Cris Bertram vede în argumentele pe care Samuel Freeman le aduce în cartea sa despre Rawls, referitor la modul în care are loc social cooperation în reprezentarea rawlsiană a relaţiilor sociale, o justificare a rolului coercitiv al statului. Discuţia se extinde asupra limbajului, dar nu pentru asta amintesc de interpretare aici. Ci pentru caracterul inevitabil al relaţiei dintre membrii unei societaţi şi instituţiile de bază ale acesteia, (o temă actuală)
Întreg comentariul îl găsiţi în josul paginii. De ce mi s-a părut important acest articol şi comentariu? Pentru că am fost martorul în ultimii ani, la refuzul multor dintre oamenii din jur de a accepta această evidenţă şi de a proceda în consecinţă. Cred că momentan există un clivaj considerabil între politicieni şi alegători, iar una din cauze este neîncrederea în instituţiile statului, chiar în cele mai elementare, politicienii fiind complementari în acest scenariu. Ei există sau dispar în funcţie de instituţii, partidele politice nu îşi au rostul într-o dictatură, etc. Mai devreme sau mai târziu, vor trebui să accepte una dintre soluţii. Ori se guvernează în lipsa instituţiilor, ceva în genul a ceea ce se întâmplă acum în Grecia, sau sunt de acord să fie guvernaţi de o minoritate, ei neavând nici un cuvânt relevant de spus. Cam ceea ce se întâmplă acum, când s-au dus la un simulacru de vot, iar acum politicienii fac ce vor, în ciuda contra opţiunilor exprimate în noiembrie. Iar consecinţele pot fi catastrofale pentru mica democraţia consolidată a lui Emil Constantinescu.
Roughly, my position is that central to society, or social cooperation (in Rawls’s sense), is a framework of social and economic institutions, normally legally specified (including rules of property, sales, gifts and other transfers, contracts and agreements of all kinds, etc.) that secure possessions and make economic production, distribution, and consumption possible, as well as political institutions that enable a society to change existing rules and legislate new ones, and adjudicate disputes. Whether or not a coercive mechanism is needed to enforce these rules depends on peoples’ willingness to abide by legislative and adjudicative decisions—thus, as Chris Bertram notes, coercive enforcement may not be required for social cooperation.In either case, compliance with the rules of basic social institutions, even if generally voluntary, is unavoidable for the members of a society, since these rules are inescapable and structure their daily lives in innumerable ways (unlike members of other societies, whose lives are structured by their own system of basic institutions)