De mult nu am mai fost atat de fericit pentru un blog nou descoperit. Sa dau iama printre articole, sa le citesc pe nerasuflate, sa vad daca se aplica sau nu lucrurile pe care le citesc acolo, sa aflu lucruri noi, sa imi confirm sau infirm propriile pareri.
Don't make an album. And whatever you do, don't send it to me! I don't have time. And neither does anybody else. Except for your hard core fan base. Assuming you've got one. And they might not even be interested either.The album was a moneymaker.
Howard Schultz got confused. He thought he was in the entertainment business.Funny thing about money... It gives you access. To other people with money, with glamour, with power. There's not a lot of glamour in coffee.
Stiu, lumea nu are timp de citit, cu atat mai mult, posturi mai mari de 140 de caractere. This is the Twitter Age, isn't it?
Dar pentru a fi onest pana la capat, ar fi trebuit sa deconspir sursa proprie de inspiratie pentru ce am sa spun mai departe. Sunt cam doua wannabe paradigme care circula momentan pe internet referitoarea le industria muzicala, mai precis:
- muzica ar trebui sa fie gratuita, modelul economic al industriei trebuie revizitat
- banii vin din concerte
Din punctul de vedere al consumatorului, nu pot decat sa aplaud. Ne asteapta vremuri pline de soare si oferte promotionale la vafa!
Oare asa sa fie?
Cea mai mare problema pe care am intampinat-o intotdeauna cand a venit vorba despre industria muzicala, a fost sa gasesc un sinonim economic pentru muzica, pentru produsul vandut de casele de discuri. Pentru ca modelul free/as in free beer se aplica in cazul telefoanelor, se poate aplica in cazul masinilor, dati masina gratis si recuperati banii pe benzina, dar muzica este un pic diferita. Sau ar trebui sa fie. Daca gandesti muzica precum telefoanele, atunci albumele nu sunt decat niste ecuatii cu putine necunoscute, rezolvi ecuatia si obtii succesul urmarit.
Acum se plang de lipsa de recunostinta a consumatorilor. Dar, de ce ar trebui sa fiu fidel unui produs care are valoarea unui telefon. Si durata de viata. Pentru ca toata lumea se intreaba de ce a trebuit Maria din Carei sa astepte trei ani sa isi lanseze albumul, intr-o lume in care durata de viata a unui produs este de trei luni. Daca ma desconsideri, eu de ce ar trebui sa iti raman credincios? Cand imi servesti cartofi prajiti, eu ar trebui sa inchid ochii si sa ma gandesc la fructe de mare? Nu, nu mi-am schimbat preferintele culinare, era doar de dragul discutiei.
Problema cu Internetul este ca dincolo de accesul la o cantitate impresionanta de muzica, a creat perceptia ca este nelimitat, ca nu conteaza cat ascultam, oricand va fi mai mult de ascultat, ca nu vom apuca niciodata sa terminam ce am inceput. Am inceput sa gandim calitatea prin prisma calitatii, exact cum daca un jaguar ar costa cat un logan, l-ar face sa fie la fel.
Nu stiu de ce daca costurile aditionale s-au apropiat de zero, productie si restul, asta ar reduce si calitatea muzicii. Daca un cd se produce cu aproape zero lei, oare asta inseamna ca si muzica este aproape de zero? Inclin sa cred ca in mintile executivilor cam bantuie spectrul asta.
Nu este o senzatie noua, consumerismul anilor optzeci nu a fost decat amplificat, dar dimensiunile problemei au capatat deja proportii gigantice.
In pura traditie ruseasca te intrebi, ce este de facut? Ai doua optiuni:
- sa ramai la muzica pe care o stii cel mai bine
- sa te apuci sa inoti in oceanul de prostii, junk si retururi care ti se servesc pe banda rulanta.
Din perspectiva teoriei jocului, ambele sunt maini pierdute.
Pentru executivi muzica a devenit o problema de bani. Partea proasta a fost ca acelasi lucru s-a intamplat si cu artistii. Muzica nu a fost mult timp o problema de bani, a fost o problema de talent. Il ai sau nu! Astazi, si nu e o exprimare de dragul discursului, oricine poate sa lanseze un album. Nu stiu daca lucrul asta este un lucru bun. Nu vad nici o problema in a avea mai putin trupe, dar mai bune. Pentru ca dragii de ei, cei din industrie s-au preocupat sa ne ofere cantitati nelimtate de muzica, fara a fi preocupati de platforma pe care acest lucru se desfasoara.
Ca sa revin la problema cantitatii de muzica. Nu stiu cine a declarat ca albumul ca forma de impachetare a produsului este mort. Pot fi de acord cu multe lucruri, dar nu cu asta. Albumul iti impunea o anumita ordine si rigoare in momentul in care te apropiai de o anumita trupa. Daca toata lumea s-ar apuca sa asculte/lanseze single-uri atunci ne-am trezi asurziti de o harmalaie polifonica pe nenumarate voci.