Alan B. Krueger şi Jitka Maleckova, sugrează într-un articol din Journal of Economic Perspectives din 2003, că nu ar exista o corelaţia foarte clară între condiţiile economice şi creşterea în intensitate a manifestărilor teroriste, ci din contră:
Suicide bombers are clearly not motivated by the prospect of their own individual economic gain, although the promise of larger payments to their families may increase the willingness of some to participate in suicide bombing missions. We suspect their primary motivation results from their passionate support for their movement. Eradication of poverty and universal secondary education are unlikely to change these feelings. Indeed, those who are well-off and well-educated may even perceive such feelings more acutely. (s.m.)
prin urmare, ne-am întors de unde am plecat, pentru că rămâne în continuare un mister de ce oameni cu studii superioare şi cu o situaţie materială bună, continuă să pice în capcana teoriilo conspiraţioniste, gen Zeitgeist (să nu mă înţelegeţi într-un mod greşit, nu cred că cei care consideră întemeiate acuzaţiile din Zeitgeist sunt şi gata să se arunce în aer, dar împart acelaşi discurs al urii şi al cetăţii asediate, cu aceia care o şi pun în practică). Motivaţiile trebuie să plece din interiorul culturii lor, o cultură alimentată de frică şi frustrare. Dar sentimentele de frustrare de unde vin, dacă nu din condiţia economică?
via Freakonomics