Un lucru este adevărat. Din motive ce nu ţin neapărat de mine, lecturile din ultimul timp s-au diversificat. Şi chiar dacă nu reuşesc să îmi scot din minte o întrebare, care e treaba cu nickname-ul lui Dumnezeu în conversaţia cu Andrei Pleşu, mai sunt alte două mici greşeli pe care le-am sesizat săptămana asta în lecturile zilnice online.
Una ar fi nouă, de criză, însă cea despre care vreau să vă vorbesc prima dată este mai veche, ţinând de anumite prejudecăţi, înfipte cam adânc în subconştient. Prejudecata potrivit căreia sunt prea mulţi străini (străini de loc, meteci, a nu se înţelege altceva) în Bucureşti. Nu am întâlnit încă pe cineva care să îmi explice ce ar fi rău, per se, în chestia asta, dar am întâlnit teoria că străinii de oraş au stricat Bucureştiul. Acum am o veste tristă pentru bucureştenii get beget, dar oraşul ăsta nu a fost niciodată un monument de civilizaţie, ci mai degrabă a avut momentele lui mai bune sau mai proaste. Raiden ar putea să vă dea mai multe amănunte.
Nu iti convine la Bucures cu 10 meleoane? Inapoi la Bacau, Slobozia, Fetesti sau Fantanele, neamule! Nu e musai sa stai la oras daca nu te tin curelele. Mutatii pe buletin se fac intr-o ora, parca, si nu s-a nascut nimeni cu dreptul de a locui aici si de a castiga salarii “adecvate”.
În mod ciudat, pare-se că toţi străinii de Bucureşti vin din Moldova sau din Sud. Nu vine nimeni din Ardeal sau Banat. Ceva îmi spune că dacă nu ar fi fost nevoie, nu ar fi venit nimeni să se înghesuie prin RATB-ul bucureştean. Explicaţia este foarte simplă.
Pentru multă vreme, am fost într-o situaţie de dezechilibru, în parte şi datorită centralizării excesive de pe vremea comunismului, astfel încât Bucureştiul este locul în care sunt cele mai multe firme (de fapt, singurele care îşi mai permiteau să angajeze) şi se iau toate deciziile importante d.p.d.v. economic şi social. Prin urmare, foarte mulţi oameni care vor să muncească, şi nu să îngroaşe numărul şomerilor la ei acasă, vin la Bucureşti. Nu sunt turişti şi este o falsă acuzaţie cum că nu vor să lucreze la ei acasă. Nu au ce să lucreze la ei acasă punct. Pentru că majoritatea vin din oraşe falimentare. A se vedea mai sus. Nu este vina lor, nu le-au falimentat ei. A fost un proces de selecţie naturală. Migraţia este situaţie normală în ziua de astăzi, mi se pare cel puţin ciudat că nu ne-a obişnuit cu ea până acum.
La fel de normală, ca şi problema salariilor adecvate pe care am întâlnit-o nu o dată, în discuţiile cu diverşi angajatori. Este tot o problemă de economie, ar spune Canti. Mai precis, preţul corect este momentan dat de raportul dintre cei care sunt bucureşteni şi nu plătesc chirie pe de o parte, iar de cealaltă parte, de către cei care plătesc chirie sau mai nou, rate la un apartament. Ar fi ideal pentru toţi angajatorii să poată lucra numai cu oameni ce stau cu părinţii, dar din păcate, sau din fericire, după caz, acest lucru nu este posibil. Şi nu este o situaţie temporară, este o realitate.
2.
Că e criză ştiam; că efectele recesiunii se simt tot mai tare. Că, mai ales dacă eşti angajat în sectorul privat, trebuie să tragi mai tare ca să-ţi păstrezi locul de muncă. În vremuri căcăcioase, când banii din reclame sunt tot mai puţini şi presa – în special cea scrisă – nu mai produce suficienţi bani încât să se autosusţină, nu trebuie să te simţi ofensat de faptul că ţi s-a tăiat din salariu, dimpotrivă, trebuie să pui umărul şi să munceşti mai mult, sau, după caz, să începi să munceşti.
Aici aş avea două observaţii.
Prima, şi cea mai importantă este că nimeni nu se simte ofensat în momentul în care i s-a tăiat din salariu, din orgoliu. Se simte ofensat pentru că este minţit, dus cu zăhărelul, luat drept prost. Pentru că niciodată tăierile de salarii nu au dus la redresarea companiei (mai ales că vorbim despre ziare aici, care deja sunt pe ducă), nimeni nu este ucenicul vrăjitor, cel care va salva corabia de la înec reducând salariile. Ori eşti trimis în şomaj, ori rămâi să munceşti. Reducerea salariilor este o practică mai degrabă comunistă, prin care se nivelează performanţa. Toţi muncesc la fel, toţi trebuie să sufere.
A doua observaţie ar fi că nu înţeleg cum s-ar putea autosusţine presa şi când s-ar fi întâmplat lucrul acesta. Pentru că la fel, în afară de perioada comunistă, din punctul de vedere al finanţării, presa a fost întotdeauna la mâna cuiva, fie el Rockfeller sau Henkel, dar niciodată neatârnată.
Problema nu este cu cei care au devenit acum şomeri, probleme vom avea, cât de curând, cu cei care sunt de ceva timp, ani de zile şomeri, şi pentru care nu se întrevede o soluţie.
Din păcate, Petreanu are dreptate. Dacă Boc va intra în istorie drept cel mai dezastruos premier, Pogea probabil va fi poreclit acest Mengele al IMM-urilor.
PS.
Şi în provincie sunt ziarişti care stau în chirie, dar mulţi dintre ei nu sunt consideraţi jurnalişti adevăraţi tocmai pentru că nu “joacă în liga mare”, în Capitală.
Cei din Bucureşti îi dispreţuiesc pe cei din provincie! Ciudat, dar cred că va mai curge multă apă pe Dunăre, până când va putea cineva demonstra altcuiva că este jurnalist adevărat sau fals. Până atunci, asta rămâne poate o fantezie a unuia sau a altuia.