mă uitam nedumerit la tam-tamul creat de televiziunile noastre canine în faţa participării politicienilor la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Sfinţilor Apostoli Pavel şi Petru.
Nu înţeleg unde este problema. Mai ţineţi minte reclamele la detergenţi? Nu. De ce? Pentru că sunt proaste, pentru că auditoriul nu este nici el mai deştept. Sau cel puţin aşa cred publicitarii, pentru că sincer, şi licenţiaţii ar trebui să se simtă discriminaţi. Ce, adică Gabriel Liiceanu nu cumpără detergenţi? H. R. Patapievici foloseşte un singur fel de balsam? Mai sunt şi alţii interesaţi de dinamica moleculelor de persil, în afară de Magda Catone.
Dar să revenim la oile noastre. Şi cu adevărat vă spun oile noastre, pentru că mă uitam la mulţimile adunate, ce înghiţeau pe nepusă masă, tot ce li se servea. Din ambele părţi. Catedrala mântuirii neamului, cu mall-ul ei şi cu plasmele ei de un contrast divin, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte, săracii politicieni, poate chiar mai săraci cu duhul decât mioarele ce le păstoresc de mai bine de 19 ani.
Care este legătura cu detergenţii, veţi întreba domniile voastre? Simplu. Mesajul politic, de la vlădică şi până la opinca politicianistă este pe măsura audienţei. Doar nu era să vă învelească în concepte împrumutate de la Robert A. Dahl, John Rawls, Pierre Manent, Leo Strauss, Robert Putnam sau Giovanni Sartori. Dacă nu vă mulţumeşte discursul politic al reprezentanţilor boborului în Parlament, atunci poate că nu vă reprezintă, iar dacă nu vă reprezintă, poate ar trebui să vă întrebaţi cine naiba i-a pus acolo.
Politicienii au învăţat de mult lecţia predată de BOR. Mesaj simplu, cât mai vag, cu posibilitatea de întoarcere 180 de grade, sau 30-40 de grade, în funcţie de buzunarul cetăţeanului turmentat. Mai ştie cineva, cine ce zicea acum cinci ani. Poate că a zis Băsescu, poate că a fost Geoană.
La naiba! Putea să fie oricare dintre ei, mesajul este impersonal.
Încă nu şi-a dat seama nimeni de ce instituţiile cele mai pătate înainte de ‘89, Armata şi Biserica, sunt încă în topul încrederii românilor. Pentru că tipul de mesaj în ceea ce priveşte Biserica, de imagine în ceea ce priveşte Armata, funcţionează cel mai bine pentru tipul de cultură politică existent în România.
Declaraţia de la Realitatea, a lui R. F. Alexandru, cum Biserica (ortodoxă, sic) este o componentă esenţială a statului român m-ar fi făcut să râd, dacă n-ar fi fost spusă serios.