Bunică-mea are o vorbă. Dă-i nas lui Ivan şi se suie pe divan.
Cam aşa este şi cu Dan Diaconescu şi partidul lui. Am rămas surprins cînd am văzut că televiziunile serioase (TVR) dedică o oră întreagă analizei unei aventuri politice de-o noapte. Io zic că şi scandalul din PRM (nici nu ştiam că mai există, darămite că mai are şi un tineret) este mult mai interesant decît visurile de preamărire ale lui Dan Diaconescu.
Toată povestea asta cu partidul lui pare mai degrabă un pariu pus la beţie şi de care odată treaz, ţi-e ruşine de ce-ai promis şi vrei să te ţii de el doar că să nu zică lumea că ai vorbit degeaba.
No, acum că mestecam lucrurile ăstea, mi-am dat seama că altceva e mai important în tărăşenia asta. Orbirea ziariştilor, care nu şi-au dat seama că în momentul în care l-au invitat în studio, au deschis uşa şi Magdelor Ciumac, Toleilor, Elodiilor şi celorlalte animale mitologice care populează bestiarul de garsonieră. Şi-au făcut un mare deserviciu, dar n-au legitimat pe nimeni, pentru că audienţele OTV şi a celorlalte posturi nu se-ncalecă. OTV a strîns în jurul lui, oameni pe care oricum nu-i vroia nimeni şi care nu ar fi contat ca audienţă în altă parte. Dar aşa, au găsit groapa lor cu nisip şi se joacă în ea. Cam atît.
Îngrijorările legate de procentele electorale ale DD-ului amintesc de isteria creată în jurul succesului efemer al PRM-ului la alegerile din 2000. După care, ne-am trezit mahmuri şi ne-am dat seama că tot chiolhanul fusese plătit de PSD.
Am văzut şi cu ocazia partidului de buzunar al lui Lis/Becali, că în România nu este loc de mai multe partide Rudotel. Unul singur ajunge. Rămîne să-l ghiciţi pe cel de acum.