08 octombrie 2010

două cu antena 3 şi irealitatea

domnul Gâdea a descoperit apa caldă. Ca să fiu mai precisă, pe actorii de la Teatrul Naţional şi salariile lor zburătoare de 1000 de RON. Trec peste exhibiţionismul de ziua a şaptea, complet vulgar, de a-ţi etala neputinţele financiare (credite, casă, maşini, mâncare) în public. A devenit sport naţional de vreo 20 de ani. Am doar o observaţie, de bun-simţ zic eu, pentru domnii de la Sinteza Zilei. Poate să ghicească vreunul din ei, cam cât aveau actorii salariul acum în vremea lui Tăriceanu? Dar în vremea lui Năstase? Dar în vremea lui Ciorbea?

  1. Mai mare de 1000 de RON?
  2. Mai mic de 1000 de RON?
  3. Nu ştiu, sunt praf!

Şi îmi promisesem că nu mă mai uit la posturile româneşti. La irealitatea era tipa care prezenta cu Ursu o emisiune, nu am reţinut cum o cheamă şi mi-e lene să mai caut, că nu numele e relevant aici. Ei bine, duduia repeta la nesfârşit că a ajuns să îi fie frică să gândească altfel decât guvernul în ţara asta şi mă gândeam … cine naiba de la PDL a fost în stare să spună cretinitatea asta? Ei bine, nimeni, pentru că nu o spusese cineva din partea PDL-ului, ci un invitat. Apropo, apariţiile domnului Chireac se facturează şi se scad din datorie? Eu zic că ar ieşi mai ieftin irealitatea, dacă i-ar oferi direct o emisiune, că tot a plecat Turcescu.

Bon, şi ce-i cu asta? Păi, în momentul în care se vor linişti apele, iar tătuca Iliescu va reveni la putere, sper ca toţi ziariştii lui Peşte să îngroaşe rândurile şomerilor. Vreau să îi văd construind Bumbeşti-Livezeni. Vreau să răsune valea! Dar să nu mai văd exemplele ăstea jalnice, de pseudo-gazetărie.