Am aşteptat doua săptămâni, până m-am lovit cu capul în zid. Şi a durut al naibii de rău. Am văzut şi eu, ca mulţi alţii, emisiunea lui Liviu Mihaiu, de la TVR, în care Preşedintele a sunat în direct şi s-a porcăit la modul cel mai ordinar cu Primul Ministru. Am zis, aşa ceva nu se poate, cel puţin nu după cât timp a trecut de la şedinţele CPUN şi mineriade! Dar, iată că s-a putut. No problem. Trecem şi peste asta, cum trec de aproape zece ani de zile, de când am venit în Bucureşti, peste “mirositorii” din autobuze, fără să fiu capabil a înţelege cum nu se pot spăla oamenii. Însă asta m-a făcut sa nu mai rezist. Sistemul meu imunitar, construit cu grijă şi cu atât efort a cedat. Mi se pare de domeniul rocambolescului ce se întâmpla acum în Romanica. Cât de jos pot sa ajungă instituţiile statului, când reprezentanţii lor se dau în spectacol în cel mai mizerabil mod cu putinţa. De unde îşi iau Preşedintele şi Primul Ministru inspiraţia pentru comunicatele de presa. Comunicatul Cotroceni-ului aproape că întrece în ton articolele publicate de Vadim în România Mare. D-le Băsescu, nu “dispreţul dumneavoastră faţă de cetăţenii români a depăşit orice limită acceptabilă într-un regim democratic.”, dumneavoastră aţi depăşit orice limită a bunului simţ, lăsaţi democraţia în pace.
Unde vreau sa ajung? La faptul că nu mă pot abţine să mă simt altfel decât dat afară din propria ţara de către politicienii romani. Trimis pe câmpii, la cules de căpşuni, sau orice altceva. Toate emisiunile se intrec in a dezbate o aberatie. Cearta de birt între doua personaje "larger than life". Nu mai contează nimic altceva decât orgoliile lor. Nu ei sunt de vină pentru circul creat, oamenii sunt vinovaţi, în micimea lor nu pot pricepe cât de importante sunt ranchiunele si poliţele de plătit. Politica româneasca înţeleasa ca ştiinta ermetică, la care bieţii muritori nu au acces. Nu am fost animat niciodată de o prea mare doza de patriotism, dar nici nu accept să intre cineva cu bocanci în viaţa mea şi să murdărească mocheta. Poate că nu contez, dar măcar să aibă bunul simţ de a nu îmi comunica oficial lucrul acesta. Să îl păstreze pentru coridoarele puterii lor, care oricum ar avea nevoie de putina curăţenie şi ferestre deschise, ca prea nu se poate respira pe acolo. Eu ii propun domnului Băsescu să tragă uşa aia după el, sa închidă odată cercul polar, că zău aşa, Nea Traian şi Nea Tăriceanu, matale nu sunteţi oameni.