Intotdeauna am avut o problema cu a saluta oamenii pe strada sau pe scara blocului. Mi se parea ca ii incurc. Cand eram mic, eram certat de bunica mea ca nu salutam vecinii. Adevarul este ca ii salutam, dar dimineata cand ne intalneam prima data. Mi se parea fara sens sa il mai salut la o ora dupa aia, oricum reluam salutul dupa-amiaza .
Insa acum am o problema cu unul din vecinii de pe scara unde avem biroul. Nu vrea de nici un fel sa raspunda la salut. Mi se pare normal sa il salut, un minimum gest de politete. Ca sa nu mai spun ca datorita faptului ca suntem vecini, as fi dispus sa il ajut daca ar avea nevoie. Cam cum ar trebui sa faca toata lumea. Dar nu ai cu cine discuta. Stiu din surse sigure ca pe altii ii saluta. Dar cu mine ce naiba are? Scara este mica, cu greu ai spune ca nu m-a vazut. Si in plus, e cam penibil. Chiar nu stiu ce sa fac. Daca renunt sa il salut, mi-e ca iar ma ia bunica-mea la suturi. [am uitat sa specific ca prietena lui ma saluta, ceea ce ma face sa cred ca nu e legat de felul in care arat]
Imi aduc aminte de o poveste, istorisita cred de Adriana Babeti, in perioada cand era plecata cu o bursa la New York si a fost invitata seara la o intalnire intr-unul din apartamentele de pe scara blocului in care locuia. Atunci cand a ajuns acolo, surpriza, fursecuri, oameni care discutau in grupuri, omul se simtea nelalocul sau, era ziua cuiva, nu adusese cadouri, flori, nici macar nu stia sarbatoritul. In momentul in care a cerut detalii, i s-a spus ca, de fapt, se adunasera cei ce locuiau pe acea scara, pentru a discuta inlocuirea unei tevi. Acum faceti un efort si incercati sa va imaginati scena intr-un bloc neaos, romanesc.
Sper ca nu toti directorii sunt precum vecinul meu.
Insa acum am o problema cu unul din vecinii de pe scara unde avem biroul. Nu vrea de nici un fel sa raspunda la salut. Mi se pare normal sa il salut, un minimum gest de politete. Ca sa nu mai spun ca datorita faptului ca suntem vecini, as fi dispus sa il ajut daca ar avea nevoie. Cam cum ar trebui sa faca toata lumea. Dar nu ai cu cine discuta. Stiu din surse sigure ca pe altii ii saluta. Dar cu mine ce naiba are? Scara este mica, cu greu ai spune ca nu m-a vazut. Si in plus, e cam penibil. Chiar nu stiu ce sa fac. Daca renunt sa il salut, mi-e ca iar ma ia bunica-mea la suturi. [am uitat sa specific ca prietena lui ma saluta, ceea ce ma face sa cred ca nu e legat de felul in care arat]
Imi aduc aminte de o poveste, istorisita cred de Adriana Babeti, in perioada cand era plecata cu o bursa la New York si a fost invitata seara la o intalnire intr-unul din apartamentele de pe scara blocului in care locuia. Atunci cand a ajuns acolo, surpriza, fursecuri, oameni care discutau in grupuri, omul se simtea nelalocul sau, era ziua cuiva, nu adusese cadouri, flori, nici macar nu stia sarbatoritul. In momentul in care a cerut detalii, i s-a spus ca, de fapt, se adunasera cei ce locuiau pe acea scara, pentru a discuta inlocuirea unei tevi. Acum faceti un efort si incercati sa va imaginati scena intr-un bloc neaos, romanesc.
Sper ca nu toti directorii sunt precum vecinul meu.