17 februarie 2015

de la un milion la 0

Cărturești deschide o librărie de un milion în centrul Capitalei și lumea discută despre salariile mizerabile pe care le plătesc.

Era inevitabil să se ajungă aici. Glumele proaste numite salarii de angajatorii români sunt elefantul din mijlocul camerei, mizeria care nu mai încape sub preș.

Dar și-au făcut-o cu mîna lor. E ciudată brusca pierdere a simțului logicii atunci cînd se decuplează ceea ce dorești să facă angajatul pentru tine și cît de puțin ești tu dispus să faci pentru el.

Probabil că în acest moment lumea o să-mi sară în cap și o să-mi zică că e o problemă de cerere și ofertă, pe care piața o s-o reglementeze. Păi, cred că discuțiile despre comportamentul de doi bani al patronilor de la Cărturești este primul semn că piața o să înceapă să reglementeze și mizeriile ăstea. Piața se va reglementa singură, cel mai probabil, dar să nu-și închipuie patronii de la Cărturești, Humanitas, Dedeman, Frutti Fresh și restul că vor fi scutiți de efectele negative. Păcat că răul e deja făcut, ca și în cazul Humanitas, păcat de toate cărțile bune care nu justifică comportamentul de stăpîni pe plantație.

Ironia e că nimeni n-ar fi discutat despre prostiile ăstea, dacă n-ar fi stat în banca lor și n-ar fi încercat să pară mai mult decît sunt. Niște oameni mici, care nu dau doi bani pe cei din jur. O mie de campanii CSR nu valorează cît respectul pentru cei care muncesc cot la cot cu tine.

Nu sunt nici de stînga, nici de dreapta, dar mă scoate din sărite cînd văd atîta ipocrizie. Nu pot să dau bani mulți pentru că mă jecmănește statul și candidații sunt ieșiți din școala românească ce fabrică numai analfabeți funcționali. Păi, fă lobby la stat să nu-ți ia banii, pentru că poți ca angajator, iar pe analfabeții funcționali, dacă nu-s buni, nu-i angaja că nu te obligă nimeni. Da nu, tu vrei să vină unu, să muncească ca un sclav pe nasturi, după care te gîndești tu dacă să-i dai mai mulți bani sau nu. Atunci nu ești decît alt cocalar care poată o șapcă cu Cocaine&Caviar și ține gulerul ridicat.

Nimeni nu te împiedică să dai ce salariu vrei, dar asta nu înseamnă că lumea o să te bată pe umăr și o să te laude pentru că nu dai nici doi bani pe angajații tăi. Pînă la urmă, oricum ai întoarce-o, cei 800 de lei, la sfîrșitul zilei, nu spun decît două lucruri:

  1. angajatorul te vede ca materie neglijabilă
  2. tu ești disperat, fără prea multe opțiuni

Nu e nici o diferență dintre Tuti Frutti Junior cu bugatiul lui și Cărturești.

Și o să mai zic o tîmpenie, nu am văzut pînă acum muncă făcută de trei angajați plătiți fiecare cu 800 de RON, pe care să n-o facă cineva care e plătit cu 2400.