în primul rând, încă un articol, marca Ilişoi, de data asta în Jurnalul Naţional, despre satul natal al Hertei Mueller.
Într-un eseu din cartea "Regele se-nclină şi ucide", Herta Müller scrie: "După apariţia primei mele cărţi, sătenii mă scuipau în obraz când mă întâlneau pe străzile oraşului (în sat nici nu mai îndrăzneam să m-arăt). În sat, frizerul l-a înştiinţat pe bunicul meu - un om la aproape 90 de ani şi care fusese decenii la rând clientul său săptămână de săptămână - că începând chiar de atunci nu-l va mai bărbieri niciodată
Stau şi mă întreb, ce o mai face ofiţerul Stana, ori colegii ei de la Tehnometal, cei care treceau pe lângă viitoare premiantă Nobel de pe scările măreţei lor întreprinderi, metaforă a muncii socialiste.
I sat my eight hours with the dictionaries on a concrete staircase between the ground and first floors, trying to translate so that no one could say I didn’t work. The office staff walked past me, silent…
mi se pare mie, sau cineva chiar râde de vajnicii apărători ai gliei şi neamului, români verzi, d’ai noştri? Nu se găsesc decât molifte din ăstea, venetici netrebnici, care ne strică imaginea în lume?
Nu ştiu dacă ar trebui să fie reconfortant, ori jenant, faptul că multe din motivele noastre recente de mândrie ca naţie sunt şi adânci momente de reflecţie asupra păcatelor noastre, ce umblă în ziua de azi, mai slobode chiar şi decât gura preşedintelui.
Nu contează.