tl;dr citiţi în schimb articolul lui Andrei Oişteanu. Mi se pare cel mai echilibrat în contextul actual.
De peste zece ani stau pe bară şi contemplu spectacolul românesc. Mă pregătesc pentru a eşua, contabilizez falimentul personal, număr castanele, tai frunză la cîini. N-ar fi o tragedie pentru că e vorba de propria-mi persoană şi în afară de mine, n-are nimeni de suferit.
Da mă apucă disperarea cînd văd că la 22 de ani de la căderea lui Ceauşescu (nici nu ştii cum să-i mai zici, căderea comunismului este indecent, a avut grijă Ion Iliescu de el ca să cadă în picioare) resuscitarea temei intelectualilor. Parcă ne-am pierdut dicţionarul şi nu mai găsim definiţia corectă a termenilor. Acum trebuie să accept definiţia lui Traian Băsescu, definiţia Elenei Udrea şi de cîteva ore, definiţia lui Radu Herjeu şi a lui Vasile Dâncu (mă gîndesc la cv-ul domnului Dâncu şi mă gîndesc că tare întortocheate sunt căile politicii româneşti).
Nu, mulţumesc! Singura definiţie pe care o folosesc eu în acest context, este cea dată de Julien Benda, în cartea sa, Trădarea intelectualilor. Am aflat de ea încă de mic, am pus mîna, am citit-o şi mă declar satisfăcut, nu-mi trebuie alta. Da, ştiu. Sunt vinovat! Am citit-o la recomandarea lui Vladimir Tismăneanu, cel care se face vinovat de enumerarea de autori pînă la refuz. Din fericire, fără enumerarea asta, rafturile mele ar fi fost goale, iar mintea-mi şi mai goală.
Dar să ne întoarcem la intelectualii noştri. N-am să m-apuc aici să fac anatomia termenului, sunt alţi oameni (nu, domnul Herjeu nu se numără printre ei) care sunt mult mai competenţi ca mine. Dar eu zic că ne-ar prinde bine să rememorăm condiţiile în care este invocat termenul (să nu cădem în păcatul televiziunilor şi ziarelor care iau de bună orice trăznaie care apare pe trombon sau times new roman).
Deci, cum apare termenul? Un om (mai mulţi) cataloghează un alt om (mai mulţi, drept intelectuali). Cum termenul este unul general (şi mult mai comun decît îşi imaginează domnii Dâncu sau Herjeu), situaţiunea se complică. De ce ai folosi un termen generalist pentru a defini un grup restrîns de oameni (sau chiar un singur om, cum e cazul domnului Preda)? Apropos, presupun că domnii Baconschi, Paleologu, Stolojan, Stoica, Voinescu, nu se simt intelectuali, de vreme ce nu au existat decît două voturi în BPN împotriva excluderii lui Cristian Preda!
Dar să revenim la oile noastre. Limba română ne-nvaţă că atunci cînd desemnă printr-un termen general, un grup restrîns de oameni, o facem pentru că vrem să scoatem în evidenţă o caracteristică (de cele mai multe ori, negativă). Gîndiţi-vă la ţigani, evrei sau olimpici. Olimpicii români sunt utilizaţi cei mai des ca să-i scoată în evidenţă pe analfabeţii români. Cu asta cred că am atins punctul nevralgic al problemei.
Asemenea ţiganilor care fură, spre diferenţă de românii fraieri care nu ştiu să fure, evreilor care ştiu să facă bani, tot spre disperarea aceloraşi români care sunt atît de metafizici încît chestiile materiale le provoacă scîrbă, fiind mult mai ocupaţi cu studierea patrioţilor neamului, sau a caracterului dacic al limbii latine şi nu în ultimul rînd al olimpicilor care nu fac decît să le aducă constant aminte analfabeţilor că urmează un sistem educaţional care dă numai vîrfuri, iar dacă nu te numeri printre ele, atunci cu siguranţă că-i numai vina ta (şcoala, părinţii, guvernul, biserica s-au spălat pe mîini de mult). La fel şi intelectualii sunt buni de ostracizat pentru simplul fapt că politicienii nu se simt a fi intelectuali. Ţineţi minte, trebuie să simţi chestia asta (studiile, cărţile, restul sunt detalii).
