Mă uitam la Garantat 100%, la o discuţie despre soarta ideilor de dreapta în România, după 1989. Toate bune şi frumoase, discuţii generale, despre cum e să te revendici la dreapta de stânga, etc. Nimeni nu mai vorbeşte despre ce înseamnă dreapta. Adica dezbrăcată de orice discurs academic. De unde pleacă toată aceasta dreaptă? Etc. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt adeptul discuţiilor nesfârşite, despre ce e aia, ce e cealaltă. Dar, am observat că oamenii au obiceiul să uite într-un final, despre ce era vorba la începutul discuţiei, să discute numai despre ambalaje. Ceva în genul exemplului cu omul care trebuia să propună o schimbare, dar ajunge să se concentreze mai mult asupra demonstraţiei şi nu asupra motivelor pentru care trebuie făcută schimbarea.
Păi, să luăm exemplul cu individualismului. De obicei, acesta este interpretat ca o indiferenţă la adresa vieţii celor din jur, un egoism rapace, numai bun de bătut în cuie pe uşă. Dar dacă adăstăm puţin, adică stăm strâmb* şi gândim drept, există un element care scapă printre degete de fiecare dată. Anume, vorbesc despre un pic de reflecţie spre interior, individualismul perceput ca abilitatea de a te uita în propria curte şi de a afla la ce eşti bun precum şi la perfecţionarea acestei calităţi. Dar ăsta este un individualism extrem de incomod, mai ales pentru cei care sunt obisnuiţi să se priceapă la toate. Bine, asta nu ar fi nimic, dacă nu ar extrapola acest lucru şi la cei din jur.
Discutam zilele trecute cu fratele meu, şi îmi spunea că din ce în ce mai multi oameni fac master în continunarea anilor de facultate. Pentru că aşa CERE piata, justifica Marius. Auzi, cere! Nici mai mult nici mai putin cere. Tot aşa cum acum 15 ani cerea economişti şi avocaţi, iar în ultimii cinci cere specialişti în comunicare, pr, publicitate, ştiinte politice, etc. Ei, tocmai aici este greşeala. Care piaţă? Vine cineva la Obor şi strigă, vrem mai mulţi masteranzi, masteraaaanzi cumpereeee! doctoranzi cumpereeeeee! Şi continuă Marius argumentaţia, facultatea a scăzut la trei ani, (era să scriu doi, totuna), prin urmare, nu prea rămâi cu nimic, prin urmare, se cere să aprofundezi cu un master. Ori întrebarea de bun simţ aici nu este de ce nu face toată lumea master, ci, dacă nu prea rămâi cu nimic, de ce ai redus la trei ani studiile? Hai să fim serioşi!
Pai da, suntem atât de serioşi şi avem un băţ în fund, încât nu putem să ne vedem lungul nasului şi să recunoaştem că aprecierile noastre despre piaţă nu sunt totuna cu piaţa, ele nu fac piaţa. Excepţie făcand Piaţa Dorobanţi, dar ea este cea care confirma regula.
Oamenii au nevoie de justificari obiective pentru a-şi face neobservate greşelile si lipsa de pricepere. Da, este vina pieţei, oricare ar fi ea, pentru că eu mi-am pierdut vremea prin şcoli şi n-am învatat nimic specific, cu adresă. Da, ştiu, şcoala îţi oferă bagajul teoretic, nu şi cunoştintele practice. Din cauza asta, nu ştim să traversam strada pe unde trebuie. Suntem lipsiti de bun simţ pentru că scoala ne pune în braţe doar teoria.
Trăim într-o ţară în care suntem inconjuraţi de oameni-briceag. Un fel de entităţi multifuncţionale, Made in China. Ceva în genul omului-săgeată, din Oblio. Măcar el arăta direcţia. Una este să faci un adidas contrafacut, pe care să scrie niky, sau nyke sau mai ştiu eu ce, dar dacă faci un ipod care seamănă şi cu un nokia N95, şi care ştie să facă şi ceai? Ce te faci? Cu primul ştii ce trebuie să faci, îl arzi, treci cu buldozerul peste el, îl declari contrabandă, dar unde îl pui pe al doilea?
Şi uite aşa, cam cum se întampla cu toate lucrurile cu care nu ştim ce să facem, sfârşesc prin a se strecura în viaţa noastră, pănă ajungem să jurăm cu mâna pe ele, ca pe sfintele moaşte.
La mulţi ani, de ziua noastră ...
_____________________
* asta cu strâmbu'/dreptu' cred că e un fel de De Bono şi găndirea laterală avant-la-lettre, meets Mioriţa