s-ar putea să vă intereseze

pe reddit s-a pus de un top albume 2010. Pe lângă clasicii în viaţă, precum Massive Attack sau Chemical Brothers, s-ar putea să culegeţi nişte muzică cel puţin interesantă, din comentarii. Pe mine, unul, Menomena nu m-a convins (chiar dacă mi-am amintit de Morphine şi de VDGG puţintel),

dar mi-am adus aminte că îmi place The Tallest Man On Earth,

LCD Soundsystem (pentru fanii LCDS, încercaţi în doze mici şi Lindstrom, s-ar putea să vă placă),

şi în special The Roots (mai ales că vine după o cură de De La Soul)

iar cea mai bună trupă din 2010 mi se par însăşi chintesenţa hipsterismului,

I wondered if I could guess the root of their pain. It’s a superficial topic, yet it seemed that so much was at stake. Why? Because struggles over taste (and “taste” is the hipster’s primary currency) are never only about taste. I began to wish that everyone I talked to had read just one book to give these fraught debates a frame: “Distinction: A Social Critique of the Judgement of Taste,” by Pierre Bourdieu.

N-aş fi crezut acum zece ani că o să citesc despre Bourdieu şi hipsteri în aceeaşi frază.