Se pare ca nu sunt singurul care s-a resimtit dupa ce a vazut la televizor intalnirea lui Ion Iliescu cu bloggerii la Club A. Daca Victor Kapra a fost mult mai laconic in exprimare, eu ma pregatesc sa imi desfasor tot dezgustul pentru ceea ce mi-a fost dat sa vad.
Este adevarat ca memoria are picioare scurte, in principal la varste tinere, dar nu prea vad cum ar putea fi scuzati cei ce s-au intretinut cu un personaj atât de trist al istoriei, in urma caruia bate crivatul, oriunde s-ar duce. Pot sa inteleg ca nu te mai intereseaza ce s-a intamplat cu Romania acum 50 de ani, din varii motive, fiecare cu piticii lui, dar sa ignori cei 10 ani de tembelism generalizat pe care i-a nascut votul din 20 mai, 1990, mi se pare un pic cam peste mana. Pur si simplu, nu prea ai un buget necesar, emotional, sau de alt tip, care sa iti permita sa stergi cu buretele faptul ca daca tu esti aici si nu in alta parte, se datoreaza intr-o măsura insuportabil de mare, acestui individ.
Ma amuza comentariile care subliniaza calitatile politice ale domnului Iliescu. Sau ar trebui sa spun, ale tovarasului Iliescu. Pentru mine, sunt pe acelaşi palier cu domnisoara care spunea ca lagarele nu prea au existat, iar Hitler pana la urma, a fost bine intentionat. Dar ea lucra la o banca evreiasca. Sau cu tembelii care nu si-au gasit o alta tara in care sa infiinteze un partid de extrema dreapta, mai buna, decât Israel.
Ca sa il citez pe Michael Keaton
"That's fun if you can hang with that stream of consciousness. It's like reading Dylan's book Tarantula. I bought it, and by page 15 I go, 'Did I just eat mescaline? This is unbelievable.'" —Michael Keaton on talking to Jack Nicholson [MTV]
Care calitati politice? Unde? Cand? Nu s-a lamurit nimeni ca omul asta stie cel mai bine in Romania sa faca un singur lucru. Sa vorbeasca despre faptele sale ca si cum ele nu s-ar fi petrecut. Nu am mai vazut pe nimeni, cu un asemenea tupeu si o putere de a sfida orice norme ale bunului simt. Acelasi bun simt, aceleasi calitati politice care l-au invatat sa scrie carti fara bibliografie. Din cate imi aduc aminte, doar doi oameni au facut lucrul asta la scara larga in
Un pariu pierdut al Istoriei, o mana proasta, cu care Romania a incercat si dupa ’89 sa mearga la cacealma … si a pierdut. Da! Este adevarat, intreaga clasa politica romaneasca are multe datorii la Ion Iliescu. Dar nu eu, omul asta a facut atat de mult rau, incat singura lui scapare ar fi sfanta ignoranta.
Dar nu, ce facem noi? Il scoatem de la gropa de gunoi a istoriei, il resuscitam, il stergem frumos de praf si il ducem in Club A (sincer, o alta locatie mai plina de auto-ironie, nici ca se gasea, poate pe undeva pe la Vacaresti, eventual). Il periem, il gratulam, ii vorbim ca si cum ar fi unul dintre noi. Nu este. Nu a fost si nici nu va fi vreodata.
In incheiere, vreau doar sa spun ca nu am sa intru niciodata pe blogul tovarasului. Nu sunt interesat de ce mai are el sa ne spuna. Consider ca a avut timp suficient, si si-a batut joc de el, pardon, de noi.
Dintr-o lume normala, tovarase Ion Iliescu, te salut cu scarba! Tu ai construit Bumbesti-Livezeni.
am citit pe aceeasi tema: