17 decembrie 2007

Nu tot ce se compara se mananca

Cand dai cu capul de un zid, nu cred ca iti mai vine sa zambesti. De fapt, nu cred ca iti mai vine nimic. Te dai un pas inapoi si te enervezi. As vrea sa il vad si eu pe ala care sparge caramizile cu capul si rade. In afara de cazul in care sta intr-o manastire de calugari shaolin si apare anual pe eurosport.

Din cauza asta nu inteleg de ce, de fiecare data cand esti in dificultate, cei din jurul tau te gratuleaza cu remarca, nu esti singurul. So, what the heck? Si ce daca nu sunt singurul. Imi foloseste la ceva lucrul asta? Ar trebui sa ma faca sa ma simt mai bine. Pentru ca, nu-i asa, vrem sa ne facem folositori si sa ii ajutam pe cei de langa noi, atunci cand trec prin momente mai grele.

Sa fim bine intelesi, nu sunt in pantofii tai, nu te tarasti in cipicii mei. Nu am pretentia ca stiu cum ar trebui sa actionezi, atunci fa-mi un munte de bine si nu te mai hazarda sa imi spui ca ar trebui sa stau linistit si sa astept sa imi cada urmatoarea piatra in cap, pentru a spune multumesc.

Hai sa fim mai individualisti si sa nu ne complacem intr-o supa a vinovatiei globale. Lui e rau, mie imi este rau, nici lor nu le este deloc bine, atunci pe tine de ce te-a apucat sughitul?

De ce nu putem sa stam linistiti si sa respectam spatiul privat atunci cand nu putem sa fim de ajutor? De ce trebuie sa ii incarcam si pe ceilalti cu necazurile noastre? Nu ar fi mai usor sa intrebi cu ce pot sa te ajut, in loc sa ii facem pe ceilalti sa se simta si mai prost? Sau cum crezi ca ar trebui sa ma simt, cand imi spui ca nici celor din jurul meu nu le merge foarte bine?