şi bicicletele lor zburătoare.
sursă foto: reddit
Zilele trecute, mă întorceam acasă în maşina unui prieten şi pe Şoseaua Alexandriei, am depăşit doi biciclişti pe cursiere (un cadru Condor, destul de interesant). Acuma o să deraiez puţin, dar ca om care face naveta, am suspinat de multe ori la un cadru uşor de cursieră, însă după ce am colindat magazinele, mi-am dat seama că la preţul pe care l-aş plăti pe o asemenea minunăţie, ar zace mai degrabă în grajd, decît s-o scot prin gropile lui Oprescu.
Acum înapoi la subiectul şezătorii de azi. Şi zice Florin al meu, cu obidă, Uite-i mă, nici măcar nu se feresc, n-au nici o treabă.
Cum eram preocupat de alte lucruri, mai lumeşti, am trecut peste fără să mestec ideea. Dar acasă îmi tot ciocănea în cap povestea cu feritu. Bietul Florin, nu s-a gîndit o clipă că n-aveau unde să se ferească cu bicicletele, pentru că şoseaua nu este un concept de necuprins, ci mai degrabă un obiect destul de finit, în care nu pot încăpea la un moment dat decît un număr fix de obiecte şi proprietarii lor.
Şi sunt sigur că la fel gîndesc şi alţi şoferi, fără să-şi dea seama că dacă trece unu cu un H1 pe lîngă ei, nici ei n-ar avea unde să se dea la o parte/ferească. Se pare că ideea de a depăşi un biciclist, ceea ce ar presupune acceptarea statului de colocatar al şoselei, este încă departe de mentalul colectiv al şoferilor români.