Le Monde scrie* că în spatele condamnării ciobănaşului** cel viteaz, ar sta eforturile autorităţilor române de a seduce pe mama MCV-ului. Că se doreşte a fi o bezea sau un surîs galeş al Gicondei mioritice numite Justiţie trimis/ă către Occident într-o încercare aproape exasperată de a convinge Înalta Poartă de la Bruxelles că în România, pînă la urmă, corupţii noştri sunt la fel ca ai lor. Nici mai buni, nici mai răi.
Dacă ar fi aşa, atunci mi se pare că se înscrie într-o logică foarte ciudată, din moment ce, cu juma de gură condamnăm un personaj care s-a condamnat singur la ridicol cu mult timp în urmă, iar cu cealaltă jumătate de gură rînjim cînd domn Meme*** se răţoieşte la Huidu, profitînd de slugărnicia greţoasă a Poirotului de la Realitatea, acuzînd că de fapt, nu trebuie să te bucuri la nenorocirea omului. De cînd a ajuns o sentinţă dată de o instanţă judecătorească, o nenorocire? Dacă e aşa, sunt pline închisorile de oameni nenorociţi. Credeam că scopul sentinţei este de a servi drept reparaţie pentru o nedreptate. Cine l-a pus pe ciobănaşul cel viteaz să facă schimburi de terenuri cu Armata? Aghiuţă? Care nenorocire? E bolnav (retorică întrebarea)? A păţit ceva familia lui (sper că nu)? A căzut casa? Mă rog, înţelegeţi ideea.
Şi că veni vorba de Meme, din ce manual de jurnalism este scoasă ideea că un tip care a trecut acum cîteva zile razant pe lîngă închisoare, care a luat amenzi pentru instigare la violenţă, care a pocnit în public un om, doar pentru că nu era de acord cu ce striga acesta, trebuie invitat să-şi dea cu părerea în materie de justiţie? De cînd este kosher să îl aduci la televizor la o oră de vîrf şi să-i faci nişte temenele care l-ar fi făcut gelos şi pe Suleiman?! De unde naiba apar toţi jurnaliştii ăştia de ziua a şaptea, cavalerii apocalipsei minţii?! Pentru domnu Bogdan, dacă un invitat face tîmpenii la dumneavoastră în emisiune şi nu-i trageţi de mînecă, nu pot să suspectez decît că sunteţi de acord cu ce spune el. Şi atunci, de ce l-aţi mai adus la televizor? Ca să daţi din cap ca un căţel din ăla care se pune pe mileu, în spatele maşinii, sau ca să îi puneţi întrebări (de preferinţă incomode, că de ode nu ducem lipsă)? Din cîte văd eu, la realitatea e un fel de good cop/bad cop, unde Silviu Mănăstire e poliţistu rău, iar Rareş Bogdan, poliţistul bun. Bravos, monşer! Starsky şi Hutch în varianta dîmboviţeană!
Mai vreţi o fractură logică? De ce nu aminteşte nimeni că o dată cu ciobănaşul, a intrat în închisoare un ditamai fostul ministru al Justiţiei? Dacă tragi linie, într-un an, au fost condamnaţi un prim-ministru şi un ministru al Justiţiei. Da, aţi uitat, domnu Babiuc a fost şi la Justiţie, şi la Interne. Dar memoria publicului lui Rareş Bogdan are picioare scurte. Şi noi credem că nu e răul atît de negru. Suntem în plin proces de negare. Nici Alcoolicii Anonimi nu ne mai salvează.
Tot în ţara care vrea să adoarmă MCV-ul, un ditamai rectorul de universitate particulară invită un condamnat pentru corupţie (ăăă, pardon, fostul coordonator de doctorat) care-şi ispăşeşte pedeapsa în libertate, să le ţină prelegeri studenţilor, iar aceştia se declară încîntaţi de cel mai bun profesor de drept internaţional. Ce-ar fi să vină cineva să-i numere şi doctoratele domnului Năstase, dacă cu ouăle nu au avut noroc?
Mircea Vasilescu se întreabă în Adevărul dacă nu cumva e ceva stricat fundamental în raportul dintre cetăţenii României şi furt, pentru că plagiatul pînă la urmă indiferent de cum ai coti-o, rămîne un furt. Ca să fii capabil să condamni un furt, ar trebui să înţelegi paguba comisă. Dar care-i paguba într-o ţară în care toată lumea fură? O să auzim în scurt timp că au fost unii care au rezistat prin cultură şi la molima asta. Bine, asta în cazul în care se îndură vreun procuror să îl şi recunoască. Sunt curios, procurorul ăla o avea doctoratul? Poate măcar o dizertaţie de master, o fi publică? O verifică cineva?
Eu am o sugestie, dacă tot a zis procurorul că nu există plagiat în cazul Ponta, ce-ar fi să declarăm la un moment dat că nu există MCV şi că de fapt nu există corupţie. Ce nu ştii că există, n-are cum să te rănească. Astfel toată lumea va fi fericită****.
___________________________
*fain, articolul este trecut la capitolul sport
**are şi personajul legătură cu ciobanii, cît am eu cu scrisul
***nu-i de mirare cînd ditamai primul ministru îl mîngîie pe creştet pe colegu de dosar al lui Meme
****atunci cînd va cîştiga la loteria vizelor