Manafu scrie despre lucrurile interesante ce ne aşteaptă în 2008 şi probabil are dreptate. în ceea ce mă priveşte, nu sunt nici lider de opinie, nici vedeta, nici generator de trafic, prin urmare trebuie să mă limitez la simpla ocupaţie de observator. Sincer, trebuie să recunosc ca este şi singura poziţie ce îmi face plăcere. Ce pot să articulez, după aproape un an de zile petrecut printre bloguri, poate fi interesant pentru unii, insignifiant pentru alţii, insa, cu siguranţa ca reprezinta conţinut pentru propriul blog.
Ultimul conflict pe care l-am urmărit, cel dintre zoso şi Ulmanu mă pune pe gânduri, ridicându-mi următoare problema. De ce îl citesc pe zoso şi nu şi pe Ulmanu? Are vreo relevanta dezvăluirile făcute de zoso cu privire la activitatea lui Ulmanu din afara online-ului. Sugestia mea este ca nu. Nu mă interesează ce face domnul profesor pe la facultate. Moralitatea lui este în afara puterii mele de achiziţie. Nu am de unde să ştiu ce fel de oameni sunt cei ai căror bloguri le citesc, ce fac ei în afara blogului, decât poate tot prin intermediul posturilor pe care le citesc. Mă rezum doar la ceea ce scriu pe blog. Mi-ar fi imposibil, daca nu şi inutil să stau să chestionez verticalitatea lor. De ce spun asta? Pentru ca îmi este îndeajuns să vad despre ce scrie, pentru a-mi da seama daca o să mai revin pe blogul lui, sau daca o să îl trec în cititorul de bloguri. Daca scrie prost (in opinia mea), daca iniţiativele lui le consider inutile şi am impresia ca încearcă să aducă o esenţa de moralitate dâmboviţeana printre bloguri, înseamnă ca nu voi reveni. Se reduce la o problema de gusturi. Îmi este îndeajuns ce face pe blog. Nu am nevoie de spălatul rufelor în public.
Si acum revin la câteva din lucrurile cu care m-am ales în urma unui an de citit bloguri româneşti:
ü Nu te baza pe prima impresie, nu scrie după primul lucru pe care îl auzi. Dat fiind condiţia modesta de Z-list, nu am avut ocazia să mi se dea peste degete decât de vreo doua ori. Prima data, de către pigbrother, din vina mea, şi pentru asta îmi recunosc, chiar daca târziu, culpa de a vorbi picioarele înaintea creierului.
ü Despre a doilea episod as vrea să vorbesc mai pe îndelete. Mi s-a întâmplat pe blogul vorbelor goale, unde am fost acuzat cum ca îmi fac trafic de pe urma ciutacului, prin urmare ar trebui să îmi cântăresc cu atenţie vorbele, pedeapsa fiind interzicerea accesului pe blog. Cred ca a fost prima data când mi-am dat seama ca de anumite apucături din viata reala, pur şi simplu, nu poţi să te dezbari de ele nici măcar în online. Nu prea merita să demontez acum logica domnului Victor Citacu, dar pentru orgoliul meu propriu, am să încerc, totuşi. Singurul meu atribut, în calitate de comentator pe blogul vorbelor goale este de simplu generator de trafic. Lumea intra pe blogul lui pentru a-si genera cat mai mult trafic, trafic care sincer nu ştiu la ce mi-ar folosi. Nu a avut absolut nici o relevanta ceea ce spuneam, chiar daca nu făceam decât să atrag atenţia asupra limbajului vulgar la adresa unor oameni ce nu puteau să se apere în nici un fel. Se pare ca unele bloguri au fost gândite de la început ca simple cocini în care adversarii sunt făcuţi cu ou şi cu oţet, iar publicul juisează de plăcere. Un fel de Collosseum transformat în Cloaca Maxima. Pentru ca am fost cadorisit de către mărinimia să cu trafic, trebuie să învăţ să îmi ţin gura şi să mă alătur corului de bocitoare complexate, ce nu pot trai daca nu se iau la harta zilnic cu cate cineva.
Din păcate, concluzia mea este ca pana în momentul în care nu vor înceta să mai interpreteze blogurile ca pe nişte gropi de nisip din fata blocului, în care se joacă cu ceilalţi copii până îi strigă părinţii în casa, nu vor reuşi să obţină un volum calitativ semnificativ, ce ar permite blogosferei să se transforme intr-o masa critica, capabila să genereze schimbare.