28 noiembrie 2014

Două posibile răspunsuri pentru domnul Petreanu (şi o menţiune pentru Mîndruţă)

Din cîte am înţeles, nu merit să mi se răspundă la întrebări, pentru că nu pot să pricep probleme de economie simplă (mie sincer, mi s-a părut că m-a făcut prost pe faţă :) ).

Eu totuşi am să-ncerc, nefiind ceva exhaustiv. Bineînţelesc că se pot completa argumentele pro şi contra, dar pe ăstea le-am găsit cele mai stridente. Puteţi Chiar vă recomand să citiţi întîi articolele la care fac referire


venitul minim - http://www.petreanu.ro/2014/11/27/haideti-sa-cerem-desfiintarea-venitului-minim-garantat/


stînga şi dreapta - http://lucianmindruta.com/2014/11/22/stanga-de-caviar-iti-fuge-din-farfurie/

salariul minim - http://www.petreanu.ro/2014/05/21/cum-sa-cresti-prezenta-la-vot-in-romania-la-maximum/

Salariul minim

Este bine cînd dăm peste un lucru care ne nemulţumeşte, să ne gîndim şi de ce l-am găsit acolo şi să nu-l concediem ca fiind inutil, din prima. Mai ales, cînd nu suntem singurii care-l au. Comentatorii de la articolul cu salariul mi-au spus că astfel statul bagă mîna în buzunarul angajatorului şi că diferenţa dintre salariul „real” - ghilimelele nu sunt în sens peiorativ, ci doar pentru a-l diferenţia de salariul curent - dat de piaţă şi cel impus de stat se ia din buzunarul contribuabilului. Să zicem că aşa ar fi, că statul se amestecă în negociere şi influenţează rezultatul negocierii. Dar statul mai are un rol, de a se asigura că negocierea este corectă şi că se respectă regulile jocului.

Să luăm următorul exemplu.

O companie are de ales între a angaja în Bucureşti şi în Tulcea. În Bucureşti există o lipsă de oameni, iar în Tulcea un plus. Compania ar fi tentată să împingă cît mai jos salariul de angajare şi să meargă în Tulcea, unde acest lucru este mult mai probabil să se întîmple. Compania este într-o poziţie de avantaj, angajatul este într-o poziţie dezavantajată. El nu poate să vină în Bucureşti, din cauza costurilor implicate de mutare. Compania oferă 400 de RON în condiţiile în care în Bucureşti salariul este de 800. Sunt 400 diferenţă, pe care compania şi-i bagă în buzunar, iar statul îi impozitează sau nu (dacă îi dă angajatului, îi impozitează în mod sigur, Statul este în avantaj, dacă aţi în locul Statului, ce-aţi face, cui i-aţi da banii?). Dar acum angajatul din Bucureşti este avantajat faţă de cel din Tulcea. Atenţie, vorbim despre aceleaşi meserii, acelaşi domeniu. Şi nu discutăm de diferenţele de salariu dintre România şi Bangladesh. Aici statul trebuie să intervină, pentru că unii dintre cetăţenii lui sunt dezavantajaţi din start faţă de alţii. Şi atunci stabileşte un plafon minim.

Cum este stabilit, asta este o altă problemă. Eu am înţeles că Vlad Petreanu vrea să-l desfiinţeze complet şi atunci n-are sens să mai discutăm detalii.

Ajutorul social

Obiecţiile mele referitoare la articolul cu venitul minim sunt:
  • ştirea nu este verificată, nu ştim detalii. Ca în cazul de la Hunedoara. Cîţi dintre oamenii care primeau masa caldă, pot să şi muncească?
  • chiar dacă ar fi adevărată, nu poţi să anulezi o lege pentru că 50 de oameni refuză angajarea/defavorizezi un întreg grup social, pentru că există cîţiva oameni care nu merită ajutoarele. Cei din Botoşani poate beneficiază de nişte condiţii naturale/ artificiale, de care cei din Cardon sau CA Rosetti nu beneficiază.
  • logica. Nu desfiinţez o lege, pentru că am pus-o greşit în aplicare. Doar dacă principiile legii sunt greşite. Sunt? Pentru că nu mi-am dat seama din articol, e confuz (pentru mine, cel puţin)
  • ajutoarele de încălzire şi alocaţiile pentru copii. Toată lumea primeşte alocaţii pentru copii, şi cei cu bani şi cei fără. Cei fără momentan, poate vor cîştiga mai mult şi vor plăti CAS,  precum au făcut-o cei care deja au plătit CAS. Este un drept, nu o pomană. Cum nu este nici pensia o pomană, dar nu-mi place să pun cuvinte în gura altuia. Rămâne domnul Petreanu să ne lămurească dacă şi pensia este o pomană
  • dacă nu vrem să primim nimic de la stat, atunci schimbăm regulile pentru cei care nu s-au născut încă, îi anunţăm din şcoală că nu vor primi nimic şi-i pregătim pentru acest lucru, cum putem. Dar nu schimbăm regulile din mers, pentru categorii de oameni care n-au nici o vină că noi ne-am răzgîndit.

Concluziile mele. 

