23 iulie 2009

Recomandare

tocmai am văzut Powder Blue, pe care vi-l recomand, de asemenea.

Despre Imogen (Heap cântă cu Beck la Ronnie Scott's şi pe albumul You Had It Coming al lui Beck)  Jeff Beck povesteşte că a cunoscut-o la o tabără de creative writting organizată de Miles Copeland, fratele tobarului de la Police şi managerul lui Sting.

Imaginaţi-vă un loc în care dimineaţa trebuia să te trezeşti la nouă, să compui până după-amiază o piesă (aveai la dispoziţie patru studiouri) şi pe care o puneai într-un coş, iar seara, la masă, o casetă era extrasă la întâmplare, pentru a fi ascultată de toată lumea.

În tot timpul ăsta, Imogen umbla ascultând jam session-uri şi cântând, mai mult pentru ea. Se opreşte în faţa lui Beck, care improviza cu Armand Sabel-Lecco şi îl întreabă, ce acorduri sunt ăstea?

Jeff mărturiseşte că a înregistrat până şi exerciţiile ei prin care îşi pregătea vocea, şi le-a folosit ca sample-uri pe album.