Fara sa aiba vreo legatura cu ultimile evenimente fericite din blogosfera, mai degraba inspirat de aceasta discutie [si altele asemenea]
me: isi face mike blog
orbitoru: pacat...
me: si eu ma gandeam la fel
nu suntem niste exemple bune
pentru prietenii nostrii
orbitoru: da
me: hmm
orbitoru: parerea mea
nici tu sa nu te insori
me: multumesc
ma gandeam eu
orbitoru: acum macar traiesti cu iluzia alternativei
me: bine zis
m-am gandit si eu
orbitoru: ma pregatesc pentru inghesuiala
me: eu pe jos
orbitoru: obosesc
astfel am ajuns sa ma impiedic de acest subiect, de felul lui extrem de delicat. Daca ar fi sa incerc o mica contabilizare a evenimentelor din ultimul an, ar arata cam asa:
2007 = 4 cereri in casatorie, 2 logodne, 2 casatorii
acum, primul lucru care mi-a venit in minte [probabil si din cauza scolii pe care am facut-o, deh, vechile metehne] a fost sa ma intreb daca este doar o imagine subiectiva, sau chiar se intampla ceva anume cu acesti oameni. Si nu cred ca este doar o impresie de moment.
Vestea ca cineva se casatoreste continua sa reprezinte o surpriza, indiferent de gradul nostru de pregatire la vestile rele. Oricat de cretina ar fi lumea in care traim, se pare ca unii oameni nu si-au pierdut inca rezerva de optimism.
Dar ce anume ii impinge sa apeleze la astfel de gesturi disperate? Ooops, iata o judecata de valoare, cum ar spune colegii mei de birou. Am fost intrebat de prietena mea, si ea la fel de surprinsa ca si mine, dar gandind probabil in alta directie, exact acest lucru si am ales explicatia cea mai comoda. Intr-o lume complet nebuna, in care este foarte greu sa iti gasesti un punct de sprijin, cererea in casatorie si finalizarea ei cu succes, pentru ca se pot intampla si accidente, poate reprezenta un strigat de ajutor, o dorinta de confort mental.
Acum sa nu se supere pe mine toti sotii si sotiile, pentru ca asa arata privind din exterior. Mai dati-mi o sansa. Si totusi, ritmul de mai sus este ceva intre accelerat si intercity, cu un rezultat alarmant pentru mine. Sunt oare eu urmatorul? Mie cand imi va veni randul? Cum imi voi da seama?
Stau si ma intreb daca intr-adevar primul meu raspuns nu a fost cumva unul lenes. Oare asta cauta? Si daca asta cauta, oare si obtin? Pentru ca imi este foarte greu sa imi dau seama uitandu-ma la ei. Dupa socul primelor casatorii, cand ma asteptam sa ii vad schimbati in vreun fel, ceva vizibil, palpabil, nu am reusit sa observ nimic iesit din comun. Totul parea la fel ca mai inainte. Si asta ma face sa cred ca nu prea se merita. Daca nu se intampla nimic dupa, pentru ce sa schimb ceva la status quo-ul de acum? Pentru ca, nu e asa, schimbarea implica responsabilitate. Iar responsabilitatea se sustine foarte greu, cel putin in fata unui alt om.
Sunt impreuna cu prietena mea de aproximativ patru ani. Oricat de mult mi-ar fi placut sa pastrez elementul surpriza, sa joc cartile corect, este aproape imposibil sa ma mai ascund, lucrurile au devenit mai mult decat evidente.
Revin ...