Dacă văd afirmaţii categorice, precum cele ale lui Petreanu şi cele ale lui Mîndruţă, vreau să văd studii, cifre, sondaje*, argumente, alte păreri (da, chiar şi pe blog, nu te doare mîna să pui un link către Amazon, pdf-uri etc. Că doar Iliescu scrie cărţi fără bibliografie, nimic din ce discutăm noi nu s-a mai zis sau făcut). Nu pur şi simplu, se face aşa pentru că vreau eu/am zis eu. Îmi pare rău pentru domnii de mai sus, dar potrivit Constituţiei, şi ei şi cei din Hunedoara şi Botoşani, au aceleaşi drepturi şi obligaţii. Nu sunt unii mai presus ca alţii. Dacă au o problemă, să meargă la parlamentarii lor şi să îi roage să militeze pentru schimbarea legilor. Dar bănuiala mea e că acei parlamentari, ca şi mine, le vor cere studiile pe care se bazează.

*de unde ştie domnul Mîndruţă că alegătorii PSD sunt nişte cerşetori şi nişte beţivi? Care sondaj îl invocă? Ce studiu? Care stîngă? Ştie dînsul ce înseamnă stînga, pentru că tare-mi e teamă că a confundat termenii. Atîta timp cît nu aduce argumente sau dovezi, este un impostor. Pe mine m-ar fi dat afară din şcoală dacă veneam cu afirmaţiile pe care le face el.

Dacă domnii Petreanu şi Mîndruţă catadicsesc să citească ce-am scris eu aici, ca să nu plece cu mîna goală, le fac o recomandare, să arunce un ochi pe harta sărăciei în România realizată printre alţii de Dumitru Sandu şi ultimul lui interviu din România Liberă, unde spune ceva ce valorează mai mult ca tot aurul de la Roşia Montană,

„Care e cea mai mare problemă a societății românești în acest ­moment?

D.S.: Nu e nici sărăcia, nici corupția. Corupția e doar un reflex al bolilor instituționale de care suferă România. Problema de bază este modernizarea instituțiilor astfel încât să fie transparente, să se reducă șansele de corupție prin bună organizare, ca în afară. În țară avem grupuri de oameni la limita subzistenței, care se luptă să trăiască, iar ei au nevoie de siguranța zilei de mâine, dar avem în același timp și lumile urbane din marile orașe, cu oameni dinamici. În străinătate avem diaspora orientată spre măsuri instituționale, nu spre supraviețuire. Sunt deci trei grupuri mari de oameni care au legături foarte puternice unii cu alții. În primul tur poate fi văzută falia votului dată de sărăcie, dar în al doilea lupta s-a dus în cele 10 județe în care Iohannis și Ponta erau foarte apropiați.”

Să nu se supere pe mine, dar cînd vorbesc toţi trei, eu unul, îl ascult pe Dumitru Sandu.

11 septembrie 2014

herzog



Henry told me about the Antarctic Artists and Writers Program of the National Science Foundation, to which anybody can apply. This was fortunate, as not being a pilot, scientist, mechanic or chef I had little to contribute to the community in Antarctica. I made a strange, wild application, explaining that though I was curious about insanity among mammals and, specifically, derangement in penguins, I wasn’t going to make a film about the animals. My application made no secret of the fact that I was interested in certain species of ants that keep flocks of plant lice as slaves, milking them for droplets of glucose, and wondered why a sophisticated animal like a chimpanzee doesn’t utilise inferior creatures, for example straddling a goat and riding off into the sunset. To my surprise, the National Science Foundation invited me down. There are Nobel Prize winners lined up hoping to go to Antarctica, so I have no idea why my application was successful. Once I finished the film, but before I screened it to anyone, the Foundation told me they hoped it could be used as an educational tool. I told them perhaps in a poetry class, but probably not a science one. I later learnt that James Cameron applied to make a film about Antarctica, though we’ll probably never know what his plans were because his application was turned down. It seems that the minimum number of people in his crew would have been something like thirty.

10 septembrie 2014

Underworld



Azi am văzut că se fac 20 de ani de la lansarea lui Dubnobasswithmyheadman şi am fugit repede să ascult Cow Girl.


După care mi-am adus aminte de piesa de mai jos şi am realizat că pentru mine, asta-i piesa ultimilor 20 de ani.

Mai sunt şi alte chestii pe care dacă le vezi pentru prima oară, nu ştii ce să faci cu ele, în ce sertar să le pui, dar nu ca asta. Începutul de dolce far niente, iniţial nu înţelegi nimic din cuvintele ălea, boy, lipstick, vin fusurile, parcă sună a ceva cunoscut, după care tobele şi nu mai contează decît berea. Şi căciula, căciula aia ... căciuuuuulaaa


Ştiţi cum se chinuie mulţi să comprime Zeigeistul într-o carte, album, film? Prostii. Fight Club e zero pe lîngă Trainspotting.


Apropos de #ExplainAFilmPlotBadly , ultimii douăzecişiceva de ani cam aşa ar putea fi rezumaţi,
tip alb, crede că dă lovitura, dar trebuie să găsească mai întîi un supozitor pe care l-a scăpat într-un WC public, pentru ca la final să se facă agent imobiliar (încă de pe atunci, se întrezărea bula imobiliară).
Şi ca să fiu sincer pînă la capăt, piesa mea preferată de la ei este Two Months Off