Astăzi am ajuns să realizez că nu îmi fac un munte de bine, mergând cu bicicleta prin Bucureşti. Oricum, nu cred că mi-am cumpărat bicicleta având în minte nu ştiu ce plan conştient, ori inconştient de a-mi îmbunătăţi starea fizică. Slavă Domnului, făceam destul de multe eforturi în sensul ăsta şi fără să fie nevoie de bicicletă. Beam, fumam, în general mă simţeam bine. Dar a trebuit să treacă un an pentru a-mi da seama că poţi să faci multe lucruri folositoare în viaţă, însă datul cu bicicleta prin Bucureşti nu este unul din ele.
Să nu credeţi că m-am gândit mult la asta. Nu mai târziu de săptămâna trecută, am bătut cale lungă pentru a-mi recupera vehicolul şi la zece noaptea pedalam voios prin beznă înapoi spre Bucureşti, gândindu-mă cum le voi da cu tifla celor din mijloacele de transpot. Cât de ingnorant am fost!
Am mers la muncă străbătând Bucureştiul aproape un an. Atât mi-a trebuit să îmi dau seama că nu am nici o vină pentru că stau să înghit toate noxele maşinilor aflate parcă într-un ambuteiaj etern.
Acum ceva timp am rămas blocat pe Floreasca între maşini, într-o intersecţie. La nici două minute, mi se făcuse rău şi mă rezemam de maşinile prinse într-o luptă din care nu avea sorţi de izbândă, cel puţin nu prea curând, şi nu urma să fiu eu acela, noroc cu o şoferiţă care mi-a făcut loc să ies din nodul auto în care mă băgasem. Mă ardea gâtul, ochii, simţeam că îmi pierd echilibru, aveam în cap numai catene, cifre octanice. Nu voi şti niciodată cum a fost într-o cameră de gazare, îmi rămân doar filmele lui Lanzmann, însă pentru mine a fost îndeajuns pentru a mă convinge de faptul că maşina este bună, atâta timp cât tu stai înăuntru.
Ăsta ar fi unul din motive. Cel de al doilea, m-a convins definitiv să tac din gură şi să nu mai recomand nimănui să îşi cumpere bicicletă. Eram pe Calea Victoriei, când un C3, care arăta de ceva vreme că ar avea probleme cu trecerea timpului, când accelera, când frâna pe banda întâi, a vrut, tam-nesam, să facă dreapta. Şi nu numai că a vrut, dar a şi făcut-o!Nu pe o stradă oarecare, ci în curtea unei clădiri. Asta în timp ce pe banda a doua treceau haiducii lui Şapte Cai, dar în versiunea motorizată, iar bordura are vreo zece centimetrii şi nu prea ai loc de compromis.
Am crezut că nu văd bine, mergea, mergea, şi la un moment dat, cum altfel decât brusc … ţuşt în curtea interioară a unei clădiri. M-am dus după ea val vârtej, dar când am văzut ce faţă mirată a făcut … mi-am zis că totul este în zadar*.
Prin urmare … am să mă mai dau cu bicicleta, dar voi evita pe cât posibil să mai recomand şi altcuiva să facă acest lucru. Îmi pare rău pentru toate site-urile care au apărut în ultimul timp, şi pentru toţi oamenii care îşi cumpără biciclete, ori sunt mândri de achiziţiile lor. Din păcate, nici parcurile nu sunt o alternativă, deoarece, pentru a ajunge acolo, tot prin intersecţii şi ţevi de eşapament trebuie să treci. În concluzie, vă sfătuiesc să vă gândiţi de două ori dacă vreţi să vă luaţi bicicletă. Este doar o problemă de timp până când veţi deveni victima unui şofer mai visător, ori a unui taximetrist cu o fire atât de competitivă încât pentru el maşini, biciclete, copii,nu contează, atâta timp cât este primul. Iar faptul că înghiţiti ce nici maşinile n-au putut să digere, cu siguranţă că nu vă ajută.
___________________________________________________________________________
*cam ca atunci când speriată, şoferiţa a ieşit din maşină şi a exclamat la tine, care te împrăştiasei pe jos, cu bicicletă cu tot, Vai, credeam că am lovit bordura!