02 iulie 2012

în contra bormaşinilor de astăzi

Mi-aduc aminte de parcă era ieri. I-am şoptit cu subînţeles lu’ Mihai pe terasa închisă de bere, io să ştii că mă duc. Vine Billy Cobham …

Pentru rocăru din mine, Mahavishnu era un fel de Julliard cu de toate şi chiar dacă în minte-mi erau mai treze solourile lui Hammer sau McLaughlin, doar ideea că aş fi putut să împart Sala Palatului cu tipul de la tobele orchestrei care cînta aşa frumos pe Apocalypse, îmi dădea furnicături în bocanci.

N-a fost să fie Cobham, l-am pierdut ajungînd în a doua zi. Dar ce zi! Benzovinezu, mare om, mare caracter. M-am ales cu un afiş, o casetă şi mintea tulbure pentru cîţiva ani.

În amintirea chitării roşii din seara aia şi jumătăţii de oră întîrziere pentru probarea tuturor cablurilor cu mufele aiurite, le dedic tuturor celor care dau cu bormaşina zi şi noapte, melodia de mai jos.