Să îl scutească cineva pe domnul Dan Nica de suferinţă. Nu i se potriveşte deloc calitatea de purtător de cuvânt. Este şi un pic cam dificil să fii propriul tău purtător de cuvânt. Tu centrezi, tu dai cu capul. De tavan, sau de tăblia mesei de crâşmă, după caz şi după putirinţă.
În România suferim de blestemul purtătorilor de cuvânt. Nu există se pare nimeni potrivit pentru o atare poziţie. Funcţia de purtător de cuvânt este una extrem de delicată, ce presupune un talent nativ al purtătorului ei pentru sensuri ascunse, ascunzişuri, fineţuri semantice şi simbolice.
Dar ce te faci atunci când textul originar este mai explicit ca un album B.U.G. Mafia din perioada de început? Sub mantia căror fineţuri poţi să ascunzi faţa hidoasă a politicianului român, impulsurile primare, frustrările de crâşmă, gândirea îngreunată de alcoolul puterii?
Din nefericire pentru potenţialii electori români, televiziunile au rămas unicul canal prin care ei îşi filtrează informaţiile referitoare la viaţa politică. Ziarele se zvârcolesc şi îşi dau ultima suflare, sub povara unor personaje precum sexy brăilenca. Tolănitul vinovat pe canapea a înlocuit în subconştientul românului de rând, obligaţia participării la treburile cetăţii. Ori, aşa cum amintea Emil Hurezeanu de explicaţia lui Fustel de Coulanges, grecii îi denumeau idiotes (pentru a desemna o lipsă, o absenţă) pe cei care erau excluşi din treburile publice. Idiotes cei drept, dar nişte idiotes mediatici.
Poate în ceasul al doisprezecelea, îşi vor da seama politicienii români că prin ieşiri precum cea de la Turnu Măgurele, riscă să îşi reteze şi ultimele punţi prin care puteau să îşi transmită mesajul politic, şi aşa schilod către electorat..
Altfel nu vor face decât să întărească impresia românilor despre caracterul superflu al clasei politice.Tot românul ştie să se dea în spectacol la crâşmă.