Nu e prima dată cînd ajung să mă gîndesc care sunt elementele care alcătuiesc cv-ul unui politician. De obicei, un cv are o parte de studiu (în cazul nostru, cultură politică) şi experienţă (acuma, cred că putem elimina povestea experienţei, pentru că nu poţi vorbi de experienţă democratică înainte de 1989). Iar dacă n-ai exerciţiul democraţiei, puteai tu să practici jocul de glezne în faţa oglinzii cît vroiai (nu, nu cred în rezistenţa prin cultură, singura rezistenţă pe care-o ştiu e aia armată, în munţi). Nimeni nu avea experienţă democratică în 1990 (în afara celor care nu mîncaseră salam cu soia, precum Ion Raţiu, dar ştim cu toţii că democraţia în absenţa salamului cu soia e ca Ion Iliescu fără mineri).
Rămîne cultura politică. Ca să dăm cezarului ce-i al cezarului, manualul ne învaţă că orice societatea are o cultură politică (parohială, centralizată, participativă, fie ea cum o vrea Verba şi Almond să fie, sau Lijphart, mi-e indiferent). Cam la fel ca în cazul societăţii civile (care include sindicate, partide, dar şi grupurile infracţionale şi alte entităţi neduse nici la Biserică, care nu-i societate civilă pentru că-i mai rea ca Armata, nici la Tribunal, aţi ghicit, nici el nu-i societate civilă).
Dar nu despre cultura noastră a tuturor vreau să vorbesc (ca să mă exprim în termeni fotbalistici, rezultatele vorbesc de la sine). Mă întreb însă, cu ce bagaj teoretic au venit oamenii în politica românească? Ne-am lămurit ce ştiau Ion Iliescu, Petre Roman, Bîrlădeanu şi restul găştii (dacă staţi bine şi vă gîndiţi, Brucan a avut bunul simţ să nu ceară nici o funcţie oficială, ci doar să chibiţeze de pe margine, ştia el ce ştia).
Dar Blaga, Frunzăverde, Băsescu, Udrea erau tineri în 90. Au avut timp douăzeci de ani să recupereze timpul pierdut. Chiar nu se-ntreabă nimeni de ce dacă eu ca om politic sunt atît de bun, cum de strîng în jurul meu fie numai foşti securişti, turnători, gestionari de comerţ socialist sau tineri precum Şova, Boldea, Ridzi (nu mai continui pentru că mi-e greaţă)? Dacă clasa politică e aşa bună, de ce au tot timpul probleme la departamentul de HR? Că tot auzisem mai de mult nişte minţi creţe care vroia să conducă ţara precum un manager conduce Coca Cola, sau Doamne fereşte, Enron sau Lehman Brothers, pentru că vezi Doamne, managerii sunt mai responsabili decît oamenii politici.
Pe bune, dacă aş fi ştiut că vom sfîrşi în fundătura asta a logicii care se numeşte România ne-intelectualilor anului 2012 (nici măcar nu are farmecul viitorului imaginat de Patul conjugal) aş fi pus mîna şi aş fi învăţat mai bine (şi nu în ultimul rînd, aş fi stat departe de catastrofa de facultate numită Ştiinţe Politice) pentru a putea emigra definitiv.
În încheiere vreau să mă întreb retoric (şi indirect şi pe domniile voastre). Cum ai ajuns tu, Alexandru Mocanu, în Senatul României (unde în principiu, ar trebui să legiferezi printre altele şi dreptul la proprietate), dacă ţi se pare OK să iei un text de pe Contributors.ro, semnat de Brînduşa Armanca şi să-l distribui presei ca fiind propria-ţi declaraţie politică? Cum?! Ai înnebunit? Credeai că nu se prinde nimeni? Şi cum poţi să zici că textele acestea nu se supun proprietăţii intelectuale?!
Na, preia atunci şi textul meu. Îl donez!