Am citit acum cateva saptamani posturi cu privire la momentul in care te poti numi expert, si mai ales, la cine este indreptatit sa te numeasca asa, tu, sau cei din jurul tau. Nu am sa pun linkuri pentru ca m-am cam saturat de ele. In acel moment inclinam sa le dau dreptate celor care puneau greutatea judecatii pe cei din jurul nostru. Acum insa sunt din ce in ce mai convins ca trebuie sa ne incredem si in propria judecata, prin urmare, cel mai indreptatit in a hotari cine si ce este expert ramane tot propria persoana.Chiar daca intr-un anumit grup de oameni, tu esti cel care da cele mai multe raspunsuri corecte cu privire la un anumit domeniu, acest lucru nu te face sub nici o forma expert. Poate mai bine informat, dar cu siguranta nu expert. De ce spun ca tu esti cel mai in masura. Pentru ca pana la urma tu esti cel ce se confrunta cu situatia in cauza. Nu mai este nimeni langa tine, nici macar cei care au incredere in nivelul tau de cunostinte, era sa spun expertiza dar este gresit. Esti doar tu si problema, iar acesta este momentul in care aflii pe propria piele cat de expert esti. Oricum, nivelul de expertiza in cazul unui pesimist clasic, nu este dat de numarul de reusite, ci de cat de multe esecuri ai suferit.
Problema se afla in faptul ca vedem din ce in ce mai multi oameni, presupusi experti, in special experti la tot si la toate. In adevarat stil rusesc [cine este de vina? ce este de facut?] poate ca nici nu este vina lor. De foarte multe ori am fost martorul unor situatii ce iti cereau sa te descurci cu ce ai, neavand timp sa ceri o parere informata. Daaaar, faptul ca te-ai descurcat la un moment data, fara sa ai nici cea mai mica idee despre subiect, nu te face expert peste noapte. Te face poate mai increzator in puterile proprii, dar are si un punct slab, te face sa ignori spatiile albe, te face sa te crezi Ernest Shackelton, fara ca tu sa fii. In final, cea mai mare vina o purtam tot noi, pentru ca ne incredem orbeste in ei, fara a-i supune cat de cat unei minime verificari. Eu unul am avut de suferit de pe urma lor cam peste tot unde am fost, in scoala, in liceu, in facultate. Oameni pretiosi, ce vorbeau pe un ton apasat despre niste lucruri despre care, daca nu as fi fost comod, mi-ar fi fost foarte usor sa imi dau seama ca nu au nici cea mai mica idee. Principalul vinovat suntem tot noi, pentru ca de fiecare data cand ne este lene sa ii corectam, sau sa le atragem atentia ca gresesc, nu facem decat sa pavam drumul catre o alta situatie neplacuta cu care va trebui sa ne confruntam, mai devreme sau mai tarziu.