Pe la mijlocul anilor nouăzeci, omenirea trecea printr-o criză cel puţin la fel de gravă ca cea de astăzi. Helloween capotaseră după Keeper, Metallica încurcase albumele şi nu mai ştia dacă Load e un titlu mai bun decît Reload, Iron Maiden îşi pierduseră vocalistul în favoarea liniilor aeriene, mă rog, aţi prins ideea. După ce prinseseră un val uriaş la sfîrşitul anilor optzeci şi un început de ani nouăzeci fulminant, (cred că pentru metal perioada e un fel de anii '70 pentru rockul clasic), cam toate trupele începuseră să dea semne de oboseală.
Da nu şi ei! După un album atît de greu că te-mbogăţeai dacă-l duceai la fiare vechi, ca Seasons, au venit şi au scos Divine Intervention. Lombardo plecase, iar în locul lui venise Paul Bostaph, de la Forbidden (o trupă bună care din păcate s-a pierdut pe undeva pe drum) şi toată lumea credea că s-a terminat şi cu Slayer. Greşit, soldat!
Şi pentru că nu e corect faţă de Dave Lombardo, hai să vedem cum arată un concert şi de partea cealaltă a baricadei,