Russell Brand şi sistemul Westminster

De cînd am văzut prima dată clipul ăsta, am bănuit că o să frîngă inimi. Aşa că-l supun atenţiei domniilor voastre, poate aşa mă lămuresc şi eu. Doar mie mi se pare că n-are cap şi n-are coadă?! La fiecare întrebare, Brand parează, face eschive, cristiane şi mai ştiu eu ce, doar, doar, nu va fi nevoit să recunoască că împăratul e gol şi că de fapt nu ştie nimic. Va fi o revoluţie care nu va distruge natura, va fi paşnică, optimism ...

I look elsewhere for alternatives that might be of service to humanity ... alternative means alternative political systems

The bullshit level is strong on this one.

Părerea mea de om prost este că nu sistemul este de vină, ci indiferenţa oamenilor care ar fi trebuit să le pese de cei care sunt puşi să-i guverneze.

Cînd eram în şcoală, am prins din zbor diferenţa care o făceau Părinţii Fondatori, în momentul în care vorbeau de trustees.

The federal and State governments are in fact but different agents and trustees of the people, constituted with different powers, and designed for different purposes. (sursa)

Oamenii le acordă încrederea politicienilor, dar nu pe nimic. Şi nu pentru că nu sunt capabili, ci pentru că nu au timp şi au altele mai bune de făcut. Administraţia nu este o medalie, este o corvoadă. Binele public nu este Ileana Cosînzeana. Iar încrederea asta are început şi sfîrşit.

Dacă politicienii s-au făcut comozi şi nu găsesc altceva mai bun de făcut, decît să-şi construiască un set de reguli care să le protejeze scaunele, asta nu înseamnă că trebuie să dăm foc la toată şandramaua.

Nu capitalismul a născut criza. Nu liberalismul a băgat oameni în Gulag. Pot continua aşa la nesfîrşit, dar n-are sens. Pricepeţi ideea.

Cînd ceva e defect, îl repari. Dacă ai o problemă cu partidele, mai întîi citeşti manualul şi vezi cum să găseşti hiba. Dacă te exasperează indiferenţa politicienilor, te duci peste ei şi-i educi. Dacă nu se vor educaţi, alegi pe alţii. Dacă n-ai alţii mai buni, poate ar fi cazul să candidezi tu ... dar nu, e mai mişto să stai pe margine şi să chibiţezi, aşteptînd o revoluţie care nu mai vine