De ce ingrediente este nevoie pentru ca lumea să creadă în conspiraţii de genul Illuminati, Zeitgeist, etc? Nu de foarte multe se pare. Ai nevoie de nişte fonturi drăguţe, o pereche de cizme, un ceas cu Mickey Mouse, despre care oricum ştiam că este simbolul Satanei şi omleta este gata. Doar că nu poţi face omletă fără să spargi nişte ouă. Sau capete, după preferinţă
.
Filme precum Îngeri şi Demoni ar trebui să ne aducă aminte cât de susceptibili suntem la a pica drept fraieri în faţa unor poze frumoase sau plecând urechea la nişte cuvinte ce ni se par iscusit meşteşugite de vreun copywriter neastâmpărat. Nu neagă nimeni că este mult mai uşor să crezi pe nemestecate o poveste cu feţi frumoşi şi căpcăuni, decât să te apuci să citeşti şi să te informezi. Actul educaţiei este dureros pentru că presupune sacrificii. Trebuie să sacrifici ideile primite de-a gata, prejudecăţile cu fapte verificate sau verificabile.
Chiar dacă încă îi sunt dator încă lui Pig Brother, cu scuzele de rigoare pentru prostia mea de flăcău tomnatic, observ că luăm la rost democraţia, pe motiv că noi am rămas corijenţi la această materie. Mai ales că ideea a fost preluată şi de către alţii.cu o voioşie cel puţin suspectă.
Sunt satul de democratie. Sincer sa fiu, m-am plictisit si m-am saturat pana in gat de principiile egalitatii fortate dintre niste indivizi care nu sunt egali nici in ochii idiotului satului.
Păstrând acelaşi registru, astăzi descopăr că democraţia nu se împacă foarte bine cu capitalismul. Este ca şi cum ai compara merele cu perele, tot nu o să îţi iasă. O atare idee are la fel de mare valoare ca şi filmul amintit mai sus. Mai ales că apetenţa CEO pentru dictatori are tot atâta legătură cu capitalismul, cât autostăzile lui Hitler au cu democraţia.
More surprising than these findings is the candor with which Longworth deepens his explanation by acknowledging synergy between the bottom line considerations and authoritarian values of American multinational CEOs and Third World fascism. Dictators, he writes, "tend to be strong leaders who can provide quick decisions, deliver results and stamp out opposition. These qualities can appeal to many business leaders, who themselves operate in a non-democratic structure."
Croitorii lucrează cu materialul clientului. Ştiinţa politică de asemenea. Din această cauză, mi se pare cel puţin hilară dorinţa doamnei Adriana Săftoiu de a introduce obligativitatea votului. Este ciudat că nişte oameni de altfel inteligenţi pică în capcana unei gândiri de tip wishful thinking cu atât de mare uşurinţă. Cine le-a spus domniilor lor că dacă românii vor fi obligaţi să voteze, ei vor face şi alegerea corectă? Spun corectă, pentru că atunci când introduci o condiţie prescriptivă, de genul obligativităţii votului, atunci sigur ai în cap şi un rezultat, ceva palpabil. Vrei să îndrepţi ceva, o nedreptate, o injustiţie, o situaţie anapoda, etc.. Nu s-a gândit nimeni că rezultatul ar putea fi şi o victorie strivitoare din partea unui personaj de tip Gigi Becali? De ce atunci când nu suntem obligaţi, greşim, iar atunci când suntem îmipinşi de la spate ar trebui să avem mintea limpede? Mi se pare mie, sau cineva nu şi-a făcut temeinic temele?
În plus, raţionamentul care a dus la o atare concluzie de proporţii demne mai degrabă de Fraţii Marx, aduce cu romantismul târziu de liceu. Ne-am întors în perioada romanticismului târziu german, când Fichte şi Schelling încercau să definească spiritul german. Nu ne-am îndepărtat prea tare de cărţile lui Motru sau Drăghicescu de la începutul secolului trecut. Precum doctorul Frankenstein suntem încă în căutarea esenţei tari a poporului român. Iar din când în când, osteniţi, ne tragem puterile şi decretăm sentenţios că, vai doamne, românii sunt atât de iresponsabili, încât numai gândul amenzii sectoristului îi poate aduce pe calea cea dreaptă.