de cateva zile ma tot roade o insiruire de cifre. 1 si 8 mai precis, sau cum au spus altii, majoratul Romanicii noastre dragi. 18 ani de foame, de frig, de sete, de cosmaruri, dar nu alea care trec prin burta, dragii mosului, la care sunt sigur ca se gandeste toata lumea, dupa depravarile festiviste din preajma Craciunului. Alte forme de privatiune, cu efecte pe termen mult mai lung. Nu aveam de gand sa ajung milionar la treizeci de ani, dar nici prin cap nu imi trecea in clasa a saptea, pe care cu onor o incepeam in '90, ca imi voi petrece cea mai mare parte a vietii intr-un talmes balmes demn de Ilf si Petrov. Acum pot sa sap o fantana, sa plantez un copil sa cresc o casa sau un copac, nu prea mai conteaza, pentru ca undeva, printre panzele de paianjen, din coltul mintii, o voce feminina [Elodia nemuritoarea] imi va sopti, 18 ani degeaba.
Da, degeaba. Degeaba stai ca prostul si faci lucrurile asa cum te-au invatat cei sapte ani de acasa. Se pare ca cei 18 ani de tranzitie sunt mai tari. Daca nu sunteti convinsi, cititi articolul lui Mircea Mihaes din Evenimentul Zilei.
Da, degeaba. Degeaba stai ca prostul si faci lucrurile asa cum te-au invatat cei sapte ani de acasa. Se pare ca cei 18 ani de tranzitie sunt mai tari. Daca nu sunteti convinsi, cititi articolul lui Mircea Mihaes din Evenimentul Zilei.