Zău dacă înţeleg de ce atât de mult tam-tam legat de repatrierea lui Brâncuşi, Eliade şi Cioran. Subiectul pricinos mi-a adus aminte de o carte audio pe care mă chinui s-o citesc cât timp fac naveta*, Lebădoiul lui Nassim Taleb (sincer, mi-a plăcut mai mult partea legată de Liban decât toată explicaţia din jurul păsăroiului).
Mă rog. Taleb aminteşte ironia faptului că mulţi dintre eroii celebraţi după moarte au ajuns pe frontispiciul unor instituţii pe care aceştia le-au hulit în timpul vieţii. De exemplu, licee care poartă numele unor oameni care n-au terminat niciodată liceul. Şi în plus, faptul că Rimbaud este băgat cu forţa acum pe gât elevilor, nu i-a adus acestuia mai mult absint în pahar în timpul vieţii.
It is quite saddening to think of those people who have been mistreated by history. There were the poètes maudits, like Edgar Allan Poe or Arthur Rimbaud, scorned by society and later worshipped and force-fed to schoolchildren. (There are even schools named after high school dropouts). Alas, this recognition came a little too late for the poet to get a serotonin kick out of it, or to prop up his romantic life on earth.
Dar înapoi la spaimele noastre. Nu înţeleg de ce din când în când trebuie să ne trezim chinuiţi de remuşcări provocate de fantomele trecutului. Avem bine mersi destui oameni destoinici îngropaţi deja aici, pe pământul ăsta pe care au pus ungurii ochii şi pe care se pregătesc să ni-l şterpelească imediat cu am plecat de acasă (eventual cu pluta pe Siret).
Ne înfoiem că un ministru de externe a zis un lucru de bun simţ. Priorităţile Ministerului de Externe nu sunt convergente cu calendarul Google al României Mari. Hai să fim serioşi. Vreţi să îşi mai aducă aminte cineva de Eliade, Cioran sau Brâncuşi? Predaţi-i cum trebuie în şcoli. Cumpăraţi-le cărţile şi faceţi-le cadou copiilor, nepoţilor, vecinilor voştri (cu toate că s-ar putea ca la văzul lui Cioran, copiii să se apuce de droguri, să deseneze svastici pe tapet, vecinii să vă îndruge verzi şi uscate despre mitologia manelelor şi ultimul album La Ţigănci, vol. 8, iar nepoţii să vă pună peştele de sticlă marca Brâncuşi autentic, pe plazma din sufragerie).
Că tot vorbeam de educaţie, dacă ar fi să mă joc de-a oracolul în momentul ăsta, aş zice că cel mai important loc de investit acum este educaţia. Vom suferi atât de mult de pe urma dobitocilor pe care i-am şcolit în toţi anii ăştia, încât vom ajunge dispuşi să plătim preţuri pe care acum nici nu ni le imaginăm, doar pentru a respira un aer de normalitate. Prin urmare, dacă aveţi copii, sfătuiţi-i să se facă profesori. Dacă aveţi curaj şi spirit antreprenorial de vizionar în voi.
_________________________________________________________ *mai nou, prilej de discriminare în ceea ce priveşte şansele de a te angaja undeva ...