Trebuie să mărturisesc de la început, că nu sunt ceea ce s-ar numi un cunoscător al problemelor macroeconomice, cu atât mai puţin un exeget al lucrărilor lui Keynes. Însă, când văd că se jonglează mai ceva ca la circ, cu miliarde de dolari (nici nu încep să mă iau de schemele Ponzi, Madoff sau IQ-ul unora dintre cei care administrează pensiile oamenilor obişnuiţi, că nu mai terminăm), iar unul din efectele imediate este că se demonetizează orice discurs raţional, oamenii urmărind numai senzaţionalul poveştii de presă, devin reticent în capacitatea politicienilor de a explica coerent criza financiară, mai ales în cazul României. Atunci, nu mai îmi rămâne altceva de făcut decât să mă înformez singur.
Daniel Mitchell se întreabă în videoclipul de mai jos dacă am ajuns cu toţii keyesianişti fervenţi, ca urmare a crizei financiare. (Cum să nu îţi placă limba engleză, cu al ei Credit Crunch, de parcă ar fi vorba despre nişte cerele pe care le mănâncă finanţiştii în pauza de masă).
şi trecând peste tristeţea pe care Bush mărturiseşte că i-a cauzat-o intervenţia proprii administraţii în cadrul pieţei financiare (din seria, mai rău de atât, nici că se poate) rămân cu o nedumerire. Nedumerire care este amplificată şi de acest comentariu.
Ok, dacă nu este keynesianism toată povestea asta, şi dacă Daniel Mitchell se înşeală (pe mine cel puţin m-a convins), atunci, sper că măcar oamenii care iau aceste decizii, au o idee despre ceea ce fac. Pentru că felul în care au achitat nota de plată în cazul AIG pe mine nu m-a convins. Nu ştiu dacă a te juca de-a experimentul cu un miliard de dolari este prea departe de elevii care se joacă în laboratorul de chimie de-a ucenicul vrăjitor.
Am încercat să sap mai mult şi să aflu care este principala problemă în percepţia greşită a oamenilor despre keynesianism şi Keynes, pentru că dacă vă uitaţi la comentariile de pe YouTube, veţi vedea că nu sunt atacate atât argumentele (nu poate să nu îţi placă definiţia asta "Mises/Rothbard > Laffer", cât percepţia greşită de care este Mitchell acuzat că o are asupra lui Keynes. Şi am dat peste un articol despre teoria generală al lui Keynes.
Nu ştiu cât de apropiaţi vă simţiti voi de F.A. Hayek, dar eu îi datorez şansa de a nu cădea pradă fascinaţiei pe care o exercită Capitalul. Aşa că sunt un pic sensibil atunci când este menţionat autorul Drumului către servitute.
Astfel încât, am trecut repede peste felul în care concediază Keynes sistemul economiilor şi am coborât în josul paginii.
Unde am găsit un link într-unul din comentarii, care ducea către două înregistrări audio ale lui Hayek. Pe care le pun mai jos. Dacă aveţi răbdarea de a îndura calitatea slabă a înregistrării emisiunii The Firing Line, veţi auzi în final, cum spre sfârşitul vieţii, chiar Keynes era temător la adresa direcţiei pe care o urmau discipolii lor, promiţându-i lui Hayek că va lua măsuri dacă lucrurile o vor lua razna.
But now the awesome part. Hayek says that Keynes' theory was, at best, appropriate for the specific deflationary environment of the 1930s. After the war had passed, the great danger was inflation. And--according to Hayek--Keynes himself agreed with this, and even promised to rein in his foolish disciples if they ever got the crazy notion to advocate pump-priming in an inflationary environment. But alas, Keynes died six months after pledging this to Hayek. - Bob Murphy
Hayek vorbeste despre Keynes la emisiunea lui Bill Buckley - The Firing Line
F.A. Hayek invitat la Meet the Press 1975