din când în când, mai am şi eu câte o tentativă de early adopter. Vroiam să îmi pun nişte audiobookuri pe ipod şi a trebuit să îmi reinstalez iTune pe calculator. Cu ocazia asta, mi-am adus aminte şi că Apple tocmai şi-a lansat ultima versiune pentru browserul său, Safari 4. Ok, hai să ne jucăm puţin, mi-am zis.
Primele impresii:
- se mişcă foarte rapid, cu aproximativ zece taburi încercate până acum
- toată lumea este preocupată de incognito mode/private browsing, cum îi spune Apple
- mi s-au cam aprins călcâiele după modurile vizuale de browsing, disponibile şi pentru bookmarkuri
- apropo de bookmarks, le-a importat fără probleme din Firefox
- autofill-ul pare să fie un concurent al sxipperului din Firefox
- nu îmi este foarte clar cum sunt păstrate parolele
dar, pentru că trebuia să existe un dar,
nu am să renunţ la Firefox-ul meu, şi la addonurile cu care m-am obişnuit şi fără de care mi-ar fi foarte greu să mă descurc în toată această information overload soup. În concluzie, cam cum spune şi articolul din CNET, au cam ratat esenţialul, adică comunitatea de utilizatori. O aplicaţie foarte bună, dar nu îmi este clar pentru cine au făcut-o.