Portnoy, Sheehan, MacAlpine, Sherinian

Super.

Nefiind un fan al DT după Awake (pînă la Black Clouds, mi s-au părut un fel de Yes căruia îi place un pic cam mult să se admire în oglindă), Kevin Moore şi Sherinian mi se par mult mai rock şi mai potriviţi, în comparaţie cu Rudess. Chiar şi aşa, Dream este pe departe, cea mai importantă trupă a ultimilor 20 de ani în metal, numai şi dacă iei proiectele secundare, care de multe ori mi s-au părut că au scos material superior albumelor trupei mamă.

Prima dată cînd am ascultat MacAlpine, chiar Edge Of Insanity, nu mi s-a părut la fel de spectaculos ca Satriani, Vai şi Malmsteen care erau în heavy rotation în liceu. Dar acum îmi place, chiar şi pe piesa mea preferată de la Petrucci (serios, una din cele mai bune piese din ultimii 15 ani, alături de Paradigm Shift). Mai creşte omu, se mai destupă şi urechile.

Bun. Foarte bun.