ca de exemplu, MMW (dacă-ar fi după mine, m-aş retrage în munţi şi aş asculta o iarnă-ntreagă toată discografia).
Pe mine unu, m-a dezvăţat de cerut autografe de la o vîrstă destul de fragedă (bine, că nici nu aveam foarte multe, Phoenix şi încă cîteva). Mi-a zis că nu-mi folosesc la nimic şi sunt prost că alerg după unu şi după altu. I-am dat dreptate. La urma urmelor, cine eram eu să-l contrazic, mai ales că doar auzisem cu cîteva ore înainte de ce e în stare, pe scenă la Sala Palatului?
Da tot mi-a desenat pe hîrtie o faţă zîmbitoare şi s-a semnat. Poţi să te pui cu copiii?
Apropos, pe vremea aia puteai să-l opreşti pe Pedro Negrescu în Lăptărie şi stătea un sfert de oră de vorbă cu tine, doar pentru că avusese un concert cu o lună de zile înainte, la tine în oraş. Şi te-ntreba, cum ţi s-a părut concertul, ce mai asculţi ... Cam ca acuma, cînd sunt fericit că pot să conversez cu Iordache.
La vita e bella!