30 mai 2011

pistele mamii lor

Oprescu_ Peste 1_000 de străzi şi pistele de biciclete intră în reabilitare de la 1 iunie - Mediafax_30_05_2011376

Ştirea de mai sus (via Biciclistul.ro) mi-a adus aminte de păţania de săptămîna trecută, cînd am avut un dialog edificator cu un şofer RATB pe 13 Septembrie, spre Ghencea.

La un moment dat, mi-a închis drumul înainte, aproape că reuşise să mă strivească de trotuar. Noroc cu o intersecţie în care am reuşit să mă refugiez din faţa îmbrăţişării ucigaşe a tancului regiei de transport bucureştene. Asta nu înainte de a-l vedea că făcea tot felul de gesturi la adresa mea, trimiţîndu-mă, habar n-am unde. Drept pentru care l-am alergat ajungîndu-l la următoarea staţie.

Bat politicos în uşă, îmi deschide la fel de politicos şi-ncepe dixtracţia, Cam unde mă trimeteaţi mai devreme? Păi, pe trotuar, nu vezi că e linie? zice el. Păi, linia se-ntrerupe, eu ce fac atunci? Decolez? Başca sunt tot felul de coşciuge, jerbe şi alte drăcovenii sinistre împrăştiate pe trotuar. N-am cum să merg pe acolo! Ba nu, du-te pe trotuar, că e bandă! Domnule, nu înţelegeţi că nu funcţionează. Cînd se-ntrerupe banda, eu tot în stradă ajung. V-ar conveni să vă treziţi cînd vă e lumea mai dragă, cu mine pe stradă, căzînd de pe trotuar? Plus că sunt borduri, şanţuri, nimic din ce este pe trotuar nu face viaţa biciclistului mai uşoară decît pe stradă (că veni vorba nici ca pieton nu îţi este prea bine).

V-ar conveni?

Mi-ar conveni ... moşmondeşte el în barbă, mi-ar conveni să vă ia naiba pe toţi. Da? Da! Mulţumesc, o seară bună, zic eu, bucurîndu-mă că l-am prins într-o pasă mai paşnică. Altfel cine ştie ce-i mai trecea prin cap.

Nu ştiu ce-l adusese în starea asta hobbesiană, dar episodu mi-a adus aminte de ceea ce ştiam de foarte mult timp. Pistele de bicicletă sunt o bătaie de joc la adresa tuturor, a bicicliştilor, a pietonilor, a şoferilor şi a plătitorilor de taxe din Bucureşti. Pentru că pistele au treabă cu strada şi nu cu trotuarul (cum se-ncăpăţînează vajnicii vărsători de fonduri de la buget să creadă)

green-bikelane_jpg (JPEG Image, 500x375 pixels)_30_05_2011377 

sursă foto: nycbikemaps

Singura lor contribuţie la traficul bucureştean este că i-au învrăjbit pe toţi, unii împotriva celorlalţi. Pietonii urlă la biciclişti, şoferii te trimit pe trotuar, pietonii te trimit la o moarte aproape sigură pe stradă (unde dacă ai norocul să scapi de gurile de canalizare puse la o diferenţă de treizeci de centrimetri de şosea, şuruburile pierdute de maşinile uituce, portierele deschise în răspăr, şoferi care nu acordă prioritate pe principiul bicicleta nu se pune!)

Să nu-mi săriţi în cap, care sunteţi şoferi, că eu zic ce se vede de la înălţimea şeii de bicicletă. Nu am carnet, n-am maşină, nu ştiu cum e decît din mărturiile prietenilor mei. Care sunt la rîndul lor nemulţumiţi de bicicliştii care coboară brusc de pe trotuar, sar în faţa ta, nu semnalizează, nu respectă semafoarele, în baza aceluiaşi principiu sănăto că pentru biciclete nu e valabil! şi uite aşa, aidoma presei lui Cabral, ne creştem unii pe alţii, într-o ecranizare a stării naturale live, from Bucharest.

Cireaşa de pe tort se duce la cei care în zona Tricodava legaseră un fileu peste trotuar (deci, şi peste pista de biciclete, şi pietonii trebuiau să coboare pe stradă, noroc că nu-i o zonă circulată) şi au încins un frumos tenis cu picioru, de ţi-era mai mare dragu să-i priveşti. De la distanţă, că dacă te apropiai, te mai luau şi la bătaie. Oricum, vineri era ziua sportivilor, pentru că la Valea Argeşului, doi opriseră un logan pe banda întîi şi jucau table pe portbagaj.