Foreign policy, by definition, is about the balancing of national interests and national resources. With the top 1 percent in charge, and paying no price, the notion of balance and restraint goes out the window. There is no limit to the adventures we can undertake; corporations and contractors stand only to gain.
Of the 1%, by the 1%, for the 1% de Joseph Stiglitz
Din câte văd, articolul lui Stiglitz din Vanity Fair face valuri din ce în ce mai mari. Eu sunt sigur că la sfârşitul anului va fi unul dintre cele mai importante articole pe 2011. Şi ar fi păcat să nu-l citiţi la pachet cu un alt articol care ar merita cel puţin la fel de multă atenţie, de data asta scris de un român
Dar cine suportă plăteşte. Cât timp cei plătiţi din salariu, cei care câştigă bani de pe urma unui efort îi vor lăsa pe aceşti oameni să îi reprezinte, aşa va fi. Alte şi alte miliarde vor fi aruncate, iar podurile vor rămâne rupte. Trebuie scoşi din dispozitiv. Rupeţi rândurile şi atacaţi-i. Altfel vă vor alunga, vă vor lua tot. Nu vă mai lăsaţi amăgiţi.
Rupeţi rândurile şi atacaţi-i de Sorin Pâslaru
Este păcat că nimeni (sau mă rog, foarte puţini dintre politicienii români) şi-au dat seama că lucrurile nu pot merge aşa la nesfârşit şi că la un moment dat vor trebui să plătească. Poate şi din cauză că sistemul politic românesc permite chiar şi celor mai puţin instruiţi să ajungă în poziţii de putere, înainte de a deprinde câteva dintre regulile de bun simţ ale guvernării.
Extinzând cu îngăduinţă, cam toată clasa politică din România suferă de sindromul Severin. Într-un mod foarte pervers, cu cât refuză să ofere ceea ce anglo-saxonul ar numi accountability, cu atât greşelile pe care le comit sunt mai mari. Proporţionalitatea asta inversă este explicată de articolul din ZF.