A Whole New Lip Dub from Jeff Rubin and Vimeo.
Astazi discutam la birou cu Alina despre cum se vor schimba relatiile de munca in cadrul companiilor. Pariul meu este ca in scurt timp ele vor deveni relatii de prietenie sau nu vor fi deloc. Totul a plecat de la intrebarea pe care a adresat-o un prieten, proaspat [6 luni] manager, in cadrul unui curs de dezvoltare a abilitatilor manageriale: Cand se termina prietenia si incepe munca?
In primul rand, nu cred ca cele doua sunt atat de diferite, astfel incat una sa excluda pe cealalta. Exemplele pe care Alina le dadea includeau persoane de varste foarte apropiate de ale noastre, 25-30, care o data ajunse in posturi de conducere [mai mult sau mai putin], dobandeau foarte repede apucaturile nesuferite ale directorilor de pe vremuri, meschini, intepeniti in proiect. Raspunsul meu a fost ca acesti oameni s-au nascut asa. Indiferent de pozitiile pe care le-ar ocupa intr-o organizatie, ei vor fi tot timpul nesuferiti. Obiceiurile proaste pe care le-au copiat au fost doar grefe aplicate pe un teren fertil.
Revenind la prietenia in cadrul organizatiilor, incep sa cred din ce in ce mai mult in pariul pe care organizatii precum Connected Ventures sau Google [ok sunt destul de indepartate de Romania] l-au facut. Intr-un timp foarte scurt, majoritatea organizatiilor de succes vor avea o atmosfera mult mai relaxata si mai prietenoasa, transformand prietenia intr-o valoare cultivata la locul de munca. Astfel, cei care sufera de tarele directorasilor vor trebui sa se schimbe sau vor disparea de-a binelea.
Am foarte multi prieteni care o data ajunsi intr-o organizatie, s-au trezit pusi in dificultate de lipsa de naturalete a colegilor lor, de sistemul aproape inuman de relationare intre colegii de birou. Totul este foarte scrobit/apretat, pus la 4.5 ace, oficial si dincolo de oficial. Ce e de facut in astfel de situatii. Unii dintre ei au renuntat, incepand afaceri pe cont propriu, altii s-au refugiat in fisa postului, izolandu-se de restul organizatiei, solutie temporara, dat fiind ca in Romania cam trebuie sa te pricepi la de toate, daca vrei sa rezisti. Ideea este ca nici unul dintre ei nu a reusit sa se adapteze la sistemul de armata+care pe care, promovat de majoritatea companiilor mari romanesti, companii care inca mai raman visul proaspatului absolvent roman [de MA, pentru ca un BA nu prea mai valoreaza mult in ochii angajatorilor care alearga eventual dupa Phd, daca nu gasesc sa angajeze un laureat al premiului Nobel].
Tot mai multe voci proclama o schimbare majora in cazul relatiilor la locul de munca. Din cursurile de training ale companiilor ar reiesi, la prima vedere, ca toata lumea stie pe toata lumea, intelege pe toata lumea, ce mai, o hora a prieteniei intre popoare [valorile pe care si le proclama o organizatie devin din ce in ce mai orientate catre relatii umane cat mai profunde, ce transced, inca nu imi este clar in ce mod, discutiile legate de productivitate, profit, etc.]. Insa, atunci cand se incearca marea cu sarea, adica de la teorie la practica, dam tot peste aceleasi apucaturi de Pinocchio de corporatie. Pariul meu este urmatorul, cine se schimba la timp, castiga, cine nu, va ramane pe undeva pe drum, intr-un sant.