Acum, dupa ce am ascultat cele noua piese pot sa spun cateva cuvinte si despre muzica, daca pana acum am vorbit doar despre circumstantele lansarii. Preferatele mele sunt primele doua fantome si cea de a cincea. Prima fantoma datoreaza foarte mult muzicii de film, in timp ce a doua are un aer putin exotic, oriental. Singurul meu regret de pana acum este ca as fi vrut sa aud mai mult Adrian Belew, ceea ce pentru urechile majoritatii, ar insemna poate un pic cam mult.
Sunetul este unitar, coerent, se simte ca exista o legatura intre piese, fara a repeta o tema de prea multe ori. Stiu ca sunt doar mp3, prin urmare nu se pot spune prea multe lucruri despre abilitatile de producator, doar se ghicesc, pe ici pe colo. Probabil ca majoritatea pieselor sunt ambalate electronic, cu toate ca fotografiile care insotesc muzica ne lasa sa ghicim si ceva unelte analoage, pe ici, pe colo. Nu stiu de ce, dar pe toate fantomele se resimte o obsesie pentru calitatea sunetului, nu obositoare, dar totusi s-a insistat pe claritate si continut, in detrimentul efectelor care sa incarce in exces piesele. Rezultatul? Muzica degaja o atmosfera foarte aerisita, libera.
Ne-am obisnuit ca in jurul muzicii electronice sa se invarta piese lungi, in care la un moment dat iti pierzi semnul de carte. Nu si de data asta. Scurt si la obiect poate fi caracterizat in doua cuvinte albumul [ma rog, folderul de mp3].
Sincer ma asteptam la ceva mai brutal, nu e nici Casper, fantoma prietenoasa, dar nici Jigsaw.
*imi cer scuze si pe aceasta cale, colegilor de birou care au cam fost terorizati de Trent ieri.