dacă vă interesează subiectul educaţiei, vă recomand să urmăriţi discursul de mai jos
Diane Ravitch a scris în termeni nu foarte măgulitori despre Waiting for Superman, de care probabil aţi auzit anul trecut.
There is a clash of ideas occurring in education right now between those who believe that public education is not only a fundamental right but a vital public service, akin to the public provision of police, fire protection, parks, and public libraries, and those who believe that the private sector is always superior to the public sector. Waiting for “Superman” is a powerful weapon on behalf of those championing the “free market” and privatization. It raises important questions, but all of the answers it offers require a transfer of public funds to the private sector. The stock market crash of 2008 should suffice to remind us that the managers of the private sector do not have a monopoly on success.
Chiar dacă sistemul educaţional american este cu mult diferit de cel din România (vai de scorurile noastre şi de tezele noastre naţionale), multe dintre ideile exprimate de Diane în prezentarea sa sunt perfect valabile şi pentru România
- şcolile nu sunt magazine, să le închizi şi să le deschizi după bunul plac (spitalelel ar intra în aceeaşi categorie)
- mass-media îndrăgeşte prea mult poate abordarea în forţă
- dacă vrei să-ţi motivezi angajaţii, nu începi prin a-i concedia ...
Într-o notă personală, mi nu mi se pare normal ca în clasa a patra, copiii să nu ştie dacă urşii polari stau la Polul Sud şi pinguinii la Polul Nord, sau dacă Antarctica este o ţară. Fac ceea ce se numeşte Ştiinţe în general, un fel de Biologie, dar nu fac Geografie deloc. Prin urmare, totul pluteşte într-o dulce neştiinţă.
via Ken Robinson