Cum era si de asteptat, foarte multa lume a scris in ultimul timp despre Sf. Valentin. Inclusiv pe bloguri. Aceeasi dispute, aceleasi dileme, aceleasi dihotomii, Dragobete vs. Sf. Valentin, traditional vs. import, indigen vs. metec, etc. Nu m-au interesat nici anul asta, cum nu m-au interesat nici in anii trecuti.
Dupa parerea mea, fiecare are nevoie, din cand in cand de o statie de autobuz, un ragaz, un moment de odihna. Parca prea alergam in stanga si dreapta, ca bezmeticii, fără sa stim nici de unde am plecat, nici unde vrem sa ajungem. Startul s-a dat cand eram prea mici pentru a ciuli urechile, finish-ul este undeva prea departe ca sa il vedem. Si oricum, si vederea ne-a slabit in ultimul timp. Cel putin in cazul meu.
Daca vrem sa il numim Sf. Valentin, daca vrem sa il numim Dragobete, 23 August, sau mai ştiu eu cum, rămâne la latitudinea fiecaruia. Cert este ca un moment de respiro nu a stricat niciodată. Nici la munca, si nici intr-o relatie. Ai nevoie de timpi, nu morti, ci mai degraba de adunare, in care sa vezi ce ai facut pana acum, ce ai realizat, daca esti multumit cu tine insuti, in primul rând, si apoi si de ceilalti, pentru a putea sa mergi mai departe. Daca te oboseste tot bestiarul sarbatorilor importate, i-ati un bucium, pune-o de o mamaliga, tese la borangic, dar invata sa fii recunoscator pentru ce ai. Pentru ca pana la urma, cam asta este utilitatea unor astfel de sarbatori. Daca nu sunteti convinsi de ceea ce va spun eu, incercati sa va ganditi la toate obiceiurile si traditile pe care le intalnesti intr-un sat obisnuit. Majoritatea iti par ciudate, un pic inutile, unele prea metafizice, dar daca stai putin si cugeti, iti dai seama ca mai toate au la baza o motivatie extrem de practica.
Pentru mine cel putin va insemna o sticla de vin chilian, inca nu m-am hotarat care, si inca cateva lucruri pe care nu pot sa le prevad acum.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Al DiMeola - Consequence of Chaos
Dupa parerea mea, fiecare are nevoie, din cand in cand de o statie de autobuz, un ragaz, un moment de odihna. Parca prea alergam in stanga si dreapta, ca bezmeticii, fără sa stim nici de unde am plecat, nici unde vrem sa ajungem. Startul s-a dat cand eram prea mici pentru a ciuli urechile, finish-ul este undeva prea departe ca sa il vedem. Si oricum, si vederea ne-a slabit in ultimul timp. Cel putin in cazul meu.
Daca vrem sa il numim Sf. Valentin, daca vrem sa il numim Dragobete, 23 August, sau mai ştiu eu cum, rămâne la latitudinea fiecaruia. Cert este ca un moment de respiro nu a stricat niciodată. Nici la munca, si nici intr-o relatie. Ai nevoie de timpi, nu morti, ci mai degraba de adunare, in care sa vezi ce ai facut pana acum, ce ai realizat, daca esti multumit cu tine insuti, in primul rând, si apoi si de ceilalti, pentru a putea sa mergi mai departe. Daca te oboseste tot bestiarul sarbatorilor importate, i-ati un bucium, pune-o de o mamaliga, tese la borangic, dar invata sa fii recunoscator pentru ce ai. Pentru ca pana la urma, cam asta este utilitatea unor astfel de sarbatori. Daca nu sunteti convinsi de ceea ce va spun eu, incercati sa va ganditi la toate obiceiurile si traditile pe care le intalnesti intr-un sat obisnuit. Majoritatea iti par ciudate, un pic inutile, unele prea metafizice, dar daca stai putin si cugeti, iti dai seama ca mai toate au la baza o motivatie extrem de practica.
Pentru mine cel putin va insemna o sticla de vin chilian, inca nu m-am hotarat care, si inca cateva lucruri pe care nu pot sa le prevad acum.
*acest post a fost scris ascultand cu placere Al DiMeola - Consequence of Chaos