15 martie 2007

Return to Faboulospirit


Cât de incompetent poti să fii? În Capital, nr. 11, din 15 martie este publicat un extras din declaratia reprezentantului M.A.E. către Capital: „La sfârşitul anului 2006, presa internaţională a lansat atacuri dure şi susţinute împotriva României. Acţiunile diplomatice erau insuficiente şi nu aveau capacitatea să se adreseze publicului larg“. Corina Vinţan - purtator de cuvânt al ministerului. Acum sunt si eu curios care erau acele atacuri despre care se vorbeste în discurs, pentru ca pe situl Guvernului si pe cel al M.A.E. , nu am gasit nimic, atacuri care au stat la baza deciziei de a incredinta campania companiei GAV/Scholz & Friends, fara a mai initia o licitatie. Dacă ar fi numai banii la mijloc, (in jur de 100k pentru brand si 5 mil. estimativ per campanie), atunci nu ar fi decat o alta devalizare, intr-un lung sir. Dar povestea, prin vocea purtătorului de cuvânt, capăta o valoare de aventură a la John Le Carre, cu jocuri de culise, atacuri internaţionale, mâine poimâine aflăm că, de fapt, motivul a fost ameninţarea teroristă. Ei ne atacă pe motiv de tigani si noi le raspundem cu fabulospirit. Mă întreb cui îi sunt adresate toate aceste lucruri?