta să stea sub semnul transferurilor dubioase şi a penalului. Şi cam atît.
E an de criză, iar oferta este limitată. Ce programe, ce proiecte, ce politici publice! De unde atîta timp, lumea se grăbeşte. Dacă nu aleargă acum, nu mai prinde trenul. Trenul nebunilor, aş adăga (cu mintea la Corabia nebunilor, a lui Porter). Apropos de politici publice. Vă propun următorul exerciţiu de imaginaţie. Încercaţi să închideţi ochii şi să vă imaginaţi ce efect ar avea pronunţarea acestui cuvînt în Consiliul Primăriei Capitalei. Ei, cum e? Aţi auzit hohotele de rîs?
Da haideţi să nu mergem atît de departe şi să ne oprim la un exemplu mai la îndemînă. Domnul Piedone (trec peste carageliana situaţiune a numelui, aş vrea să ştiu însă cînd va apărea Primarul Lucky Luke sau Chuck Norris, spre liniştea alegătorilor) a fost înainte de 2000, consilier la Primăria Sectorului 5. Celebritatea a cunoscut-o ca justiţiar de week-end, preferat de televiziunile care uitaseră să mai cumpere desene animate. Ar fi foarte uşor să ne legăm de cv-ul domnului primar, puteţi să-l lecturaţi pe pagina primăriei. Veţi rămîne cu un gust amar. După ce ne străduim să găsim oameni cît mai bine pregătiţi, vorbim de performanţă, de valori, de educaţie şi de alte panarame, tot ce găsim mai bun de făcut este să propunem candidaţi care îşi iau bacalaureatul la 28 de ani, pleacă la Petroşani să studieze economia (în 1998!!!), se duce în Argeş să-şi ia carnetul de şofer (despre asta nu se mai aminteşte nimic). Dar nu pentru toate aceste realizări, l-am ales pe domnul Pi-e-do-ne. Ci pentru că după ce am urmărit declaraţiile (apropos, a început campania electorală, sau nu? La noi nu se ştie niciodată cînd începe şi cînd se termină …) politice din ultimele săptămîni, am ajuns la concluzia că în spatele lor zace generalizat un model putred, perpetuat de politicienii români ani de zile.
Staţi puţin şi judecaţi. Sunteţi şeful PC (nu vreau să vă jignesc, dar de dragul conversaţiei, îngăduiţi-mi această impoliteţe). De ce v-aţi dori înapoi ditamai vice-preşedintele fugit din PC, care se jura acum cîteva luni pe UNPR? Sau mai rău, sunteţi la conducerea USL-ului. De ce aţi vrea pe cineva care este mai lunecos ca o piatră de rîu? Un om care o dată adus în mijlocul uniunii, nu va face decît să ascută şi mai mult cuţitele lungi, pregătite pentru o petrecere cîmpenească, cu mici şi bere multă, cum numai primarul care este poate s-o organizeze. De ce să-ţi pui în cap liberalii şi aşa puţin isterici, în urma bezelelor aruncate din toate părţile (pe bune, intensitatea curtării PNL este inver proporţională cu scorul înregistrat în sondaje)? Ei bine, aţi face acest lucru (alături de multe altele, de care v-ar fi şi mai mare ruşine) dintr-un motiv foarte pragmatic. Pentru că vă doriţi ceea ce poate să ofere un primar precum Piedone. Acum este momentul în care daţi ochii peste cap şi vă indignaţi. Şi ce are aşa important de oferit Piedone şi n-ar avea de exemplu, Paleologu?! (Nu vă supăraţi pe mine, v-am zis să fiţi îngăduitori de dragul discuţiei).
Două lucruri are de oferit (la fel ca şi restul primarilor din ţară, dacă o să vă uitaţi peste propuneri, sunt aceiaşi oameni vechi). Slugărnicia (citiţi garanţia că o dată ales, nu va ieşi din cuvîntul partidului care dă mai mult) şi cartea cea mai importantă pentru el, un electorat captiv, mai preţios decît orice găleată sau mătură, şepcuţă sau pungă electorală. Pentru că în spatele acestei neruşinări (pentru că acesta este un comportament lipsit de ruşine, să vii luni să declari ceva şi vineri să calci în picioare ce-ai declarat luni, vorbim de politică, unde în mod normal, singura ta monedă este cuvîntul. Dacă-l pierzi şi pe acela ...) se ascunde un calcul extrem de cinic. Vrei să pierzi alegerile sau vrei să le cîştigi? Nimeni nu intră în politică să piardă. Aici nu-i olimpiada de matematică, unde mai important e să participi. Iar cînd oamenii politici declară că vor să piardă glorios, înseamnă că ştiu mai mult decît vor să pară că ştiu.
Dar să ne întoarcem la electoratul captiv. Candidaţii precum primarul Piedone îşi permit voltele ăstea politice dintr-un singur motiv. Ştiu că dacă vor candida, au şanse foarte mari să fie aleşi. Chiar şi în ciuda evidenţei activităţii lor în cadrul primăriilor. Pentru că electoratul lor se compune din nişte oameni care în decursul anilor au ajuns să se amăgească că oricine ar veni în locul preţioşilor lor primari, va strica, va fura mai mult, în general va face ce a făcut şi ăsta, dar măcar cu ăsta ne-am obişnuit. Că nu are cum să fie mai bun decît cel de acum, care (şi veţi auzi de multe ori placa asta, a furat, DAR a făcut şi lucruri bune). DAR-ul acesta este un dar care ne-a costat 22 de ani (şi o să ne mai coste 22, dacă nu ne scuturăm de sindromul Stockholm).
De cînd am ajuns în Bucureşti (nu că Tulcea ar fi mai brează, noi am făcut scandal în 89 şi ne-am pus la loc primul secretar, pe care l-am adus cu alai de la Constanţa) nu încetează să mă uimească orbirea oamenilor, care se plîng că oraşul o duce din ce în ce mai rău, pentru ca peste următorii patru ani, să aleagă un om mai catastrofal decît cel de dinainte. Gîndiţi-vă, în afară de Lis (care în felul lui, nu va putea fi depăşit niciodată remember ză leii chinezeşti, de la Halaicu încoace, parcă a fost o competiţie în sens invers între primari).
În final, vreau să vă mai stresez imaginaţia cu un lucru. Probabil că sunteţi familiarizaţi cu dilema prizonierului şi cum toată lumea îşi doreşte o situaţie de echilibru, din care să iasă cu toţii în cîştig. În dilema prizonierului, acest lucru se realizează atunci cînd există colaborare, tradusă prin faptul că amîndoi prizonierii mărturisesc.
Dar dacă lucrurile nu stau aşa, iar prizonierii (partidele) şi-au dat seama că echilibrul perfect se realizează tocmai atunci cînd nu colaborează, pentru că nu au nimic de pierdut? În cazul acesta, gardianul (adică electoratul, în cazul în care nu v-aţi prins deja) devine prizonier. Însă el este singur şi nu beneficiază decît de luxul de a pierde în toate scenariile posibile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)